Cu un istoric impresionant și repere dintre cele mai importante în cronologia României, printre cele mai cunoscute castele din țară, atât la nivel național cât și internațional, Castelul Peleș este un loc unde orice român care dorește să cunoască și să înțeleagă trecutul țării, ar trebui să meargă măcar o dată în viață.

Arhitectura deosebită, valoarea artistică, decorațiunile spectaculoase fac din Castelul Peleș un monument și un obiectiv de mare importanță, emblematic, printre altele, pentru fenomenul istorist european. O mică enciclopedie ar putea fi probabil scrisă pentru a putea include toate elementele unei prezentări exhaustive a Peleșului. Ce poate cuprinde ochiul într-un tur complet, de aproximativ două ore, este încărcat de atâta istorie, frumusețe, emoție încât experiența este una copleșitoare, hrană pentru spirit care să-ți ajungă multă vreme după ce te vei fi întors la „banala” viață de fiecare zi...

A fost odată ca niciodată... că așa încep poveștile cu regi și castele... comuna Podul Neagului. 
Primului Rege al României i-au plăcut locurile, pentru că semănau foarte mult cu locul său de naștere – Castelul Sigmaringen din munții Pădurea Neagră. Și era așa de frumos la Podul Neagului și prin împrejurimi, încât Carol I a ales locul pentru a deveni reședința de vară a familiei regale. 

Dar asta nu a însemnat numai construirea unui castel. Comuna, care a primit numele Sinaia, a atras numeroase familii de boieri; a fost inclusă pe traseul noii căi ferate din regiune; cum lângă castel se afla râul Peleş, în 1885 firma Fontaix a făcut un pod peste el, în acelaşi timp fiind terminată şi şoseaua până la Mănăstirea Sinaia. 

Lucrările au debutat în 1873, pe domeniul de 1000 de ha, cunoscut cu numele Piatra Arsă sau Moșia Sinaia, achiziționat de Rege în 1871.

Între 1873 și 1875 au fost drenate peste 1000 de izvoare existente pe teren și s-a edificat fundația.

În august 1875 s-a organizat ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței regale iar de atunci și până în 1914 s-au desfășurat construirea, amenajarea, decorarea, modificarea, reamenajarea castelului... până la forma de care ne putem bucura și noi astăzi. Echipe de arhitecți, antreprenori, constructori, artiști, muncitori și-au pus la un loc priceperea, abilitățile, talentele și eforturile pentru a crea ceva unic.  În 1875, lucrau la construirea castelului 400 de muncitori, de diverse naționalități, veniți cu familiile. Carmen Sylva scria: „... italieni zidari, români pentru terasamente, ţigani salahori, albanezii şi grecii... în cariere, nemţii şi ungurii... dulgheri, turcii ardeau cărămidă. Au fost meşteri polonezi şi cioplitori în piatră cehi. Francezii desenau, englezii măsurau, astfel că pe şantier se întâlneau sute de costume naţionale şi se vorbeau patrusprezece limbi; se cânta, se înjura şi se certa în toate dialectele şi pe toate tonurile...”

Încă de la primul pas pe care îl faci în parcul castelului devii conștient de frumusețea și măreția locului.  Modul în care sunt îmbinate utilul cu esteticul dovedește implicarea specialiștilor, calitățile proiectanților, viziunea Regelui. De la germanul Johannes Schultz la francezul Émile André Lecomte du Noüy și la cehul Karel Liman ne-au rămas bucurie privirii până astăzi stilul nemțesc al decorațiilor exterioare, Sala Maură, Galeria de marmură, Sala de concerte sau Sala mică de muzică.

Întreg exteriorul este realizat în stilul Fachwerk – cu lemnărie aparentă și zidărie vopsită în culori deschise.

Periplul vizitatorilor începe în curtea interioară. Neorenașterea germană și cea italiană se regăsesc în picturile și sculpturile care decorează bogat și frumos spațiul. Realizate de un profesor norvegian, picturile sunt originale și la fel și lemnăria, restaurate și completate pe alocuri în 1975 și 1990. Vitraliile, în număr de 800 în total, sunt majoritatea realizate în sec. 19, în atelierele Zettler din Munchen și alcătuiesc cea mai mare colecție din România. Doar aici ai putea petrece o mulțime de timp admirând detaliile, culorile, simbolurile.

Odată cu pandemia Covid tururile ghidate au fost suspendate și deocamdată au rămas așa, deși restricțiile de sănătate publică au fost ridicate. Informații despre tot ce ni se așterne în fața privirilor sunt disponibile pe plăcuțe afișate vizibil, prin intermediul audio-ghidului sau al tehnologiei QR-code, accesibile în toate încăperile castelului.

Actuala intrare a vizitatorilor era în vremea Regelui Carol I garderoba oaspeților. Deasupra ușii se poate observa o stemă stilizată a principatelor Unite Române (fără Transilvania, adusă țării abia la 1918, la Marea Unire înfăptuită sub domnia Regelui Ferdinand și a Reginei Maria). Vestibulul este decorat cu stuc (care  pe tavan imită lemnul iar la coloane marmura și granitul), realizat la 1883, și patru statui din marmură, reprezentând anotimpurile. 

Nu trece cu vederea plăcuța care evocă momentul inaugurării castelului – e un crâmpei autentic de istorie și de cultură; pe ea sunt versurile lui Vasile Alecsandri (apropiat al familiei regale): „Eu, Carol, cu al meu popor,/Clădit-am într-un gând și dor,/În timp de lupte al seu regat,/În timp de pace al meu palat.” și cuvintele rostite de Rege: "...izbutit-am a pune la polele Bucegiului temelia acestei clădiri în anul mântuirei 1875, anul domniei noastre al nouălea.” Zidirea s-a oprit pe timpul războiului pentru neatârnarea României (1877-1878). „Intrat-am în această casă a nostră în anul mântuirei 1883, anul domniei noastre al 17-lea. Datu-i-am nume Castelul Peleșului.”

Aici începe scara de onoare, în capătul căreia Carol I aștepta de obicei oaspeții, în holul de onoare, care era principala sală de recepție și ni s-a părut și cea mai impresionantă cameră. Nu vei ști ce să fotografiezi mai întâi (din fericire fotografierea este permisă atât timp cât nu se folosesc blițul sau aparate profesionale). Sfatul nostru: concentrează-te pe privit; deși pozele îți asigură arhiva de amintiri, frumusețea extraordinară a tot ce te înconjoară îți va imprima pe „hardul intern” trăiri pe care numai ochiul le poate intermedia.

Amenajat între 1907-1911 (pe locul unei foste a doua curți interioare), holul de onoare are 16 metri înălțime, este cea mai înaltă încăpere din castel și este decorat în stilul Renaşterii germane, cu accente baroce; are un plafon din sticlă decorat cu vitralii germane și care se putea deschide, alunecând în laterale, pe șine – sistem montat în anul 1906 (!) - o altă dovadă a avangardismului care caracteriza întreaga construcție. 

În holul de onoare astăzi mai întâmpină oaspeții "doar" un portret al Regelui, de la 1881, în mărime naturală (da, avea numai 1,67 m înălțime), realizat de George Peter Heale, un portretist american.

Impresionanta încăpere este decorată cu peste 2000 de personaje diferite, sculptate în lambriurile din lemn de nuc intarsiat cu diverse alte esențe.

În colțul din dreapta sus nu rata spectaculoasa scară în spirală, realizată de un sculptor român din Oltenița, Gheorghe Stănescu, iar în colțul stâng o lojă de tip confesional catolic, simbol al confesiunii regelui.

Sub nivelul etajului 1 se poate admira o suită de intarsii în lemn în care sunt amplasate tablouri reprezentând castele medievale din Germania și Elveția, aparținând dinastiei de Hohenzolern. 

Fiecare centimetru este sculptat fie cu personaje din mitologia greacă, fie cu personaje biblice (Sf. Gheorghe ucigând balaurul), fie cu meserii, simboluri ale păcii (îngerul) și războiului; nivelul detaliilor este impresionant. De altfel decorațiunile în lemn sunt considerate principala bogăție a castelului. Mai pot fi admirate busturi reprezentând cuplul regal, o masă florentină originală, un covor original din Irak.

Dacă tot ceea ce povestește ghidul audio nu ți se pare suficient sau mai ai întrebări, te poți adresa personalului, prezent în toate sălile.

Din holul de onoare se poate ajunge în aproape toate sălile de la parter, pe culoare decorate cu basoreliefuri din marmură, portrete, simboluri ale Războiului de Independență (un tun capturat de la turci, harta României incuzând Dobrogea alipită după Războiul de Independență) dar și ale realizărilor epocii - podul Anghel Saligny de la Cernavodă, realizat la comanda lui Carol I, cel mai lung din Europa la acel moment cu ai lui 2 km.

Traseul oaspeților Regelui continua cu sălile de arme, care adăposteau o impresionantă colecție, alcătuită din 5000 de piese. 

Sala mare de arme a fost construită între 1903-1906 și expune o parte a armelor și armurilor de tip european, datând din sec. 15-19 – arme albe și de foc, o parte din ele aduse din castelul de la Sigmaringen. Din fotografiile epocii reiese că peste 3600 de piese erau expuse. Astăzi în Sala mare de arme mai poate fi admirată și o armură completă de turnir – pentru cavaler și cal, constituită din plăci alipite din oțel, foarte scumpe în acea vreme; cântărește în jur de 100 kg.

Tavanul este pictat cu scuturi heraldice, steme și devize în latină ale diverselor ramuri ale familei de Hohenzolern, inclusiv deviza Casei Regale române și scutul ramurii Sigmaringen.

Ușile Sălii mari a armelor erau intrarea preferată în castel a Regelui Carol I, folosită și de membrii actuali ai Familiei Regale.

Sala mică de arme expune arme orientale (persane, japoneze, otomane), iar în vitrină arme de paradă. Unele dintre ele sunt primite cadou dar Regele avea și un expert, prin intermediul căruia și achiziționa exemplare de valoare. Piesa de rezistență o reprezintă un șamșir turcesc din sec. 18, cu teaca și mânerul decorate cu foiță de aur, turcoaze și piele de rechin vopsită.

Un detaliu de remarcat: decorațiunile ușilor sunt duble, din metal, în stil gotic sau neoclasic, cu mânere diferite, în ton cu încăperile pe care le despart.

Turul continuă cu anticamera și cabinetul de lucru al Regelui. Amenajat în prima etapă a construcției castelului, cabinetul poartă stilul Renașterii germane, cu ornamente bogate, în lemn, executate de un decorator din Hamburg. Cu excepția tapetului, s-a păstrat până astăzi decorul original. Se regăsește aici amprenta personalității regelui – mobilier sobru, din stejar și nuc - birou, pupitru, lojă și bibliotecă. Recunoscut pentru punctualitate, Regele lucra de la ora 10 dimineața și primea audiențe dar stătea în picioare, probabil pentru a impune respect sau a nu prelungi întâlnirile, care durau maxim 15 min.

În Biblioteca Regelui, amenajată pe două niveluri, între anii 1875-1883 și decorată în stilul Renașterii germane, se găsesc peste 700 de cărți din fondul regal (care conține mai mult e de 30.000 exemplare), volume princeps, din domenii variate (literatură, artă, medicină, religie, istorie), în germană, română, engleză, franceză (limbi pe care Carol I le vorbea). 

Cititoare pasionată și ea însăși autoare, sub pseudonimul Carmen Sylva, Regina Elisabeta petrecea multe ore în bibliotecă, alături de cărți de poezii, piese de teatru, nuvele etc. Aici se regăsește de altfel și o statuetă reprezentând-o pe Regină brodând, executată în 1913, din marmură italiană (model după care a fost realizată și cea din curtea castelului).

Biblioteca Regelui ascunde ușa secretă, mascată de 4 rafturi și cărți false (în prezent blocată, pentru conservare), care urcă la dormitorul regal și la dormitorul principelui moștenitor.

Sala nouă de audiențe sau Sala de consiliu, destinată audiențelor regale, a fost amenajată între 1911-1914 (fiind ultima intervenție în arhitectura castelului în timpul vieții regelui Carol I) și decorată cu 14 esențe de lemn diferite, o sobă elvețiană din teracotă de culoare verde, vitralii, picturi.

Construită în 1883 și modificată în 1906, Sala veche de muzică a Reginei a fost transformată în salon literar. Aici a debutat George Enescu, protejat al Reginei, dar printre cei care veneau frecvent aici se număra și Alecsandri; vitraliile care decorează sala reprezintă personaje din povești populare versificate de poet. Picturile pe pânză reprezintă personaje din poveștile scrise de Carmen Sylva. Regina a fost și pictoriță, iar în sala de muzică poate fi admirată o acuarelă pictată de ea (a pictat de asemenea o evanghelie, expusă în prezent la mănăstirea Curtea de Argeș). 

Amintind de serile muzicale de la castel, în sala de muzică se află instrumente muzicale originale – un pian, o harpă, o vioară. Regina cânta și la orgă, iar celelalte instrumente erau utilizate de invitații muzicieni.

Sala veche de muzică este locul unde Consiliul de Coroană convocat de regele Carol I a hotărât neutralitatea României în Primul Război Mondial.

Urmează o serie de săli de recepții și festivități, decorate în stiluri diferite, așezate în anfiladă:

Sala florentină, amenajată între 1906-1910, în stilul renașterii florentine târzii, cu plafon din lemn de tei, candelabre din sticlă de Murano, oglindă din cristal venețian (amplasată foarte sus, pentru a pune în evidență decorațiunile plafonului), picturi cu personaje mitologice, amorași care țin cifrul cuplului regal (CE), șemineu din marmură albă, reproduceri după Michelangelo, cabinete și mese de inspirație italiană decorate cu mozaic din marmură intarsiată, uși turnate în bronz făcute la Roma.

Sala coloanelor, amenajată inițial în 1907-1910 ca o galerie cu coloane ionice, inspirată de una din sălile Palatului Dogilor din Veneția, a devenit Sala oglinzilor după ce între 1910-1911 i-au fost adăugate marile oglinzi venețiene, care conferă iluzia de spațiu mărit; fiecare oglindă reflectă o altă sală, dând impresia de culoar nesfârșit.

Sufrageria, construită în 1886 și modificată în 1906, este amenajată astăzi exact ca pe vremea regilor, în stil renascentist german – masa cu 36 de locuri, față de masă originală din Damasc, tacâmuri din argint, veselă din porțelan, pahare din cristal de Bohemia, un superb surtout de table realizat din argint, în 1887, bufet nemțesc, căni de bere gigant, vitralii realizate la Munchen. Camera era dotată inclusiv cu lift pentru transportarea mâncării.

Sala maură, inspirată din interioarele palatului Alhambra, a fost amenajată între 1890-1892, pe locul unei terase acoperite și a servit ca sală de recepție și salon de ceai pentru Regină și anturajul său. Expune astăzi arme persane din colecția Regelui. Plafonul și pereții sunt realizați din stuc aurit turnat în formă de arabescuri, iar candelabrele amintesc de minaretele unei moschei.

Din castel nu lipsea o sală de biliard și jocuri.

Pasajul francez conduce la Salonul otoman (turcesc) – amenajat între 1875-1883, este îmbrăcat în totalitate (pereți, tavan) cu mătase brodată cu fir de aur; broderiile au făcut parte din Expoziția Universală de la Viena din 1873. Utilizată ca salon de oaspeți și fumoar, sala expune astăzi narghileaua Regelui și un covor turcesc. 

Castelul era dotat și cu lift, confortabil, cu ușă din fier forjat. 

Aici se finalizează una din variantele de vizitare - parterul. Se poate continua către etajul 1, după care se poate urca și la etajul 2.

Deci variantele de vizitare sunt: Parter, tur opțional 1 (parter + etaj 1) și tur opțional 2 (parter + etaj 1 + etaj 2). Fiecare dintre variante costă 50 lei; așa că pentru un tur complet al castelului ar trebui să scoți din buzunar 150 lei. Poate părea mult, dar nouă ni s-a părut că merită; cel puțin parterul și etajul 1. Iar dacă ești student sau pensionar, bucurie mare! Reducerile sunt consistente – turul 2 costă doar vreo 38 lei!

Biletele vizitatorilor sunt verificate în punctele cheie, așa că nu încerca să trișezi 😉

Recomandarea personalului pentru cei care achiziționează turul complet este să se viziteze mai întâi etajul 2 și apoi să se coboare la etajul 1 (pare un pic mai practic).

Pe scara de onoare se urcă spre aripa de nord a etajului 1, unde primul obiectiv vizitat este Sala mare de concerte. Aproape în fiecare weekend de vară erau organizate concerte, susținute de cvartetul de coarde Carmen Sylva, format de Enescu special pentru a cânta pentru Familia Regală. La concerte se intra direct de pe terasa castelului. Decorată în stilul neorenașterii engleze, cu lambrisaj din lemn de nuc și tapet din piele flamandă din sec. 18, sala expune deasupra șemineului portretul Reginei „ascultând vocile pădurii”, include loja pentru cor sau orchestră și adăpostește orga Reginei, realizată în Austria, cu 1.796 de tuburi, pupitru dublu de comandă, împărțit în incăperi diferite.

Pe sub mecanismul orgii se trece în a doua încăpere – Sala nouă de muzică. Având o acustică bine gândită, aici se organizau audiții mai restrânse. Într-o perioadă în această sala a fost adăpostit tezaurul coroanei. Astăzi este decorată cu mobilier din lemn de tec (primit de la un maharajah din India), vase chinezești de grădină, vase persane, un vas pentru ars mirodenii, un paravan japonez din mătase (daruri primite de membrii familei regale). O frumoasă scară interioară duce spre apartamentul garderobierei.

De la balcoanele culoarului de la etajul 1 se poate admira, de sus, holul de onoare - priveliștea este superbă; și un pic mai de-aproape tavanul mobil din sticlă, pe măsură de spectaculos.

Apartamentul regal este impresionant. Intrarea direct către dormitor este una discretă, mascată de un dulap, iar pe ea avea acces doar personalul de serviciu. Forma finală și actuală a dormitorului regal ne arată stilul Renașterii flamande, cu pereți îmbrăcați în lambriuri casetate, mobilier sobru, masiv, bogat sculptat. Dormitorul include pe o latură și o micuță capelă, cu picturi realizate de Regină. Neobișnuit pentru cuplurile regale, Regele Carol I și Regina Elisabeta foloseau același apartament și dormeau împreună. În patul din lemn de nuc, comandat în 1883, Regele Carol I și-a trăit ultimele clipe din viață în 1914, când s-a stins, la castel, la 75 de ani. Deasupra patului se află portretul Mărioarei, unicul copil al cuplului regal, trecută în veșnicie la numai patru ani, în 1874. Întrucât Regina se deplasa mai greu, într-o latură a dormitorului i-a fost amenajat cabinetul de lucru.

Salonul pentru mic dejun din apartmentul regal era dedicat mesei de dimineață și semnării corespondenței, ritual care începea în fiecare zi la ora 8. A fost amenajat în stilul neo-renașterii germane și italiene, cu decorațiuni realizate la Viena, lemn de diverse esențe, sobă germană din faianță, piese de artă din metal prețios, sticlă de Boemia; iar aranjamentul din prezent expune o față de masă originală și porțelanuri nemțești. 

Apartamentul regal mai cuprinde garderoba regală (walk-in); baia regală (originală), cu toate dotările – cadă din metal nichelat, lavoar, bideu; salon de odihnă după baie/cabinet de toaletă, separat de sala de baie printr-un grilaj.

Exista și o ieșire către o terasă iar culoarul din apartamentul regal este unul din locurile unde ajunge pasajul secret care pornește din bibliotecă.

Intrarea principală în apartament este mai somptuoasă, normală pentru un castel și trece prin Camera de gardă, separând dormitorul regal de apartamentele destinate oaspeților. Aici Regele primea raportul de la aghiotant.

Urmează un prim apartament de oaspeți (al Principilor), compus din dormitor, garderobă, baie. Denumit apartamentul rococo, inspirat din castelele Fountainbleau și Würzburg și modificat de multe ori de-a lungul timpului, a găzduit numeroși oaspeți de seamă și a fost folosit de Ferdinand și Maria o perioadă scurtă (Carol al II-lea s-a născut aici). Lemn alb, baghete aurii, damasc roșu, catifea, satin, broderii, porțelan, cristal; atmosfera de aici emană delicatețe.

Cel mai mare și impresionant apartament de la etajul 1 este Apartamentul imperial; destinat înalților oaspeți, a fost construit și special amenajat pentru împăratul austro-ungar Franz Josef, în 1905-1906. Carol sărbătorea 40 de ani de domnie, ocazie cu care a avut invitați de seamă, pentru a căror primire s-au făcut eforturi semnificative. Din păcate Franz Josef nu a mai ajuns la Peleș ci a participat doar la festivitățile din București, neavând ocazia să se bucure de tot ce se pregătise pentru el. 

Apartamentul a fost folosit în schimb de Gustav V al Suediei (vărul reginei Elisabeta).

Ansamblul cuprinde mai multe încăperi – salon de primire, cameră de lucru, dormitor, cameră de toaletă, baie, garderobă, camera valetului, delimitate prin denivelări și draperii. 

Stilul amenajării este barocul austriac – lemn de nuc și din esențe exotice, coloane din lemn în torsadă, tapet din piele, candelabre ornate cu cristale de Boemia. Intrarea în apartament însăși este impresionantă, monumentală iar nota generală este una de prețiozitate.

Mai pot fi văzute la etajul 1:

Trei mici apartamente pentru doamnele de onoare care însoțeau oaspeții. Pentru a economisi spațiu, două dintre ele au fost construite pe două niveluri, cu garderoba sus; au toate o singură baie, comună, cu ușă mascată.

Camera pisicilor reginei, care erau ele iubite dar nu aveau voie să umble libere prin tot castelul.

Camera lui Ion Calinderu, administratorul domeniilor regale până în 1913, când s-a stins din viață și funcția sa a fost preluată de prințul Barbu Știrbey.

Camera primului-ministru - camera unde a fost ținut I. G. Duca pentru o noapte după ce a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia.

Scara în spirală din holul de onoare continuă și aici iar la acest nivel se poate vedea profilul lui Karel Liehmann. Scara avea rol decorativ în principal dar reprezenta și o cale mai scurtă către mansardă.

Etajul 2 sau Mansarda 1

Sunt două mansarde, una vizitabilă și încă una care era doar pentru personalul de serviciu – de aici se acționa mecanismul plafonului și se avea acces către turnul cu ceas.

La etajul 2 turul se desfășoară în jurul holului de onoare și se vizitează toate încăperile. Culoarele sunt decorate cu portrete ale unor strămoși ai Regelui (familia Hohenzolern este mai veche de 1000 de ani).

Se pot admira la mansardă:

Apartamentul Olgăi Mavrogheni, principala doamnă de onoare a Reginei, sau Marea doamnă de onoare, compus din camera de zi, dormitor, baie. Tema decorativă predominantă este cea florală – mobilier îmbrăcat în catifea cu motive florale, lustră din cristal în forma florilor de salcâm; argint, porțelan, faianță. Era soția ministrului de finanțe Petru Mavrogheni și avea aici reședința pe timp de vară, când regina venea la Peleș și petreceau tot timpul împreună.

Apartamentul Zoe Bengescu – cealaltă doamnă de onoare a Reginei – constă din camera de zi, dormitor, un cabinet de toaletă și o cadă ingenios ascunsă (din păcate și de ochii vizitatorilor) într-un dulap, pentru a putea fi mascată pe timpul zilei, când primea oaspeți. Intim, cald, piese de artă fină.

Apartamentul Maria Poenaru, o altă doamnă de onoare a Reginei (și soția gr. Constantin Poenaru, ministru de război), cuprinde antreu, camera de zi, baie, dormitor, birou de lucru, separate prin grilaje și denivelări și decorate cu artă ceramică, seturi Tiffany și Baccarat, catifea.

Apartamentul Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a reginei (exilată la Paris de Carol I din cauza poveștii de dragoste cu Ferdinand, căsătoria nefiindu-le permisă deoarece nu era principesă), este unul din cele mai mari apartamente (și are intrare către apt. de alături, unde se întâlnea cu Ferdinand), cu dormitor cu mobilier furniruit cu lemn de piper.

Doamnele de onoare trebuia să aibă aproape aceeași educație cu a reginei, să vorbească aceleași limbi (să poată citi ce citea și regina, să poată înțelege și discuta), să aibă aceleași pasiuni, erau prietene, însoțitoare; pentru alte servicii regina avea cameriste.

Apartamentul principelui moștenitor Ferdinand (care a locuit aici între 1889-1892) a fost transformat în 1924, la dorința reginei Maria, în apartamentul micului rege Mihai. Cu lambriuri vopsite integral în alb, apartamentul a fost folosit în timpul primei domnii (1927-1930) și este alcătuit din dormitor, garderobă, cameră de zi, budoar. Are două intrări – una „neoficială”, prin dulapul flamand, direct în dormitor și una oficială, pe latura sudică. Se poate observa că ușile au fost modificate, pentru a fi putea folosite de un copil, mânerele fiind amplasate foarte jos. De altfel toate piesele de artă plastică amintesc de universul copilăriei. Aici este și capătul scării secrete.

Apartamentul George Enescu păstrează până astăzi mobilierul original și a fost reamenajat pe baza fotografiilor din epocă. Sobru și elegant, se coboară în el pe o scară cu cinci trepte. Aici, pe lângă diversele piese create în ateliere europene, se remarcă și câteva lucrări de artă plastică românești iar pe masa din salonul de zi se află bagheta de dirijor. Enescu a compus lieduri și o cantata pe versuri semnate de Regina care i-a fost protector și prieten.

Apartamentul Vasile Alecsandri l-a găzduit pe marele scriitor între 1883-1890. Zonele apartamentului sunt separate prin planurile diferite ale pardoselii. La moartea Mărioarei, poetul i-a trimis Reginei un poem cu titlul „Glas de stele”. Regele Carol I l-a numit pe Alecsandri ministru plenipotențiar la Legația română din Paris, i-a oferit o pensie consistentă și l-a invitat să-și petreacă vacanțele la castelul Peleș. Poetul a susținut-o și a încurajat-o pe protectoarea lui, Regina Elisabeta, și i-a dedicat și câteva poeme, printre care „Dorul de brazi”, „Ana Doamna”, „După doi seculi”, „O Regină într-o mansardă”, „Balada Peleșului”.

Tot la mansardă se află și atelierul de pictură al Reginei. Ea picta încă de la 6 dimineața, apoi cobora pentru micul dejun, la ora 8. Construit în 1906, cu arhitectură Art Nouveau, atelierul are un plafon foarte înalt, care seamnănă cu o corabie răsturnată și este construit din lemn de esențe rășinoase, adus din Himalaya. Încăperea primește foarte multă lumină naturală prin ferestrele foarte înalte, cu vedere inspirațională către Bucegi. Printre decorațiunile sălii se află un bust al Principesei Mărioara.

Mai sunt la mansardă încăperi destinate socializării, servirii ceaiului de la ora 17 (socializarea se făcea preponderent cu Regina, oaspeții întâlnindu-se cu Regele doar la masă) - saloane decorate în stil empire, rococo și german. În salonul Biedermeier există o interesantă masă cu blat de ardezie, pe care au semnat membrii familiei regale – Ferdinand, Maria, Carol II, sora lui - Elisabeta, Minion (regina Yugoslaviei, cel de-al treilea copil al reginei Maria), Nicolae, Ileana, Mihai, Elena (și din păcate nu doar aceștia, pentru că... s-au mai simțit și alții, trecători, la fel de importanți...☹️)

Mai era și „camera bețivilor” (trink stube), unde pentru a ajunge trebuia să urci pe o scară într-un mic turnuleț; acolo se afla locul pentru „bețivi” – un spațiu socializare, unde se putea bea mai mult și face mai multă, gălăgie, izolat, căci, din comanda regelui, la ora 23 se dădea stingerea.

Turul se finalizează cu magazinul de suveniruri, unde se găsesc produse pentru toate interesele și buzunarele – de la magneți, cărți poștale și tricouri la cărți, icoane, cataloage, sau cel mai cuprinzător studiu despre Carol II.

Alte info, diverse și interesante:

Peleșul a fost retrocedat în 2007 și este administrat de Ministerul Culturii, împreună cu Pelișorul.

Pentru construcția castelului s-au cheltuit cam 16 milioane lei-aur: pe-atunci 1 leu-aur valora 12 USD, iar un dolar de pe la 1875 este echivalat în prezent la 20 dolari. Ia și fă niște calcule dacă vrei... 😀 

La 1901 a fost instalat de către o firmă vieneză un aspirator central de praf, cu pompele cu vacuum la subsol (unde se propagă și zgomotul) și prize de aspirare la fiecare colt al culoarelor; și care încă funcționează (!!!)

Colecția de artă plastică a castelului include numeroase lucrări ale celui care avea să fie marele Gustav Klimt.

Cea mai mare oglindă venețiană din castel are o lățime de 5 metri.

Pentru a se putea comunica în interiorul lui, castelul a fost dotat cu o instalaţie de sonerie electrică, realizată în decembrie 1884, în aproape toate camerele existând butoane. Comunicarea cu exteriorul se făcea prin intermediul a trei posturi telefonice, instalate în 1885 şi având legătură cu Gara Sinaia, Oficiul Sinaia şi cu Bucureştiul. 

Toate încăperile (apartamentele) din castel sunt diferite.

Parcul castelului era deschis publicului larg în timpul lui Carol I. 

Orologiul din turnul mare a fost instalat în 1906.

Peleșul a fost deschis pentru prima oară ca muzeu în 1953 și se vizita doar parterul.

În 1975 castelul a intrat în restaurare, la dorința lui Nicolae Ceaușescu influențat de președintele american Gerald Ford, care și-a exprimat admirația pentru Peleș după ce a semnat, în Holul de Onoare, Acordul națiunii celei mai favorizate.

Muzeul Național Peleș are inclusiv cont Tiktok. Și pagină pe Unde Mergem® 😊

Și dacă tot ai venit la castel, merită să faci o plimbare și în splendidul parc din jur. Amenajate la vremea lor cu ajutorul mai multor arhitecți peisagiști, grădinile și pădurea de la Peleș sunt străbătute de drumuri, cărări, poteci pe sub brazi și fagi seculari, care duc până la fosta Stână Regală. Regele Carol a interzis exploatarea pădurii, pentru a-i păstra farmecul sălbatic. Bazaltul care mărginea drumurile se mai poate încă observa și în prezent.

Dacă vii cu mașina, o poți lăsa într-una dintre parcările cu plată aflate la intrările pe domeniul regal: Foișor, Complex Furnica, cea de lângă Mănăstirea Sinaia sau cea mai apropiată de Castel (dar și cea mai mică) – Economat. În sezon și în zilele aglomerate de weekend poți avea în vedere și parcarea Ferdinand (tot cu plată) aflată mai jos, lângă intrarea pe Aleea Peleșului. De aici până la Castel vei parcurge aprox. 1,5 km într-o plimbare agreabilă pe Valea Peleșului și vei avea ocazia să vezi alte puncte importante de pe domeniu, astăzi hoteluri: Stăvilar (fosta spălătorie regală) și Bastion (fostele grajduri regale) - care în perioada comunistă a găzduit Muzeul Ceramicii, unde erau expuse piese aparținând Casei regale iar în 1980 a fost transformat în spațiu de cazare, cu numele Vila Ceramicii. (sursa: Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș)

Programul de vizitare a Muzeului Național Peleș este foarte „dinamic”, putând surveni modificări în funcție de sezon, de evenimentele și ceremoniile organizate de Casa Regală; click aici  pentru pagina oficială de vânzare a biletelor + program și tarife de vizitare actualizate în timp real.