Plaja Cazino Mamaia
Mamaia (CT) / Activităţi outdoor
Despre
Dacă te gândești să tragi o fugă la Mamaia doar pentru o sesiune de plajă și o baie în mare, o poți face într-un loc încărcat de istorie!
Plaja din dreptul Cazinoului este locul unde s-a născut turismul de litoral din România. Încă de pe la începutul secolului XX existau două pavilioane din lemn destinate băilor. După ce acestea au ars (într-un incendiu provocat se pare de o instalație pentru făcut cafea 😮), primarul de atunci al Constanței, Horia Grigorescu, a hotărât să construiască altele mai mari și mai sigure pentru vilegiaturiștii aflați în număr din ce în ce mai mare aici. Acestea încadrau Cazinoul, o construcție menită să facă din Mamaia o rivală a stațiunilor de pe Riviera franceză și care, printre altele, avea un restaurant cu bucătărie de inspirație franțuzească, cu pian și ring de dans, terase și bineînțeles, o sală cu ruletă.
Victor Șerbănescu, arhitectul care a proiectat și a supervizat construcția Cazinoului, a avut și ideea genială de a construi în dreptul lui, în mare, o terasă care a primit numele Barul Maritim, la care se ajungea pe o pasarelă care a devenit ea însăși un veritabil punct de atracție al stațiunii. Lungă de aproape 130 m, aceasta avea și două tobogane și debarcadere pentru șalupele potentaților vremii.
Pe plajă azi se mai pot vedea doar rămășițele Barului Maritim, vestigii ale vremurilor de demult, îngropate acum, alături de cele ale Pasarelei Regale, în noua plajă care a înaintat aproape 300 metri în mare datorită lucrărilor moderne de lărgire, menite să contracareze eroziunea din ultimele zeci de ani a litoralului românesc. În liniștea aproape nefirească, spartă doar de strigătele pescărușilor, poți face un scurt popas ca să-l privești... în timp ce, printr-un exercițiu de imaginație, vei începe să auzi vacarmul ce era aici în sezoanele de vară din trecut!
Pe lângă istoria foarte frumoasă legată de acest loc, mai sunt câteva motive pentru care îți recomandăm să vii la plaja de la Cazino:

- în dreptul ei, la Bulevardul Mamaia este o parcare publică (cu plată) unde îți poți lăsa mașina; dacă vii cu autobuzul, poți coborî în stația Cazino a liniei N100M (+ în sezonul estival liniile 100M și traseul turistic CiTyTour); dacă vii din sudul stațiunii, poți ajunge aici și într-o plimbare foarte agreabilă cu Telegondola 😍
- dacă ți se va face foame/sete în zona Cazino vei găsi foarte multe magazinuțe de unde poți cumpăra gustări și ceva de băut dar și o grămadă de terase, fast-food-uri și restaurante (și unde poți avea acces și la toaletă, sfatul nostru e să nu aștepți până în ultimul moment ci să te pornești la drum, preventiv 😊)
- poți face plajă pe cearceaf, gratuit, oriunde vrei - ai mult spațiu la dispoziție 😉
- iar dacă vei „supraviețui” celor vrei 300 metri care te despart de mare, vei fi recompensat cu câteva porțiuni de plajă unde deja începe să reapară nisipul acela fin care a făcut celebră stațiunea Mamaia; și chiar dacă nu e la fel de lungă ca înainte, vei (re)găsi aici și intrarea lină în mare atât de mult regretată de unii! 🤩
E și una dintre cele mai liniștite zone, cel puțin în vizita noastră de documentare din vara lui 2023 nu am văzut să se facă aici vreun fel de sporturi nautice de genul skijet, banane etc. Dar dacă vrei, le poți găsi dacă mergi câteva sute de metri înspre nord! Au fost folosite informații și fotografii din următoarele surse:
- Fondul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”
- Maria Cica, Poveștile Mamaiei. Stațiunea Mamaia -111 ani. București, 2016, p. 97-100.
- Baricada Verde
Ultima actualizare:
- recomandat la 09/09/2023
Pe scurt:
- Zona de plajă din Mamaia cea mai încărcată de istorie dar și cea mai ușor de accesat, cea mai puțin aglomerată și cu cele mai multe facilități.
Tip:
- Plajă, Sporturi nautice
Facilităţi:
- Gustări | Mâncare | ATM | Galerie comercială | Parcare publică cu plată | Plata cu card de credit