Muzeul Regiunii Porților de Fier

O vizită la Muzeul Regiunii Porților de Fier este ocazia perfectă de a descoperi misterele județului Mehedinți şi de a păşi într-unul dintre cele mai vizitate muzee ale României.
Redeschis „după lupte seculare ce au durat mai mult de 15 ani ” - atât s-a întins proiectul de reabilitare - muzeul oferă acum o altă perspectivă: una mai atractivă, mai vie, mai deschisă către public.
Aflată la capătul bulevardului Carol, pe malul Dunării, nu departe de centrul orașului, clădirea este una foarte frumoasă și a fost construită pentru a deservi liceul Traian drept internat. Dacă te îndrepţi către ea din centrul orașului, chiar pe bulevard, o să treci şi pe lângă celebrul colegiu. Ținând cont de ceea ce adăpostește acum și ceea ce a găzduit în trecut, noi ne-am simțit ca într-un episod din Harry Potter. Te învăluie așa un amestec de mister și magie, istorie și modernism, curiozitate și cunoaștere...
Cei care au vizitat muzeul în trecut vor vedea, simți și aprecia schimbările. Poate fi văzut pe bucăți, adică doar Parcul Arhelogic (ruinele castrului roman), doar interiorul, poți să vezi doar acvariul, iar dacă vrei sau ai timp te poți programa pentru și pentru o plimbare printre stele, pentru că acum are și un Planetariu (o să îţi povestim într-o recomandare separată despre asta).
Dar să pășim un pic în lumea pe care o vei găsi în interior. Programul de vizitare este la fel ca pentru orice muzeu, cu excepția zilei de luni, este dechis în fiecare zi de la ora 8.00 până la ora 16.00, ultima intrare facându-se la ora 15.00. Pensionarii beneficiază de o reducere de 50% din prețul biletelor, iar copiii, elevii și studenții se bucură deasemenea de tarife mai mici.

Se intră cu papucei de plastic (înainte erau de pânză) care au un dispozitiv modern ce te ajută să ți-i pui fără să te apleci sau să îți folosești mâinile 🙂. Toate regulile impuse de pandemie sunt respectate cu sfințenie, iar muzeograful care te întâmpină nu te lasă să intri până nu îți dezinfectezi bine mâinile și îți așezi corect masca. Te îndrumă și îți explică circuitul care acum este bine marcat și de săgețile impuse de aceeași pandemie. La data documentării nu erau disponibile nici audioghidurile, astfel că turul muzeului îl faci singur. Muzeograful care ne-a întâmpinat pe noi, ne povestea că restricţiile au impus suplimentarea informațiilor prezentate. Așa au apărut acele suporturi tip cărți pe care le veți întâlni lângă exponate.

De la un moment dat au început să apară din ce în ce mai multe voci care se întrebau de ce nu avem muzee ca afară, printre ele erau și ale muzeografilor, care își doreau, sperau și erau conștienți că ceva trebuie să schimbe. Așa că, atunci când au apărut oportunitățile, fiecare dintre ei a ținut ca modificările să transforme aceste locuri, iar ele să arate ca suratele lor din Palermo sau Florența, iar la Drobeta le-a ieșit!

Cetăți-machetă, manechine, corăbii refăcute, poduri-reconstruite, peșteri-reconstituite... s-a dorit ca totul să fie prezentat cât mai aproape de realitate și să fie cât mai veridic. Costume de epocă, lupte istorice desprinse din alte vremuri, străzi pe care le știam din fotografii... toate au fost amenajate şi prezentate astfel încât vizitatorii să plece cu bucuria unor noi descoperiri, cu mai multe informații, cu o dorință mai mare de cunoaștere. 😍

Vizita începe pe Scara Timpului și dacă te aștepți cumva să te întâlnești cu soldații romani, cu dacii lui Decebal, să „traversezi” de la un capăt la altul Dunărea pe macheta celebrului pod al lui Apolodor din Damasc, să „calci ”pe rămășițele vaselor de ceramică din cultura Gârla Mare sau să admiri podoabele din tezaurul de Hinova... cu siguranță nu te aștepți să vezi o mostră din ceea ce a însemnat în perioada comunistă Piața Sârbilor pentru severineni. Într-un colț al secției de istoriei pe câteva tarabe sunt înșirate produsele pentru care la vremea respectivă severinenii erau invidiați. Pachete de gumă, bomboane PEZ, țigări cu filtru, Vegeta, blugi, casete audio cu muzică , toate făceau parte , la vremea respectivă dintr-un schimb comercial, numit micul trafic, pe care și noi și iugoslavii îl practicau. 😀

Interesantă este de asemenea reconstituirea deportărilor silite din Bărăgan, dar și a celei mai vechi străzi din Drobeta Turnu Severin, Strada Mare, denumită acum strada Traian.

Ca și secția de istorie, secția de științele naturii și Acvariul vă fac mai cunoscut județul Mehedinți. O machetă imensă te “plimbă” pe Dunăre de la intrarea în țară, prin Cazane și până la ieșirea din această zonă. De-o parte și de alta, din câteva casete luminoase te privesc vipere cu corn, broaștele țestoase Hermann sau diverse păsărele, ale căror triluri le și auzi pentru că sunt transmise prin boxe. Sunt sunetele originale, ne lămurește muzeograful, iar înregistrările au fost primite printr-o colaborare cu Muzeul Antipa. De la sud, de lângă Dunăre, ajungi în nordul județului, dar nu oricum ci traversând peșterea Ponicova, o bucată a ei, reconstituită cu tot ceea ce înseamnă: stalactite, stalagmite, lilieci, umezeală. Iar după ce ai vizitat peștera, în afară de miros, poți să te bucuri de frumusețea Pădurii de Liliac de la Ponoarele și să dai nas în nas cu mistreții și căprioarele care trăiesc în zona Podului lui Dumnezeu. Mai mult, într-o prezentare inedită, faci cunoștință cu mamutul de Mehedinți; o machetă interesantă îți prezintă fragmentele descoperite, în zonă, la Batoți. Și dacă tot ai păşit în lumea necuvântătoarelor, ultimul pe listă, dar la fel de interesant, este Acvariul. În întunericul și liniștea subsolului este ca și cum ai fi coborât în adâncurile Dunării. Carași, moruni, nisteri, cegi, crapi, somni, știuci te privesc prin geamul care te desparte, stând câteodată la fotografiat, dar văzându-și rapid de plimbările sau de leneveala lor. În casetele luminate și pline de bule admiri paradisul care încă se mai găsește în apele bătrânului fluviu.
Acolo se termină și turul, o ușă se deschide și te trezești direct cu Dunărea în față, e ca și cum ai fi revenit la suprafață dintr-o lume trecută, pierdută, dar regăsită.