Fly with Us Brasov
Fly with Us Brasov

Fly with Us Brasov

5.0 4 recenzii
09:00 - 20:00
Închis Opens at 09:00

DJ112D, 507165 Prejmer, România

Despre

Mulţi oameni au trăit experienţa unui zbor de linie, dar puţini se pot lăuda că au zburat cu un avion mono-motor, alături de pilot. Despre ocazia să ţină în mâini manşa unui avion, are rost să mai vorbim?! Da, are rost - dacă locuiești în Brașov sau dacă ești turist în zonă - poţi trăi o experiență care va fi cu siguranţă memorabilă! 🙂
Ușor de zis, mai greu de făcut. Pe unii îi sperie prețul, că de, vorbim totuși de închirierea unui avion, cu pilot personal, nu de un „zbor” pe un simulator; însă datorită regimului cost-share în care se operează aici, te va costa mult mai puțin decât dacă ai zbura cu propriul avion 😉.
Însă pe cei mai mulți, ca și pe noi de altfel, inițial îi sperie cel mai tare ideea zborului cu un avion așa mic, gândul la turbulențe, vreme nefavorabilă, frica de accidente etc. și ca în multe alte situații de acest gen, cel mai greu este primul pas. Respectiv, o primă discuție, la telefon sau față-în față, cu unul din piloții Fly with Us. Pe noi ne-a convins Tudor, un instructor de zbor cu mii de ore la activ, care ne-a povestit despre toate măsurile de siguranță luate, despre felul în care zboară avionul (chiar și în situația extrem de improbabilă în care s-ar opri motorul), despre trainingul intens și experiența dobândită în mulții ani de când zboară, despre accidentele care sunt cauzate în majoritatea cazurilor de vremea extremă, de piloți teribiliști/ începători sau aflați în „zona mortală”, cu o experiență de zbor între 100 și 300 de ore... ceea ce nu e cazul aici. 👍
Îndrăznește să ai o altă perspectivă! 😍

Când te hotărăști, cel mai bine e să suni pentru o programare, cu măcar două-trei zile înainte de ziua în care intenționezi să zbori. Atunci se cam știe cum va fi vremea iar piloții îți pot confirma că s-ar putea zbura confortabil. Dar dacă ești turist și recomandarea noastră te convinge 😊 poți suna și cu o oră-două înainte, iar dacă vremea se anunță bună pe traseul stabilit... vei decola când vrei!
Vremea e principalul factor avut în vedere, pentru că din fericire, avioane și piloți se găsesc mai tot timpul. La data ultimei noastre documentări aici erau disponibili 4 piloți și trei avioane. În funcție de numărul de persoane care zboară și de greutatea lor, se poate alege dintre avioane cu unul, cu două și cu trei locuri + pilot, bineînțeles 😊
Flotila Fly with Us.

Ruta de zbor se alege în funcție de preferințele tale, de recomandările piloților și mai ales, de vremea care se anunță în perioada dorită.
Cea mai populară este un survol asupra Țării Bârsei, pe traseul Brașov – Râșnov – Bran și retur, în care te vei bucura de o perspectivă unică asupra legendarelor fortărețe din Bran și Râșnov și poți admira Poiana Brașov într-o lumină cu totul nouă, cu pârtiile, munții și pădurile sale întinzându-se la picioarele tale. Durează în jur de 40 minute și costă de la 550 lei (un pasager) până la 950 lei (trei pasageri).
Inconfundabilul Castel Bran.

Alte survoluri, poate și mai spectaculoase, sunt cele deasupra Carpaților. Din avion, vei admira Munții Bucegi cu legendarul Sfinx și Babele sale, crestele spectaculoase ale munților Piatra Craiului, sau imensitatea Munților Făgăraș cu unicul Transfăgărășan și Lacul Bâlea, muntele vulcanic ce adăpostește Lacul Sf. Ana.... o plimbare cu avionul deasupra acestor masive oferind perspective imposibil de văzut altfel.
Lacul vulcanic Sf. Ana.

Pe website îți poți face o idee despre toate duratele, rutele standard disponibile și prețurile aferente, în funcție de numărul de pasageri. Poți suna direct, poți comunica prin mesaje cu șeful echipei de piloți și poți rezerva zborul dorit. Sau poți cumpăra un voucher pe care îl poți oferi cuiva drag – pe lângă plăcerea de a face cadou o experiență specială, asta e cea mai sigură cale de a învinge frica, atât pentru el/ea, cât și pentru tine, dacă veți zbura împreună! 😊
Gata de zbor!

E bine de știut că uneori, chiar dacă se stabilește o anumită rută, pot apărea modificări în funcție de felul în care se prezintă vremea înainte de decolare. Adică, fie se amână zborul pe ruta stabilită, fie se sugerează un alt traseu astfel încât să te bucuri de un zbor pe cât de spectaculos pe atât de confortabil. Sfatul nostru e să mergi pe mâna pilotului! 😉
Pentru un supliment de taxă (+100 lei), poţi avea ocazia să faci şi un minicurs de pilotaj în cadrul căruia vei beneficia de o pregătire teroretică şi vei putea pilota chiar tu avionul, sub supravegherea instructorului!!!
Avion cu dublă-manșă.

Decolarea se face de pe Aerodromul din Prejmer, unde există și o mică parcare pentru mașinile „zburătorilor”. Nu ai nevoie de echipament special, vino îmbrăcat ca pentru o plimbare cu mașina: avioanele au tot confortul, aer condiționat, scaune încălzite. Se zboară tot timpul anului, fiecare anotimp având farmecul său, cele mai bune perioade pentru zbor fiind dimineața și după-masa, mai ales vara, când orele prânzului sunt de obicei turbulente. 

Ultima actualizare:

02/05/2026 (listat la 05/03/20)

Pe scurt:

Trăieşte o experienţă de neuitat la înălţime!

Tip:

Activităţi sportive & recreative

Facilităţi:

Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Toaletă ecologică

Photo Gallery

Alte sugestii

5.0 2 recenzii
Dacă încă nu iubești caii, după o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos îi vei adora. O vacanță în județul Brașov (sau poate Sibiu, că e aproape), trebuie să includă pe lista de obiective (pe care o poți întocmi inclusiv în aplicația noastră 😉) și acest loc. Vei pleca încărcat de energie și cu inima galopând 😍 de încântare. Deși nu are ca obiectiv principal activitățile cu și pentru turiști, ci reproducerea, creșterea, ameliorarea materialului genetic și dresajul superbei rase de cai Lipițan, porțile Hergheliei Sâmbăta de Jos sunt larg deschise și pentru turiști, oamenii de acolo făcând loc în programul lor și pentru vizite ghidate și programe de dresaj cu public. [Dincolo de porţi este o lume a cailor!] Noi am avut bucuria de a petrece acolo mai bine două de ore grozave (nu ne mai dădeam duși) în ciripit de păsărele și tropăit de copite și în compania unor oameni dedicați și pasionați, care ne-au spus o mulțime de lucruri frumoase și ne-au arătat cât de minunate sunt aceste ființe, caii și ce lucruri extraordinare se pot face cu ei. Am aflat că rasa Lipițan are la origini de fapt mai multe rase – cai andaluzieni, cai italieni, cai de origine daneză și cai arabi. A fost creată în Slovenia, la Lipica, în 1580 pentru necesitățile cavaleriei și nobilimii habsburgice; un cal rezistent și de anduranță, cu mers de paradă, cu o alură armonioasă și elegantă, blând. Rasa Lipițan este rasa folosită la Școala de Înalt Dresaj de la Viena; o rasă inteligentă, care învață foarte repede comenzile și nu le uită repede. Ca o recunoaştere a calităţilor acestei rase, în 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Tradițiilor de creștere a cailor de rasă lipițană din cele 7 țări (Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ și neîntrerupt. [Mânji de Lipiţan.] Mânjii Lipițan se nasc închiși la culoare (negru, murg, roib) și cu trecerea timpului se deschid, marea majoritate (95-96%) devenind albi, cu sau fără puncte de culoare închisă. Evidența mânjilor se face prin metode și pe criterii foarte precise, în funcție de linia mamei, cu simboluri distincte și indicativi adoptați la nivel internațional; cu detalii exacte, pe perioade de timp/vârstă – culoare și particularități de culoare, talie, perimetru toracic etc. Iepele și mânjii sunt ținuți într-o secție separată, care se poate și ea vizita iar dacă perioada e potrivită (aprilie-mai) poți să vezi mânzișorii în primele săptămâni de viață.  [Liniile de sânge ale Lipiţanului.] La Sâmbăta de Jos se cresc șapte linii de sânge ale rasei: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola și Tulipan. Timp de minimum trei generații nu se permite existența unui ascendent comun. Există aici armăsari pepinieri și pentru montă publică (prezentarea ni s-a făcut aproape științific), cel mai bătrân fiind născut în 1998, cu nume „tehnic” Conversano 35; dar bineînțeles că toți caii au și nume „de botez” 🙂 - Fulgușor, Snow, Pluto. Un singur armăsar din efectiv a fost castrat și este utilizat pentru plimbare. [Cai în perioada de "pubertate".] Până la trei ani caii trăiesc într-un regim de semi-libertate, cu toate elementele apropiate de viața sălbatică – ierarhii, apă din râu etc. La vârsta de trei ani dau probele de calificare și în urma lor sunt repartizați pe categorii, în funcție de caracteristicile pe care le au, mers, temperament – armăsari de reproducție și pentru montă publică iar iepele pentru reproducție și pentru vânzare. Dezvoltarea indivizilor continuă însă mult și după această vârstă, cu importanta contribuție a dresorilor.  Herghelia Sâmbăta de Jos este o instituție de stat; aparține de Romsilva. Sunt mai multe asemenea herghelii în România dar singura care crește Lipițan de culoare albă este cea de la Sâmbăta de Jos și este cea mai mare din țară (se mai crește Lipițan și la Beclean, dar acolo se merge pe cel de culoare neagră/vânătă). Scopul existenței ei este menținerea rasei, constituind un fond genetic; dar caii din această herghelie participă și la concursuri, sunt multiplu-campioni, național și internațional. Iar cumpărătorii ce vin aici nu sunt doar din România.  [Lipiţani în concurs.] Domeniul pe care se regăsește herghelia a aparținut familiei Brukenthal, 3200 ha, concesionate de Împărăteasa Maria Tereza a Austriei, pentru 99 de ani. După moartea ei, contele a căzut în dizgrație, solda i s-a redus și domeniul a avut și el de suferit. În 1872 a decedat ultimul descendent și totul a revenit Fundației Evanghelice din Sibiu. În cadrul complexului hergheliei se află și Castelul Brukenthal, declarat monument de arhitectură, parte a patrimoniului național dar din păcate neglijat și aflat într-o stare avansată de degradare (am înțeles că există niște intenții în privința lui; sperăm să se și materializeze). [Ruinele Castelului Brukenthal.] Herghelia a fost înființată în 1874, în vremea împăratului Leopold al II-lea, pentru motive strict practice, militare în principal. Caii erau „rezervați” exclusiv pentru nobili. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial caii au fost transferați în Ungaria. În 1920 statul român a reînființat herghelia, cu 3 armăsari pepinieri și 22 de iepe-mamă și ea funcționează fără încetare de-atunci, în 1970 ajungând la un efectiv impresionant de aproape 1000 de capete. Herghelia se autogospodărește, asigurând hrana pentru cai, în condiții de calitate atent supravegheate. [Trofee, diplome, fotografii.] În incintă există și o mică expoziție cu trăsuri (cu care se pot face plimbări sau pot fi închiriate pentru evenimente – cu atelaj complet) și una cu imagini de la evenimente, trofee de la concursuri de atelaje, șei, toci.  Grajdul are și un sistem audio care prezintă herghelia și rasa și care este utilizat atunci când sunt mulți turiști și nu pot fi toți insoțiți individual; altfel, în limita posibilităților turiștii sunt conduși, li se explică ce văd. În afara vizitei ghidate, poți asista, dacă nimerești orele potrivite, și la ședințe de dresaj. Georgiana, „artistul” din spatele “paradelor” de care sunt capabili caii, este un om atât de pasionat de ceea ce face și îi plac atât de mult locul și împrejurimile încât a renunțat la viața „de capitală”, la Circul de Stat, și a venit să se ocupe de ce e mai bun în țara noastră în materie de cai. Un „recipient” atât de mic încât te miri că are curaj să se apropie de impunătorii armăsari, dar un suflet mare-mare și de esență tare, în ale cărei mâini nărăvașii devin niște pisoi 😍 [Georgiana şi unul dintre "protejaţii" săi. 😍] Cu buzunarele pline de recompense, fiecare exact pentru un anumit cal, de un anumit nivel, cu anumite gusturi, a fost primită „cu urale” de cum a intrat împreună cu noi în grajd; „vibe-ul” printre cai a devenit imediat unul special când ea a început să-i strige pe nume, să-i alinte, să le vorbească pe limba lor, cu fiecare în parte după caracter, personalitate și trăsături individuale. Ne-a impresionat de-a dreptul abordarea ei și modul în care interacționează și cunoaște fiecare cal în parte – un cal e rece, altul e mămos, fiecare reacționează la emoții, au chiar și expresii faciale; când le cere ea, cască, râd, „răspund” la întrebări; bineînțeles că dacă există și o recompensă, cu atât mai bine. Ba și dacă nu le cere ea să facă ceva, ei fac „din oficiu”, că știu că au șanse să primească ceva bun. ❤️ Se organizează periodic (în ultima sâmbătă a fiecărei luni) și spectacole de dresaj, clasic și cu atelaj;  (pentru date certe, sună la herghelie sau consultă lista de tarife şi activităţi). Dar și un antrenament obișnuit poate fi suficient de spectaculos, mai ales pentru ochii profani ai vizitatorilor și mai ales dacă e un antrenament de dresaj, cu un cal care nu este începător (noi am avut bucuria unui exercițiu cu carusel de patru cai; am fost norocoși). Ne-a plăcut că la antrenament a asistat discret, pe o bancă, chiar directorul Hergheliei în timp ce îşi mânca sendvişul de prânz; iar în discuţia pe care am avut-o ulterior cu el am înţeles cât de dedicat este cauzei Lipiţanilor de aici. Respect, domnule Drăgan! 👏 [Antrenament cu public.] În prețul standard al biletului - 13 lei adult/copil (gratuit pentru copii <6 ani) - sunt incluse: vizitarea grajdului cu cei aprox. 50 de armăsari de reproducţie, sport, agrement, montă publică; expoziţia de trofee harnaşamente şi sculpturi; mica expoziţie de trăsuri (inclusiv o sanie); secţia de iepe mamă cu aprox. 100 de exemplare + mânji. Toate astea pot dura cât vrei tu, poţi să te plimbi pe tot domeniul, poţi fotografia caii... La data documentării noastre nu se organizau activităţi de călărie sau de plimbare cu trăsura. [Râul de pe domeniul hergheliei.] Subliniem faptul că Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos nu este un loc unde să-ți duci copilul să călărească pentru prima dată sau chiar și adult fiind, să iei prima lecție de călărie, doar pentru că e la modă „să te dai cu calul”. Aici lucrurile sunt la un alt nivel. Și poate tocmai de asta este un loc cu atât mai mult interesant. Un loc cu profesioniști, unde caii sunt utilizați la cel mai înalt nivel al capacităților lor și al potențialului rasei. Un loc pentru cei care iubesc și admiră cu adevărat caii. Și cumva sperăm să rămână așa.
Strada Principală nr. 45, Sâmbăta de Jos 507264, România
4.92 26 recenzii
Visezi de mult să te dai într-un roller-coaster? Până ajungi la unul poți să-ți faci încălzirea cu Alpine Coaster-ul SkiGyimes, cunoscut şi ca Bobul de vară de la Ghimeş. Îți va oferi o porție bună de adrenalină.  Dacă ești în vacanță sau chiar și doar în trecere pe Valea Ghimeșului, fă măcar o tură cu bobul de vară (i se mai spune și așa, deși nu e doar de vară) de la Lunca de Sus. E o experiență inedită și îți va trezi cu siguranță simțurile. Sunt șanse ca o singură tură să nu-ți fie de ajuns 😀 mai ales dacă nu nimerești o perioadă foarte aglomerată.  Treaba se desfășoară cam așa:  Cumperi un bilet (de la casa de bilete) – 25 lei pentru adulți, 20 lei pentru copii.  Te așezi la rând. Dacă e weekend și e vreme bună, ai șanse să stai chiar și două ore (deci dacă poți să alegi, mergi în cursul săptămânii și mai spre seară).  Ajungi la zona de „îmbarcare”. Un bob are două locuri. Poți să mergi singur sau însoțit, costă la fel de persoană. Important e să nu depășiți 150 kg dacă sunteți doi.  Te așezi cu grijă și pui centura. Urmărești cu atenție instrucțiunile de utilizare și normele de siguranță.  Apoi te lași în voia mașinii, care te va duce încet sus, spre punctul de lansare. 🤩 [Ca să cobori mai întâi trebuie să urci. 😉] Vei ajunge cam cu 160 de metri mai sus față de locul de plecare. Urcarea are cam 600 de metri și se face destul de lent, așa că vei avea timp să-ți calmezi pulsul și să admiri un pic împrejurimile. Și... ajungi la start. De aici preiei controlul. Faci o cruce mare (sau cum vrei tu, în funcție de zeii la care te inchini) și... îi dai drumul! 1.300 de metri de şine până jos! Wheee!!! [Te ţine să nu frânezi? 😀] Practic controlezi frâna. Bobul o ia la vale iar tu ai o manetă, cu care îl poți încetini. Și e recomandat să o faci, mai ales la curbe. Traseul este și semnalizat, în zonele unde este recomandat să frânezi. Sunt panouri care te atenționează, când e cazul; acu’… dacă mai apuci să le și vezi e altă discuție... Nu-i mare baiul dacă nu te descurci cu frâna, căci viteza e limitată și nu poate urca mai mult de 46km/h. Dar dacă mergi fără frână s-ar putea să ai parte de ceva forțe G care timp de aproximativ 2 minute cât durează coborârea e posibil să te aducă la finish cam amețit (cel puțin)... Gata! Cobori cu atenție, îți regăsești echilibrul și... Dacă e prima ta experiență de acest gen, impresiile pot fi destul de puternice. Dar cel mai probabil îți va plăcea și vei mai vrea o dată 😄 Dacă ai și copii, pregătește-te pentru mai multe ture, că se va lăsa cu implorări fierbinți...  Se face și poză pe traseu, așa că încearcă să zâmbești, dacă nu ești prea... crispat 😀 La final o poți vizualiza pe un monitor instalat la intrarea în barul de la baza pistei și dacă îți place cum ai ieșit, o poți cumpăra de la casierie (ține minte numărul alocat) ca atare, cu 10 lei, sau cu magnet, pentru 15 lei. Dacă vrei să iei o pauză să-ți mai revii, ai un restaurant (recomandat de noi, caută în aplicaţie 🔍Restaurant Ski Gyimes) unde poți mânca ceva rapid și un bar. Sunt și spații de cazare dacă vrei să stai mai mult - caută în aplicaţie 🔍Pensiunea Ski Gyimes . Iar în sezonul de iarnă funcţionează şi o pârtie de schi 🔍SkiGyimes - Pârtia Schi Ghimeş deservită de două teleschiuri. Ce mai, un adevărat resort de distracţie! 🤩 Parcarea este peste drum de pârtie şi nu vei avea mult de mers. Indiferent cât laşi maşina, te va costa 10 lei 🙂 La plecare nu uita să cumperi de la casa de bilete sau de la automatul din parcare tichetul pe care o să-l foloseşti la barieră!
Lunca de Sus, România
5.0 1 recenzie
Peppermint Park este un parc recreativ situat lângă Târgu-Mureș, ale cărui activități și experiențe sunt revigorante ca o mentă piperată... (apropo de numele locului 😉)... Un colț de natură în care poti să-ți încarci bateriile proprii, nu pe cele ale gadgeturilor. Locul instigă la conectarea cu tine (no wi-fi) și cu natura. Greșit înţeles ca fiind un loc de joacă doar pentru copii, Peppermint Park este un parc de activități pentru „copiii de toate vârstele”, în condițiile actuale, probabil una dintre cele mai bune variante de distracție în aer liber din zonă! [Parcarea este ultima problemă aici.] Îl vei găsi uşor: pe DJ151B, la aproximativ 20 kilometri de Târgu Mureș (înspre Târnăveni) după ce treci de localitatea Cerghid, în pădure, până să ajungi în localitatea Mica, ai să găsești pe partea stângă porțile Parcului Peppermint. Poți parca liniștit, odată ce ai trecut de ele; în weekend când fluxul de clienți supra-aglomerează parcarea, islazul de lângă îi vine în ajutor, așa că nu-ți face griji; ai să găsești loc și pentru tine - așa cum este loc în tot parcul ce se întinde pe câteva zeci de hectare de pădure (de carpeni și stejari). Parcul de aventură este o variantă de petrecere a timpului liber de calitate atât cu familia și prietenii, cât și cu echipa de colegi - distracția și motivarea (atât de necesare team-building-urilor) fiind aici la ele acasă. [Vei găsi ceva gustări şi băuturi.] Atmosfera recreativă, oxigenată din plin, îți oferă variante de relaxare activă sau pasivă în funcție de plăcerile tale sau de starea pe care o ai. Dacă ești surmenat - și vrei doar o infuzie de vitamina D combinată cu o cafea bună - poți să lenevești în zone de relaxare: pe bănci, în hamac sau pe terasă (aviz fumătorilor: terasa e singurul loc unde se poate aprinde țigara). Găsești aici ceva gustări și băuturi pentru adulți, dar și pentru copii. Sfatul nostru - mai ales dacă ești însoțit cei mici și dorești ceva mai sănătos, ori mai variat - e bine să vii pregătit cu un „papa bun” la pachet. Şi odată venit cu ceva de acasă, este păcat să lași deseuri... Să te gândești că de câte ori arunci cate ceva pe jos, un copac plânge... mai bine l-ai îmbrățișa! 😉 [Tree hug, dar grijă la viteză! 😀] Dar să nu uităm că principală misiune a parcului este să-ți ofere, de bine ce i-ai trecut porțile, un pașaport pentru distracție. Căci numai ce ai intrat și deja ești tentat de zecile de trasee din copaci; numeroasele tiroliene ce te provoacă să-ți depășești limitele, un panou de escaladă înalt de 8,5m - potrivit atât pentru adulți cât și pentru copii 4 ani+ ... [Panoul de escaladă inspiră respect 😀] Pe de altă parte, tirul cu arcul, zorb sumo și/sau zorb fotbal (acele mingi mari și gonflabile – pe care nu le-am zărit, poate și din cauza faptului că vizita de documentare a fost dimineața devreme) pot asigura relaxarea activă și distracția garantat. Și asta nu e tot, divertismentul continuă în caz de optezi pentru ridicarea nivelului de adrenalină cu paintball ori airsoft - cele mai interesante atracţii de aici, după părerea noastră! Pentru cei mai mici de 4 ani există (gratuit) varianta de joaca într-o căsuță de lemn, cu tobogan, leagăne – plus, extra credit, stafful a pregătit un tobogan imens gonflabil (la data documentării noi nu l-am găsit... poate că încă nu îl umflaseră - dar merită să întrebi de el). [Zona pentru pici şi pitici. 🙂] În cazul în care ești pasionat de roți; există variante multiple: 3 trasee ușoare pentru biciclete - 4 kilometri cu pantă lină te asteaptă să descoperi zona din pădure. Dacă nu ai venit cu bicicleta ori pe bicicletă, o poți închiria de aici, așa cum poți opta și pentru închirierea de ATV-uri cu 2 locuri, sau Buggy-uri cu 4 locuri. La cerere, poți beneficia de un tur ghidat prin împrejurimi – recomandarea noastră ar fi să-ti rezervi din timp mijlocul de transport preferat, iar atenția și voia bună vor fi din partea casei. [Nu uita să te bucuri de natură! 😍] Când am făcut documentarea am observat că echipamentele și vehiculele erau dezinfectate. Spațiul sub cerul liber este din plin, rămâne doar tu să te bucuri de natură și de copilul din tine - timpul trece, petrece-l cum îți place... 😃 Recomandăm Peppermint Park ... pentru libertatea de a-ți cheltui timpul liber cu folos: odihnă (destinderea) – ce eliberează de oboseală, divertismentul – ce eliberează de plictiseală şi dezvoltarea personalităţii – ce eliberează de automatismele gândirii şi acţiuniilor cotidiene – prin diferitele ateliere și jocuri de echipă.  Ai să găsești aici un personal tânăr, serviabil, care te asistă la cerere. CLICK AICI pentru programul actualizat (care se schimbă în fiecare sezon) şi pentru preţurile activităţilor din parc - apasă pe Rezervă la fiecare, pentru a vedea detalii, preţuri, condiţii de rezervare etc. Iar dacă la sfârşit ţi-a plăcut atât de tare încât vei dori să revii, apasă pe butonul URMĂREŞTE* al acestei pagini: te vom notifica când cei la Peppermint Park vor organiza o competiţie, un eveniment sau atunci când vor avea  ofertă specială pentru tine! 😉 *opţiune disponibilă doar în aplicaţia Unde Mergem®
Comuna Mica, FN 547402, România
5.0 2 recenzii
Pârtia Stadion este cea mai scurtă şi cea mai uşoară pârtie din Poiana Braşov, deci este cu siguranţă locul unde poţi face primii "paşi" pe schiuri sau pe placă! Şi spunem că în siguranţă pentru că aici nu vei vedea teribilişti care fac slalom printre începători, aşa cum se mai întâmplă pe Bradul, cealaltă pârtie pentru începători din Poiană. Are o lungime de aprox. 310m , o diferenţă de nivel foarte mică (35m) şi este deservită de un teleschi cu o lungime de 301m. În apropierea pârtiei vei găsi uşor puncte unde să mănânci sau unde să stai la un ceai/bere... Click aici pentru a vedea programul şi starea instalaţiilor de cablu operate de Ana Teleferic în Poiana Braşov. Pentru tarife abonamente, ski-pass, cartele, cost puncte, webcam live și alte informații despre domeniul schiabil din Poiana Brașov click aici. Sfat: înainte de a pleca de acasă sau de la hotel spre pârtii, sună la numărele de telefon din această pagină pentru a afla statusul instalaţiilor de cablu! Noi am marcat pe hartă baza ei (plecare teleschi) iar pentru a ajunge la pârtia Stadion îţi recomandăm următoarele variante:  • din Gara Brașov, cu linia de autobuz 100 care în perioada sezonului te duce din gară direct pe pârtie; orele de plecare din gară sunt corelate cu orele de sosire ale celor mai importante trenuri care aduc turiști din București. • din Brașov, staţia Livada Poştei, cu linia de autobuz 20 mergi până în parcarea mare din Poiană, de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei.  • mergi cu maşina până în parcarea mare din Poiana Braşov (3 lei/h) , de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei. • mergi cu maşina până la parcările de la baza pârtiei (nu sunt foarte multe locuri de parcare), destul de scumpe, cu tarife între 3 şi 30 lei/oră! • mergi cu maşina până în parcarea multietajată din Poiana Mică, o laşi acolo (tarif parcare 2,5 lei/h) şi apoi cu autobuzul 60 ajungi direct la Telegondolă; linia 60 merge din oră în oră dar în perioadele aglomerate frecvenţa se îmbunătăţeşte până la 30 minute. Şoferul şi pasagerii maşinilor parcate aici nu plătesc bilet pe traseul 60 și nici pe 100 și 20 pe tronsonul dintre stațiune și parcare (recomandăm să faci o poză tichetului eliberat la barierele de intrare în parcare). *Frecvenţa autobuzelor pe traseele ce deservesc Poiana Braşov este mai mare în perioadele full-sezon iarnă şi în weekend-uri.
Pârtia Stadion, Poiana Braşov, România
5.0 1 recenzie
Dacă ești fan frig, zăpadă și sporturi asociate și nu-ți place aglomerația specifică stațiunilor faimoase de schi, poți lua în calcul stațiunea Harghita-Mădăraș. Iarna acolo capătă aspect de basm iar condițiile pentru schiat sunt excelente. Pentru a afla cum ajungi la ea, caută în aplicaţie şi citeşte articolul despre Harghita-Mădăraş  (sau click aici). Pentru a evita eventuale conflicte (şi amenzi), ţine cont de faptul că în sezonul de funcţionare a pârtiilor de schi accesul auto aici se face doar între orele 09-14. [Ierni de poveste la Harghita-Mădăraş. 😍] La data ultimei noastre documentări erau funcționale șase pârtii (sau cinci pârtii și un ski-road, care face legătura între două pârtii), pe toate nivelurile de dificultate și toate deservite de instalații teleschi (în prima fotografie din galerie sunt prezentate toate): O pârtie pentru începători, Súgó Baby (1), perfectă pentru primele lecții de alunecare (erau acolo nu doar babies ci și adulți în toată firea abia ținându-și echilibrul pe schiuri 😀); lungime 200 m; diferență de nivel 20 m. Baby-schi-ul care o deservește poate fi folosit și pentru segmentul albastru al pârtiei Súgó. De menţionat că pe această pârtie este disponibil şi un serviciu de schi pentru persoane cu dizabilităţi, un fel de scaun pe tălpici - poţi cere detalii la casieria de unde se cumpără cartele&abonamente. Tot aici, despărţită de pârtie de traseul teleschiului, se află şi o pârtie amenajată pentru săniuş, aproape la fel de lungă ca şi cea pentru schi! [Pârtia Súgó Baby.] Pârtia Súgó (2), jumătate albastră și jumătate roșie; lungime 750 m; diferență de nivel 120 m. Dacă ești curajos şi trecut bine de nivelul intermediar, poți încerca segmentul roșu şi ajungi la teleschiul "bară T" care o deserveşte ; dacă nu, poți rămâne pe zona albastră și poţi utiliza baby-teleschiul pentru urcare. [Porţiunea roşie(-vişinie 😀) a pârtiei 2.] Pârtia roșie Kicsi Mihaly (3); lungime 300 m; diferență de nivel 80 m. Dacă aspiri la un nivel intermediar în ale schiatului, este o pârtie perfectă; comodă, potrivită și pentru viteză dar, datorită lățimii, bună și pentru exersarea virajelor la viteză mai mică. Din teleschiul care o deservește poți ieși în dreapta pentru a te da pe Kicsi Mihaly și în stânga dacă vrei să te dai pe segmentul albastru al pârtiei Csillagosveny (5). [Pârtia 3.] Pârtia Nagy Mihaly (4), dificilă (neagră la plecare și roșie la sosire); lungime 700 m; diferență de nivel 210 m. În vârf panta este abruptă, cu prima sută de metri chiar foarte abruptă și cu ceva zone cu denivelări destul de serioase. [Pârtia 4, neagră + roşie.] Pentru a ajunge în vârful ei trebuie să foloseşti teleschiul (tot cu bară T), care are staţia de plecare un pic mai jos de cel care urcă în vârful pârtiei Súgó (2). De apreciat că, în toate vizitele făcute de noi la Harghita-Mădăraş, şi aici am găsit, de fiecare dată, oameni "de servire". 👌 [Urcare cu teleschiul Nagy Mihaly (4)] Pârtia Csillagosveny (5), jumătate roșie (la plecare) și jumătate albastră. Lungime 600 m; diferență de nivel 80 m. Începe pe Vârful Mihai (la fel ca și Nagy Mihaly-4) și se termină pe platoul Harghita-Mădăraș. Combinată cu Súgó (2) și folosind teleschiul Nagy Mihaly (4) obții un parcurs de 1350 m, mulțumitor și ca lungime și ca alternanță a nivelurilor de dificultate. Dacă vrei să accesezi zona roșie a acestei pârtii va trebui să urci cu teleschiul Nagy Mihaly (la care poți ajunge doar coborând pe Súgó-2); dacă ești începător și segmentul albastru îți este suficient, vei folosi pentru urcare teleschiul Kicsi Mihaly (3), din care vei ieși în stânga. [Porţiunea albastră a pârtiei 5.] Pârtia Hadak Útja (6) este de fapt un schi-drum ce leagă pârtiile Kicsi Mihaly (3) și Nagy Mihaly (4). Lungă de 400 m, această pârtie de legătură contribuie și ea la transformarea experienței pe micul domeniu de schi în una comparabilă cu cea de pe o pârtie complexă. [Ski-road, pârtia 6.] Poate părea bulversant, cu jumătăți de pârtii cu grade amestecate de dificultate dar odată ajuns la fața locului, lucrurile vor fi mult mai clare – instalațiile de transport pe cablu și ski-road-ul sunt în așa fel amenajate încât poți cu ușurință selecta sectorul potrivit cu nivelul de experiență pe schiuri; dacă ești experimentat și nici măcar negrul nu e o culoare care să te sperie, poți cu ușurință face un cocktail delicios, din mai multe pârtii. [Staţiile de plecare ale celor două teleschi-uri "T-bar": în stânga cel care duce pe vârful Mihai (Mihaly), în dreapta cel care urcă la cabana Súgó.] Pârtiile Súgó Baby (1) și Kicsi Mihaly (3) au și instalații de nocturnă, care funcționează între orele 18-21, zilnic în sezonul de vârf (26 decembrie-10 ianuarie) iar în rest doar vinerea și sâmbăta. În cursul zilei programul instalațiilor de transport pe pârtii este zilnic între orele 10-16. Casieria este deschisă între orele 9-16:30. Prețurile la abonamente 2025-2026 sunt foarte accesibile, comparativ cu domenii de schi mai populare; iar variantele de abonamente sunt nu mai puțin de 11, deci ai de unde alege, după buget sau după forma fizică 🙂. Abonamentele pleacă de la două ore și pot ajunge să acopere tot sezonul iar prețurile sunt pe categorii de vărste – adulți, copii și pensionari (copiii și pensionarii sunt la același nivel de tarifare). Astfel, un abonament de două ore (în programul de zi) costă 106 lei pentru un adult și 75 lei pentru un un pensionar sau copil cu vârsta între 6-14 ani (cei sub 6 ani au acces gratuit - pe baza unui skipass care poate fi solicitat la casierie) iar pentru întregul sezon prețul ajunge la 1819 lei, respectiv 1348 lei. Mai sunt variante și de patru ore, una până la șase zile și două sau trei ore pe nocturnă - le poți vedea pe toate dacă accesezi linkul de mai sus. Ski-pass-urile pot fi plătite şi cu card dar garanția cartelei (20 lei) poate fi plătită doar cu numerar. Există, bineînțeles, și centre pentru închiriere de echipament (în jur de 75 lei/zi echipament complet pentru un adult) iar invățăceii de toate vârstele găsesc și instructori. Și dacă tot vorbim de prețuri, ia în calcul și 20 lei taxă de parcare, dacă mergi cu mașina proprie. ┄ Este, deci, Harghita-Mădăraș o alternativă la faimoasele dar din ce în ce mai aglomeratele stațiuni de schi? Cu brio, zicem noi! În plus, am mai remarcat un lucru cât se poate de pozitiv – și oamenii sunt altfel aici; mult mai relaxați, mai politicoși și mai binevoitori (atât turiștii cât și prestatorii de servicii). Pârtiile sunt bine întreținute iar datorită poziționării geografice sezonul este lung și zăpada este multă și bună.
Pârtiile de schi Harghita-Mădăraş
5.0 5 recenzii
Sporturile de iarnă sunt este la ele acasă în Harghita-Băi. La data ultimei noastre documentări existau trei pârtii de schi (dintre care una cu trei brațe), pe toate cele trei niveluri de dificultate, toate deservite de instalații de teleschi (în galeria foto vei găsi o hartă a domeniului schiabil de aici). Ce ne-a plăcut nouă mult este faptul că toate pârtiile sunt conectate între ele prin ski-roads: o idee foarte bună care ajută la compensarea dezavantajului că, luate individual, sunt destul de scurte; dar datorită acestor ski-roads (bonus – sunt amenajate prin pădure, așa că iese o „promenadă alunecoasă” foarte plăcută) poți cu ușurintă trece de pe o pârtie pe alta, alternând astfel și gradul de dificultate și transformând totul într-un parcurs de aproximativ 7 km😍 [Ski-road prin pădure. Minunat!] Pârtia Csipike este numai bună pentru învățat. 316 m lungime, 47 m diferență de nivel și, evident, albastră – adică grad de dificultate ușor, deservită de un teleschi cu program zilnic 9-17*; în weekend-uri și vacanțe funcționează și o instalaţie de nocturnă, între orele 18-21*. [Pârtia Csipike. Uşoară dar aglomerată de obicei.] Dacă eşti începător rămâi aici. Altfel, intră pe un prim ski-road prin pădure până la pârtia Miklós, care este semnalizată a fi roșie (dificultate medie), lungă de 315 m și are o diferență de nivel de 77 m. [Primul ski-road te duce la pârtia Miklós.] Pârtia Miklós este de nivel roşu, cu porţiunea de sus, plecare,  un pic mai grea  - dacă nu eşti foarte stăpân pe schiuri, ca să eviţi porţiunea aceasta poţi ieşi din teleschi mai devreme, după penultimul stâlp. Programul teleschiului de aici este 09-16:30*, zilnic. [Pârtia Miklós, plecare.] La capătul teleschiului, ieşi în dreapta dacă vrei să te cobori pe Miklós iar dacă vrei să explorezi mai departe domeniul schiabil, ieşi pe stânga şi vei găsi o intersecţie (bine semnalizată): spre dreapta se coboară înapoi spre staţiune iar dacă mergi înainte te vei bucura de încă un ski-road care te va duce, cale de vreo 2km, prin pădure, până la baza pârtiei Kossuth. [Ski-road spre pârtia Kossuth.] Cele trei brațe ale acesteia – unul albastru (1000 m), unul roșu (800 m) și unul negru (630 m), vor satisface cu siguranţă toate gusturile și nivelurile de performanță. Pârtia este deservită de un teleschi (program 09-16:30*) destul de solicitant, cu bară T (pentru două persoane); dacă nu ai urcat niciodată pe un asemenea tip de teleschi, încearcă să ceri informaţii la staţia de plecare, de la personalul de supraveghere. [Teleschi Kossuth. Lung şi cu înclinaţie mare.] Odată ajuns sus, dacă te ţine 😉 (şi dacă e amenajată) poţi coborî pe pârtia neagră, ale cărei stare şi grad de dificultate ai avut timp să le studiezi cât timp ai urcat pe lângă ea. Dacă nu, mai mergi un pic până la o altă intersecţie: în dreapta ski-road care duce spre baza pârtiei Miklós, în stânga spre secţiunea roşie a pârtiei Kossuth, iar înainte spre cea albastră - cel puţin, aşa sunt ele marcate pe harta domeniului schiabil; nouă nu ni s-a părut o diferenţă prea mare între aceste două braţe, cel albastru fiind mai degrabă roşu şi el, după părerea noastră. [Braţul albastru al pârtiei Kossuth.] Toate pârtiile sunt bine întreținute, cu utilaje de bătătorit și au și tunuri pentru zăpadă artificială. Preţurile sunt bunicele (pentru comparaţie, pe la jumătate faţă de Poiana Braşov), sunt disponibile cartele cu valabilitate de la 2-4 ore până la un weekend întreg, dacă eşti pus pe fapte mari!  Preţuri sezon 2024-2025: • 1 zi (09-17):  V-D 145 lei/adult, 110 lei/copil (<14 ani); L-J 135 lei/adult, 95 lei/copil (<14 ani) • 4 ore: 110 lei/adult, 85 lei/copil (<14 ani) • 2 ore: 90 lei/adult, 70 lei/copil (<14 ani) • Nocturnă (Vineri, Sâmbătă18-21): 110 lei/adult, 95 lei/copil (<14 ani) • Weekend (de Vineri ora 13 până Duminică ora 17): 500 lei/adult, 400 lei/copil (<14 ani) La prețul ski-pass-ului se adaugă 10 lei, garanție returnabilă. Toate cartelele sunt valabile în intervalul 09-17, cartela pentru nocturnă se plătește separat. [Ski-road coborâre spre stațiune, de la stația superioară Miklós.] În ianuarie 2022 a fost dată în folosinţă la Harghita Băi şi o pistă de Snow Tubbing de 150m, deschisă în sezon zilnic 09-17; o urcare costă 10 lei. Dacă vii cu maşina, o poţi lăsa în parcarea gratuită de la intrarea în zona de schi dar ca să fii sigur că prinzi liber unul din cele aprox. 80 de locuri disponibile ar fi bine să vii de dimineaţă mai ales în weekenduri. *Sugerăm verificarea acestor informații, căci sunt ușor ... „flexibile” și, la fel ca și starea actualizată a pârtiilor, se afișează zilnic (cu marker, pe un whiteboard 🙂) în zona de închiriere echipament/casă de achiziţie cartele... Cere informaţii la telefonul şi website-ul afişate pe această pagină.
Harghita-Băi 530002, România
5.0 1 recenzie
Deşi este "colorată" cu roşu, adică are grad de dificultate medie, Pârtia Sulinar are porţiuni unde te va pune binișor la încercare. Cu o lungime de aprox. 2800m, are o diferenţă de nivel de 635m, ceea ce va face să te bucuri de o coborâre rapidă şi destul de tehnică! Are punctul de plecare de la stația superioară a Telegondolei Postăvarul Expres. După cca. 20m de la telegondolă vei vira stânga, cobori pe o pantă lată, apoi vei intersecta pârtia Drumul Roșu, continuând drept. [În stânga Drumul Roşu, dreapta - Sulinar.] Sau, poţi începe pe pârtia Drumul Roșu până în Poiana Kanzel, de unde vei ține dreapta pe Pârtia Doamnei... după care gata, vei fi pe Sulinar! 😍 O să te ajute indicatoarele plasate pe pârtii, pe care scrie Sulinar! [Ieşire din Sulinar deasupra lacului.] Odată terminată coborârea pe tronsonul superior al Sulinarului, ajuns(ă) imediat sub lac, ai două variante: - fie faci stânga și cobori sub lac spre spre zona de îmbarcare a Teleschiului Ruia (unde e recomandat să mergi, dacă nu prea e zăpadă în partea de jos iar pârtiile nu sunt amenajate până în stațiune); dacă vrei să continui pe Sulinar, din Subteleferic/Drumul Roșu fii atent(ă) la ieșirea spre dreapta către tronsonul inferior al pârtiei Sulinar. [Variante de coborâre, mai jos de lac.] - fie ții tot înainte și "ataci" Zidul Mare” (recomandat doar schiorilor experimentați), continuând apoi prin zona denumită Canal, nu foarte abruptă, îngustă, mărginită de versanți înalți împăduriți, până la intersecția cu Pârtia Subteleferic. [Intrarea dinspre Drumul Roșu/Subteleferic.] Odată ieșit(ă) din „Canal” ai iarăși două variante: fie cobori pe Subteleferic până la stația de îmbarcare a Telegondolei Postăvarul Expres şi Telecabina Kanzel fie, dacă vrei să ajungi la Pârtia Bradul și la telecabina Capra Neagră, în intersecția cu Subteleferic faci uşor dreapta, pe o trasă dreaptă şi aproape plată. [Ieşirea de pe Sulinar, în Subteleferic.] Deci, dacă vrei să eviţi Zidul Mare, imediat după lac poţi face stânga până la intersecţia cu pârtia Drumul Roşu, unde uită-te în dreapta după indicator Sulinar; te poți uita și pe videoul din această pagină. Pe Sulinar poţi ajunge şi dacă urci cu telecabinele:  • de la telecabina Capra Neagră poţi coborî pe pârtia Kanzel (neagră) până în Poiana Kanzel sau poţi merge pe creastă pe pârtia Drumul Roşu până în Poiana Kanzel (de unde ţii dreapta şi intri pe Sulinar ) • de la telecabina Kanzel cobori pârtia Drumul Roşu până în Poiana Kanzel, de unde ţii dreapta. Click aici pentru a vedea programul şi starea instalaţiilor de cablu operate de Ana Teleferic în Poiana Braşov. Pentru tarife abonamente, ski-pass, cartele, cost puncte, webcam live și alte informații despre domeniul schiabil din Poiana Brașov click aici. Sfat: înainte de a pleca de acasă sau de la hotel spre pârtii, sună la numerele de telefon afişate în această pagină pentru a afla statusul instalaţiilor de cablu! Pentru a ajunge la staţia de plecare Telegondola Postăvarul Express / Telecabina Kanzel ai mai multe variante:  • din Gara Brașov, cu linia de autobuz 100 care în perioada sezonului te duce din gară direct pe pârtie; orele de plecare din gară sunt corelate cu orele de sosire ale celor mai importante trenuri care aduc turiști din București. • din Brașov, staţia Livada Poştei, cu linia de autobuz 20 mergi până în parcarea mare din Poiană, de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei.  • mergi cu maşina până în parcarea mare din Poiana Braşov (3 lei/h) , de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei. • mergi cu maşina până la parcările de la baza pârtiei (nu sunt foarte multe locuri de parcare), destul de scumpe, cu tarife între 3 şi 30 lei/oră! • mergi cu maşina până în parcarea multietajată din Poiana Mică, o laşi acolo (tarif parcare 2,5 lei/h) şi apoi cu autobuzul 60 ajungi direct la Telegondolă; linia 60 merge din oră în oră dar în perioadele aglomerate frecvenţa se îmbunătăţeşte până la 30 minute. Şoferul şi pasagerii maşinilor parcate aici nu plătesc bilet pe traseul 60 și nici pe 100 și 20 pe tronsonul dintre stațiune și parcare (recomandăm să faci o poză tichetului eliberat la barierele de intrare în parcare). *Frecvenţa autobuzelor pe traseele ce deservesc Poiana Braşov poate fi mai mare în perioadele full-sezon iarnă şi în weekend-uri!
Pârtia Sulinar, Poiana Brașov, Braşov, România
5.0 2 recenzii
Pârtia Lupului din Poiana Braşov este "clubul select" al iubitorilor sporturilor de iarnă, unde se întâlnesc cei care ştiu cu adevărat să se dea pe zăpadă. Este pârtia supremă de pe Postăvarul, care îţi pune la picioare cele mai frumoase panorame asupra Munţilor Bucegi, Piatra Craiului şi în zilele senine, până hăt-departe, spre Munţii Făgăraş. Cu o lungime totală de peste 3000m şi o diferenţă de nivel de peste 700m, Lupului este o pârtie dificilă (neagră), pe care nu ar trebui să o abordezi decât dacă eşti de nivel avansat! [View spre Bucegi, Piatra Craiului şi Munţii Făgăraş 😍] Pârtia Lupului are plecarea de la stația superioară a Telescaunului Ruia dar poţi ajunge pe ea şi dacă urci cu Telegondola Postăvarul Express: la ieşirea din stația superioară faci imediat dreapta, ții pe lângă munte (atenție, să nu mergi către Subteleferic 😉) şi după cca 150 m vei intra intra pe pârtie puțin mai jos de staţia telescaunului.  [Pornire pe Lupului de la Telescaun Ruia Sosire.] Prima parte nu este foarte abruptă și este foarte lată, permiţându-ţi o acomodare cu pârtia. Urmează apoi o porţiune înclinată (mai ales pe partea stângă), în zona de deasupra Cabanei Postăvaru. Panta devine mai lină în dreptul cabanei (unde poţi face popas pentru hidratare şi mâncare), după care urmează un sector foarte înclinat, recomandat schiorilor avansați, denumit S-ul Mic (sector care se poate ocoli pe o bretea ceva mai ușoară pe partea stângă). Apoi se ajunge la o bifurcație, unde dacă faci dreapta ajungi pe o porţiune abruptă direct la staţia plecare Telescaun Ruia (pe care îl poţi folosi dacă vrei să rămâi în partea superioară a masivului, mai ales în perioadele calde când nu prea e zăpadă jos); dacă vrei să rămâi pe Lupului ţii înainte, pe o pantă destul de înclinată și cu anumite sectoare unde se îngustează, ajungând la o altă bifurcaţie unde dacă faci dreapta ajungi pe o pantă mai uşoară la stația de îmbarcare a Telescaunului Ruia; continuând înainte vei străbate S-ul Mare, cel mai abrupt (şi celebru) sector, după care vei ajunge în partea inferioară a pârtiei Lupului, care este deservită de Telescaunul Lupului (lungime 800m, diferenţă de nivel 210m) - atenție, acest sector nu a mai fost deschis de multă vreme, din cauza lipsei zăpezii necesare. [Vedere din Telescaun Lupului.] Pont: După S-ul Mare şi staţia terminus Telescaun Lupului, în dreapta, este o variantă uşoară/albastră (numită şi "Drumul Albastru"), care duce direct către staţia plecare a Telegondolei Postăvarul şi a Telecabinei Kanzel. [Telescaun Lupului Sosire.] Porţiunea inferioară a pârtiei Lupului poate fi o variantă bună de antrenament pentru cei care aspiră la categoria "mediu-avansaţi": chiar şi în părţile mai dificile, este abordabilă iar faptul că de obicei nu este aglomerată o ajută să îşi menţină zăpada mult mai bine. [Pârtia Lupului inferioară.] Dacă vrei să te dai pe Lupului Inferioară iar S-ul Mare este închis, trebuie să faci aşa: urci cu telegondola sau cu una dintre telecabine până sus pe Postăvaru şi cobori pe Drumul Roşu până la intersecţia cu variantele spre Subteleferic (înainte), Drumul Roşu (dreapta) şi spre Drumul Albastru (stânga); aici faci stânga spre Drumul Albastru (care duce la telegondolă şi la pârtia Stadion) pe care îl traversezi coborând spre staţia de plecare telescaun Lupului. Sau, urci pe jos, cu schiurile pe umăr/placa în mână, prin dreapta stație de plecare a telegondolei, pe Drumul Albastru. La prima intersecție, faci dreapta și vei coborî până la  staţia de plecare telescaun Lupului - e varianta pe care trebuie să o folosești dacă vrei să te dai în timpul programului de nocturnă (Vineri și Sâmbătă, între orele 17-20), implementat pe pe Lupului Inferior începând cu ianuarie 2026. [Coborârea dinspre Drumul Albastru.] Cât urci cu telescaunul poţi evalua gradul de dificultate al pârtiei de sub tine astfel încât să alegi ce faci când ieşi de pe el 😊: fie cobori drept pe pârtia (un pic mai dificilă) de sub telescaun până la staţia-plecare fie faci dreapta pe Drumul Albastru (aproape plan în totalitate), pe care îl părăseşti şi faci stânga când ajungi la intersecţia cu varianta ce coboară din Drumul Roşu; aşa ajungi din nou la telescaun, după o coborâre aproape la fel de abrubtă ca şi pe sub telescaun, dar un pic mai scurtă și mai lată. [Coborârea finală, neagră, pe sub telescaun.] Accesul la scaune (de câte 4 locuri) se face pe covor rulant. Lângă stația de plecare este și o toaletă... încuiată de obicei; pentru a o folosi cere cheia de personalul din stație. Când vrei să pleci de pe pârtie, ţii înainte pe Drumul Albastru şi vei ajunge la telegondola Express Postăvarul şi staţia bus. [Spre telescaun Lupului Inferior dinspre Drumul Albastru.] Lipsa zăpezii din ultimii ani a făcut ca S-ul mare să nu prea mai poată fi amenajat și deschis pentru public iar Pârtia Lupului a fost mai tot timpul deschisă doar în partea superioară, așa că atunci când e zăpadă doar în partea de sus a muntelui, „circuitul” e cam așa: urci cu telegondola/telecabinele, cobori până la Telescaun Ruia, urci înapoi cu el, cobori apoi până la stația de plecare a lui... Iar când vrei să pleci de pe pârtie, după ce urci cu telescaunul Ruia, ieși din el pe partea stângă spre Telegondolă, cu care cobori apoi în stațiune. [În urcare cu telescaun Ruia.] Click aici pentru a vedea programul şi starea instalaţiilor de cablu operate de Ana Teleferic în Poiana Braşov. Pentru tarife abonamente, ski-pass, cartele, cost puncte, webcam live și alte informații despre domeniul schiabil din Poiana Brașov click aici. Sfat: înainte de a pleca de acasă sau de la hotel spre pârtii, sună la numărul de telefon afişat din această pagină pentru a afla statusul instalaţiilor de cablu! Pentru a ajunge la staţia de plecare a Telegondolei Postăvarul Express ai mai multe variante:  • din Gara Brașov, cu linia de autobuz 100 care în perioada sezonului te duce din gară direct pe pârtie; orele de plecare din gară sunt corelate cu orele de sosire ale celor mai importante trenuri care aduc turiști din București. • din Brașov, staţia Livada Poştei, cu linia de autobuz 20 mergi până în parcarea mare din Poiană, de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei.  • mergi cu maşina până în parcarea mare din Poiana Braşov (3 lei/h) , de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei. • mergi cu maşina până la parcările de la baza pârtiei (nu sunt foarte multe locuri de parcare), destul de scumpe, cu tarife între 3 şi 30 lei/oră! • mergi cu maşina până în parcarea multietajată din Poiana Mică, o laşi acolo (tarif parcare 2,5 lei/h) şi apoi cu autobuzul 60 ajungi direct la Telegondolă; linia 60 merge din oră în oră dar în perioadele aglomerate frecvenţa se îmbunătăţeşte până la 30 minute. Şoferul şi pasagerii maşinilor parcate aici nu plătesc bilet pe traseul 60 și nici pe 100 și 20 pe tronsonul dintre stațiune și parcare (recomandăm să faci o poză tichetului eliberat la barierele de intrare în parcare). *Frecvenţa autobuzelor pe traseele ce deservesc Poiana Braşov poate fi mai mare în perioadele full-sezon iarnă şi în weekend-uri.
Pârtia Lupului, Poiana Brașov, Braşov, România
5.0 4 recenzii
Cu cei 4750m ai săi, pârtia Drumul Roşu este cea mai lungă de pe domeniul schiabil Poiana Braşov şi una dintre cele mai lungi din România. Începe de la staţia terminus Telecabina Kanzel 1765m (dar marea majoritate a schiorilor pornesc de la stația Telegondolă Sosire) şi se termină la staţia de plecare a Telecabinei Kanzel (1050m) şi a Telegondolei Postăvaru Express, având o diferenţă de nivel de 715m. Pe toată lungimea ei este prevăzută cu instalaţii de producere a zăpezii, ceea ce o face să fie practicabilă până la 5 luni pe an! ❤️❄️⛷️🏂🏻 Drumul Roşu este una dintre cele mai frumoase pârtii din România; atunci când este vizibilitate bună te poţi bucura de privelişti de vis către munţii Bucegi, Piatra Craiului şi asupra Poienii, Râşnovului, Codlei... [View de pe Drumul Roşu. 😍] Chiar dacă este prezentată pe toate hărţile ca o pârtie de nivel albastru, pentru începători, nu îţi recomandăm să te dai pe ea decât dacă stăpânești bine schiurile sau snowboard-ul. Deşi în mare parte este într-adevăr facilă, cu pante uşoare şi drepte, are totuşi câteva porţiuni un pic mai greu de abordat care te vor pune în dificultate dacă eşti începător. Majoritatea accidentelor pe Drumul Roşu sunt provocate şi suferite de teribilişti şi de inconştienţi care îşi pun pentru prima dată schiurile în picioare şi se urcă pe Postăvarul. Nu strică să fii atent(ă) tot timpul în jurul tău! [Plecare de la telegondola Postăvaru Express.] Dacă eşti mai spre categoria începători 🙂 îţi recomandăm să urci cu telegondola Postăvarul Express iar când ieşi din staţia terminus, să cobori pe lângă cabana din lemn din poza de sus - pentru că panta este mai un pic mai lină - iar apoi, la intersecţia cu pârtia Sulinar ţii iarăşi stânga. [Ţine stânga pe Drumul Roşu!] Atenţie apoi la porţiunea care traversează pârtia Subteleferic (pe sub cablurile telegondolei şi pe sub podul teleschiului Ruia) - este îngustă şi se adună pe ea destul de multe suluri de zăpadă. Dacă poţi, nu frâna pe această porţiune pentru că până la cabana Postăvaru pârtia e aproape plată şi vei avea nevoie de viteză! [Încearcă fără plug, dacă poţi! 😊] După cabană urmează o porţiune uşoară care te va duce până la lacul-rezervor care alimentează instalaţiile de producere a zăpezii. Să fii atent(ă) aici: dacă eşti mai începător nu coborî pe porţiunea abrubtă de sub lac (care face parte din pârtia Subteleferic - "neagră") ci urmează Drumul Roşu care după clădirea tehnică continuă prin pădure unde face o buclă şi te scoate la baza pantei. [Urmează "Drumul Roşu" prin fața clădirii tehnice.] Mai departe, până la staţia de plecare Telescaun Kanzel, pârtia nu ar trebui să pună problemă niciunui schior, fie și începător; iar după telescaun urmează o porţiune considerată de mulţi a fi cea mai plăcută de pe Drumul Roşu: un drum drept şi un viraj larg la dreapta unde poţi "băga" viteză 🙂. De aici începe partea "inferioară" (adică de mai mică înălţime, nu mai "slabă" 😉) a pârtiei, un pic mai abrubtă decât media, care mai are o ultimă răspântie 800m mai jos: în dreapta două variante (una roşie şi una albastră) care întretaie pârtia Subteleferic iar în stânga una care dă în Drumul Albastru; indiferent pe unde o iei, vei ajunge la staţia plecare Telegondolă şi telacabina Kanzel. [Coborâre pe varianta "roşie" spre Subteleferic.] Sfatul nostru e ca, în primele ture de acomodare să urmezi traseul Drumul Roşu (marcat cu indicatoare pe traseu) iar abia apoi să mergi şi pe variantele lui (pentru orientare foloseşte prima poză din galeria foto - Drumul Roşu e marcat cu cifra 3).  [Zona de creastă a muntelui Postăvaru.❤️] Dacă eşti de nivel mediu şi avansat poţi urca cu telecabina, fie Kanzel (staţie de plecare lângă Telegondolă) fie Capra Neagră (pleacă de pe pârtia Bradul) care duce până aproape de turnul cu releu radio din vârful muntelui Postăvaru. Când vei ieşi din telecabina Capra Neagră de aşteaptă un mic urcuş dar apoi te vei bucura de o o porţiune de creastă cu un super-view, după aceea vei coborî până staţia telecabină Kanzel Sosire - unde începe de fapt pârtia Drumul Roşu. [În stația-sosire telecabina Kanzel.] De aici, până la intersecţia cu pârtia Sulinar, ai două variante, fie cobori direct prin faţa telecabinei (pe pârtia Kanzel) fie urmezi Drumul Roşu, un pic cam îngust, prin dreapta ei. [Pe porţiunea de pârtie Kanzel.] În perioadele în care nu prea este zăpadă pe porţiunea inferioară a domeniului schiabil, îți recomandăm să urci cu telegondola sau cu una din telecabine iar de la ele să cobori până la telescaun Ruia, cu care poţi urca din nou până undeva deasupra staţiei terminus a telegondolei: aşa, vei schia numai în partea superioară a muntelui, de multe ori practicabilă chiar şi primăvara! [Plecare Telescaun Ruia, schi la 20 grade!] Când cobori din telescaun, fă stânga şi vei ajunge imediat în dreptul telegondolei, de unde ştii ce ai de făcut dacă ai citit cu atenție mai sus🙂; în schimb, dacă faci dreapta după ce ieşi de pe telescaun vei intra pe o porţiune "roşie" a pârtiei Lupului, care te duce pe lângă cabana Postăvaru până jos (cu variante de ieşire spre Drumul Roşu şi staţia plecare telescaun Ruia); nu merge pe aici decât dacă stăpânești bine pe schiurile/snowboardul! [Coborâre de la Telescaun Ruia la Telegondolă.] Dacă te ţin genunchii, poţi sta liniştit toată ziua pe pârtie: ai două cabane unde te poţi hidrata şi mânca (Postăvaru şi Yager) iar la baza pârtiei sunt câteva pub-uri şi terase. [Telegondola Sosire şi Yager Chalet văzute de la Capra Neagră Sosire. 😍] Click aici pentru a vedea programul şi starea instalaţiilor de cablu operate de Ana Teleferic în Poiana Braşov. Pentru tarife abonamente, ski-pass, cartele, cost puncte, webcam live și alte informații despre domeniul schiabil din Poiana Brașov click aici. Sfat: înainte de a pleca de acasă sau de la hotel spre pârtii, sună la numărul de telefon afişat din această pagină pentru a afla statusul instalaţiilor de cablu! Pentru a ajunge la baza pârtiei Drumul Roşu (de unde pleacă telecabina Kanzel şi telegondola Postăvarul Express) ai mai multe variante:  • din Gara Brașov, cu linia de autobuz 100 care în perioada sezonului te duce din gară direct pe pârtie; orele de plecare din gară sunt corelate cu orele de sosire ale celor mai importante trenuri care aduc turiști din București. • din Brașov, staţia Livada Poştei, cu linia de autobuz 20 mergi până în parcarea mare din Poiană, de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei.  • mergi cu maşina până în parcarea mare din Poiana Braşov (3 lei/h) , de unde poţi lua autobuzul 60 sau 100 până la baza pârtiei. • mergi cu maşina până la parcările de la baza pârtiei (nu sunt foarte multe locuri de parcare), destul de scumpe, cu tarife între 3 şi 30 lei/oră! • mergi cu maşina până în parcarea multietajată din Poiana Mică, o laşi acolo (tarif parcare 2,5 lei/h) şi apoi cu autobuzul 60 ajungi direct la Telegondolă; linia 60 merge din oră în oră dar în perioadele aglomerate frecvenţa se îmbunătăţeşte până la 30 minute. Şoferul şi pasagerii maşinilor parcate aici nu plătesc bilet pe traseul 60 și nici pe 100 și 20 pe tronsonul dintre stațiune și parcare (recomandăm să faci o poză tichetului eliberat la barierele de intrare în parcare). *Frecvenţa autobuzelor pe traseele ce deservesc Poiana Braşov poate fi mai mare în perioadele full-sezon iarnă şi în weekend-uri.
Drumul Roșu, Brașov 500001, România