Grădina de corzi şi aventură

Grădina de corzi şi aventură

Eşelniţa (MH) / Activităţi outdoor


Address

Eșelnița, România

Telefon

Despre

Grădina de corzi şi aventură de la Eşelniţa este, pe scurt, o foarte interesantă experienţă pe care o poţi oferi copiilor sau prietenilor tăi dacă ajungeţi pe Clisura Dunării. Asta este concluzia pe care am tras-o după ce am documentat instalaţia oarecum ciudată construită din bârne masive la marginea unei pădurici de la intrarea în Eşelniţa şi după ce am stat de vorbă cu cei care se ocupă, foarte bine, de ea.
E o instalaţie pentru testat curajul şi pentru depăşit limite, foarte ingenios gândită şi amenajată, în care se pot întâmpla două lucruri: fie pleci repede, resemnat şi poate un pic frustrat că nu ai reuşit să treci nici prima “probă”, fie petreci ore întregi la înălţime în hamul asigurat de corzi, pe toate probele şi provocările de pe traseu. Şi mai trebuie spus ceva: nu e recomandat să vii aici singur, vino cu copiii, cu prietenii, cu vecinii de la pensiune... cu cât mai mulţi cu atât mai tare e distracţia! Noi am numit-o Survivor de Eşelniţa! 😀

"Brief" de bun venit.

Totul începe cu celebrul “zid de la pompieri” - proba cea mai grea pe care o au de trecut pompierii în teste; este un perete din lemn pe care va trebui să îl traversezi ajutat de colegii din echipă, pentru că da, la Grădina de corzi este vorba în primul rând de echipă - copiii tăi, grupul cu care ai venit sau... omul din staff care te asigură, te consiliază şi te ajută să rezolvi provocările. Iar la Zid poţi cu brio verifica vorba “unde-s mulţi puterea creşte”: cu cât sunteţi mai mulţi în echipă (ideal minimum 6 dacă sunteţi neantrenaţi) cu atât vă va fi mai uşor să îl treceţi, ajutându-vă unul pe altul şi de propriul corp! Este singura probă care se face fără să necesite alt echipament de protecţie/asigurare în afară cască. Interesant cum la un simplu zid te poţi distra atât de mult şi cum ai ocazia să îţi depăşeşti (sau nu) nişte prime temeri...

Unde-s mulţi puterea creşte... pe zid! 😍

Apoi, vă aşteaptă “domnul Costel”, care îţi va face cu adevărat încălzirea aici 😀 Costel este de fapt un... cauciuc prin care, formând un lanţ uman (minimum 4) ţinându-vă de câte o mână, trebuie să treceţi fără să îl atingeţi cu vreo mână.

Provocarea #costel 😀

Iar după Costel urmează treburile serioase pentru care aţi venit aici: primiţi echipamentul complet de asigurare (ham şi căşti) + espadrile pentru căţărare (la cerere) şi sunteţi invitaţi la panoul de antrenament (atât pentru adulţi cât şi pentru copii, cu prize mai mici, adaptate pe mărimea palmelor).

Panoul de antrenament...

Aici vă veţi obişnui cu înălţimea şi veţi învăţa poziţiile de căţărare, de coborâre, ce să faceţi, cum să faceţi ca să urcaţi cât mai mult şi cât mai uşor, pe zona superioară dreaptă prevăzută cu nişte prize semi-profesionale, abordabile. “Profesioniştii” se pot distra la un alt panou, prevăzut cu o surplombă destul de mare.

...şi cel pentru "ambiţioşi"! 🤩

Înălţimea creşte progresiv şi ajungi la “Scara lui Iacob”, unde va trebui să te caţări pe nişte grinzi din ce în ce mai groase şi din ce în ce mai depărtate. Este o altă probă care poate fi trecută mai uşor în echipă, de data asta de doi, care se ajută, se trag, se ridică, se împing, îşi fac scară... găsesc modalităţi prin care să ajungă cât mai sus, la ultima bârnă, unde se află şi recompensa: un clopoţel la care poate fi anunţată victoria! 😀

Scara lui Iacob, tot o probă de echipă! 😍

O altă probă de doi, foarte interesantă şi ea, este cea de “paralele”: două bârne pe care se pleacă separat, fiecare pe bârna lui, ajutaţi de cablul de siguranţă; la întoarcere se schimbă drastic treaba: nu te mai ajuţi de cablul de sprijin ci de colegul/colega de probă, sprijinindu-vă şi susţinându-vă reciproc. Bârnele se mişcă, încrederea e cum e... 😀

Sprijin pe umeri!

Iar cireaşa de pe tort este Trapezul, la care va fi o adevărată realizare şi doar să ajungi 😀 căţărându-te pe scara din frânghie - nu e aşa uşor cum pare prin filmele cu piraţi 😉. Odată ajuns pe bârna de sus, provocarea cea mai mare este să te arunci în gol încercând să prinzi trapezul în mâini, aşa cum poate ai văzut că fac acrobaţii la circ! 🙂

"Cum, acolo sus trebuie să mă caţăr?" 😀

Totul se face sub asistenţa oamenilor din staff, care te sfătuiesc şi te menţin permanent asigurat în corzi dar în funcţie de cât de pus “pe treabă” este grupul, clienţii sunt lăsaţi (asistaţi) să se asigure şi între ei, find şi asta o probă interesantă a gradului de încredere pe care îl au unii în alţii. Cum ar fi să vii aici cu şeful care te-a bătut la cap acum câteva zile şi să fie la "mâna" ta în timp ce el se caţără la 4-5 metri înălţime? 😉

1, 2, 3 şi... trapez! 🙂

Cei de aici sunt pregătiţi să asiste pentru parcurgerea întregului traseu şi doar a unei singure persoane dar crede-ne, va fi mult mai fun să vii cu un grup: puteţi petrece şi o zi întreagă aici, plus că pentru grupuri se aplică şi oferte de genul 9+1! 😉 Tariful standard este 50 lei/persoană în care este inclus echipamentul, asistenţa şi tot ce te ţine să faci din traseu; plus o apă sau o băutură răcoritoare/persoană.  Dacă vrei să te dai cu bicicleta, costă 20 lei/pers. şi sunt disponibile vreo 30 de biciclete mountain-bike; pentru grupuri se organizează şi bike-tururi în împrejurimile Eşelniţei, unele chiar foarte palpitante!

Cu bicicleta prin păduri şi peste ape! 😍

Timpul necesar parcurgerii tuturor celor 10 aparate variază de la 45 minute până la câteva ore, în funcţie de vârstă (de obicei copiii/adolescenţii se descurcă mai bine 😊), pregătirea fizică şi mărimea grupului. Ne-a plăcut că staff-ul nu grăbeşte pe nimeni ci dimpotrivă, cu tact şi încurajări, îi ajută pe participanţi să treacă peste fiecare moment care pare... de netrecut! Bună treabă, Radu! (Radu este proprietarul Grădinii şi şeful echipei din care câteodată face parte şi Luca, băiatul lui de 14 ani - la fel de pasionat şi de atent ca şi tatăl lui!)

Luca, la asigurare.

Pe lângă traseul de “corzi”, aici te mai poţi distra cu tot felul de alte jocuri, cu mingi, sărituri cu coarda... unele “inventate” pe loc de staff (cu experienţă serioasă în domeniu) pe specificul grupului vostru, mai ales dacă vă “ghicesc” că sunteţi puşi pe distracţie 😉 E un loc pe care îl recomandăm cu căldură şi pentru team-building-uri în care se doreşte un pic de lucru aplicat pe management de proiect... chiar şi de conflict! 😊.

Jocul cu mingiuţe. 😍

Grădina de corzi are şi o grădină de vară, o terasă unde te poţi răcori la un cico sau o bere, poţi mânca ceva snack-uri sau poţi stabili un fel de picnic, dacă suni înainte de a ajunge şi te pui de acord cu ce vii şi ce pot ei prepara la faţa locului. Poţi face şi comandă la pizzerii sau restaurante din zonă, pentru a-ţi fi livrate aici.

Bar de vară.

În sezonul de vară Grădina este deschisă zilnic de la 10:00 la 22:00 dar în perioadele caniculare (când nu prea-ţi arde să faci efort în miezul zilei) se poate prelungi până spre miezul nopţii, graţie instalaţiei de nocturnă. În extrasezon (octombrie-aprilie) Grădina de corzi şi aventură funcţionează doar la solicitare prealabilă.
Recomandarea noastră este ca indiferent de sezon să nu mergeţi înainte de a face o programare la telefon, cu atât mai mult dacă sunteţi un grup mare şi doriţi servicii suplimentare: program personalizat, catering, mâncare, ture de drumeţie sau cu bicicletele... chiar şi de noapte (sunt puse la dispoziţie lanterne frontale, rucsaci - echipament complet pentru până la 24 persoane, ghid de grup) tarif 20-30 lei/pers., în funcţie de lungimea traseului şi mărimea grupului. 😍

Începând cu vara lui 2022, se organizează aici şi tabere de copii cu tot felul de activităţi opţionale iar pentru adulţi team-buildinguri, fiind pusă la dispoziţie o cabană cu două camere duble + două camere cu câte 10 paturi suprapuse, 2 băi (fiecare cu câte 3 chiuvete, 3 cabine de duş şi 3 wc-uri) + o sală pentru activităţi unde se poate şi mânca. Preţurile încep cu 200 lei/pers. (pensiune completă în sistem catering, cazare şi activităţi). Sau dacă se doreşte doar cazare, se poate închiria toată capacitatea (24 locuri) pentru 1000 lei/noapte.

Camera cu paturi suprapuse.

Ultima actualizare:

  • 04/01/2023

Pe scurt:

  • Aventură pe clisură: o aventură "experienţială" în care ai ocazia să îţi depăşeşti limitele, să colaborezi într-o echipă şi să te distrezi în familie sau cu gaşca ta!

Tip:

  • Activităţi sportive & recreative
  • Închiriere echipamente
  • Parcuri tematice & aventură
  • Sporturi de vară
  • Tururi şi circuite ghidate/Ghizi

Facilităţi:

  • Gustări | Mâncare | Parcare pentru clienţi | Terasă exterioară | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Photo Gallery

Alte sugestii

Interski Poiana Brașov

Poiana Braşov (BV) / Activităţi indoor / Activităţi outdoor

Season Hill

Poiana Braşov (BV) / Activităţi outdoor

KisSomlyó SKI / Șumuleu Mic Schi

Miercurea Ciuc (HR) / Activităţi outdoor

Plaja Cazino Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor

JT Water Sports Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor