Cloud Hunters

Cloud Hunters

Miercurea Ciuc (HR) / Activităţi outdoor


Program

Închis
Vezi programul

Address

Şumuleu Ciuc, Miercurea Ciuc, România

Telefon

Despre

Un zbor cu parapanta poate fi o ocazie bună să ieşim din rutină, din zona aceea de confort în care din păcate ne lăsăm prea uşor atraşi... iar dacă se întâmplă să ajungi prin Miercurea Ciuc şi Harghita ocazia asta poartă un nume: Cloud Hunters 🤩 - nici că se putea un nume mai potrivit pentru nişte oameni pasionaţi de zbor, profesionişti şi bine echipaţi! Cristi, unul dintre piloţii de tandem din echipă (cel cu care am zburat noi), este multiplu campion național la zbor liber, iar asta înseamnă că poate manevra o aripă sau o paraşută astfel încât să aterizeze atingând un punct nu mai mare decât o monedă, sau că poate parcurge zeci de kilometri, chiar peste o sută, folosindu-se de curenţi ascendenţi, trecând efectiv de pe unul pe altul... 😎

O ocazie foarte bună de a vedea de sus toată zona Ciucului...

Baza „Vânătorilor de Nori” este pe muntele Şumuleu Ciuc de lângă Miercurea Ciuc, aici fac şi cele mai multe lansări, mai ales pentru începători. Dar mai sunt şi alte variante din care poţi alege (indiferent de nivelul tău de experienţă), în funcţie de zona din Harghita unde eşti cazat şi de condiţiile meteo: Izvoru Mureşului, vârful Nascalat (unde te poţi bucura şi de o aventură off-road în urcare de pe Valea Ghimeşului) şi vârful Viscol (cel mai înalt din Munţii Ciucului). Fiecare are particularităţile şi farmecul lui, îţi dorim să le faci pe toate! 

... dar şi alte zone din Harghita! 🤩

Deşi eram cazaţi undeva pe Valea Ghimeşului noi am început cu un zbor pe vârful Viscol - era singurul loc din zonă unde se pare că aveam şanse să prindem o „termică” de calitate. Ne-am întâlnit la locul stabilit (coada lacului de acumulare Frumoasa - apropo, foarte frumos, numa' bun de pozat într-o zi senină de vară), ne-am îmbarcat într-un 4x4 şi am început ascensiunea. Şi odată cu altitudinea a început să crească şi bpm-ul nostru 😀 pentru că da ... o făceam pentru prima dată!

Frumos loc de întâlnire!

Dacă şi tu te gândeşti să faci asta, să ştii că merită. Cristi, pe cât de mucalit şi pus pe poveşti a fost tot drumul până sus, pe atât de serios şi preocupat a devenit odată ce a coborât de pe maşină rucsacul imens în care era împachetată parapanta.

"Păi, să mergem!"

Împreună cu colegul lui (salut Istvan!) au scrutat împrejurimile, au făcut planul de zbor, au întins aripa, ne-au echipat şi ne-au făcut instructajul: „Când zic „acum!”, începi să alergi. Atât. De restul mă ocup eu”. Long-story-short, asta a fost tot: „Acum!” ... iar după o smucitură şi câţiva paşi în alergare... ne-am trezit în aer!

„Cam pe-acolo o să aterizăm..."

Pentru că norocul este de partea celor îndrăzneţi 😉 am prins imediat o termică şi am început să urcăm desenând nişte serpentine prin aer (ce bine că nu mâncasem mult la micul-dejun 😀), nu foarte mult, câteva minute, dar numai bine pentru un începător.

Zbor!

Iar apoi, cu siguranţa pe care ţi-o dau câteva zeci de ani de experienţă, Cristi a început să manevreze parapanta către locul de aterizare şi după un „întinde picioarele” am simţit pământul sub picioare. De fapt, sub fund 🙂 Asta a fost tot ce am avut de făcut: vreo 10 metri de alergare şi întins picioarele! În rest, doar plutit, poze, filmat... Cele 12-15 minute de planare au fost de ajuns să experimentăm senzaţia unui zbor liber, să ne învingem teama şi... să începem să ne gândim la următorul!

Şi aterizare.

Preţul unei asemenea experienţe este de 250 lei/persoană, cu un supliment de 100 lei pentru transportul off-road în cazul lansărilor de pe vârfurile Nascalat şi Viscol. Sunt disponibili 4 piloţi deci dacă vrei să te bucuri de o experienţă „în gaşcă”, se poate 😉 poţi veni chiar şi cu prieteni din străinătate pentru că pe lângă română, Cristi vorbeşte şi în maghiară, germană, engleză!

O experienţă memorabilă!

Plata se va face cash, după zbor. În preţ este inclus echipamentul de protecţie (cască) şi filmarea cu o cameră Gopro cu stabilizare; după zbor vei primi pe email tot ce ai filmat în timpul zborului. La telefon se va stabili cel mai bun loc de zburat, în funcţie de starea vremii, prognoze şi de locul în care te afli. 
Chiar dacă o să fie în miezul verii, îţi recomandăm să ai îmbrăcăminte cu protecţie la vânt; şi bineînţeles, să ai încălţăminte sport. 

Ultima actualizare:

  • 09/08/2021

Pe scurt:

  • Zboruri în tandem cu parapanta în zona Miercurea Ciuc şi în judeţul Harghita.

Tip:

  • Activităţi sportive & recreative

Photo Gallery

Alte sugestii

Interski Poiana Brașov

Poiana Braşov (BV) / Activităţi indoor / Activităţi outdoor

Season Hill

Poiana Braşov (BV) / Activităţi outdoor

KisSomlyó SKI / Șumuleu Mic Schi

Miercurea Ciuc (HR) / Activităţi outdoor

Plaja Cazino Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor

JT Water Sports Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor