Cascada Javardi

Cascada Javardi

Cascade, Izbucuri / Lunca de Jos (HR)


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Lunca de Jos, România

Despre

Cascada Jávárdi de pe Valea Rece, comuna Lunca de Jos, este un loc numai bun de făcut o plimbare, într-o zi de vară, după masa de prânz 🙂 Dacă lași mașina la Strada Principală, în maximum două ore de mers lejer, pe o distanță de 9 km și o diferență de nivel de 175 m, ajungi la obiectivul vizat. Dacă nu ești fan al mersului pe jos, poți face traseul și cu mașina dar şi cu bicicleta!

Drumul spre cascadă.

Drumul până la cascadă este drum județean; dar numai din punct de vedere administrativ, căci practic e un drum pietruit, pe care urci bine cu 4x4. Se intenționează asfaltarea lui și există și un plan pentru zona cascadei, cu zonă de relaxare, ceainărie... Dar probabil că va mai dura. Până atunci natura rămâne stăpână (și sperăm ca modernizarea planificată să reușească să păstreze cât mai mult din asta).
E un loc plăcut, bun pentru relaxare, în liniștea tulburată doar de căderea foșnitoare a apei pe muchiile pietrelor. Regiunea din jurul cascadei a fost cercetată de biologi, care au constatat o varietate impresionantă a vegetației - flori, plante medicinale; și face parte din rețeaua ecologică de arii protejate natura 2000. 

View spre Valea Rece. 😍

Imediat după curba în care vei găsi câteva locuri de parcare (un pic mai sus de cascadă), vei găsi şi un mic izvor; cu mâna pe inimă spunem că aici am băut cea mai bună apă din Harghita! 


Nu am aflat nicio legendă despre vreun uriaș care să fi aruncat pe-acolo niște stânci sau despre vreo zână care doarme liniștită în florile de pe marginea râului dar am aflat despre un „zmeu” din sat, care, supărat că viiturile tulburi prea îi dau de furcă, s-a gândit să-i modifice cursul... A reușit să o facă mai puțin decât reușește apa însăși, care, cu forța adunată din munți, a mutat din loc o stâncă de dimensiuni destul de impresionante, peste care, pe lângă care și pe sub care își poartă acum călătoria învolburată.

Stânca din dreapta "împinsă" de forţa apei! 😮

Din comuniunea de veacuri a omului cu natura, combinată cu istețimea populară au rezultat câteva vorbe de duh, pe care autoritațile le-au afișat la cascadă, spre amuzamentul și educarea vizitatorilor (deşi la data documentării noastre erau doar în maghiară, între timp am fost anunţaţi că au fost instalate panouri bilingve, cu limba română prima, aşa cum este şi normal - felicitări autorităţilor locale!).

Instrucţiuni "indicator meteo". 😀

Un indicator meteo ce folosește stânca drept element de orientare: 
Dacă piatra este udă, înseamnă că plouă. Dacă piatra este uscată, nu plouă. Dacă stânca are umbră, atunci e soare. Dacă stânca este albă, e semn de ninsoare. Dacă piatra nu se vede, e ceață. Dacă piatra se mișcă, e cutremur. Dacă piatra a dispărut, a fost tornadă. 😀

Și un „îndreptar” comportamental ce folosește, simbolic, tot piatra:

Neatentul se împiedică de ea. Violentul o folosește drept armă. Pentru copii e o jucărie. Cu piatra David l-a ucis pe Goliat. Michelangelo a sculptat statui minunate. În fiecare caz, diferența nu a fost la piatră, ci la cel care a folosit-o. Nu există nimic în jurul tău care să nu poată fi folosit într-un scop benefic. The end! 
Mergi cu bine! 🤗

Ultima actualizare:

  • 07/12/2023 (recomandată la 07/08/21)

Facilităţi:

  • Parcare

Photo Gallery

Alte sugestii

Cascada Moara Dracului

Bran (BV) / Cascade, Izbucuri

Valea Siriniei

Cascade, Izbucuri / Berzasca (CS) / Drumuri, şosele turistice / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale

Cascada Mezotermală Toplița

Cascade, Izbucuri / Topliţa (HR)

Cascada Putnei

Cascade, Izbucuri / Lepşa (VN)

Cascada de sub Şiclău

Cascade, Izbucuri / Covasna (CV)