Traseu Vârful Trescovăţ

Trasee turistice zona Sviniţa


Despre

DN 57 - Vârful Trescovăţ 755m - DN 57
Traseu "triunghi roşu" | Durata 5-6h | Lungime 10 km | Grad de dificultate: mediu | Accesibil tot timpul anului

O drumeție pe masivul Trescovăț este interesantă și, mai ales, solicitantă; în special urcarea spre vârf, care este abruptă.
Echipamentul adecvat (bocanci, îmbrăcăminte potrivită anotimpului) este absolut necesar! Nu doar pentru că așa trebuie să urci pe munte, ci pentru că traseul are multe porțiuni dificile, pante, grohotiș. Iar pe anumite zone vântul poate să bată destul de tare. Și neapărat apă suficientă, căci pe traseu nu am găsit niciun izvor. Și ceva de mâncare! Căci nu e unul dintre locurile alea unde sus ajungi la o cabană ce te așteaptă cu o ciorbă caldă...

Cum, acolo sus trebuie să ajungem?! 😀

Traseul pornește din și se întoarce în drumul național DN57; este practic o buclă, dar una care nu se închide exact în același loc din care pleacă. Distanța pe șosea dintre cele două capete este destul de mare și nu va fi prea plăcut să o străbați și pe asta, după traseul destul de solicitant. 
Deci dacă sunteți mai mulți și vă deplasați cu măcar două mașini, faceți așa: mergeți cu ambele la locul de sosire, încărcați oameni, rucsaci, bețe în una din mașini și mergeți cu ea la punctul de plecare. În modul ăsta, la sosire veți avea disponibilă cealaltă mașină și nu va trebui să vă deplasați pe jos până la punctul de start pentru a recupera mijloacele de transport.

Cam jumătate din traseu e pe drumul forestier.

La ambele capete există marcaje și panouri informative iar traseul este foarte bine marcat, cu triunghi roșu; un pic de atenție e necesară doar în două-trei puncte – o pajiște mare căreia nu i se văd marginile, cu ruinele unei mici case - acolo trebuie să părăseşti drumul forestier şi să o iei pe o potecă căreia îi apar marcajele vreo sută de metri mai sus. 

Atenţie la ruinele din poiană!

Iar la asaltul final spre vârf ai grijă să faci stânga (dacă ai pornit pe varianta de start dinspre aval) și să nu o ții înainte căci te vei îndrepta spre coborâre.

Intersecţia de dinainte de urcuşul final.

Varianta noastră: am început traseul în aval și l-am terminat în amonte. La câțiva kilometri de comuna Svinița, exact din DN, lângă locul numit Popasul Pescarilor, am început cu o urcare ușoară spre stânga. Nu departe am trecut pe lângă o gospodărie unde ne-au întâmpinat vreo patru câini; prietenoși de data asta, dar nu se știe în ce stare îi poți găsi, așa că, precauție! Noi am avut noroc cu un prieten din zonă care ne-a fost și ghid în drumeție și care știa traseul, ne-a avertizat și nu ne-am panicat, am vorbit cu cățeii, dar ne-a și „dotat” cu ceva bețe cu care să ne apărăm la nevoie; cățeii au fost însă foarte veseli și chiar au făcut câțiva pași cu noi, așa că bețele n-au mai fost decât ajutor la urcare (apropo, dacă ai bețe de trekking, nu le uita în mașină, cum am făcut noi!).

Intrare pe traseu.

Intimidant când îl privești de jos, vârful Trescovăț, cu cei 755 metri ai lui, îți veghează de sus tot drumul, care străbate păduri de cer (specie de stejar) și fag, pajiști, poieni, stânci... Dar „Cel care Trăsnește” (cam așa s-ar traduce denumirea masivului) nu te primește cu mare ușurință pe tărâmul lui. Va trebui să dai dovadă de rezistență și hotărâre. Însă te va răsplăti spectaculos odată ajuns sus – o priveliște de aproape 360 grade asupra Defileului Dunării, unică și impresionantă; cuvintele sunt prea puține și prea sărace pentru a putea descrie solemnitatea, necuprinderea, eternitatea care se revarsă peste tine.

View de la "cea mai bună bancă din România". 😀

Și ruta de coborâre este la fel de „provocatoare” ca urcarea.

Atenţie pe porţiunile de grohotiş!

Lungimea totală a traseului este de 10 km iar durata de min 5 ore, în funcție de condiția fizică (ar fi bine să fie una bună, căci pe alocuri urcușurile sunt susținute) și de cât de mult timp petreci cu pauze, admirat priveliști, făcut poze.
Dacă nu doreşti să faci circuitul sugerat de noi şi vrei să te întorci pe acelaşi traseu pe care urci, poţi intra pe traseu din oricare cele două puncte plasate de noi pe hartă.
Atenţie: traseele generate de aplicaţie pot să difere de cele reale din teren. Am plasat pe hartă punctele de intrare respectiv de ieşire de pe traseu traseu. Te rugăm să urmăreşti întotdeauna marcajul corespunzător de pe traseu, pe teren!
Mergi cu bine!

Puncte din rută