Dealul Bisericii Eşelniţa

Dealul Bisericii Eşelniţa

Cimitire, Mausolee / Eşelniţa (MH) / Panorame şi platforme de observaţie


Address

Eșelnița 227195, România

Despre

Dealul Bisericii şi cimitirul vechi sunt tot ce-a mai rămas din vatra satului vechi Eşelniţa, cel de dinainte de 1966, când s-a creat lacul de acumulare Porțile de Fier I.
Faptul că s-a reuşit strămutarea bisericii pe noul amplasament de la drumul naţional încă mai este văzută ca o minune de cei care au trăit acele vremuri dar cimitirul de deasupra bisericii a rămas acolo, aproape părăsit dar (încă) nu în uitare. Un cimitir nu este tocmai un loc pe care să îl vizitezi dar aici chiar merită să faci o plimbare dacă eşti în trecere prin Eşelniţa.

Drumul din sat până la cimitirul vechi.

Îl vei găsi la capătul unei uliţe de ţară “presărate” cu un fel de pasarele-ponton rudimentare dar ingenios amenajate de pescarii din sat. Despărţit de apă doar un gard şi o poartă cu clopot care ne-a dus cu gândul la cloptniţele din filmele mexicane, e greu să îţi închipui că în urmă cu jumătate de secol Dunărea era la câteva sute de metri de el.

Mai jos de intrarea în cimitir era biserica. Acum, e Dunărea.

Dacă poţi, ia cu tine şi o floare (sau mai multe) şi depune-o la mormântul lui Iosif Traian Bădescu, unul dintre cei mai mari partizani ai Marii Uniri din 1918. Născut în 1958 la Şopotul Vechi, un sat din Caraş-Severinul vecin, a fost ales ca episcop al Caransebeşuluide două ori, la 1905 și 1908 dar nu a fost recunoscut de guvernul Ungariei, din care făcea parte zona la acele vremuri. În martie 1920 a fost din nou ales episcop şi de această dată, în cadrul României Mari, a fost recunoscut şi înscăunat la Caransebeş, unde a slujit până în anul 1933 când a trecut la cele veşnice. De o modestie rară, episcopul nu a dorit să fie înmormântat în catedrala episcopală cu fastul specific unui rang bisericesc atât de înalt ci în modestul cimitir aflat astăzi pe malul Dunării, lângă mulţi dintre membrii familiei sale care odihneau deja aici. În veci pomenirea lor!

Mormintele episcopului şi ale celor din familia sa.

Dealul Bisericii este imediat după cimitir dar nu poţi ajunge direct la el. Trebuie să mergi pe drumul de pământ care urcă prin stânga cimitirului şi la prima intersecţie faci dreapta, întorcându-te spre golful Eşelniţei. O să ştii că ai ajuns când vei vedea duzii uriaşi (aşa ni s-a spus că sunt 😉), ultimi străjeri ai vechii vetre a satului. Răsplata va fi un superb view asupra zonei de ieşire din Defileul (sau Clisura) Dunării!

Ultima actualizare:

  • 12/12/2023 (recomandat la 26/10/21)

Photo Gallery

Alte sugestii

Belvedere „La relee”

Coronini (CS) / Panorame şi platforme de observaţie

Ciucarul Mic

Dubova (MH) / Eşelniţa (MH) / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale

Biserica Eşelniţa și Muzeul Strămutaților

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Eşelniţa (MH) / Muzeu

Piramidele de la Şona

Şona (BV) / Panorame şi platforme de observaţie

Capela 14 cruci

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Sovata (MS) / Panorame şi platforme de observaţie