Muzeul de pânze și povești

Tu la ce te gândești când auzi „muzeul de pânze și povești”? Preumblându-ne prin satul Mândra în căutarea unui alt obiectiv pe care ne doream să-l documentăm (ca să nu recunoaștem că eram ușor rătăciți 😀), am văzut scris pe o bucată de lemn atârnată la colțul unei case ce părea cam dărăpănată  „Muzeul de pânze și povești”; în geam – un anunț: suntem alături... și un număr de telefon. Ne gândeam că probabil e vorba de cineva din sat, care a strâns la un loc câteva obiecte vechi și a numit asta muzeu, așa cum am mai văzut și prin alte părți și deși e de apreciat orice inițiativă de păstrare a elementelor culturii naționale, credem că nu e în regulă ca 10-15 obiecte vechi într-o cameră ar trebui să se numească muzeu...

Sunăm? Sunăm! Am sunat; și a venit Alina; care ne-a dărâmat toate prejudecățile! Și ne-a spus o poveste (de fapt mai multe povești împletite) fermecătoare.

Vechea proprietară a casei, bunica Alinei, era o foarte bună țesătoare, în urmă cu 70-80 de ani; era singura pe o rază de cinşpe sate la care puteai veni să-ți „scoată un model” (aici urmează mulți ochi mari și întrebători; da, azi nu știm nici măcar ce presupune această acțiune, darămite să mai știm a o face...). Războiul de țesut era centrul în jurul căruia se desfășura mare parte din universul vieții. Iar cine a fost norocos să aibă bunici ce se îndeletniceau cu țesutul, sigur are amintiri frumoase.

După ce bunica s-a dus, nepoatele făcând curățenie în casa răposatei, undeva prin 2009, au găsit într-o ladă de zestre o suveică (pentru cei născuți în era digitală, suveica este un device cu ajutorul căruia se țese pânza în război; în războiul de țesut!), pe care s-au gândit să o transforme într-un fel de globe-trotter; asta s-a transformat într-un proiect internațional de călătorie de succes – Suveica mamei Ruţa în jurul lumii; care a strâns mai bine de un milion de kilometri! Mai exact diverse persoane, prieteni, vedete etc. care au făcut diverse călătorii, au luat și suveica și au plimbat-o în jurul Europei, în Turcia, Africa, Brazilia sau SUA. „Călăuzele” suveicii au plimbat bucăți din țesăturile din zestrea bunicii hai-hui prin lume, promovând Mândr(i)a, România și parte din cultura ei, cultura locală. 

Casa cea „dărăpănată” este moștenită de la un unchi care a plecat în America în „marea migrație” (la începutul anilor 1900 în America au intrat peste 16 milioane de oameni din toată lumea). Am aflat că este prima casă din Mândra făcută cu bani din America, cu temelie din ciment. Momentul a intrat în istoria locală cu denumirea „mia și drumul” - șase luni de drum, un an de muncă, 1000 de dolari strânși, înca şase luni de drum și înapoi în sat! Practic după doi ani în America, îți făceai o casă (cam ca și migrația din zilele noastre...). Cam 30% din cei plecați reveneau (nu s-a schimbat prea mult într-un secol și mai bine); nu pentru că ceilalți 70% rămâneau în America ci pentru că unii nu reușeau nici să ajungă sau să mai facă drumul înapoi 🙁. O parte au revenit în perioada interbelică, având mult mai mulți bani decât doar pentru o casă şi pe care i-au investit în afaceri din zonă!

Casa este un fel de struțo-cămilă între construcția originală, ce s-a mai adăugat în anii ‘80 și încercarea de restaurare făcută de actualii proprietari. Adevărata comoară este însă adăpostită în interior – camerele vechi, cu tâmplăria reconstituită pe modelul celei vechi, părți din tencuiala și zugrăveala originale. În cele două camere ale casei vechi a fost recreată atmosfera de la începutul anilor 1900, muzeografic, inclusiv cu ajutor de peste Atlantic. Îmbrăcăminte, scrisori, fișe de intrare în America prin Ellis Island (expusă cea a lui Gheorghe Zară din Mândra). Evident, Maria a devenit Mary, Ion a devenit Jon, iar satul Mândra s-a transformat în Mundra (din Hungary).

Perioada respectivă este evocată în una din cele două camere, cu elemente ale migrației dar și ale celor rămași acasă – portul, activitățile, materiale de țesut, influențe – toate păstrate în foarte bună stare.

Dar... să nu-ți dezvăluim chiar tot. E lungă pânza istoriei și e muuult mai interesant să o descoperi la fața locului. Iar Alina povestește foarte frumos – despre rochia de mireasă a bunicii, despre manufactură, despre etnografie, moștenire, sustenabilitate, simboluri.

O experiență interesantă, educativă, o inițiativă și o implicare admirabile. Și o să afli și ce însemna să „scoți modelul” și cum se „programa” războiul de țesut 😊

Intrarea este liberă. Pentru vizite este necesară programare la telefonul din pagină.