Miercurea Ciuc


Address

Miercurea Ciuc, România

Miercurea Ciuc este un oraș care nu pare a avea prea multe de spus. Dar dacă te uiți în direcția potrivită s-ar putea să descoperi totuși niște povești interesante și niște imagini frumoase. Îți arătăm și noi câte ceva.
Miercurea Ciuc are chiar și câteva superlative în palmares. Este cea mai mică reședință de județ din România; a județului Harghita; din 1968. Toată zona Ciucului este localizată pe valea Oltului (arie mlăștinoasă – mlaștină montană, situată la peste 600 m altitudine) și este străjuit de jur împrejur de munți. Asta îl face și cel mai friguros oraș din România, cu temperaturi atât de scăzute încât i se mai spune și Mica Siberie.

Până pe la sfârșitul secolului 19, zona a fost foarte bogată din punct de vedere al faunei și florei, atât terestre cât și acvatice, Oltul curgea nestingherit, cu meandre care acum au rămas amintite doar în documente vechi.

Localitatea a fost atestată pentru prima dată în 1558, într-un document ce făcea referire la târgurile săptămânale care se organizau aici, în ziua de miercuri. Dar în actualul cartier Jigodin săpăturile arheologice au scos la lumină urme ale unei fortificații dacice din secolul 1.
Odată niște sate care aparțineau de biserica parohială din Șumuleu, încet-încet au fost grupate iar la răscrucea drumurilor dintre ele s-a format nucleul actualului oraș. La început loc de târg în fiecare zi de miercuri, drept primit după 1340, denumirea lui vine, pragmatic, de la informația că în zona Ciucului ziua de târg era cea de miercuri (spre deosebire de alte regiuni, unde piața se organiza sâmbăta). În mijlocul acestei zone mlăștinoase era o mică insulă, de aproximativ 300 m, astăzi zona din fața actualului Consiliu Județean – strada Kossuth. Aceasta era piața (foarte bine organizată, cu spații anume dedicate fiecărei materii vândute) în jurul căreia s-a format și a crescut orașul timp de secole. Indiferent ce cumpărai la piață, după achiziție cumpărătorul și vânzătorul trebuia să închine un pahar pentru ca totul să meargă bine; orașul era astfel plin de cârciumi, până și parohia având dreptul de a vinde băutură. La sfârșitul zilei de târg atmosfera trebuie să fi fost foarte „veselă”... 😀 Cele mai multe documente păstrate în arhive din viața acestor târguri sunt procese-verbale întocmite după scandaluri.
Localitățile învecinate, care veneau la târg miercurea, au fost ca populație mai numeroase dar au devenit parte a orașului, începând cu mijlocul secolului XX.

La mijlocul secolului 19 au avut loc schimbări administrative. Până atunci scaunele secuiești (aceasta era denumirea formei de organizare a acestor teritorii) nu avuseseră un sediu. Adunările generale periodice erau ținute în locuri diferite, odată într-un sat, odată în altul... iar primul dintre scaunele secuiești care au avut un sediu a fost Scaunul Ciucului. La concurență cu Șumuleu - care pe atunci era mult mai important, fiind centrul ecleziastic al regiunii - centrul economic, zona pieței, începe să devină din ce în ce mai importantă la rându-i.
Primul sediu s-a construit în Șumuleu, chiar lângă mânăstire. Mai târziu, în anii 1880 se construiește noul sediu, pentru (deja) Comitatul (un fel de județ de astăzi) Ciucului, astăzi clădirea Primăriei.
Clădirea a fost modificată în 1912, când mare parte din cornișă împreună cu ornamentul de pe timpan (blazonul comitatului) au fost desprinse și aruncate în mlaștină; blazonul a fost găsit în 2013 (cu ocazia unor săpături făcute într-un cu totul alt scop), în cam 1200 de bucăți și a fost restaurat. Blazonul Ciucului înfățișa munții și pădurile (mai multe atunci, mai puține acum), simbolurile secuiești – soarele, luna, crucea dublă – și pe Fecioara Maria de la Șumuleu.

Tot cam pe la mijlocul secolului 19 a ajuns în zonă rețeaua de căi ferate, ultimul loc din Imperiul Austro-Ungar. 
Sfârșitul secolului 19 vine cu dezvoltare și multe noutăți în Ciuc – ateliere de fotografie, farmacii (majoritatea medicilor și farmaciștilor în regiune erau de origine armeană), măcelării (creșterea animalelor era o activitate rentabilă, inclusiv pentru că era o localitate cu piață), băi. Şi pentru că zona avea deja o tradiţie în manufacturarea berii, a apărut şi prima întreprindere serioasă în oraş - o fabrică de bere fondată de berarul Felix Romfel.

În Primul Război Mondial aici, în Munții Ciucului, era granița între România și Imperiul Austro-Ungar. Băile carbo-gazoase au devenit loc de relaxare pentru ofițeri.
Perioada interbelică a fost una de înflorire și pentru Ciuc; viața culturală și sportivă iau avânt; a fost înființat clubul de hochei – mare mândrie a Miercurii-Ciuc până astăzi.
Al Doilea Război Mondial a venit însă cu o nouă devastare a orașului.
După al Doilea Război Mondial, regiunea a ajuns din nou sub administraţie românească. În Noiembrie 1947 partidul comunist i-a cerut regelui să abdice, a preluat puterea şi a creat republica populară. În timp ce, în speranţa unei vieţi mai bune, pe de o parte poporul aclama noul regim, în culise arestările şi internările forţate se succedau cu rapiditate. Activiştii de partid şi servitorii regimului ajungeau în poziţii tot mai înalte. În această perioadă în scaunul de primar al oraşului se schimbau între ei un şofer, un brutar, un tipograf şi un tâmplar...

Naționalizările din perioada comunistă nu au ocolit nici zona Ciucului. Călugării franciscani, oponenți principali ai sistemului, împreună cu alți oameni de rând au fost închiși la Miercurea-Ciuc, una dintre cele mai severe închisori.
În 1968 se produce un moment important – reorganizarea administrativă. Se înființează județele. Astfel Ciucul și Odorheiul intră în concurență pentru poziția de reședință de județ; un motiv în plus pentru animozitățile care se pare că există mai demult între cele două localități. Miercurea Ciuc a câștigat.
Pentru a împiedica oamenii să participe la manifestările religioase de la Șumuleu, de Rusalii, regimul comunist a modificat sărbătoarea în mod normal națională de 1 Mai (Ziua Muncii); aici se numea Primăvara pe Harghita, era „camuflată” sub forma unui festival folcloric și se organiza exact de Rusalii, oamenii fiind obligați astfel să participe la festivitățile organizate de stat.

Mânăstirea franciscană de la Șumuleu (fostă localitate, astăzi cartier al orașului) transformă Miercurea Ciuc în loc important pe harta lumii religioase de rit catolic în zilele când are loc pelerinajul de Rusalii (catolice); orașul, altfel considerat plictisitor de localnici, devine un furnicar de oameni și comerț.
Ca multe orașe din Transilvania, și Miercurea Ciuc are o cetate – cetatea Mikó, a cărei construcție a început în anul 1623 și care astăzi adăpostește Muzeul Secuiesc al Ciucului.
Spitalul ORL și cel de boli contagioase sunt clădiri istorice, datând de la sfârșitul secolului 18.
Palatul Justiției a fost construit în 1892.
Din perioada interbelică datează clădirea Băncii Naționale și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Populația este majoritar maghiară și romano-catolică.
Orașul are trei ștranduri cu apă minerală.
Trivia: actorul Pavel Bartoș s-a născut la Miercurea Ciuc. La fel și Carol-Eduard Novak, primul ciclist paralimpic român și câștigător al primei medalii pentru România la acest tip de manifestare sportivă; la data publicării acestui articol era ministru al tineretului și sportului.
La Miercurea Ciuc se organizează Festivalul Internațional de Muzică Veche, menit să valorifice patrimoniul autohton.
Așadar, creștin practicant, pasionat de natură, de cultură sau „doar” de mâncarea secuiască, credem că Miercurea Ciuc merită măcar o zi din viața ta (noi am recomanda două) într-un periplu prin județul Harghita.
Ce merită să vezi
Unde dormi Unde mănânci bine Activităţi şi Experienţe

Alte sugestii

Băile Szejke
Băile Homorod
Odorheiu Secuiesc
Zetea
Harghita-Mădăraş