Biserica Cetate Reformată din Sfântu Gheorghe

Biserica reformată fortificată este cel mai important monument arhitectural al municipiului Sfântu Gheorghe, fiind și singura construcție din oraș care s-a păstrat din perioada medievală. 

Construită undeva prin sec. XIII, menționată pentru prima dată într-un document din 1332, a căpătat forma și aspectul din prezent pe la jumătatea secolului XVI și după câteva reconstrucții și reconsolidări majore, în 1658 (când a fost aproape distrusă de turci și tătari), apoi după cutremurul din 1802. Cea mai recentă și complexă renovare s-a realizat în perioada 2018-2021, după finalizarea căreia a fost și resfințită. 

Din fortificațiile complexe care o apărau în perioada medievală s-a mai păstrat în zilele noastre doar zidul interior, care impresionează și el prin masivitate, tehnică de construcție și elementele defensive care încă se mai pot observa: unul dintre cele două turnuri originale, creneluri, bastioane, drumuri de strajă și guri de smoală. Zidul exterior a fost demolat în anul 1786 iar din pietrele acestuia a fost construită clădirea „școlii germane“, care în prezent funcționează ca sală de rugăciune și ca locuință pentru clopotar. Turnul-clopotniță de deasupra intrării este relativ nou, fiind construit în 1829.

Biserica este de confesiune reformată și servește unei comunități destul de mari, foarte active social și spiritual, cu multe activități dedicate în special familiilor tinere și copiilor. Se țin slujbe duminica și în toate zilele de sărbătoare și destul de des sunt organizate tot felul de evenimente, atât religioase cât și sociale, de binefacere, educative. De aceea, vizitarea se poate face doar cu programare prealabilă, la telefon (te rugăm să suni doar în orele de program prezentate) sau mesaj pe pagina de Facebook a parohiei; iar dacă vrei să mergi cu un grup mai mare, poți organiza vizita scriindu-le în prealabil un e-mail – ai toate datele de contact în această pagină. 

Nu se percepe o taxă de vizitare dar bineînțeles, la fel ca în cazul oricărui locaș de cult, o donație simbolică va fi bine primită, utilă pentru lucrări de întreținere, curățenie.

Odată intrat în biserică, observă elemente originale păstrate din perioada medievală: bolta, coastele de susținere, piatra consolă și cheile de boltă dinspre răsărit, de deasupra și din spatele orgii; ferestrele ogivale care au păstrat forma lor originală; ușa principală a bisericii, sculptată cu ornamente renascentiste având un ancadrament sculptat din piatră (1512); masa Domnului (care în bisericile reformate are rol de altar), făcută în 1856; piatra de mormânt a ctitorului Daczó Ferenc, zidită în peretele de sub galeria orgii, datată 1602. Pe ziduri, din loc în loc, se pot observa diverse inscripții. Lemnăria este vopsită în culorile specifice culturii secuiești – albastru turcoaz și corai.

Ca element de fapt divers: ușa originală a fost construită astfel încât să se deschidă spre interior și fiind deosebit de valoroasă datorită vechimii și realizării artistice, nu se poate modifica astfel încât să fie conformă normelor actuale de securitate la incendii. Așa că biserica nu a primit autorizație de la pompieri. 😮

 

Orga, făcută de către maestrul de orgă Angster József din Pécs (Ungaria) în 1894, a fost modernizată la renovarea bisericii din 2021; dacă te nimerești în timpul slujbelor religioase o poți asculta, sună impresionant. Apropo, ca în orice alte biserici, ești binevenit(ă) la slujbele de duminică (de la 10:00 și de la 12:00), cu rugămintea să vii înainte să înceapă și să pleci după ce se termină (slujba durează cam o oră), astfel încât să nu-i deranjezi pe ceilalți participanți. 

În curtea bisericii pot fi observate câteva morminte ale unor conducători ai orașului, oameni de cultură, preoți ai bisericii.

În partea de nord-vest a bisericii, în afara fortificației și înspre cimitir, am profitat de ziua frumoasă și ne-am bucurat de o plimbare agreabilă pe aleea străjuită de o mulțime de stâlpi tradiționali secuiești, în timp ce doamna pastor, ghidul nostru, ne povestea despre semnificația lor. Am aflat și îți împărtășim că fiecare stâlp reprezintă câte o promoție de elevi ai școlilor din oraș iar pe ei pot fi observate niște plăcuțe cu numele fiecăruia dintre care au absolvit în anii respectivi; pe fața stâlpilor sunt plăcuțe cu numele celor care sunt în viață iar pe lateral sau în spate, cu numele celor care nu mai trăiesc. În fiecare an, în aceeași zi și la aceeași oră, stabilite în ziua absolvirii, cei care trăiesc din fiecare promoție vin aici, de oriunde s-ar afla prin lume, ca să actualizeze numele de pe plăcuțe, să îi comemoreze pe cei care nu mai sunt iar apoi merg la câte un restaurant din oraș unde beau un pahar de vin în amintirea vremurilor trecute. Frumos obicei! Tradiția nu e chiar foarte veche, ci datează doar din primii ani de după Revoluție; chiar dacă vei vedea și câțiva stâlpi care sunt „datați” mult înainte de 1989, cei mai mulți dintre ei au fost instalați după anii 1990. Fiecare stâlp este unicat, sculptat cu elemente și simboluri diferite și fiecare are un număr, pe lângă anul promoției. Iar în spatele lor, pe un panou, sunt prezentați toți cu o legendă, astfel încât urmașii să găsească ușor stâlpul promoției părinților sau bunicilor lor.

Am mai aflat că tradiția instalării stâlpilor secuiești comemorativi la mormânt este mult mai veche, fiind adusă din Asia de către primii unguri, mongoli și tătari ajunși pe meleagurile noastre. Și în cimitirul de lângă cetate pot fi văzute o sumedenie de morminte care au acești stâlpi funerari puși în loc de cruce sau pe lângă ea, o tradiție încă păstrată și de popoarele din jurul munților Ural. La fel ca și în cazul porților tradiționale secuiești (poți vedea una în partea stângă a bisericii, pe unde se află intrarea în cimitir), și stâlpii funerari au sculptate tot felul de elemente și simboluri iar cine știe să le „citească” poate afla profilul celui înmormântat: vârsta, sexul, clasa socială, starea materială la momentul decesului.

În concluzie, poți avea parte de o incursiune în istoria orașului și te poți bucura de o priveliște panoramică frumoasă.