Căsuţa Bunicii
Bran (BV) / Cabane&vile self-service
Telefon
Website
Despre
Oare Căsuța Bunicii s-o fi inspirat din povești ori poveștile s-au inspirat din Căsuța Bunicii?... Cam asta ne-am întrebat noi când am trecut pragul Căsuței Bunicii din Șimon, Bran, aproape așteptând ca din clipă în clipă să apară la masă Morocănosul sau Hapciu ori Albă-ca-Zăpada să coboare de la etaj...
Undeva pe Dealul Bălăbanului, în zona în care era în vechime așezat satul, cu deschidere panoramică, se află un tăpșan verde, pe care sunt amplasate două case. Mici, tradiționale, cu brâu de piatră, pridvor cu flori și acoperiș din șiță.
Odată ce treci pragul, te transpui într-o altă dimensiune temporală. Podele din lemn, mobilier pictat, covoare țărănești, cămin. Casele însele sunt din altă epocă – sunt case vechi, recuperate și reconstruite, în mare parte, cu materialele originale (lemnul vechi dă un farmec aparte); iar acolo unde nu s-a putut, lucrurile s-au făcut în așa fel încât să păstreze tipicul rustic vintage (corpuri de iluminat făcute din vase de ceramică). Sunt deschise pentru oaspeți din 2012, în regim self-service.
Pe masă te așteaptă nelipsit o țuică de casă, din fructe, iar de-aici poți începe să-ți scrii propria poveste în Căsuța Bunicii 😊
Pajiștea ce constituie curtea îți stă la dispoziție – poți admira norii la orizontală, de la înălțimea ierbii, te poți „da huța” în unul din leagănele din lemn sau poți sta la umbă în pavilion (inevitabil, tot din lemn). Iarna e loc și de un săniuș.
Indiferent încotro privești, imaginile sunt încântătoare – Piatra Craiului, Măgura Codlei ori Bucegii, apusul soarelui oglindit în ferestre, luna răsărind peste munți, toate îți fură irecuperabil ochii și inima.

Ambele case au câte două dormitoare la etaj, duble, fiecare cu baie proprie, cu toate facilitățile (mai puțin cosmetice de baie - nu uita să le pui în bagaj).
La parter se află bucătăria, „living-ul” și... sauna. Da, bunicuței nu-i sunt străine elementele moderne de confort! Și nici nu plătești suplimentar! Informează-te de la gazde despre modul de utilizare. Una dintre case mai are la parter și o toaletă de serviciu și un duș care deservește sauna (întreabă la rezervare despre toate diferenţele dintre cele două case).
Bucătăria este la fel de frumoasă ca tot restul casei, cu mobilier pictat, din lemn, cu rafturi pline de cănuțe și farfurii din ceramică. Este și veselă modernă, nu te impacienta! Și frigider și aragaz (pe butelie) și chiuvetă cu apă curentă (rece și proaspătăt, captată de la un izvor) 🙂 Totul e pregătit pentru oaspeți dar, pentru siguranță, fă eventual la sosire o verificare, să te asiguri că ai tot ce-ți trebuie pentru self-service; în principiu găsești de toate – farfurii, oale, tacâmuri, condimente, prosoape de bucătărie, produse de curățenie, saci de gunoi. Nouă ne-au lipsit prosoapele de bucătărie din hârtie (na, obișnuința...) și ne-ar fi prins bine să avem niște pastile (sau cuburi, sau cum le-o mai zice...) din acelea pentru aprins focul la grătar și în șemineu, dar ne-am descurcat și fără 😉 Şi fără microunde, fără espressor iar cafeaua... la ibric.

Că veni vorba de grătar, da, fiecare căsuță are propriul grătar, zidit, dotat cu tot instrumentarul necesar pentru un asemenea demers culinar (clește, chiar și paletă pentru întețit jarul; cărbunii trebuie să-i aduci tu) cu un pavilion alături unde în condiții meteo favorabile poți și mânca, la aer. Ce poate fi mai plăcut?...
Curtea e maaare, sunt vreo 7.000 mp, suficientă cât să nu trebuiască să interacționezi cu vecinii dacă nu ai chef. Liniște, solitudine, introspecție, meditație... pajiște, păsărele, munți... cam ăsta e cadrul. Există posibilitatea să mai răzbată câte un zgomot de pe la alte case de pe dealuri; dacă sunt însă în ton sunt binevenite – o talangă, un cocoș, un câine... Atât timp cât nu-s claxoane, tobe de eșapament (din fericire ATV-urile au fost de curând restricționate în zonă) și muzică la maximum în boxe, e ok. Vara sunt disponibile şi şezlonguri.
Dacă totuși nu te poți „rupe de lume” sau ai de participat la vreun Zoom, ai și televizor în camera de zi (foarte simpatic încadrat în mobilierul tematic) și Wi-Fi.
Poate ar fi însă o variantă chiar mai bună o drumeție spre Vârful Omu prin Valea Gaura – traseul trece exact pe lângă Căsuță. Dacă Omu e prea mult, există și alternative mai ușoare. În imediata apropiere este Mănăstirea Bălăban-Bran, iar pe "strada" Bălăbanului poţi să cobori într-o plimbare agreabilă până la biserica din Şimon (urmăreşte marcajul "cruce albastră"). Iar dacă vrei să te plimbi cu bicicleta, sunt disponibile pentru închiriere două mountain-bike-uri, la un preţ special (pentru utilizatorii Unde Mergem 😉) de 50 lei/zi!
Fiecare din cele două căsuțe se închiriază integral, indiferent de modul de ocupare; deci varianta ideală și eficientă este în două cupluri, astfel încât să se ia ambele dormitoare. Dacă sunt și copii se poate furniza pat suplimentar iar în una dintre căsuțe mai există o canapea și în living. În sezonul de vară (iunie-septembrie) căsuţele se pot închiria doar pentru minimum 5 nopţi şi cu plata prin transfer a unui avans de 40% (returnabil la anulări cu max. 14 zile înainte de ziua venirii). Check-in >ora 16 check-out <11; pentru că duminica nu se fac intrări, puteţi zăbovi un pic mai mult pe aici dacă ieşiţi duminica! 😍
Drumul până la Căsuța Bunicii e un pic dificil odată de ieși din DN 73 care trece prin Bran și mai ales după ce se termină asfaltul şi intri în pădure. Însă merită efortul din plin dacă îți place liniștea, natura, focul în șemineu... Un loc pentru suflet, ridicat cu suflet și cu efort și menținut cu drag pentru tradiții și cu implicare, de oameni vrednici, pentru oameni care apreciază aceste valori.
Ultima actualizare:
- 30/06/2023 (recomandat la 15/04/22)
Pe scurt:
- Un loc pentru suflet, ridicat cu suflet și cu efort și menținut cu drag pentru tradiții și cu implicare, de oameni vrednici, pentru oameni care apreciază aceste valori.
Tip structură:
- Cabană/Vilă Self-Service
Clasificare:
- ***
Specific:
- Potrivit pentru familii cu copii | Romantic
Facilităţi:
- Free WiFi | Frigider în cameră | Fără mic-dejun | Parcare gratuită | Papuci | Plajă | Saună | Barbecue | Bucătărie la dispoziţia turiştilor
Închiriere integrală:
- 700 lei/ căsuţă/ noapte