Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura - Prăpăstiile Zărneştilor - Fântâna lui Botorog

Trasee turistice zona Zărneşti


Despre

Traseu "bandă galbenă" | Durata aprox. 4,5h | Distanţă aprox. 15 km | Grad de dificultate: mediu

Unul dintre cele mai accesibile trase de drumeție din zona Zărneștiului, nici foarte greu dar nici foarte ușor, care te va duce pe versantul sud-estic al masivului Piatra Craiului. Vei trece prin păduri de foioase și molid și prin câteva poieni frumoase, pe lângă stâne alpine de vaci şi de oi, până la Cabana Curmătura iar la întoarcere, prin minunatele Prăpăstii ale Zărneştilor, unde poți admira impresionantele stâncării ce le-au făcut celebre în toată lumea!

În stânga fântânii începe poteca.

Punctul de plecare (şi de sosire) este Fântâna lui Botorog - unde se poate ajunge cu maşina, fie din Zărneşti fie din satul Măgura. De aici se intră în pădure urmărind marcajul "bandă galbenă", vei vedea indicatorul de început traseu în stânga fântânii (nu uita să faci un refill cu apă proaspătă). Prima parte a traseului va fi prin pădure și te va solicita binișor, într-un urcuș suținut până la Poiana Zănoaga. 

Urcuș susținut prin pădure.

Cam la o oră după plecare vei găsi o bancă din lemn unde poți face un prim popas de hidratare și/sau de refill al bidonului la izvorul din apropiere.

Izvorul de lângă băncuță.

De la izvor și până în poiană vei mai avea de urcat doar vreo 10-15 minute. Nu te grăbi și bucuă-te pe îndelete de ce îți oferă natura, aerul curat, culorile pădurii, cântecele păsărelelor!

Eee, gata, ieșim în poiană! 😀

În sezonul cald, prin Poiana Zănoaga există "şanse" să întâlneşti ceva turme însoţite de căini, sfatul nostru este să te "dotezi" cu un toiag din lemn (dacă n-ai beţe de trekking), s-ar putea să îţi prindă bine. Dar cel mai important este să fii pregătit pentru o eventuală întâlnire cu ei, ştii tu... cu vorbe nerăstite, evită-le privirea, încearcă să îi ţii la distanţă cu beţele dacă se apropie prea mult, fără să fii agresiv.

În Poiana Zănoaga.

După poiană, traseul intră din nou prin pădure și se transformă într-o plimbare agreabilă pe curbe de nivel ușoare iar în 30-35 de minute vei ajunge la Cabana Curmătura unde, după ce „verifici” ce s-a pregătit prin bucătărie 😋 poţi face o siestă plăcută în poienița din față, cu un view superb către Bucegi. Iar dacă vrei să zăbovești mai mult, îți poți monta cortul în poieniță sau poți dormi în cabană; la data celei mai recente documentări costa 62,5 lei/pers./noapte - condiții de cabană, da?! 😉

Terasă cu super-view 😍

De la cabană până la Prăpăstiile Zărneștilor poți alege dintre două variante de traseu: 
  • marcaj „triunghi galben” - cel mai lung dar și cel mai lin, este de fapt drumul către și dinspre cabană, care este folosit și de bicicliștii bine pregătiți fizic; recomandat grupurilor cu copii sau celor deja obosiți după urcușul prin Poiana Zănoagei.
  • marcaj „bandă albastră” (cu varianta „punct galben”), mult mai scurte dar și mai abrubte (mai ales „punct galben), pe care îți recomandăm să le eviți pe vreme rea și când e zăpadă.

Coborâre pe drumul „triunghi galben”.

Pentru a ne bucura pe îndelete de ceea ce ne oferă natura, noi am ales prima variantă și după o plimbare de aprox 1h am ajuns în Cheile Pisicii, capătul vestic al Prăpăstiile Zărneștilor iar 1:30h mai târziu, am ajuns la Fântâna lui Botorog, punctul de unde plecasem cu câteva ore mai devreme.

În Prăpăstiile Zărneștilor.

Pentru că vei intra în Parcul Național Piatra Craiului, din luna mai până în luna octombrie este necesară achiziționarea unui bilet acces în valoare de 10 lei/persoană (valabil 7 zile). Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online/SMS (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Atenţie: traseele generate de aplicaţie pot să difere de cele reale din teren. Urmăreşte întotdeauna marcajul corespunzător al traseului de pe teren!

Puncte din rută