Judeţul VÂLCEA

Vâlcea, cel mai frumos județ din România, nu e doar o marcă înregistrată la OSIM, ci și un adevăr, și nu o spunem doar noi, ci și cei de la Washington Post, celebra publicație americană care laudă într-unul dintre articolele sale frumusețile acestui ținut oltenesc.

Cunoscut mai mult pentru hackeri, așa-zișii pirați ai internetului, județul a căpătat în ultimul timp și o recunoaștere pozitivă prin prisma atracțiilor sale tot mai apreciate, dar și a tradițiilor foarte bine conservate, un exemplu în acest sens fiind regiunea Horezu în care olăritul este adus la rang de artă, tot aici regăsindu-se și sate în care oieritul și transhumanța reprezintă (încă) un mod de viață pentru locuitori.

Ceea ce nu știu mulți e însă faptul că "șmecheria s-a născut la Vâlcea", mai precis în zona Drăgășani, cea atât de renumită pentru vinurile sale. Nu e glumă, e pe bune, dar îți vom spune mai multe despre asta atunci când vom ajunge "cu povestea" în această regiune. Județul se mai mândrește și cu cel mai înalt drum rutier din țară care îți oferă niște peisaje cum rar ți-e dat să vezi. Este vorba despre șoseaua Transalpina, cea care își croiește drum și pe meleagurile vâlcene atingând altitudinea maximă chiar pe teritoriul acestui județ (Pasul Urdele, 2145m).

Situată în partea central-sudică a ţării și străbătută de paralela 45, Vâlcea are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic, diversitatea fiind punctul său forte.

Fie că vorbim de munți semeți sau parcuri naționale în care natura sălbatică e la ea acasă, râuri sau lacuri (mai mici sau mai mari, situate în diferite forme de relief), defilee spectaculoase sau cascade ascunse, cetăți dacice, castre romane sau cule boierești, mănăstiri ctitorite de domnitori sau schituri pierdute în munți, pe toate acestea le regăsești aici într-o deplină armonie. Și enumerarea poate continua cu podgoriile scăldate în soare, peșterile misterioase sau... dar ne oprim aici, pe restul te invităm să le descoperi singur 😊! 



Lucruri de făcut și Locuri de vizitat în Judeţul VÂLCEA

Destinaţii

Ce să faci, ce să vezi

Activităţi&Experienţe

Alte Regiuni

Judeţul MEHEDINŢI

Regiune