"Legenda Branului" este un poem epic, transmis din generaţie în generaţie de cei care au trăit pe aceste meleaguri, din vremuri în care cuvintele şi slovele încă nu se aşterneau pe hârtie... Povestea vorbeşte despre un moş-strămoş pe nume Bran-da-Bur, din neamul dacilor, păstor cu stare care îşi purta turmele în hotarele dintre Munții Bucegi și Piatra Craiului “Din Bucegi până-n Muscele/ Toate turmele-s a mele Din prăpăstiile Cheii, Din pieptişurile văii, Până-n vârful Pietrii Crai Toate ciurdele de vite Pe răboj mi le-ncrustai ”.
Spre sfârşitul vieţii sale de 120 ani, vajnicul păstor împarte cu gură de moarte întreaga sa avere fraţilor săi (aproape ca în Mioriţa, dar cu un epilog mult mai fericit 🙂) şi-i îndeamnă să întemeieze aşezări în tot ţinutul: - Culiţă primește turma sa și pământul din satul Poarta, odată cu ele și îndemnul de a sta de pază la intrarea în sat și să își anunțe frații de de va simţi vreo primejdie “Tuturor voi sta de veghe / La intrarea în trecătoare / Cu fumoar voi da de veste / De-i primejdia mai mare.” - Victoraș, rămâne la îndemnul fratelui său stăpân pe văile și dealurile din Moieciu. Iscusit în a toarce lâna, îsi ia angajamentul de a duce acest meștesug mai departe peste ani. Și e drept, l-a dus; până astăzi în zonă se mai găsesc tot felul de lucrături din lână. “Am să-ntind în voie bună / Capchiţelele de lână; / Sarici, ţoale, procoiţe,/ Darul bun de la oiţe” - "Moisică cel fără de frică" împreună cu fratele Şirnică, se vor duce până în Fundățica, unde pe lângă păstorit se vor ocupa şi de lucratul lemnului. “Cu Moisică împart turma, / De cârlani, de oi, mânzaţi, / Şi cioplim hodăi totuna, / De mici cum am invăţat.” - Niţică, la îndemnul înțeleptului frate mai mare își va lua turma și va pune temelia primei case din Sohodol, unde “Oile pasc liniştite, / Iarba feţei insorite, / Iară urşii-n partea lor / Să se zbenguie cum vor.” - Petre va porni cu turma sa spre Măgura și va stăpâni tot pământul până peste Valea Zărneștii purtând cu el meștesugul cioplitului în lemn: “Crinte, albe fluieraşe,/ Blide, linguri, cupăcele, / Doriţe şi cuvăţele,/...De-I ciopli în nopţi de iarnă / Până-i lemnul adormit”. - Cel mai mic frate, Vicuță, primește în dar Predeluțul, satul de la umbra Pietrii Craiului, unde va închega cel mai gras caș afumat dar va ţine cont şi de vorba înțeleaptă a fratelui mai mare “Vorba ta este unealtă / Ce te cruţă să faci altă / Vorba ta este comoară/ Ce te vindecă de boală.” Iar ultimul dintre aceştia, Ghicuţă, primește misiunea de a-și lua turma și a se duce sub Piatra Craiului unde să pună temelia satului Pestera: “Tu, Ghicuţă, urci Vlăduşca Până-n pietrele lui Crai Să-mi faci brânza cea mai grasă Dar in coji de brad s-o dai... Afle vărul Secelean C-a făcut-o un Peşteran,”
După ce a auzit la bunicii şi străbunicii săi această frumoasă saga unul dintre fiii acestor locuri, profesorul Ion Duicu, a hotărât să publice o carte - "Legenda Branului" - îmbogăţită cu desene proprii ce ilustrează geneza satelor brănene. Iar în anul 1970 a finanţat, în memoria părinţilor săi, realizarea unui monument ce îl reprezintă pe Ghicuţă. Fă un popas pe băncuţa din lemn cioplită de unul dintre urmaşii lui Bran-da-bur şi dă un restart gândurilor tale, în timp ce în faţa ochilor se aşterne panorama superbă a dealurilor Moieciului străjuite de străvechii Bucegi:
