Şimon - Poiana Gaura - cascada Moara Dracului

Trasee turistice zona Bran


Despre

Traseu "triunghi galben" | Durata 3-3,5h | Lungime aprox. 11 km (pe sens) | Grad de dificultate: mediu | Accesibil tot timpul anului

Situată pe una dintre văile spectaculoase și răcoroase ale munților Bucegi, la o altitudine de 1575 de metri, cascada „Moara Dracului” este giuvaierul care împodobeşte căldarea inferioară a văii Gaura. E foarte interesantă şi prin faptul că apa ei, după ce cade de la aproximativ 20 de metri înălţime dispare pe un curs subteran... ca şi când n-ar fi fost! 🙂

Traseul recomandat de noi începe din capătul drumului principal al satului Șimon, de unde vei face aproximativ 3 ore până la destinația finală. Mașina poate fi lăsată la prima barieră, de unde se intră în Parcul Natural Bucegi. Deși se mai poate avansa până la cea de-a doua barieră, scutind astfel aproximativ 3 km din traseu, accesul mașinilor este interzis și puteți fi amendați dacă decideți să înaintați.

Intrarea pe traseu.

În prima parte a traseului drumul este lat, ușor, panta nu se simte deloc urmărind marcajul triunghi galben. Prima oprire o poţi face la monumentul ridicat în amintirea celor şase militari israelieni şi a unui militar român morți într-un tragic accident aviatic, în anul 2010.

Monumentul Militarilor Israeliți

De aici drumul forestier se transformă ușor în potecă și urmează o urcare grea și susținută care pare că nu se mai termină. Deși am citit tot felul de opinii precum că traseul este relaxant și poate fi parcurs de către oricine, indiferent de condiția fizică, nu ni se pare o informație corectă. Traseul este de dificultate medie și necesită o condiție fizică bună.

Urcuş susţinut.

După aproximativ 40 de minute de urcare dificilă și solicitantă și încă vreo 20 de minute de urcare mai ușoară, vei ajunge în Poiana Gaura, o poiană largă, luminoasă unde vei fi recompensat cu o priveliște mirifică asupra Văii Gaura despre care se spune că este una din cele mai frumoase văi de abrupt din Munții Bucegi. Merită să faci aici o pauză mai lungă în care să îţi tragi sufletul 🙂, să îţi încarci plămânii cu aerul tare şi sufletul cu peisajele desprinse din basme 😍

În Poiana Gaura

Din poiană până la cascadă se urmează marcajul cruce roșie pentru încă 15 de minute, pe o potecă ce șerpuiește lin prin pădurea de brazi.

Atenţie la intersecţia de trasee.

Ajunși la cascadă parcă părea ascunsă după niște bolovani și copaci căzuți așa că am traversat pe partea stângă pentru a o admira în toată splendoarea. Ajunși exact la baza ei parcă am fi admirat-o și mai de sus. Așadar am început să escaladăm bolovanii uzi și cu chiu și vai am ajuns pe primul prag al cascadei. Cum am reuşit să mai coborâm nu șmai ştim 😀 dar ne-am amuzat copios și ne-a plăcut foarte mult întreaga experiență.

Cascada Moara Dracului

La întoarcere am avut tentativa de a merge pe altă parte, ca să facem un circuit. Triunghiul albastru urma să ne ducă în aproximativ o oră în Poiana Guțanu, iar de acolo începeam coborârea pe bandă albastră spre Șimon. Era un traseu despre care nu dețineam foarte multe informații însă din dorința de a nu coborî pe același traseu am pornit la drum fără să stăm prea mult pe gânduri. Dar după vreo 10 minute de urcare ușoară când am văzut ce urcare urmează efectiv ni s-au înmuiat picioarele. 😀

Priveliște de pe traseul marcat cu triunghi albastru spre Poiana Guțanu

Ne-am încumetat totuşi dar după 30 de minute de urcare foarte dificilă, pe pietriș, potecă îngustă pe alocuri și multe urme de urs, când am dat şi de un excrement proaspăt de Teddy în mijlocul potecii turistice am făcut cale întoarsă. Era greu de crezut că doar în 20 de minute aveam să ajungem în Poiana Guțanu având în vedere că urcarea nu părea să se domolească iar poiana, nici ea, nu părea prea aproape. Ne pare rău că nu am reușit să ajungem în Poiana Guțanu, însă avem un motiv întemeiat să revenim. Dar dacă eşti mai antrenat şi mai motivat decât noi, te încurajăm să mergi mai departe şi poate ne spui cum a fost a până la urmă, ca să completăm aici 🙂

Priveliște coborâre de pe traseul marcat cu triunghi albastru 😍

Data viitoare oricum gașca va fi mai mare sau vom opta pentru weekend întrucât unele porțiuni din traseu ni s-au părut ușor înfricoșătoare din cauza urmelor de animale și a sunetelor din pădure. Primii oameni de pe traseu au fost abia pe la jumătatea începutului urcării abrupte pentru ei și jumătatea coborârii abrupte pentru noi 🙂

Abrupturile Bucegilor 😍

Dacă acest traseu ți-a stârnit interesul și ți-ar plăcea să îl abordezi îți recomandăm să fii echipat corespunzător: bocanci neapărat impermeabili fiindcă traversezi râuri, pantaloni de drumeție, o geacă impermeabilă în rucsac (care n-ar trebui să îţi lipsească niciodată pe munte), tricouri de schimb, bețe de trekking, să ai apă și ceva de mâncare (gustare, fructe, sandviș etc.) și în niciun caz să nu pleci singur. Ne-au spus localnicii că în zonă este o ursărie, iar dacă nimerești oițele la stână, câinii care le protejează pot fi agresivi. 
Cărări însorite și respectați mediul înconjurător!

🙏 text şi foto Andreea Ştefania, contributor Unde Mergem®

Puncte din rută