Alege orașul

Festivaluri de toamnă

La fiecare început de octombrie e o inflație de festivaluri – ale vinului, viei, pastramei, oieritului…- și anul acesta ne-am hotărât să mergem la două dintre ele: Răvășitul Oilor de la Bran și Festivalul Cârnaților de Pleșcoi.

Traseu

Ne-am gândit să alegem o variantă la clasicul Galați-Buzău-Ploiești-Predeal-Bran, adică Galați-Buzău-(DN 10) Nehoiu-Brașov-Bran și nu ne-a părut rău. În afară de timpul mai bun scos, drumul este superb (mai ales în zona barajului de la Siriu) și neașteptat de bun, cu multe porțiuni proaspăt asfaltate.

Siriu 1

Siriu 2

Barajul Siriu

Barajul Siriu

Răvășitul Oilor, Bran

Cu ceva ani în urmă am avut ocazia de a vedea prima ”ediție” a Răvășitului și, deși nu au fost prezenți decât câțiva ciobani cu ceva oi, câini ciobănești și cai, părea promițător și ne propusesem să mai mergem… Ei bine, anul acesta am avut surpriza nu foarte plăcută să descoperim că Răvășitul s-a transformat într-un târg de pastrame și brânzeturi,  iar ciobanii cu animalele lor mutați într-o anexă, peste drum de Platoul ”Inima Reginei”.

Ravasit 1

Singurele animale pe care le-am întâlnit au fost un cal, doi ponei și un câine ciobănesc superb, folosit însă din păcate ca  accesoriu foto, cu rucsac și șapcă…

Ravasit 2

Ravasit 3

Foarte multe tarabe cu pastramă de oaie, caș afumat, urdă, brânză la burduf și alte produse tradiționale, care arătau destul de bine, la prețuri un pic peste medie, că așa se întâmplă la târguri și la porțile producătorilor – prețurile sunt mai mari decât la piață sau în magazine! Am remarcat lipsa cu desăvârșire a caselor de marcat.

Ravasit 4

Elementele centrale ale Răvășitului Oilor de la Bran erau grătarele încinse cu pastrame, mici, bulzuri – mirosuri îmbietoare dar o adevărată loterie dacă mâncai: doar una din 4-5 porții de pastramă era ok, fără tendoane sau grăsime în exces. O porție de pastramă (aprox. 150 gr.) cu mămăligă / 12 lei. Păcat că în afară de bere și must nimeni nu vindea vin nou, care ar fi ”stropit” foarte bine  pastrama la grătar.

Ravasit 5

Ravasitul Oilor

Ravasitul Oilor

Una peste alta Răvășitul Oilor este un motiv destul de bun de a merge la Bran toamna, chiar dacă elementul central al sărbătorii a devenit Festivalul Pastramei și al Brânzei… de fapt pentru mulți dintre noi, tocmai de aceea.

Festivalul cârnaților de Pleșcoi

Marcă înregistrată a unei pensiuni din Berca (o comună din județul Buzău, aproximativ 500m de la DN 10), Festivalul cârnaților de Pleșcoi nu mai este la Pleșcoi ci la Berca. Trecând peste asta, am vrut să participăm și noi. Ce am găsit? Un grătar și două standuri care vindeau cârnați de Pleșcoi și dulciuri tradiționale amplasate în curtea pensiunii titulare a mărcii, iar în afara ei, alte câteva standuri cu grătare și un … bâlci ambulant în care puteai să cumperi chinezării și să tragi la diverse ținte, cu pușca sau cu mingea.

Festivalul Carnatilor de Plescoi 2011

În rest, ce am mai putut vedea în cea de-a doua zi a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, organizat de Primăria Berca și Antrec Buzău, au fost câțiva interpreți și recitaluri de dansuri populare, susținute de copii destul de talentați.

Berca 2011

Berca 2011

Festivalul Carnatilor de Plescoi 2011

O porție de cârnați de Pleșcoi (2 bucăți) cu pâine și muștar costa 5 lei. Am luat 3 și o bere fără alcool de 4 lei, în total au costat 20 lei pentru că vânzătorul nu avea să dea rest 1 leu. Și iarăși, nici urmă de casă de marcat. Cârnații au fost buni, dar puteam să îi mâncăm la orice restaurant din Buzău probabil, fără a mai merge la Festival!

Una peste alta, cele două festivaluri, împreună cu drumul aferent și cu vremea destul de bună pentru un început de octombrie au umplut bine un weekend și ar putea să constituie și în anii următori locuri unde am putea să mergem. Suntem siguri însă că mai multă implicare din partea autorităților locale și a Gărzii Financiare ar fi binevenite și ar contribui la o mai bună organizare și … reducere a evaziunii fiscale!

Blog , ,

Parerile Tale

 

MYSTERIOUS GUESTS

Călătoresti mult prin Romania, nu îți petreci concediul sau weekend-ul acasă iar seara ieși de obicei în oras? Felicitări, esti o persoana activă și te poți implica în acest proiect. Contactează-ne la contact@undemergem.ro

Noutati