
Paradisul Verde (Sfântu Ioan)
—
Nicio recenzie încă
Strada Sfântul Ioan 4-6, 500030 Brașov, România
Despre
Dacă ești „fan” al produselor naturiste, Paradisul Verde este magazinul unde vei fi bucuros să ajungi - un adevărat corn al abundenței când vine vorba de alimente, remedii, suplimente și cosmetice naturiste, vegane sau ecologice. Gama atât de variată de produse este foarte bine reprezentată în cele două magazine din Centrul Vechi al Brașovului, în Piața Sf. Ioan – unul cu alimente, celălalt cu remedii și cosmetice, așezate unul lângă altul, la distanță doar de o ușă, deci foarte ușor de vizitat împreună, pentru o decizie cât mai informată 👍 Spațiul generos de expunere îți permite să vizualizezi un număr mare de produse (aproximativ 5.500), atât românești cât și din restul Uniunii Europene.

Nu pleca din Brașov fără un suvenir gustos, sănătos sau... bun pentru frumusețe!
Fondat în 1996 dintr-o nevoie personală de a consuma produse sănătoase, curate, fără ingrediente suspecte, Paradisul Verde a ajuns astăzi o rețea extinsă în mai multe orașe mari din România, dovadă a calității produselor și serviciilor oferite. Iar pe lângă clienții fideli, alături de care brandul se află de aproape 30 de ani, Paradisul Verde este din ce în ce mai căutat și de turiști, atât români cât și străini, care vor să ducă acasă un suvenir mai... altfel – fie că e un produs cosmetic natural românesc, fie ceva local (noi am descoperit o delicioasă ciocolată produsă chiar în Brașov 😋), bun și sănătos de mâncare, sau chiar pachete cu câte ceva din fiecare, gata pregătite, sau „asamblate” pe loc, din raft, cu ajutorul consilierilor de vânzări. Acest tip de pachete sunt de obicei însoțite și de discounturi de volum (de ex: pentru minim trei produse românești primești discount 10% la casă și ambalaj cu panglică tricoloră – pentru o notă de suvenir autentic). 👍

În magazinul de alimente...
Alte argumente pentru a face o vizită (sau a reveni) la Paradisul Verde?
Produsele lor sunt foarte bine și strict selectate.
Ai consultanță la orice achiziție, iar personalul primește periodic training specializat, într-o abordare holistică față de prevenție și vindecarea corpului.
Compania este autorizată pentru depozitarea, etichetarea și comerțul de produse ecologice (chiar dacă în magazin vei găsi și produse convenționale).
Toate produsele comercializate au certificare, trasabilitate.
Compania este importator dar și are și produse marcă proprie (Paradisul Verde) și a asociației de profil din România (Kotys).
Te poți bucura de bonusuri de fidelitate, zile cu reduceri și lichidări de stoc, prezentări și degustări de produse.
Toate magazinele au aceleași prețuri (nu e mai scump dacă e în centru).

...și în cel de remedii & cosmetice.
Dacă nu vrei să vizitezi unul din cele 5 magazine din Brașov (sau pe cel din București ori din Cluj), în magazinul online găsești până la 7.000-8.000 de produse din care să alegi. Iar dacă ai nevoie de consiliere o poți primi pe chat sau telefonic (în intervalul 9-16) ori pe e-mail.
- Pe scurt
- Un adevărat corn al abundenței când vine vorba de alimente, remedii, suplimente și cosmetice naturiste, vegane sau ecologice. Dar și un loc de unde poți pleca cu un pachet-suvenir cu produse românești de calitate, gustoase și/sau cu beneficii pentru sănătate și frumusețe.
- Categorie
- Magazin
- Facilităţi
- Livrări la domiciliu | Plata cu card de credit | Plata cu tichete/card de masă/bonuri cadou
- Tip magazin
- Alimente | Cosmetice&Sănătate | Naturist&Bio
- Ultima actualizare
- 08/09/2026 (Prima documentare 19/05/26)