Grupul de Acţiune Locală GAL Clisura Dunării

Grupul de Acţiune Locală GAL Clisura Dunării

Parteneri instituţionali


Program

Închis
Vezi programul

Address

Comuna Berzasca nr. 282 (Clădirea Gradiniţa Berzasca)

Telefon

Despre

Clisura Dunării (Defileul Dunării) împreună cu lacul de acumulare Porţile de Fier formează un teritoriu natural unic în lume datorită bogăţiei peisagistice, naturale şi culturale de care este încărcat. 
Teritoriul GAL Clisura Dunării uneşte Regiunile de Dezvoltare Vest şi Regiunea Sud-Vest şi se învecinează la Sud cu Serbia, la est cu oraşul Moldova Nouă, la vest cu oraşul Orşova, la nord cu Munţii Locvei şi Almăjului şi în sud-vest cu Podişul Mehedinţi.

În viziunea GAL Clisura Dunării, microregiunea Clisura Dunării trebuie să devină o arie turistică importantă din România, un nod de rețea al turismului european. Turiştii se vor opri în porturile de agrement sau vor călători în Clisură pe trasee amenajate, vor participa la Târgurile de produse tradiționale, la Festivalurile culturale locale și vor vizita vestigiile istorice din zonă. 

Creat în cadrul Axei LEADER, Grupul de Acţiune Locală Clisura Dunării este un parteneriat în care au fost cooptate 8 comune (3 din judeţul Mehedinţi - Eşelniţa, Dubova, Sviniţa, respectiv 5 din judeţul Caraş-Severin - Berzasca, Sicheviţa, Gârnic, Coronini, Şopotul Nou), Administrația Parcului Natural Porțile de Fier, 10 organizații neguvernamentale și 10 operatori economici privați din zonă. 

Asumându-şi încă de la înfiinţare misiunea de dezvoltare durabilă integrată a microregiunii, dezvoltare bazată pe turism, conservarea mediului natural, revigorarea tradițiilor locale și promovarea și consumul produselor locale, GAL Clisura Dunării a gândit şi a început să implementeze o Strategie de Dezvoltare Locală axată pe măsuri ca
  • Servicii de bază pentru economie și pentru populația rurală; investiții în servicii sociale, investiții în centre multifuncționale;
  • Selecție a proiectelor privind accesibilitatea pentru grupurile vulnerabile
  • Dezvoltarea unor scheme care să stimuleze calitatea produselor locale și să încurajeze asocierea producătorilor locali. 
După ce a aflat despre iniţiativa de a dezvolta primul ghid de călătorie prin România, în perioada 2021-2022 GAL Clisura Dunării a facilitat echipei de documentare Unde Mergem® organizarea câtorva infotrip-uri în zonă materializate cu publicarea în platforma Unde Mergem® a destinaţiei Clisura Dunării, cu recomandări de atracţii, locuri unde merită să dormim, să mâncăm, activităţi, servicii, trasee de drumeţie.
De asemenea, pe site-ul creat în cadrul proiectului Discover GAL, în secţiunea Teritoriu GAL CLISURA DUNĂRII sunt prezentate informaţii referitoare la situaţia culturală, istoria culturală, arhitectura, artizanat şi ocupaţiile tradiţionale, sărbători şi tradiţii...dar şi despre structuri de cazare, restaurante şi alte puncte de interes localizate în cele 8 comune din componenţa GAL.

Mergeţi cu bine, pe Clisura Dunării!

Alte sugestii

OMD Mamaia-Constanța

Parteneri instituţionali

Comuna Bran

Parteneri instituţionali

Visit Harghita

Parteneri instituţionali