Mare, mic, veliki, mali... Pentru că suntem de părere că, dacă vrei să scrii despre Ciucarul Mic și Ciucarul Mare, cele 2 vârfuri muntoase ale Clisurii Dunării, de pe pământ românesc, ar trebui măcar să amintești și de Mali Strbac și Veliki Strbac.
Cele două cuvinte străine sunt în sârbă și sunt traducerile pentru „mare” și „mic”. Ca să prezinți complet acest "cazan" în care Dunărea “fierbe ”de mii de ani, trebuie să-i menționezi măcar și pe Mali Strbac și Veliki Strbac, ceilalți doi pereți ai “căldării”care face ca cel mai lung fluviu al Europei să bolborească, să se sucească, să se învârtească și să te amețească la propriu. Toate cele 4 vârfuri țâșnesc din apele Dunării semețe și mândre că i-au stat în cale, că au obligat-o să sape în jos ca să își facă loc, că nu s-au clintit și nu s-au lăsat înduplecate de toate vorbele frumoase, versurile, cântecele și picturile care i-au fost dedicate apei ăsteia.
Ce a rezultat? Trebuie să vii să vezi ca să înțelegi pe deplin. Să-ți faci timp și curaj. Dar te asigurăm că merită fiecare secundă, fiecare frică depășită, fiecare limită care te-ar ține pe loc.
Prin pădurea cu lapiezuri. 😍
Nu trebuie să fii munțoman înflăcărat ca să faci traseele acestea, e un pic greuț, dar nu foarte. Nu sunt lungi, nu sunt dificile, nu sunt anevoioase, iar răsplata este cu mult peste efortul depus.
Între cele 2 vârfuri românesti, toată lumea alege prima dată Ciucarul Mare, noi o să-ți recomandăm să faci invers, să începi cu Ciucarul Mic. Traseul are un început mai abrupt, dar imaginile pe care le oferă sunt de-a dreptul spectaculoase.
Dar, să o luăm cu începutul. Ciucarul Mic, exact ca într-o familie, fiind mezinul, este mai îndrăzneț, mai fâșneț, mai volubil, mai extrovertit. După ce Dunărea a trecut de big brother, piticul pare că a înțeles că deși nu s-a înălțat la fel de mult, trebuie să compenseze cu ceva diferența de înălțime. Și-a asigurat acest lucru prin peisajele de-a dreptul amețitoare pe care ți le oferă în punctele de belvedere.
Ciucatul Mic şi Golful Mraconiei văzute de pe Mali Strbac, din Serbia. 😍
Când mergi pe șosea, cu Dunărea în stânga, spre izvoarele ei, Ciucarul Mic este primul dintre cele două masive. Are o înălțime de 313 metri, iar peste apă îi ține de urât Mali Strbac, vărul său sârb care are 626 m. De ce este mai înalt ? Nu pentru că a făcut mai mult baschet când era mic, ci pentru că, așa a lucrat Mama Natură. Ambele masive sârbești sunt mai înalte și mai stâncoase.
Ciucarul mic văzut de Ciucarul Mare.
Traseul pentru Ciucarul Mic este foarte bine delimitat. Cum mergi spre Dubova exact înaintea plăcuței de intrare în localitate o să vezi panourile informative. Unul mare care descrie un pic bucățica de Parc natural (Porțile de Fier) din care face parte vârful și cele 2 săgeți cu marcajele corespunzătoare pe care să le urmărești. Noi îți prezentăm traseul scurt, cel pentru care trebuie să urmărești triunghiul roșu. An de an rangerii de la Parc se ocupă de reîmprospătarea marcajelor și au grijă ca ele să fie în regulă. Jos, la bază, nu există loc de parcare și îți dai seama câți turiști sunt pe traseu în funcție de mașinile lăsate de-o parte și alta a șoselei. Primele detalii despre ce te așteaptă le primești de acolo: dificultate-medie, durata 1,3-1,5 h/sens. În anotimpul cald este posibil să întâlneşti vipere cu corn, nu risca, chiar dacă este foarte cald îţi recomandăm să ai pantaloni lungi (nu mulaţi) şi să fii încălţat(ă) cu bocanci!
Caută în aplicaţie Traseu Ciucarul Mic pentru detalii despre traseu.
Plecare pe traseu. Urmăreşte 🔺.
Vorbeam la început de curaj. Da, odată ajuns sus trebuie să ai un pic de curaj să te apropii decent de marginea peretelui de stâncă, iar cei cu frică de înălțimi trebuie să-și depășească fobia. Nu e dificil și în ciuda bătăilor de inimă care sparg toracele, ME-RI-TĂ!
Există țări super-exploatate turistic care din ce au fac armăsar și care nu se bucură de astfel de locuri care te lasă fără respirație. La noi este invers, armăsarul este caracterizat drept un țânțar mic, pricăjit, afectat de inaniție.
Odată ajuns sus, fă-ţi curaj să priveşti în jos! 😍
O parcare jos, un coș de gunoi acolo la bază, un ghid, nu știm, dar nu este prima dată când avem senzația că locurilor ăstora, la noi, le lipsește ceva.
Un ghid mai găsești, pe ici-pe colo, pentru că în zonă sunt și pensiuni care au înțeles că turism nu se face doar din cazare și mâncare. Dacă nu te descurci sună la sediul Parcului natural Porțile de Fier și te ajută ei. Mergi cu bine!
Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru.
[Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.]
De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei.
[Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...]
Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului.
[...și din punctul de belvedere de mai sus.]
De unde vine denumirea Prăpastia Lupului?
Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu.
Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.
