Hotel Cardinal

Ca să ajungi la Hotelul Cardinal de pe Domeniul Martinutzi, mergi pe pe autostrada dintre Sibiu și Alba Iulia și ieși spre Vințu de Jos, în apropiere de Sebeș. Vei găsi unul dintre multele locuri încărcate de istorie cu care este presărată România: ruinele unui castel, care a aparținut unuia dintre personajele importante și controversate ale Transilvaniei.

Istoria locurilor, investițiile uriașe făcute în amenajarea domeniului, orientarea evidentă către satisfacția clienților, atât pentru evenimente cât și pentru turism – hotel și restaurant – au făcut ca Domeniul Martinutzi să devină un veritabil pol de atracție pentru călătorii în zonă, fie cu treabă fie de plăcere. La Hotelul Cardinal ai parte de mult mai mult decât de o simplă înnoptare: cazare în camere mari, cu tot confortul și facilitățile dictate de cele 4 stele ale clasificării, pe lângă care ai la dispoziție un întreg domeniu ca să te plimbi în ciripit de păsărele, printre flori de toate culorile și miresmele, de care te poți bucura cât de vara de lungă, alei și clădiri iluminate spectaculos (prin intermediul unui sistem smart de ultimă generație) după ce se lasă seara... Frumos, tare frumos.😊

Dacă te afli în tranzit, hotelul, cu restaurantul bun și domeniul adiacent, este o opțiune foarte bună pentru un popas de o noapte. Dar îl poți avea în vedere și ca „bază” pentru o expediție de 2-3 zile de explorare a zonei: ai avea ce să faci și ce să vizitezi pe o rază de 10-20 km; cetatea Alba Carolina, de exemplu, e la mai puțin de 15 km.

Chiar în spatele restaurantului se află biserica satului, construită în sec XIII, 😮 care poate fi vizitată grație renovării recente făcute cu sprijinul comunității – nouă ne-a plăcut în mod special cum se vede lumina aprinsă noaptea în turnul bisericii, ca o candelă ce veghează asupra întregului sat! 😍

Deschis în martie 2017, Hotelul Cardinal (denumit așa în onoarea cardinalului de care se leagă istoria locului) a primit în decembrie al aceluiași an și un SPA – o saună umedă, una uscată, un jacuzzi și o zonă de relaxare; au acces exclusiv pentru cei cazați, contra cost.  

Dispuse pe parter și două etaje, sunt 32 camere (8 camere King dintre care 3 cu balcon și 24 camere Queen din care 4 cu balcon), cu o capacitate maximă de 64 de persoane; la cerere, pentru 85 lei/pers. (mic-dejun inclus), se mai pot instala și paturi suplimentare în camerele King, care sunt cu vreo 10 mp mai mari decât cele Queen – destul de încăpătoare și ele, cu cei 20 mp ai lor 😉 Toate camerele au pat matrimonial; la cerere, în camerele Queen paturile pot fi și twin.
Pentru disponibilitate și tarife în timp real poți consulta oferta Booking.

Toate camerele cu vedere către restaurant și sala de evenimente au balcon (cu excepția celor 3 camere de la mansardă); la parter și la etajul 1 există câte o cameră King cu balcon, comun cu cel al camerelor Queen vecine, iar la etajul 2, camerele King și Queen cu balcon au balcoanele separate. Niciuna dintre camerele dinspre parcare nu are balcon dar etajele 1 și 2 au în capăt un balcon comun unde se poate ieși la o țigară.

Noi am avut ocazia să testăm camera King cu balcon, de la parter, unde ne-am bucurat de o experiență... regală 😍 Amenajare inspirată din vremurile de glorie ale domeniului, cameră mare, pat king size cu saltea și lenjerie confortabile, baie de dimensiuni generoase cu zonă de duș mare, cosmetice și accesorii de baie de foarte bună calitate; halat, papuci și seif; kettle, cafea solubilă, zahăr, cești și pahare de sticlă; minibar cu prețuri ca în restaurant; în recepție te poți autoservi cu vinul casei, îmbuteliat la sticlă (chiar și după program) și îl plătești la check-out.

Pe balcon, în dreptul fiecărei camere este o masă cu două scaune; nu ne-a deranjat deloc faptul că era comun cu cel al camerei vecine, dimpotrivă, am putut chiar socializa un pic cu vecinii.

Ici-colo, se mai văd semne ale trecerii timpului dar nimic grav care să afecteze confortul și plăcerea șederii!

Așa, că... pont: dacă găsești liberă cameră King, rezerv-o – va merita diferența de preț plătită, de doar 10-30 lei față de camera Queen! 😉

Micul-dejun este servit în regim bufet, indiferent de numărul de persoane cazate; dacă sunt mai puțin de 6 oameni cazați, este tot bufet dar într-o diversitate mai restrânsă, cu mâncarea prezentată pe niște platouri mai mici. Preparatele sunt de bună calitate; pe cât posibil și în funcție de sezon, se încearcă și oferirea măcar a unui produs/preparat de proveniență locală: legume din zonă, balmoș, telemea de capră sau brânză maturată... este disponibil espressor automat cu espresso, cappuccino, macchiato, de bună calitate.

Pentru 50 lei/sesiune de 2h, ai acces (cu programare) și în micul SPA de la etajul 1; un preț un pic cam mare dacă e să-l comparăm cu alte SPA-uri pe care le-am văzut în vizitele noastre de documentare prin alte locuri, mult mai ofertante; dar pe principiul „bun și-un pic decât nimic”, dacă îți plac sauna și relaxarea pe un șezlong cu o carte în mână și un ceai sau un pahar de prosecco alături, programează-te la check-in și mergi dacă poți după înserat, când lumânările și sistemul de iluminare creează o atmosferă romantică 😉; pentru un cost suplimentar, tot la recepție poți programa și un masaj de relaxare.

Poate exista un singur mare inconvenient dacă alegi să te cazezi aici: în mai toate weekendurile se organizează evenimente, într-o sală aflată foarte aproape de hotel. Așa că dacă ai un somn ușor, verifică dacă este programat ceva când faci rezervarea; și dacă te hotărăști totuși să mergi... pune în bagaj niște dopuri de urechi și fii pregătit pentru ceva aglomerație, atât în parcare cât și pe aleile grădinii; și nici locurile în restaurant nu sunt garantate. Dacă vrei să te bucuri de tot ce are mai bun și mai frumos Domeniul Martinutzi, sfatul nostru e să te cazezi aici mai degrabă în cursul săptămânii!

Restaurantul, numit sugestiv Teresa (în ton cu istoria și legendele locului), are un meniu surprinzător de complex și de variat – nu numai în privința mâncării ci și a băuturii - dacă ești curios, poți încerca chiar și un coniac franțuzesc, la 900 lei/20 ml sau 1500 lei/40 ml (am făcut noi calculul, dacă se păstrează raportul de progresie aritmetică, un litru ar costa vreo 5000 de euro 😉), lângă care poți pune un trabuc, la alegere din secțiunea dedicată.

Restaurantul are trei zone: una interioară (în care se servește și micul-dejun) și în care se poate ajunge direct din parcare și din hotel, pe ușa culoarului de la parter; o terasă intermediară, închisă cu geamuri-cortină, numai bună pentru serile mai răcoroase; apoi o terasă mare, flancată de un bar și zona de barbecue profesional unde, de joi până duminică, între orele 12-13, Dinică, cheful rezident de aici, pregătește după rețete proprii pastramele, grătarele și proțapurile din meniu. Noi am încercat pastrama de berbecuț: carnea marinată este perpelită nițel pe jar, apoi tăiată la satâr în fâșii și servită cu o salată de verdețuri (la vizita noastră usturoiul verde era în sezon)... delicios. 👌

Atât în restaurant cât și la terase am remarcat foarte mult lemn, probabil recuperat de la construcții vechi din zonă, căruia i s-a oferit o a doua viață, pus foarte ingenios în valoare în amenajare prin prinderea cu scoabe din fier forjat, elemente de construcție tradițională. 😍

Muzica ambientală în surdină, cu play-list foarte inspirat, serviciul atent (în care am observat totuși niște mici stângăcii), amenajarea, totul creează un ambient confortabil care face ca Teresa să fie preferat de mulți oameni din zonă, unii venind special de la Alba Iulia ca să petreacă aici o după-amiază și/sau o seară întreagă. Locul de joacă pentru copii, aleile domeniului, numai bune pentru o plimbare de după-masă, contribuie și ele la buna dispoziție a clienților.

Sigura problemă e că s-ar putea să îți fie greu să alegi din meniul în care descrierile și imaginile preparatelor te și-ajută dar te și-ncurcă un pic 😉, neștiind la ce să te oprești 😊 După ce l-am parcurs de două ori, noi ne-am oprit la un Piept de rață cu simfonie de varză roșie și sos de portocale (450g, 65 lei) – felii de piept de rață, asezonat inspirat cu mix de ierburi, așezate pe un pat de portocale și servite cu varză roșie călită al dente 😊... un potpuriu de gusturi care se anunța delicios: i-am simțit aroma înainte de a ajunge ospătarul la masă 😋. Destul de ok gătit; sigur ne-ar fi plăcut mai mult dacă pieptul ar fi fost rare (dacă uită să te întrebe, spune tu ospătarului cât de bine îl vrei făcut 😉) dar a mers bine cu Feteasca Neagră demiseacă de Ciumbrud (un vin D.O.C. din zonă), îmbuteliat ca vinul casei, sub eticheta Domeniile Martinutzi; tot ca vinul casei, tot de Ciumbrud și tot îmbuteliat, este disponibil și un Sauvignon Blanc Demisec. La data documentării noastre, ambele 17 lei/paharul, respectiv 70 lei/sticlă.

Și ne-au convins și niște Coaste coapte glazurate, cu cartofi aurii și porumb copt (700g, 65 lei) - carnea, făcută sous-vide și coaptă la cuptor chiar înainte de servire, își păstrează mare parte din aroma natur, gustoasă... de carne, nu de condimente sau premixuri, așa cum se întâmplă în multe dintre restaurantele care au în meniu coaste de porc; un sos chilli și un sos alb, lejer, răcoros, făcut cu ceva iaurt, numai bune de „scufundat” în ele bucățile de coastă, cartofii și porumbul. Totul servit pe un platou de ardezie (care ar fi fost foarte bine să fie un pic încălzit). Am comandat și o salată de varză (150g, 10 lei) care a venit proaspăt tăiată și am putut-o asezona după gust. Și o bere Heineken, draft, 15 lei/400ml, care a venit regulamentar, rece și turnată până la semn. 😊

Ca desert am încercat Papanașii fierți, cu dulceața casei, 300g, 26 lei; total diferiți aceia cu care am fost obișnuiți în majoritatea restaurantelor din România; aici sunt un soi de gomboți (găluște) din brânză acoperiți cu pesmet, fierți, serviți alături de un bol cu dulceață. Și tare ne-au mai făcut cu ochiul din meniu Clătitele gratinate din Ardeal; dar ne-am abținut după ce am văzut, la o masă alăturată, cum un cuplu abia a reușit să dea gata, împreună, o porție - atât de mare era încât ar fi putut fi un desert și pentru trei oameni, mai pe dietă! 🙂 Iar pentru vizitele viitoare, că sigur vor mai fi, am pus pe lista de „documentare” Cremeș ca la bunica și Lava cake cu înghețată. 😋

În grădina domeniului se organizează și niște petreceri publice cu tradiție deja, care se bucură de o participare din ce în ce mai numeroasă. Una în miezul verii – White Night at the Castle - o petrecere cu DJ de muzică retro/tehno și tot felul de activități dedicate atât celor mari cât și celor mici; cealaltă, un soi de Oktoberfest local cu multă bere și mâncăruri specifice, în ultima sau penultima zi de vineri a lunii septembrie (în 2024 va fi pe 27 septembrie) 😊. 
Iar în multe din zilele aglomerate din sezon, în restaurant se organizează seri gastronomice, degustări de vinuri, muzică live. 

Celor care organizează teambuilding-uri aici li se pot pregăti (contra cost) tot felul de programe, de la plimbări cu ATV-ul până la... lupte între daci și romani, în „interpretarea” unei echipe de profesioniști, responsabile și de reconstituirile istorice din Cetatea Alba Carolina.

Întreg domeniul arată bine și se simte că proprietarii și personalul fac eforturi pentru a-l menține cât mai pe placul clienților. Din ce am văzut și încercat, hotelul Cardinal și restaurantul Teresa oferă un grad de satisfacție ridicat, cu un pic mai multă atenție la detalii, existând un potențial imens să devină niște locuri #deneratat în Transilvania! 🤩

Îți prezentăm în continuare și o mică lecție de istorie, nu de altceva dar ar fi păcat să vii pe aici și să nu știi povestea locurilor!

Născut în Dalmația (Croația de astăzi) în 1482, cel cunoscut mai târziu sub numele György (Gheorghe) Martinuzzi avea prenumele de botez Juraj și numele tatălui, Utješinović; pe care mai târziu, și l-a schimbat după cel al mamei (venețiană la origini) – Martinuzzi – considerat mult mai sonor și mai potrivit carierei de slujitor al Bisericii pe care și-a ales-o devenind călugăr. 

Nu se știe exact cum a ajuns în Transilvania acelor vremuri, dar cumva a devenit unul dintre cei mai aprigi susținători ai ideii unui Principat Autonom, însă parte a regatului ungar. Reușind să intre rapid în grațiile conducătorilor vremii, ambițios, abil, fără niciun fel de scrupule în atingerea obiectivelor, în 1527-1528 György Martinuzzi a devenit consilier al voievodului Ioan Zapolya și a deținut funcția de trezorier al țării, apoi a devenit episcop de Oradea. În 1540, după moartea lui Zapolya, împreună cu văduva acestuia, a preluat regența Transilvaniei, calitate în care a dus o politică sinuoasă (unii au numit-o duplicitară, la două capete 😉), reușind să medieze destul de bine interesele în zonă, atât ale turcilor, cât și ale austriecilor; atât de bine, încât, după o serie de victorii militare și jocuri de culise abile, în 1541 a reușit să obțină numirea drept voievod al Transilvaniei (cunoscut atunci și sub numele de Regatul Ungariei Răsăritene). O mare realizare, dar care i-a adus și moartea tragică, fiind asasinat câteva luni mai târziu chiar în capela castelului pe care și-l construise pe domeniul de la Vințu de Jos, ale cărui ruine se mai pot vedea și azi, vizavi de actualul „castel”.

Întreaga poveste a lui Martinuzzi, poate fi citită aici sau pe panoul de la intrarea în restaurant. Noi am aflat și de o legendă, care pune sfârșitul lui tragic pe seama unui blestem. Se pare că în acele vremuri tulburi, în ținutul Hunedoarei, pe râul Strei, niște pescari au găsit o comoară pe care s-au gândit să încerce s-o valorifice la Alba Iulia. Bineînțeles, vestea a ajuns la urechile lui Martinuzzi - devenit deja cel mai important om al țării - care nu a ratat ocazia de a o confisca. Și după ce a dat mai departe către austrieci o parte, a păstrat grosul din ea, cu care legenda spune că a consolidat și extins castelul de pe domeniul ce îl avea deja la Vințu de Jos. Aceeași legendă spune că, de fapt, cardinalul Martinuzzi a fost asasinat pentru recuperarea acestei comori, de către generalul italian care conducea ceva trupe prin Transilvania... 

Nu știm sigur dacă moartea lui a survenit ca urmare a comorii blestemate dar cert este că, după ce a fost omorât, atât de înfricoșați au fost cei de pe-aici de toată povestea încât nimeni nu s-a atins de trupul lui, acesta fiind lăsat să zacă în zăpadă mai mult de două luni; abia în februarie 1552 a fost ridicat și înmormântat în cripta Catedralei din Alba Iulia, de câțiva reprezentanți ai bisericii catolice.

Dincolo de legende, enciclopedia liberă Wikipedia ne spune că da, după ce a fost construit pe temelia unei mănăstiri catolice înființate în jurul anului 1300, castelul a fost extins de Gheorghe Martinuzzi în perioada 1546-1551 iar după moartea acestuia, a fost preluat chiar de cel care l-a asasinat, generalul Giovanni Battista Castaldo. Și după ce a trecut prin stăpânirea unui lung șir de nobili, prelați și principi ai Transilvaniei, a ajuns reședință episcopală de vară a bisericii catolice. Prin anii 1800 a ars, apoi a fost reconstruit iar după instaurarea comunismului în România, a avut diverse întrebuințări - magazie, depozit, fabrică de prelucrare a cărnii; afectat de inundațiile de la sfârșitul anilor 1970, mare parte din el s-a prăbușit prin 1981, rămănând în picioare doar latura de sud, vizibilă și astăzi.

Și clădirea care este acum prezentată drept „castel” are o istorie interesantă. Fostă anexă a castelului Martinuzzi, după ce a fost cumpărată de familia contelui Rhédey, a fost extinsă și transformată în reședință undeva pe la 1858. După naționalizare, a funcționat ca școală până prin 2003, când a ars într-un incendiu și a fost părăsită, la fel ca și cea de vizavi, și a intrat în paragină.

Dar toată situația a luat o turnură fericită în 2009, odată cu achiziționarea castelului Rhédey și a unui teren de 3 ha de către familia Todor, care a venit cu viziunea redării gloriei și frumuseții de odinioară a domeniului. S-a început cu renovarea castelului, folosindu-se niște fotografii ale acestuia de prin 1900; ca să îți faci o idee despre amploarea lucrărilor, închipuie-ți că în interior nu mai era nimic, în incendiu arsese tot, scări, pereți interiori, iar plafoanele dintre etaje se prăbușiseră în mare parte! Investiția în renovare, reamenajare, mobilare, designeri, a fost uriașă dar a meritat, mulți dintre cei care vizitează acum castelul minunându-se despre „cât de bine s-a păstrat totul” 😉 O mare plus-valoare i-a adus și colecția de picturi originale Ștefan Popa Popa's, atât cele 8 de la intrare care fac parte dintr-o colecție mai mare – „Papi şi sfinţi” – ce a fost expusă în 2012 la Vatican, în Villa Sopegna, cât și cele care reprezintă figuri și momente marcante pentru istoria locurilor și a României: Iuliu Maniu (care a semnat chiar în acest castel, în 1906, scrisoarea de acceptare a funcției de deputat, reprezentant al românilor din Ardeal în Parlamentul de la Budapesta), Mihai Viteazul, Maria Tereza, Horia.

În limita disponibilității, la cerere, cei cazați la hotel se pot bucura și de un tur al Castelului – îți recomandăm să îl faci dacă vrei să vezi cât de bine trăiau cei favorizați de soartă în vremurile de demult!