Turnul Alb
Braşov (BV) / Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
Despre
Construit între anii 1460 şi 1494, Turnul Alb impresionează şi astăzi prin masivitatea şi zvelteţea liniilor sale arhitectonice. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală şi balcoane susţinute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul vechii cetăţi a Braşovului, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce făcea legătura până la Bastionul Graft. Cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificaţie din Braşov, fiind apărat de breslaşii cositorari şi arămari. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligaţia de apărare a turnului, numărul meşterilor fiind scăzut.
Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt puternic a cuprins şi Turnul Alb, care a ars, fiind renovat abia în 1723. În incinta lui este amenajat un punct muzeal.
Se poate ajunge la Turn fie pe jos, urcând scările de la Bastionul Graft, fie cu maşina pe drumul spre Poiana Braşov (există o mică parcare adiacentă Turnului).