Siculicidium / Masacrul de la Siculeni
Siculicidium / Masacrul de la Siculeni

Siculicidium / Masacrul de la Siculeni

Siculeni (HR) Loc istoric Monumente, Statui
00:00 - 00:00
Deschis

Siculeni 537295, România

Despre

În satul Siculeni, pe DE 578, există un monument pe lângă care s-ar putea să treci fără să-l observi în viteza mașinii. Ar putea fi totuși interesant de știut că el comemorează masacrul săvârșit de trupele armatei austriece asupra secuilor din regiune – de unde și denumirea: SICULICIDIUM. Construit din bazalt, în anul 1899, monumentul amintește moartea a peste 200 de secui (177 conform autorităților habsburgice).

Într-o traducere adaptată la limbajul actual (pentru că în original este într-un stil mai arhaic, al anilor 1700), pe placa de pe monument este următorul text:
<< Siculicidium – „Masacrul de la Siculeni”
7 ianuarie 1764

În memoria celor 200 de martiri secui din Scaunul Ciuc și Trei Scaune, care fiind fără protecție, au fost masacrați în zori la 7 ianuarie 1764 de către armata imperială la granița satului Siculeni, în timpul organizării violente a frontierei. Cei care au sângerat pentru libertate. Ridicat prin harul recunoscător al descendenților în 1899.
Popor secui, sângele strămoșilor tăi, care se aflau pe brațul răzbunării arbitrare a tiranului. a căzut aici, când libertatea ta constituțională a fost apărată, s-a stins o imagine teribilă, multe vieți inocente, dar, deși sunt pierdute sub o armă feroce, memoria lor nu va fi pierdută, pentru că va dura pentru totdeauna. Acesta este modul în care memoria lor va trăi pentru un timp atemporal.>>
Pe granița dintre Imperiul Habsburgic și Moldova existau mai multe treceri: Pasul Buzăului, Pasul Oituz, Valea Trotușului. Austriecii au inființat un sistem de apărare a graniței, alcătuit din mai multe centre, fiecare centru având alocată o zonă; îm acest scop au fost adunați și înrolați bărbații localnici. În Transilvania au fost trei asemenea centre – unul în zona Sibiului (Orlat, Săliște; păzeau Valea Oltului); unul secuiesc, care avea în pază pasurile de la Vama Buzăului, Oituz şi Valea Trotușului, până la Borsec; unul în Năsăud, pe partea nordică a Transilvaniei, responsabil de zona Bistrița-Iacobeni.
Secuii au refuzat să facă parte din acest sistem în lipsa unor libertăți și privilegii, acordate anterior pentru asemenea servicii dar suspendate acum de autoritățile habsburgice. În 1764 ei s-au adunat la Siculeni și au scris câteva scrisori de protest ofițerilor austrieci din cetatea-garnizoană de la Miercurea Ciuc. În scurt timp, în seara zilei de 7 ianuarie, la ordinul Curții Imperiale de la Viena, sub comanda generalului conte Joseph von Siskovics, trupe austriece cu un efectiv de aproximativ 1.300 de soldați s-au deplasat la Siculeni, au atacat cu artileria și au măcelărit mare parte din secuii rebeli, neînarmați, adunați acolo; și sistemul a fost implementat. 
A urmat o refugiere în masă a secuilor în Moldova; o parte au primit amnistie după câțiva ani și au revenit acasă iar restul au fondat în zona dintre Rădăuți și Botoșani patru sate, comunitatea purtând denumirea de „ceangăi bucovineni” (relocată apoi, la debutul secolului 20 înapoi în Imperiul Austro-Ungar, parțial în Ungaria de astăzi, parțial în zona Huedin-jud. Cluj).

Facilităţi:

Parcare

Photo Gallery

Alte sugestii

Braşov (BV) Monumente, Statui Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
5.0 3 recenzii
Intrarea în „Cetatea Braşovului” dinspre cartierul românesc al „Şcheilor” avea loc în Evul Mediu prin Poarta de Sus, numită iniţial şi Corpus Christi, după cvartalul în dreptul căruia era ridicată. Din vechiul ansamblu fortificat se păstrează astăzi doar Turnul Ecaterinei, edificiu reprezentativ pentru arhitectura Renaşterii la Braşov, construit în anul 1559 din iniţiativa judelui primar Johannes Benkner. Celelalte fortificaţii ale complexului, protejate în epocă de şanţuri cu apă şi iazuri, au fost demantelate în anul 1827, când a început construcţia Porţii Şchei, considerată necesară pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus”. Poarta Ecaterinei înlocuiește o poartă mai veche din lemn, care a fost distrusă în urma unor inundații puternice. Deși prima menționare datează din 1388, se pare că e mult mai veche, numele venindu-i de la capela Sfânta Ecaterina, situată în apropiere (în curtea Bisericii Negre), care la rândul ei făcea partea din ansamblul unei mănăstiri de călugărițe a cărei hram era „fecioara și martira Sf. Ecaterina”; mănăstirea a funcționat în prima perioadă de existență a orașului Corona, fiind menționată în 1235 într-un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania și Ungaria „Catalogus Ninivensis”. [Turnulețele care simbolizau "ius gladii".] Poarta Ecaterinei are un design foarte interesant. Combină stilurile gotic și renascentist, iar turnul principal este înconjurat de patru turnulețe la colțuri. Aceste turnulețe simbolizau "ius gladii", adică dreptul orașului de a aplica pedeapsa capitală, un privilegiu pe care nu îl aveau multe orașe în acele vremuri și un avertisment serios pentru vizitatorii orașului. Este una dintre puținele porți care poartă acest simbol, ceea ce îi adaugă și mai multă valoare istorică. Poarta este decorată cu stema Coroneii (vechiul Brașovul) și diverse inscripții latine, care îți dau senzația că te-ai întors în timp. [Stema Brașovului și gurile de tragere.] Pentru că în jurul vechii cetăți a Brașovului exista un șanț cu apă care oferea o protecție suplimentară împotriva invadatorilor, Poarta Ecaterinei avea un pod mobil care permitea sau bloca accesul în oraș. Acest pod mobil putea fi ridicat în caz de atac, ceea ce făcea ca poarta și orașul să fie mult mai greu de cucerit.   Și aici vine partea interesantă: încă se mai pot vedea două găuri triunghiulare în zidurile porții, unde erau fixate lanțurile podului mobil. [Găurile triunghiulare în care erau fixate lanțurile podului mobil.] De-a lungul anilor, Poarta Ecaterinei a trecut prin mai multe lucrări de restaurare. În secolul XIX și apoi în secolul XX, au avut loc intervenții importante pentru a păstra structura intactă. Toate aceste eforturi au fost esențiale pentru a asigura că acest monument istoric va continua să impresioneze și generațiile viitoare.   În prezent, Poarta Ecaterinei este un loc popular pentru turiști datorită arhitecturii sale impresionante și peisajului pitoresc din jur. Pentru a înțelege cu adevărat de ce Poarta Ecaterinei este atât de importantă, trebuie să știi că Brașovul medieval era un punct nodal pentru comerț și cultură. Orașul era protejat de un sistem complex de fortificații, din care Poarta Ecaterinei făcea parte. Sașii din Brașov au jucat un rol crucial în dezvoltarea orașului, contribuind la construirea și întreținerea fortificațiilor și fiind implicați activ în comerț. [Arhitectura tavanului din interiorul porții.] Deci, dacă ajungi vreodată în Brașov, nu rata Poarta Ecaterinei. Este un loc care te transportă în timp, oferindu-ți o privire asupra unui trecut fascinant. Indiferent dacă ești pasionat de istorie, arhitectură sau pur și simplu îți place să descoperi locuri noi, Poarta Ecaterinei este unul dintre acele locuri care te fac să apreciezi cât de bogată și diversă este istoria noastră.  Poarta Ecaterinei este situată în centrul vechi al Brașovului, foarte aproape de alte atracții turistice importante, cum ar fi Biserica Neagră și Piața Sfatului. Pont: profită de amplasarea în curtea Facultății de Silvicultură și fă cunoștință cu câteva zeci de specii de copaci și arbuști plantați pe aleea ce face legătura dintre strada Gheorghe Barițiu și Poarta Șchei.   Cum ajungi acolo. Pe jos: Dacă ești deja în centrul Brașovului, poți ajunge la Poarta Ecaterinei pe jos. Este la doar câteva minute de mers din Piața Sfatului către Șcheii Brașovului. Cu transportul public: Dacă vii din alte zone ale orașului, poți folosi autobuzele locale, pe liniile 50, 51, 52; coboară în Stația „Biserica Neagră” sau Stația „Liceul Șaguna”. Cu mașina: Există parcări în apropierea centrului vechi, de unde poți continua pe jos către Poarta Ecaterinei. Brașovul are numeroase parcări publice, dar în centrul vechi poate fi mai dificil să găsești un loc liber, mai ales în sezonul turistic. 🤗 Tudor Georocieanu, contributor Unde Mergem® ✍️
Centrul Vechi, Brașov, România
Braşov (BV) Loc istoric Muzeu
Închis
5.0 3 recenzii
Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]
Strada George Coșbuc 9, Brașov 500015