Muzeul Etnografic Ceangăiesc

„Muzeul Etnografic Ceangăiesc” probabil că nu spune mai nimic celor mai mulți dintre noi. Dar pentru că fiecare zi este un moment bun pentru a învăța ceva nou și pentru că turismul nu înseamnă doar hotel, restaurant și piscină, haideți să vă povestim dspre ceangăi. Auziserăți de ei până acum?

Consiliul Europei informa în 2001 că ceangăii din Moldova reprezintă un grup neomogen de oameni de origine maghiară, care ocupă acest spațiu încă din Evul Mediu, sosind din mai multe zone – Valea Someșului, Câmpia Transilvaniei sau din împrejurimile Bratislavei; sunt maghiari, sași și secui. Nu se regăsesc însă doar în Moldova; sunt și în Țara Bârsei, dar au ajuns chiar și până în județele Constanța și Tulcea.

Indiferent unde s-ar afla, elementul identitar comun pare să fie limba vorbită – un dialect maghiar, care la rândul lui includea patru graiuri: de nord, de sud, secuiesc și de tranziție. Practic, se vorbesc până astăzi (atât cât se mai vorbesc), variante arhaice ale limbii maghiare medievale.

La fel de arhaică precum este limba, este și cultura populară ceangăiască. Evident, influențele locurilor unde au ajuns să trăiască se regăsesc în toate elementele. Portul a ajuns să fie o combinație de elemente moldovenești și ungurești; muzica păstrează detalii arhaice maghiare pe care le îmbină cu dansuri cu influențe românești. Nivelul de asimilare a fost unul foarte ridicat. Însă la nivelul autorităților europene s-a recomandat iar la nivelul autorităților naționale se încearcă să se protejeze cultura, limba și tradițiile ceangăilor.

Între aceste asemenea demersuri se numără și inițiativa ce se conturează (proiectul este vizitabil dar încă nu e finalizat în toate detaliile) la Zăbala, în județul Covasna - Muzeul Etnografic Ceangăiesc.
Amenajat într-o fostă gospodărie țărănească de la începutul secolului 20, muzeul este o scurtă incursiune în istoria zonei, cu mai multe mici expoziții care dezvăluie detalii și povești poate prea puțin știute.

Integrat atât de bine în planul arhitectural al comunei încat ai șanse mari să treci de el dacă nu știi exact unde și ce cauți, muzeul e de găsit pe drumul comunal DC10, în direcția opusă Bisericii Reformate din intersecția cu DJ121 (stânga în direcția de deplasare dinspre orașul Covasna).

Prima casă din curte, pe dreapta, a fost de fapt locuința unuia dintre oamenii importanți din viața satului – familie de gospodari instăriți (Pozsony), cu școală, lideri ai comunității. Odăile deschise spre vizitare sunt ca o poartă în timp spre viața de odinioară a unei familii burgheze din Zăbala. Pe lângă plita și obiectele casnice, sunt expuse fotografii ale membrilor familiei, piese de mobilier (chiar o cameră de oaspeți din perioada interbelică) și de îmbrăcăminte, documente civile.

Clădirea dedicată culturii ceangăilor este una distinctă și expune, pe două niveluri, elemente de artă populară tradițională din colecții private, aduse împreună pentru a prezenta interioare din diverse zone locuite de reprezentați ai acestei etnii – textile, covoare, ceramică, icoane - dar și momentele esențiale ale vieții, cu manifestările sacro-religioase – nașterea, nunta, înmormântarea. Nu lipsesc costumele populare, obiectele de cult religios și cele ce evocă activitățile și meșteșugurile practicate de membrii comunităților.

O expoziție care ni s-a părut foarte atractivă este cea de cufere și lăzi de zestre, amenajată într-o a treia clădire, unde curatorul ne-a spus că se dorește organizarea de expoziții temporare pe diverse teme cu specific popular și tradițional. Cea pe care am găsit-o noi ni s-a părut foarte interesantă. Piesele expuse sunt adevărate opere de artă, pe care mulți au ajuns să le vâneze și să le tranzacționeze la prețuri deloc mici în târguri de antichități – cufere și lăzi de zestre din lemn, cutii de bijuterii și dulapuri de perete pictate cu motive florale secuiești, unele cu o vechime apreciabilă, datând încă din 1909 sau chiar din 1803(!!!), dacă ar fi să ne luăm după detaliile grafice. Unele dintre lăzile de zestre au chiar și documentele însoțitoare în care sunt enumerate și descrise detaliat, unul câte unul fiecare dintre obiectele cu care tinerele fete veneau în casele soților. 

O inițiativă lăudabilă dusă la îndeplinire în urma colaborării mai multor entități publice și private și care merită cu prisosință măcar o oră din timpul tău dacă ajungi în zonă. Biletul costă 5 lei/persoană iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane se plăteşte o taxă de vizitare de 50 lei/grup.