Castelul Bran

Castelul Bran

Bran (BV) / Castel / Muzeu


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Str. General Traian Mosoiu nr. 24, Bran, Romania, 507025

Telefon

Despre

În prezent, Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, nu numai pentru arhitectura lui complexă şi istoria de peste 640 de ani ci mai ales pentru că a avut şi norocul să fie menţionat în celebrul roman al lui Bram Stoker ca fiind reşedinţa Contelui Dracula. În fiecare an, mii de turişti din toată lumea vin aici special ca să celebreze Halloween şi participă la tot felul de activităţi, atât în Castel cât şi în restaurant şi în cortul instalat în Grădina Regală.
Compania care îl administrează se ocupă permanent de restaurare şi dezvoltă programe şi activităţi care să îi crească atractivitatea. Au apărut astfel noi puncte de atracție, cum ar fi Tunelul Timpului și Expoziţia de instrumente medievale de tortură.

Ieșirea din Tunelul Timpului.

Biletul de intrare costă 70 lei/adult: vei vedea o expoziţie de arme medievale, vei trece prin camere în care au petrecut mulţi ani de viaţă membri ai familiei regale din România, vei afla povestea lui Dracula (atât cea reală cât şi cea fictivă), vei vedea curtea interioară şi vei urca pe scări şi culoare secrete până la platforma superioară de observaţie, de unde poţi face fotografii panoramice... pentru 20 lei în plus vei putea vedea Expoziția de tortură medievală iar pentru 30 lei vei putea să străbaţi şi Tunelul Timpului - unul dintre cele mai apreciate pe plan global proiecte multimedia produse de muzee... te vei putea plimba pe urmele paşilor Reginei Maria în Grădina Regală (nu este necesară achiziționarea biletului)... Castelul Bran este un loc unde poţi petrece o întreagă zi de neuitat!

În Grădina Regală 😍

De apreciat este că intrarea este liberă pentru persoanele cu dizabilităţi şi/sau instituţionalizate; copiii cu vârsta până la 7 ani împliniţi beneficiază de gratuitate, pentru cei cu 7-18 ani costă 20 lei; persoanele peste 65 ani, în baza actului de identitate, beneficiază de un tarif special 50 lei; dacă eşti student şi ai legitimaţia de studiu la tine vei plăti 40 lei.

Lunga şi tumultoasa istorie a Castelului Bran începe în anul 1377, când regele Ungariei Ludovic I de Anjou acordă locuitorilor Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. În 1388 construcţia acestuia se încheie şi el începe să-şi îndeplinească dublul rol: de vamă (încasează 3% din valoarea mărfurilor care intră şi ies din Transilvania) şi de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman. 
  • În anul 1459, în timpul celei de-a doua sa domnii, Vlad Ţepeş şi armata sa trec prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict cu saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros. 
  • În 1651, după ce prelungiseră deja de căteva ori cu principii Transilvaniei contractele de folosință a castelului Bran, brașovenii reușesc să încheie cu principele Gheorghe Rackoczi al II-lea un act de vânzare-cumpărare a castelului. În anul 1888 dministrația Braşovului cedează castelul ocolului silvic regional iar până în 1918 el este locuit de brigadieri silvici, de pădurari și de inspectori silvici veniți din Brașov. 
  • La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României, descrisă în document ca o „mare regină, care ( …) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației țării întregi.” Castelul devine reședința favorită a Reginei Maria, ea îl va restaura și amenaja pentru a putea fi folosit ca reședință a familiei regale. 
  • Din 1920 și până în 1932 castelul trece prin ample lucrări restaurare şi amenajare coordonate de acelaşi arhitect care proiectase castelele regale Peleș și Pelișor din Sinaia. Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje. După moartea sa (1938), Regina Maria îi lasă castelul Bran moştenire fiicei favorite, Principesa Ileana. Aceasta părăseşte România în 1948, odată cu instaurarea Republicii Populare România. 
  • În anul 1956 autoritățile comuniste transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel. 
În 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana de România și ai Arhiducelui Anton de Austria. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra până în 2009, când Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta - moştenitorii proprietarilor - intră în posesie efectivă. 

Ultima actualizare:

  • 11/03/2024 (recomandat la 15/04/21)

Facilităţi:

  • Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Ghid individual/de grup | Ghidaj audio | Magazin suveniruri | Plata cu card de credit | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Biserica Sfântul Nicolae

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Zărneşti (BV) / Muzeu

Casa Armelor şi Hărţilor

Sighişoara (MS) / Muzeu

Casa Breslelor

Sighişoara (MS) / Muzeu

Cascada Moara Dracului

Bran (BV) / Cascade, Izbucuri

Biserica Eşelniţa și Muzeul Strămutaților

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Eşelniţa (MH) / Muzeu