Izvorul de la Vâlcele

Dacă te nimerești pe DN13E între județele Brașov și Covasna, în trecere prin Vâlcele, coboară din mașină sau descalecă bicicleta și profită de ocazie să faci un popas... prin istorie, atât a locurilor cât și a unei resurse considerate de mulți, pe bună dreptate, mai valoaroasă decât aurul: apa minerală!

Ca în multe din localitățile din România, și de Vâlcele se leagă o legendă, ce datează încă de pe vremea vechilor daci. Se spune că după căderea capitalei Sarmisegetusa, regele Decebal împreună cu câțiva apropiați au luat-o pe firul Oltului în sus și au ajuns în zona sudică a munților Baraolt. Iar când urcușul a devenit mai abrupt, ca să le fie mai ușor, au îngropat pe aici o parte din tezaurul pe care îl purtau cu ei. După ce Decebal a fost ucis mai sus, undeva pe teritoriul actualului județ Harghita, unul dintre însoțitorii lui s-a predat romanilor și a trădat, spunându-le pe unde ar fi fost ascunsă comoara. Romanii au mers acolo și s-au apucat de săpat... și au săpat până când în loc de aur, au descoperit o altă comoară, niște izvoare de apă ale cărei calități au fost repede remarcate. Și atât de încântați au fost încât au înființat aici o colonie “Colonia Aquarium Vivarum”, unde aceeași legendă spune că veneau la cure de ape minerale oameni de pe tot întinsul Imperiului Roman!

Dar de Vâlcele se mai leagă și alte povești și toate au ca element izvoarele de apă. De la ciobani care odată ajunși pe aici săpau fântâni ca să-și adape turmele și dădeau tot de apă minerală (care fiind sărată nu era deloc pe placul animalelor)... până la tot felul de aventurieri atrași aici de legenda comorii îngropate a lui Decebal. Și care, după ce au cheltuit adevărate averi răscolind prin aceste locuri, tot de apă minerală au dat până la urmă! 😊

Întorcându-ne la vremurile de după înființarea stațiunii, datorită excelentelor ei efecte terapeutice, apa minerală de la Vâlcele a început să fie valorificată din ce în ce mai mult, atât prin consum ca supliment alimentar cât și prin balneație. Iar după participarea la câteva expoziții internaționale (Expoziția Internațională de la Viena 1873, Expoziția Universală de la Bruxelles 1897, câteva Expoziții Internaționale de la Budapesta), la care a luat numai medalii de aur, apa minerală de aici a ajuns să fie cunoscută în toată Europa.

În 1875 la Vâlcele se ținea cel de-al XVIII-lea congres european al medicilor balneologi, o confirmare în plus că Vâlcele devenise deja una dintre cele mai importante și vizitate stațiuni balneare europene și nu doar din fostul Imperiu Austriac.  

Pe la sfârșitul secolului XIX erau deja în exploatare 3-4 izvoare iar calitățile unice ale apei de la Vâlcele au adus și un investitor, care a construit pe la 1890 cea mai modernă fabrică de îmbuteliere din Transilvania acelor vremuri. Și încă de la primele loturi, jumătate din producție mergea direct la export! 😊 După Unirea cu România și după construirea unui nou sanatoriu balnear, în anii 1930, stațiunea a devenit foarte populară, ajungând să aibă peste 2500 de pacienți care se se tratau aici în fiecare sezon – un număr deloc mic pentru acele vremuri!

Dar vremurile bune nu au mai durat mult. În al doilea război mondial, în urma Dictatului de la Viena din 1940, timp de câțiva ani localitatea a fost împărțită în două. Granița dintre Ungaria și România trecea exact prin mijlocul satului; bătrânii încă își amintesc cum erau nevoiți să treacă dintr-o parte în alta printr-un punct de frontieră ca să-și poată lucra pământul. Bineînțeles, activitatea de balneație a încetat, singurii „turiști” care mai veneau să bea apă minerală fiind soldații încartiruiți în zonă. Dar necazurile abia începeau. După războiul civil din Grecia, în anii `50, la Vâlcele au fost aduși refugiați politic greci care au fost cazați în ceea ce mai rămăsese din vilele și pavilioanele balneare. Grecii, aduși de la soare și mare direct în Siberia românească, să supraviețuiască frigului de aici au pus pe foc până și parchetul din camere. Astfel încât, după plecarea lor, din stațiunea înfloritoare de altădată nu au mai rămas decât ruine. În anii ce au urmat activitatea de balneație nu a mai fost reluată, singura modalitate prin care a fost pusă în valoare apa minerală fiind îmbutelierea și vânzarea, preponderent pe piețe externe... inclusiv în Franța (o adevărată performanță, să vinzi apă minerală celui mai mare producător de apă minerală din Europa!) 😉 Dar după Revoluție a fost închisă și această activitate. ☹

Actualul proprietar al fabricii de îmbuteliere a cumpărat-o în 1998, când devenise o ruină, fiind pusă în conservare de mulți ani. Inginer de industrie alimentară la bază, a analizat din nou apa de aici și după ce s-a convins încă o dată de calitățile ei extraordinare, a riscat să cumpere „putregaiul de la Vâlcele” (după cum râdeau unii de el) și după o investiție deloc mică, a construit o linie de îmbuteliere și a reușit să facă apa din nou accesibilă oamenilor din toată lumea, care o pot fie comanda online fie o pot cumpăra din câteva rețele de hipermarketuri... În discuția de documentare pe care am avut-o cu dl. Silviu Manole, extrem de agreabilă, ne-am convins că e vorba de multă pasiune și de o mare dorință de a ajuta pe cât mai mulți oameni să se bucure de calitățile terapeutice ale apei de la Vâlcele! 

 

E bine de știut că apele medicinale/terapeutice (spre deosebire de apa plată sau acidulată „pentru băut”) se îmbuteliază fără prelucrare, pentru a-i fi păstrați cât mai mulți din factorii naturali care le conferă calitățile. Iar după cum ne-a spus dl. Manole, atunci când îmbuteliezi o apă fără prelucrare apare depunerea în sticlă. În funcție de condițiile de păstrare și transport, în câteva zile de la îmbuteliere începe să apară la baza sticlei un depozit fin de praf maro... un proces normal dar care pentru mulți oameni ce au încercat (și) apa de la Vâlcele a fost o „barieră” greu de trecut.
O tehnologie inovatoare de îmbuteliere ar ajuta la păstrarea îndelungată a structurii moleculare și a concentrațiilor naturale de minerale din apă.

Ne-am bucurat să mai aflăm că întreprinderea care îmbuteliază și comercializează în prezent apa Vâlcele a reușit să reia tradiția participării la Expozițiile Mondiale în 2022, când împreună cu alte câteva ape minerale românești, a reprezentat România la EXPO DUBAI.

Ce face unică apa de la Vâlcele este conținutul ridicat de magneziu (cel mai mare între apele minerale din România!) într-o formă care îl face ușor de asimilat în organism. Este și o sursă de fier natural, recomandată în special femeilor gravide. Analizele spun că are în jur de 50mg/l de siliciu – care are beneficii atât în osteoporoză cât și în eliminarea aluminiului din organism pe cale renală. Are seleniu – un aliat important în lupta cu afecțiunile canceroase. Are și carbonați naturali, care reglează echilibrul acido-bazic din organism...

Mulțumită compoziției sale chimice speciale, apa medicinală de aici este recomandată pentru o serie de afecțiuni și cure de întărire a organismului, în dispepsii și atonii gastrice, constipații cronice, colita mucomembranoasă, sechele dupa hepatită, hepatită cronică, litiază biliară, cură de repaus a căilor biliare sau anumeii... Site-urile de specialitate recomandă Vâlcele și pentru astm sau bronșite. 

 

Iar apa asta minune poate fi luată și gratuit, de la cele două cișmele din centrul localității. Una, aflată într-o curbă, pe partea stângă a drumului când se merge spre Sfântu Gheorghe, e amplasată într-un pavilion din lemn ușor de observat. Pentru că e un pic mai departe de izvorul-sursă, sunt multe momente când apa nu curge aici. Iar dacă se întâmplă asta, poți merge la cealaltă cișmea, aflată peste drum, unde din ce am aflat de la localnici, apa curge tot timpul - ca să o găsești folosește localizarea de pe harta noastră!

La fel ca apa ce se îmbuteliază, apa de la cișmele provine dintr-un izvor forat la 50m adâncime – care din ce ne-a povestit dl. Manole e un adevărat „muzeu” al apelor minerale românești: izvorul este cel original, făcut prin anii 1890 de un inginer austriac, căptușit cu doage din brad roșu (care între timp s-au pietrificat), fiind unul din cele mai vechi izvoare din Europa aflat încă în exploatare.

Cișmeaua localizată de noi pe hartă (cunoscută și sub numele, foarte sugestiv, Izvorul Roșu) este amplasată pe locul Izvorului Elisabeta, de unde își luau porția de sănătate toți cei veniți la Băi în perioada de glorie a stațiunii. În apropierea lui se mai pot vedea câteva ruine ale construcțiilor balneare iar pe micul parc-alee din fața cișmelei poți vedea cu ochii minții conți, prințese, regi și împărați ieșiți la promenadă! 😊

Din păcate, în zilele noastre locul e doar o amintire a vremurilor trecute. Noi l-am găsit plin de gunoaie și noroi, în zilele ploioase trebuie să îți asumi murdărirea încălțămintei. De cele mai multe ori așteaptă-te să găsești mulți oameni care stau la coadă să ia apă dar dacă vrei doar să-ți umpli un bidon mic, îi poți ruga să te lase în față.