Pasajul Aurarilor

Pasajul Aurarilor

Pieţe şi Zone pietonale / Sibiu (SB)


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Piața Mica nr. 24, Sibiu, România

Despre

După părerea noastră, frumusețea acestui oraș medieval nu constă doar în marile puncte de atracție, ci mai degrabă în străzile mici, înguste și pietruite, locuri pe care mulți dintre cei ce ajung în Sibiu nu se gândesc sau nu sunt îndrumați să le viziteze, acestea fiind adesea scăpate din vedere chiar și în ghidurile de călătorie. 
Atunci când o iei la pas printre ele îți dau senzația că păstrează secrete din vremea în care orașul abia ce lua amploare în jurul lor și te fac curios, căci o străduță duce la altă străduță și fiecare are frumusețea ei.

Un astfel de loc este și Pasajul Aurarilor, care pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, şi coboară în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos.
Conservându-și înfățișarea de la 1567, când servea drept casă pentru atelierele de aurari (de unde și numele), pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul din cele mai romantice locuri din Sibiu.

Aici chiar și căsuțele scorojite parcă au un “ceva” al lor, păcat că unele dintre ele sunt lăsate de izbeliște de proprietari, dar totuși cu ale lor culori pastelate, ferestrele verzi sau albastre și cu tot acest complex de scări pietruite și arcade, te fac să te simți ca pe străzile din celebrul Riomaggiore, din Italia! 😍

Photo Gallery

Alte sugestii

Piațeta Cazino

Mamaia (CT) / Pieţe şi Zone pietonale

Piața Aurarilor

Pieţe şi Zone pietonale / Sibiu (SB)

Muzeul Bisericii Evanghelice din România

Muzeu / Sibiu (SB)

Biserica Evanghelică Sfântul Ioan

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Sibiu (SB)

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA

Muzeu în aer liber / Sibiu (SB)