Răsărit de Soare Mamaia

Răsărit de Soare Mamaia

Mamaia (CT) / Restaurante


Program

Închis
Vezi programul

Address

Mamaia, Constanța 900001, România (vis-a-vis hotel Riviera)

Telefon

Despre

Terasa Răsărit de Soare a fost locul către care ne-au îndrumat multe persoane când am întrebat UndeMergem să mâncăm în Mamaia.
Deși nu ne spunea prea multe de la distanță, nu cu cea mai atrăgătoare amenajare, ne-am spus să urmăm recomandările primite. Iar după ce ne-am apropiat și am intrat, ne-a plăcut mai mult decât de la distanță 😊

De afară, nu arată prea îmbietor...

Amenajată fix pe plajă, în imediată apropiere de promenada din Mamaia, terasa Răsărit de soare te primește cu o atmosferă foarte relaxată, de inspirație grecească – multă piatră, tematică marină, decorațiuni cu aer antic, mese mari, numai bune pentru gașca de prieteni și spațiu generos.
Amplasarea pe plajă vine cu o serie avantaje – priveliștea frumoasă asupra mării, vibe estival – dar și unele mici inconveniente – căldura, vântul uneori puternic. 
Muzica e plăcută, spre retro, la un volum numai bun cât să nu treacă neobservată dar nici să nu deranjeze conversația. 
Una peste alta, ne-a “prins” 😍

Detaliu amenajare.

Și am fost încântați să aflăm că afacerea este una de familie, în sensul cât se poate de plin al expresiei, pornită de bunica și tatăl actualului manager, încă din 1991 și cu activitate neîntreruptă de atunci. Deci își merită pe deplin numele de „una dintre cele mai vechi terase din Mamaia”. Și a fost, cândva, chiar prima plajă amenajată din stațiune - în 1986, cu centru de închirieri șezlonguri și umbrele de plajă. 
Începutul a fost din pasiune și din spirit antreprenorial; centrul de închirieri a fost achiziționat, i-a fost adăugat un snack-bar, în 1994 s-a trecut de la sendvișuri la preparate mai complexe și de la an la an afacerea a crescut, s-a dezvoltat și a devenit un loc unde clienți fideli vin încă din 1989, să regăsească felurile preferate. Unul dintre ele face deja renumele restaurantului și se pregătește după rețeta și metoda bunicii și de  peste14 ani chiar de aceeași persoană – plăcinta dobrogeană. Alături de plăcinta cu măr, miere și nucă, se fac integral în bucătăria proprie, inclusiv foile.
- dacă nu știai, află că Plăcinta Dobrogeană este unul dintre cele câteva produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european ca IGP (Indicație Geografică Protejată), alături de cârnații de Pleșcoi, scrumbia de Dunăre afumată, Magiunul de Topoloveni și încă vreo 10 produse tradiționale românești.

Plăcinta Dobrogeană @ Răsărit de Soare 😋


Am început, ca vitejii, să vorbim despre plăcinte 🙂 dar bucătăria Răsărit de Soare se axează preponderent pe pește și fructe de mare. Meniul e restrâns și variază foarte puțin de la an la an; au ales să pregătească preparate puține dar la cel mai înalt nivel al potențialului echipei din bucătărie. Mai găsești în meniu și câteva feluri cu carne, pizza; ciorbe care se gătesc proaspăt, zilnic (deci nu în cantități mari, așa că e posibil ca la vizita ta să nu mai fie disponibile toate cele trecute în meniu) – ciorba de rață cu tăiței de casă, borș de somn, și alternativ ciorbă a la grec/de vită.
Totuși atracția sunt ingredientele marine. Scoicile și calcanul (atunci când se pescuiește la această specie) sunt de Marea Neagră, proaspete; și sunt atât de apreciate încât clienții rezervă farfurii de pe o zi pe alta.

Somn la grătar, simplu și bun. 😋

Noi ne-am oprit, la vizita de documentare (septembrie 2023), la un aperitiv cu icre de crap și stiucă – o sălățică cinstită, fără adaosuri care să o „înmulțească”, cu ceapă roșie și lămâie alături; ne-a plăcut efortul suplimentar făcut prin adăugarea pe farfurie a câtorva fileuri de anșoa și frunze de spanac tânăr, detalii care completează frumos și dau un plus binevenit. Pentru felul principal am optat pentru niște Frigărui marinate de porc cu legume (350g, 48 lei), care au venit cu cartofi prăjiți (din cartofi congelați), un mix de varză albă și roșie și frunze de rucola, castraveți murați și sos; și un Somn la grătar, simplu și bun, doar cu mămăligă, lămâie și mujdei. Preparate bune, corecte, fără ifose. Porțiile ni s-au părut îndestulătoare iar prețurile rezonabile. Servirea a fost rapidă, într-o zi destul de liniștită, la un prânz târziu (15:30).

Frigărui marinte de porc, cu de toate.

Acceași abordare limitativă ca și în privința meniului s-a aplicat și în privința numărului de mese - 20 mese, cu 86 locuri – dimensiunea ideală pentru ca echipa să poată oferi calitate, atât pe preparate cât și pe servire. Parte din mese sunt așezate pe terasa acoperită, care poate fi și închisă când e nevoie, parte sunt în afară. 
Deși pe litoral prețurile variază mai peste tot în funcție de diversele perioade ale sezonului turistic, la Răsărit de Soare prețurile rămân aceleași pe întregul sezon, fără creșteri în perioadele de vârf.
În plin sezon devine necesară rezervarea. Dacă nu găsești locuri, poți face comandă prin telefon; dar va trebui să mergi să ridici pachetul.
La cerere, se pot organiza și mici evenimente personale.
 
Deoarece terasa este amplasată chiar pe plajă, foarte aproape de hoteluri și de zona de promenadă, pentru a evita statutul de „toaletă publică”, cei de la Răsărit de Soare au fost nevoiți să restricționeze accesul la toaleta restaurantului; astfel, doar clienții o pot folosi, pe baza unui cod; a fost aproape amuzantă „misiunea” - în zona toaletelor sunt o mulțime de indicații, pe care trebuie să le urmezi pas cu pas, pentru a ajunge în râvnitul loc. 😄
 
Ne-a plăcut sloganul lor: Everyday is holiday!
Așa că, dacă e vacanță, Răsărit de Soare e deschis: vara, în sezonul turistic, între aproximativ 1 iunie și 15 septembrie, în funcție și de vreme și numărul de turiști. Programul de funcționare, zilnic, începe la ora 9 iar ultima comandă la bucătărie se primește la ora 22. Însă, chiar dacă se închide bucătăria, clienții pot sta oricât de mult pe terasă, chiar și până la răsărit de soare 🤩

Ultima actualizare:

  • Documentat la 16/09/23

Pe scurt:

  • O afacere de familie cu activitate neîntreruptă, încă din 1991; amplasare pe plajă, terasă semi-închisă, deschisă doar în sezon; de încercat cirobele, peștele și plăcintele casei. 😉

Categorie:

  • Restaurante

Recomandat pentru:

  • Bucătărie locală | Familii cu copii | Grupuri mari | Ingrediente locale | Întâlniri romantice | Ocazii speciale, Aniversări

Tip de masă:

  • Cină
  • Mic-dejun
  • Prânz

Bucătărie:

  • Internațională
  • Românească

Ce poţi mânca aici:

  • Cartofi prăjiţi | Ciorbe | Clătite | Focaccia | Fructe de mare | Icre | Îngheţată | Murături | Omletă | Papanaşi | Paste | Patiserie | Peşte de apă dulce | Peşte de apă sărată | Pizza | Plăcinte | Porc | Preparate cu mămăligă | Prosciutto | Pui | Raţă (]n ciorbă) | Salate | | Smoothie

Facilităţi:

  • Bar | Mâncare la pachet/Take-out | Plata cu card de credit | Rezervare mese | Servire la masă | Terasă exterioară | Wi-Fi | Toaletă pentru clienţi

Alte sugestii

Pizza 21

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

RozMarine – tapas și vin

Bistro / Constanța (CT) / Restaurante

Elemózsia Bistro

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Ana și Ion

Constanța (CT) / Restaurante

Bacaro & Bacaro 2

Constanța (CT) / Restaurante