Biserica Eşelniţa și Muzeul Strămutaților

La fel ca mai tot ce există astăzi în Eșelnița, și biserica ortodoxă din sat, ce poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost construită după strămutările din 1968-1973. Însă nu este complet nouă, pentru că a fost ridicată cu materialele provenind de la vechea biserică (ce data din 1850); cu efortul, fizic și financiar, al sătenilor, care au fost nevoiţi să suporte şi costurile demolării 🙁; autoritățile nu au permis să se facă o biserică mai mare, deși fuseseră demolate patru biserici – din Ogradena, Eșelnița, Tisovița și Plavișevița. 

Turnul exterior a fost adus de la biserica veche și pus cu macaraua după finalizarea construcției. Ni s-a spus că încă se mai văd pe turn urme de gloanțe de pe vremea Primului Război Mondial (dacă are cine să ți le arate și este suficientă lumină), trase de pe malul sârbesc, din convingerea că în turn e ascuns un observator.

Clopotele din turlă sunt confecționate din bronzul țevilor de tun ale armatei austriece. După Marea Unire, s-a găsit în corespondența din 1920 dintre preotul de-atunci (Mihail Costescu) și generalul Ioan Rășcan (ministru de război) un răspuns al celui din urmă care afirma că a „luat glas de tânguirea enoriașilor... după clopot și am decis turnarea unui nou clopot din țevile de tun ale armatei vrăjmașe, clopot care de-acum să cheme pe români de-a pururi la rugăciune și la unitate” (după cum ne-a citat Sever Negrescu, preotul de la Eșelnița. paroh din 1987).

În biserică se află jețul arhieresc de la 1750 iar stranele sunt cele din biserica veche.

Cum regimul comunist făcea toate eforturile pentru a interzice religia și bisericile, oamenii din sat nu au găsit lemn de calitate iar icoanele din catapeteasmă au fost pictate pe p.a.l. (prefabricat din lemn) 😮

Din vatra vechii Eșelnițe n-a mai rămas decât cimitirul, unde este îngropat primul episcop bănățean român de după reînființarea episcopiei, Iosif Traian Bădescu; Episcop al Caransebeșului între 1920-1933, fiu al celui care a fost timp de 50 de ani preot și învățător la Eșelnița și legat astfel de sat, a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat fără fast, într-un cimitir la țară (pentru detalii caută în aplicaţie Dealul Bisericii Eşelniţa).

În curtea bisericii, în spatele lăcașului, din inițiativa și cu efortul preotului paroh, a luat naștere „Muzeul Strămutaților”, cu denumirea oficială Muzeul Parohial Episcop Iosif Bădescu.
Dumnealui, mergând prin casele oamenilor din sat, a observat că unii dintre aceștia țineau la icoane fotografii ale satelor vechi, cu ulița unde locuiseră, cu biserica, părăsite și apoi inundate de ape. Din vechea biserică mulți dintre eșelnițeni au luat câte o cărămidă, pe care au pus-o în fundația noii case. Așa a apărut ideea muzeului. Care acum adăpostește o colecție impresionantă de obiecte ce au aparținut satelor inundate de pe Clisură - fotografii vechi (cu episcopul Bădescu, străzi din fosta Ogradena, vechea Eșelnița, biserica din Eșelnița demolată în toamna 1970 – pe spatele acestei fotografii e notat, cu semnătura Maişeşcu Toma, consilier: „Mare întristare!Plângere și jale mare!... Înainte de demolare s-au tras clopotele o oră neîntrerupt... Am plătit suma de 30.000 lei pentru demolare şi transport.”), acte, sigilii din vremea Imperiului, baionete tocmai din Războiul de Independență, un livret militar de la 1877.

Printre exponatele mai rar întâlnite se numără câteva icoane pictate pe metal, provenind de la o veche școală de iconografie din Craiova. De mare valoare este manuscrisul ce conține Rânduiala Sfintei Liturghii, de la 1783 😮

Tot aici se păstrează ușile împărătești de la altarele fostelor biserici din Eșelnița și Ogradena dar și de la fosta mânăstire Mraconia, icoanele de pe tâmpla altarului din biserica de la Eșelnița Veche, de la 1796 dar și colecția completă de mineie (cărți bisericești care cuprind slujbele pe o lună de zile) a lui Andrei Șaguna. Plus multe cărți bisericești provenind dintr-o arie vastă de centre tipografice, de la Budapesta la Sibiu și Atena.

Și multe alte obiecte cu povești vechi și interesante – o icoană a Fecioarei cu Pruncul, în care Isus este îmbrăcat în ie românească; tomuri din arhiva protopopiatului din Mehadia, în care sunt abordate o mulțime de probleme ale societății (după slujbă preoții aveau datoria să le citească oamenilor ordinele autorităților); un antimis (unul din cel mai important obiecte de cult, în lipsa căruia nu se poate săvârși liturghia; fără biserică se poate, dar fără antimis nu – vezi slujbele ținute în afara bisericii) al Sfântului Calinic, din 1851; un pumnal ce a aparținut ultimului agă de pe insula Ada Kaleh, obiecte de port popular și altele și altele... Mai din contemporaneitate, aici se află prima medalie (bronz la mondialele de la Indianapolis) obținută de campioana la gimnastică Lavinia Miloșovici (cu origini în Eșelnița), pe care sportiva a donat-o muzeului.

Biserica are și o școală parohială de vară, ce a început cu 8 și a ajuns la 143 de copii, care sunt duși să cunoască bătrânii comunității și poveștile lor, în drumeții, joacă fotbal, descoperă natura și istoria locală. Cei mari, ce au ajuns studenți, profesioniști (chiar și un fotbalist de Liga I), vin în continuare și își pun abilitățile în slujba noilor „școlari”.

Biserica și muzeul (un loc ce ar merita să fie mult mai mult decât este) pot fi oricând vizitate; dacă nu e deschis, ori nu e nimeni la biserică, încearcă la casa parohială (o să te îndrume oricine din sat). Iar pe preotul Negrescu să tot stai și să-l asculți; are o mulțime de povești de spus și le spune tare frumos, cu umor și foarte bine documentat și dedicat. Mulțumim și noi din suflet pentru timpul acordat!