City Tour  - autobuz turistic Constanța

City Tour - autobuz turistic Constanța

Mamaia (CT) / Transport de persoane


Address

Stație Bus Cazinou, Constanța 900001, România

Telefon

Website

Despre

La fel ca în orice destinație turistică importantă, și în zona Constanța – Mamaia te poți plimba cu un autobuz turistic în sistem Hop On/Hop Off: poți coborî oricând, în ce stație dorești, vizitezi obiectivul sau obiectivele din proximitate, apoi urci în alt autobuz și continui călătoria până la următorul punct de interes... și tot așa 🙂.

Pe lângă obiective turistice, cu CiTy Tour Bus am descoperit și ineditele semafoare din Constanța 🙂

Operată de compania locală de transport public, linia turistică estivală City Tour circulă pe perioada sezonului de vară între Gara CFR din Constanța și nordul stațiunii Mamaia; cele 6 autobuze etajate care o deservesc zilnic asigură o frecvență de 25-30 minute, în intervalul orar 09-22.  Din Gară prima cursă pleacă la ora 09:00, ultima la 20:40; din stația capăt Mamaia, prima cursă e la 09.00, ultima la 22:00.
Noi am localizat pe hartă stația din dreptul Cazino Mamaia dar dacă vrei să mergi spre Constanța poți urca din oricare stație de pe Bulevardul Mamaia (pe sensul dinspre lac); click aici ca să identifici cea mai apropiată stație a autobuzului turistic.

CT TOUR - confirmarea că ești într-o stație a autobuzului turistic.

Un tur complet durează aprox. două ore și jumătate (în funcție de trafic) însă cu excepția celor care vor să ajungă, fără grabă, de la gară în Mamaia (sau invers), majoritatea călătorilor profită de sistemul Hop On/Hop Off ca sa viziteze cele mai importante obiective ale Constanței – exact 100 😊 conform hărții turistice disponibile gratuit în autobuz; nu te baza însă foarte mult pe ea, e doar orientativă. Teoretic, există și o aplicație Android care promite să sincronizeze poziția telefonului cu sistemul GPS al autobuzului și astfel să știi ce stații urmează, unde să cobori ca să vizitezi un anumit obiectiv... dar la data documentării noastre nu era actualizată în Google Play și nu putea fi descărcată de telefoanele cu cel mai recent Android 🙁  Poate totuși ai noroc, încearcă să o instalezi, găsești QR-code pe hartă și pe spătarele scaunelor.

Hărți gratuite cu obiectivele turistice pe lângă care treci.

O călătorie costă 6 lei/sens dar cel mai convenabil este biletul de o zi Hop On/Hop Off care costă 10 lei. 😉 
 
  • Biletele se achiziționează de la conducătorul auto (cu numerar) sau prin aplicația 24Pay.
  • Este obligatorie solicitarea și validarea biletului. Nevalidarea biletului atrage sancționarea călătorului cu amendă.
  • Biletul se păstrează pe toată durata călătoriei.
  • Copiii cu vârsta de până la 5 ani beneficiază de gratuitate. 
  • Programul de transport al liniei CITY TOUR poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteo și de sezon.
 
Dacă mergi la etajul descoperit al autobuzului, în zilele însorite nu ar strica să folosești o cremă de protecție solară cu factor ridicat 😎 Este interzis să circuli în picioare iar dacă stai la locurile „de la geam”, mare atenție la crengile copacilor de marginea drumului!

Atenție la crengi 🙂

Pentru că circulă sezonier, în anumite perioade ale anului, dacă nu ai văzut deja autobuzele turistice pe străzile din Mamaia sau Constanța poți suna la numărul din pagină ca să te asiguri că nu le vei aștepta degeaba în stație 😉 

Ultima actualizare:

  • 20/08/2024 (prima documentare 26/07/23)

Pe scurt:

  • Indiferent că ești cazat în Mamaia sau doar în trecere prin Constanța, poate fi o variantă excelentă de a face un tur al orașului și de a-i vizita toate obiectivele turistice, în sistem Hop On/Hop Off.

Categorie:

  • Transport de persoane

Facilităţi:

  • Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Wi-Fi

Alte sugestii

M&M Express

Braşov (BV) / Taxi & Ride-sharing / Transport de persoane

Autobuz turistic Braşov

Braşov (BV) / Transport de persoane