Mofeta Bene

Mofeta Bene

Covasna (CV) / Sănătate


Program

Închis
Vezi programul

Address

Str. Petöfi Sándor nr. 3, Covasna, România

Telefon

Despre

Mofetele ar putea fi considerate cumva nişte atracții turistice ale orașului Covasna. Spunem „cumva”, pentru că dacă nu ai motive medicale să mergi la una, s-ar putea să nu te atragă foarte mult. Dar, chiar și-așa, dacă nu știi cum arată una, cum funcționează și ce efecte poate produce asupra organismului, credem că reprezintă un punct de bifat; sunt un fenomen geomorfologic foarte interesant.

Prezența în și utilizarea unei mofete (se numește baie uscată carbogazoasă) presupune respectarea unui set de reguli foarte importante – consultație medicală prealabilă, mișcări lente, poziționarea în funcție de nivelul gazului astfel încât acesta să nu depășească nivelul inimii. 
Am aflat foarte multe lucruri interesante despre mofete în general și despre cele din Covasna în special de la dl. Levente Bagoly, proprietarul mofetei Bene, atunci când ne-a spus povestea afacerii familiei lui cu ... bioxid de carbon.
În 1927 bunicul Bene, s-a apucat să-și construiască o casă. Începând să sape fundația, a constatat, la fel ca mulți alți covăsneni de altfel, că a nimerit, și el, un „rezervor” de CO2. Acesta însă era unul mai special. În timp ce la alții bioxidul de carbon apare și dispare, în funcție de nivelul de umezeală, dizolvându-se în apă atunci când cantitatea de precipitații crește, aici nu e cazul. Ba dimpotrivă, zăcământul e atât de bogat și bioxidul de carbon atât de concentrat, încât, pentru a se putea beneficia de efectele lui pozitive, a trebuit ca podeaua mofetei să fie ridicată.
Atât e de comun acest fenomen în Covasna, încât mai toate gospodăriile țăranilor constau în o bucătărie, 2-3 camere (cel puțin una de închiriat doritorilor) plus o groapă, în care, când era gaz, hop la tratament!

La mofeta Bene însă (și am înțeles că ar mai fi doar încă una la fel în Covasna) este gaz natural uscat tot timpul anului. Și pentru că actualul manager 😉, dl. Bagoly, este de meserie inginer mecanic, această mofetă este singura care are lift pentru persoanele cu dizabilități; și tot dumnealui a conceput și sistemul de ventilație, pentru evacuarea rapidă a bioxidului de carbon în caz de nevoie. Și poate fi nevoie, căci se pot produce accidente sau chiar ... intenții de suicid!
Lift pentru cărucioare.
Majoritatea hotelurilor din Covasna au și mofetă dar nici una nu este atât de bogată ca mofeta Bene. Bioxidul de carbon este precipitat din apa minerală sau este transportat prin conductă. Astfel, concentrația lui nu ajunge decât pe la 65-66%. În timp ce la Bene, concentrația este 96-98%. Nici măcar spitalul din Covasna specializat în afecțiuni cardiovasculare (principala recomandare a mofetelor), nu beneficiază de așa o calitate; deși el deține cea mai mare mofetă din lume, concentrația CO2 scade uneori chiar și până la 28%, forajul fiind foarte adânc și colmatându-se.

Dl. inginer și soția lui (care a fost asistentă medicală) se „laudă” cu două cazuri de indicație medicală de amputare a membrelor inferioare, salvate cu ajutorul ședințelor de mofetă. Explicația: bioxidul de carbon intră prin piele și duce la dilatarea vaselor sanguine, fapt ce are ca efect o mai bună circulație a sângelui, inclusiv în capilare, deci un mai bun transport al oxigenului în organism, cu efecte benefice evidente la nivelul tuturor organelor și țesuturilor, vindecându-se și ameliorându-se astfel multe afecțiuni (cardiovasculare, hipo și hipertensiunea arterială, dermatologice, ginecologice, locomotoare, nervoase). Efectul unui tratament, care trebuie să conțină cel puțin 10 ședințe (până la 18), durează cam șase luni (depinde și de nivelul de afectare).
Prețul unei „băi carbogazoase” pare modic – 5 lei; și una poate dura de la 5 la 20 de minute, fiecare ședință crescând treptat ca durată.

Efecte ale acțiunii bioxidului de carbon se pot resimți încă de la prima ședință. Am încercat și noi și putem confirma – zonele puternic vascularizate ale corpului resimt o ușoară încălzire, în unele cazuri temperatura extremităților (nas, degete) putând crește chiar și cu 10 grade. Totul trebuie însă făcut cu precauție. Ședințele nu trebuie repetate la un interval mai mic de 3 ore. Anumite afecțiuni au contraindicații. Pentru niciun motiv nu trebuie coborât capul sub nivelul gazului, căci bioxidul de carbon, cu o greutate de două ori mai mare decât a aerului, odată ajuns în plămâni, nu mai lasă loc oxigenului și se elimină foarte greu, decesul putând surveni chiar și în 10-20 de secunde. Dl. Bagoly ne-a mărturisit cu tristețe că nu mai puțin de 9 persoane s-au sinucis în mofeta dumnealui. Au avut și situații când au reușit sa salveze tentative. Supărați, au întrebat persoana, odată salvată, ce-a determinat-o să vină la ei și să facă așa un gest. Răspunsul a venit, frapant: „Dincolo, la cealaltă mofetă, era închis”! 😮

Mofeta are un sistem de exhaustare bine pus la punct, un serviciu de prim ajutor și un cabinet medical unde se pot face consultații pe baza cărora se poate stabili dacă tratamentul în mofetă este sau nu recomandat.

Programul în sezonul de vară este zilnic 09:00-19:00 (cu pauză între orele 13-15). În extrasezon programul este zilnic 10-16. De preferat ar fi să suni înainte pentru o programare.

Deși denumirea nu prea-i face cinste, „mofeta” în italiană însemnând „degajare împuțită”, credem că un asemenea loc poate fi de importanță pentru cei interesați iar atât timp cât specialiștii îl recomandă, iar noi nu-i contrazicem! 😊

Ultima actualizare:

  • 22/09/2020

Pe scurt:

  • Mofetă particulară cu gaz de concentraţie mare.

Categorie:

  • Sănătate

Facilităţi:

  • Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Garderobă/Vestiar | Toaletă pentru clienţi

Servicii medicale:

  • Mofetă | Cabinet Medical

Photo Gallery

Alte sugestii

Clinica aBeauty Brașov

Braşov (BV) / Frumuseţe&Cosmetică / Sănătate