Sibiu (SB)
Deschis
Hotelul Ibis Styles Sibiu Arsenal, din, ai ghicit, Sibiu ☺️ este o combinație excelentă de bun gust, confort și ospitalitate, la un raport foarte bun calitate-preț. Și potrivit atât pentru turism individual cât și de grup, pentru șederi scurte sau mai lungi.
Ușor de găsit indiferent cum ajungi în oraș, poate fi și un loc foarte bun de plecat în explorarea împrejurimilor. Din gară autobuzul (linia 5) face 10-15 minute până la hotel și poți cumpăra bilet la bord. De la aeroport un ride sharing face 10 minute sau ai varianta, poate mai puțin confortabilă, de autobuz cu schimbare.
[O reconversie fericită în ceva primitor și confortabil, indiferent de anotimp.]
Un pic ide istorie: hotelul Ibis Styles Sibiu Arsenal a luat formă prin reconfigurarea și reamenajarea birourilor fostei fabrici de armament Arsenal (de unde și denumirea), în ianuarie 2024.
Toate hotelurile din lanțul Accor pot avea teme diferite, iar Ibis Styles Sibiu Arsenal a abordat-o pe aceea a calfelor călătoare de la Sibiu (tradiție regională veche, medievală, de pe când comunitățile erau organizate în bresle, iar foștii tineri ucenici, deveniți calfe, călătoreau, praticându-și meseriile; un fel de turism de business ☺️. Astfel, fiecare cameră este decorată cu elemente grafice ale mesteșugurilor calfelor – de la chitare și acordeoane la diverse unelte și scule – și amenajată funcțional; la fel ca și viața calfelor - minimalistă, veselă, colorată.
[Minimalist, vesel, colorat.]
Din 70 de spații de cazare poți alege între camere duble twin sau matrimoniale (standard/superioare/premium - diferența între fiecare categorie e de cam 1-2mp la suprafață și de 10-15 euro la preț) și apartamente (12). Pentru +15-20 euro (inclusiv mic-dejun), camerele premium (cele mai mari) pot primi contra cost un pat suplimentar (pentru un adult sau un copil); totuși, pentru cazare în regim triplu sunt recomandate apartamentele, care au și canapea extensibilă. Toate au un mic frigider în care poți pune un minim necesar sau care poate funcționa ca mini-bar și se aprovizionează la cerere, cu plata la comandă sau la check-out, la prețuri foarte apropiate cu cele din bar. În apartamente sunt și aparate de cafea cu capsule, cești, fiebător de apă, pliculețe de ceai, cafea instant, zahăr...
Camerele au băi relativ mici (în cele standard, majoritatea sunt de-a dreptul mici), fără să lipsească însă tot confortul necesar unei șederi de calitate. Dacă ești un pic mai corpolent(ă) și ai nevoie de mai mult spațiu în baie, specifică la check-in că dorești o cameră cu baie mai mare și în funcție de disponibilitate ți se va oferi una.
[Așa arată o baie mică.]
Dacă sunt libere, recomandarea noastră e să încerci să rezervi 106 sau 206: camerele (și băile lor) sunt aproape la fel de mari ca la 4 stele, iar dacă vrei o configurație de cameră matrimonială, poți cere ca paturile twin să fie unite.
Hotelul este pet-friendly, pentru animale de companie de talie mică/medie, la un tarif de 20 euro/noapte.
[Dacă sunt libere, rezervă 106 sau 206. 😉]
Deși hotelul e clasificat la 3 stele (în tot lanțul Accor, Ibis Styles = 3 stele), în afară de dimensiunile camerelor confortul general este de 4, de la mic dejun la saltele, lenjerii, prosoape, papuci, uscător de păr, termostat pentru climatizare; plus acces la piscină și la sala de fitness (pe care le împarte cu hotelul „frate siamez” Mercure). Piscina, deschisă în intervalul 9-21, e considerată unul din punctele forte ale hotelului, are 1,4 m adâncime și apă încălzită; grație unui sistem modern de filtrare și dezinfectare, mirosul de clor este aproape insesizabil 👍. Pentru detalii privind accesul la sala de fitness și piscină, precum și pentru halat vorbește la recepție.
[Pisicină cu zone de relaxare.]
Parcarea este generoasă (154 de locuri) și este atât supraterană cât și subterană. Dar e cu plată (45 lei/zi). Include și 4 statii de încărcare pentru mașini electrice, pentru care plata se face la recepție. Dacă însă nu vrei să plătești pentru confortul unei parcări private și supravegheate, ai varianta unei parcări publice gratuite, fix la strada principală; e ceva mai mică dar nici traficul în zonă nu e foarte intens.
Pentru a ajunge în parcările hotelului, urmărește aleea ce se desprinde din strada principală iar dacă parchezi în cea supraterană, urmărește indicatorul pentru a ajunge la recepție (poate fi un pic derutantă situația, întrucât parcarea și recepția sunt comune pentru combo-hotelul Ibis-Mercure); ceea ce seamănă cu o recepție la intrarea în Ibis este doar un spațiu de așteptare pentru grupuri, punct de întâlnire pentru prieteni sau loc de joacă pentru copii.
[Spre Recepție, din parcare.]
Ca să ajungi la camere dinspre parcarea supraterană, după ce treci de ușile rotative (dacă nu funcționează lângă ele sunt și unele normale) și de zona de așteptare menționată mai sus, trebuie să urci un set de trepte și apoi să faci stânga; acolo vei găsi și liftul care te duce la etajele superioare. Nu lua liftul din zona de așteptare Ibis, căci acela duce la centrul de conferințe și la birourile companiei (nu la camere, nici în parcarea subterană).
[După ce urci scara intră pe ușa din stânga, spre lift.]
În schimb, dacă lași mașina în parcarea subterană, la parter liftul te lasă fix în fața recepției, care e comună cu cea Mercure. De acolo, în stânga barului, după ce treci prin salonul de mic-dejun vei ajunge în lobby-ul Ibis, de unde am explicat mai sus cum ajungi în camere. Același „traseu” (în sens invers) îl vei avea de făcut și dacă mergi la recepție, la restaurant, la piscină sau la sala de fitness.
[Recepția comună Ibis-Mercure.]
Micul dejun, inclus în tariful de cazare, este întotdeauna bufet și este de clasificare 4 stele. De la salonul generos, primitor, frumos amenajat la varietatea vastă și calitatea superioară a produselor și preparatelor, la modul de prezentare și calitatea serviciilor complementare, totul dovedește atenție și preocupare pentru satisfacția clienților.
Interesul pentru promovarea valorilor și tradițiilor locale este vizibil și la micul dejun. Pus în evidență aici cu ajutorul teracotei de Mediaș, bufetul local te îmbie irezistibil (și în funcție de sezon) cu brânză, smântână și mămăligă, zacuscă, jumări, șorici, tobă, lebărvurst, murături (evident, documentarea noastră s-a întâmplat iarna 😉), ceapă roșie. Este prezentă și „zona fără gluten/lactoză”, unde cei care trebuie să se limiteze la acest tip de produse pot găsi fulgi de porumb, bicuiți fără gluten, băuturi vegetale.
[Produse locale la micul-dejun.]
Bufetul „general” e plin cu de toate – salată de vinete, salată de icre, zacuscă, varietăți de brânză (telemea, cașcaval, cremă), pește marinat, măsline, preparate calde (omletă, cârnăciori, bacon, ochiuri), mezeluri felurite, salate proaspete, legume asortate, murături; cereale variate, lapte, dulcețuri, compoturi, fructe diverse (întregi sau gata feliate), prăjituri, patiserie. Uneori se pregătesc pe loc clătite sau vafe, pe care le poți unge/umple/combina cu ce vrei – banane, cremă de ciocolată, dulceață. De băut ai de unde alege – apă, sucuri, ceai – dispuse pe mai multe stații de servire, astfel că nu se aglomerează. La fel cafeaua – sunt disponibile vreo trei espresoare automate, unde îți poți face espresso, cappuccino sau ciocolată caldă.
Programul pentru mic dejun este 6:30-10:00 (luni-vineri) și 7:00-10:30 (sâmbătă, duminică).
[Bufet cu de toate, pentru toți.]
Pentru celelalte mase ai la dispoziție 50-60 de locuri, în salonul mare, unde se servește și micul dejun, și în restaurantul a la carte, clasificat la 4 stele. Indiferent că e pentru prânz sau cină, vei găsi în meniu ceva potrivit. La data documentării se servea inclusiv meniul zilei. Oferta e suficient de variată iar mâncarea e gustoasă, pregătită și servită cu atenție, de un personal foarte amabil. 👍
Restaurantul este deschis zilnic până la ora 22:00, cu ultima comandă la 21:30.
[Restaurant a la carte și bar.]
Pentru grupurile mari mesele în cadrul hotelului se servesc de obicei sub formă de bufet sau cel mult cu comandă prealabilă.
În vizita noastră de documentare am avut ocazia să „testăm” și o masă festivă, servită în cadrul pachetului de Revelion. Totul a fost ireproșabil, de la bufetul cu preparate tradiționale și pachetul de băuturi incluse până la spectacolul-surpriză oferit de un grup de copii, membri ai unui ansamblu folcloric local. Așa că data viitoare când cauți o ofertă pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă sau a Paștelui, verifică și oferta combo-hotelului Ibis-Mercure Sibiu! 😉
[Cină servită în sistem bufet.]
Tarifele în regim single pot fi cuprinse între 50-60 euro în extra-sezon și 66-68 euro în perioadele cu cerere mare. Pentru o cameră dublă, în funcție de nivel (standard/superioare/premium) și sezon, tarifele variază între 60-76-100 euro iar pentru un apartament între 110-126 euro. În afară de sezonul “standard” (miezul iernii/verii), în Sibiu au loc foarte multe evenimente culturale, sportive, științifice; în acele perioade nu se pot face rezervari online iar tarifele sunt semnificativ mai mari.
Hotelul are sistem propriu pentru rezervări, dar dacă alegi varianta online ar fi bine să și confirmi cumva, căci automatizările mai dau și greș uneori...
Tarifele sunt dinamice și variază în funcție de sezon, cerere, etc. Dacă ești curio(a)s(ă) să vezi și oferta Booking.com, click aici.
Ziua de cazare începe la ora 15 și se termină la ora 12. La cerere, în funcție de disponibilitatea camerelor cei de la recepție pot extinde un pic acest interval, fără costuri suplimentare. 👍
[Invitație la dans. 😍]
Hotelul aplică și un sistem de membership gratuit, ca metodă de fidelizare a clienților. Înscrierea se face pe baza adresei de e-mail – primești un link, completezi niște date și gata, ești membru Accor. În această calitate primești o reducere permanentă de 10% la tarifele de cazare (începând chiar cu cazarea de la înrolare); în plus, se acumulează puncte pentru fiecare cazare directă (deci nu prin sisteme externe) valabile pe tot grupul, internațional, care se pot folosi la cazări, din momentul în care ai acumulat minim 2000 de puncte. Atenție însă, au termen de valabilitate! Există și variante de membership pentru companii. Iar dacă Urmărești această pagină în aplicația Unde Mergem, vei primi notificări-push de fiecare dată când hotelul va publica în ghidul nostru o ofertă specială, de sezon sau va organiza un eveniment. 😉
[Welcome-pack în cameră.]
Centrul de evenimente din complexul hotelier include patru săli mici de evenimente și una mare, de 384 mp, modulară, care poate fi împărțită în trei variante – 214 mp, 99 mp, 60 mp. Toate sălile sunt dotate cu televizoare cu conexiune HDMI, flipchart, pixuri etc. Evenimentele ce pot fi organizate aici variază de la întâlniri de afaceri și interviuri până la întruniri care pot atinge și 250 de persoane, în aranjament teatru. Petrecerile pot fi de maximum 180 persoane.
[Una dintre sălile de conferințe.]
Dacă nu ți-ai planificat în detaliu sejurul în regiune, hotelul are colaboratori care organizează tururi ghidate, vizite la muzee etc. - opțiune bună mai ales pentru grupuri.
Cam 30 min faci până la Păltiniș iar pentru asta hotelul îți poate oferi intermediere de transport contra cost.
În plus, chiar vizavi de hotel este un parc foarte frumos, unde se organizează și diverse activități. Iar în doar 15-20 min ajungi pe jos în centrul vechi al Sibiului. Prețurile accesibile, facilitățile oferite și poziționarea lângă unul din cele mai bune spitale publice din Sibiu îl face pretabil și pentru turism medical.
Dacă pleci din oraș mai târziu, îți poți lăsa bagajele în camera dedicată. Iar dacă trebuie să ajungi la aeroport sau gară, hotelul îți poate oferi transfer, contra cost.
Bulevardul Victoriei 48, 550024 Sibiu, România
Deschis
Hotelul Mercure Sibiu Arsenal este o apariție nouă pe piața locală de profil, fiind construit de la zero și finalizat în octombrie 2023. Însă vine în spate cu know-how-ul renumitului lanț international Accor, adică experiență, proceduri, succes.
Din gara Sibiu ajungi ușor la Mercure – în 5-10 minute, cu autobuzul 5 (poți cumpăra bilete la bord). De la aeroport cea mai rapidă variantă este ride-sharing-ul; ai și autobuz dar cu schimb pe traseu.
Hotelul este clasificat la 4 stele (standardul minim Mercure în Accor) și este potrivit atât pentru turism individual cât și de grup, atât pentru șederi scurte cât și pentru sejururi mai lungi. Dacă nu ți-ai planificat (cu noi😉 ) sejurul, hotelul are colaboratori pentru evenimente de grup – tururi ghidate, vizite la muzee etc; și materiale informative în lobby. Iar dacă vrei doar o plimbare în natură, chiar vizavi de hotel este un parc foarte frumos, unde uneori se întâmplă și diverse activități.
Și în centrul vechi al Sibiului poți ajunge foarte ușor, în doar 15-20 de minute de mers pe jos. Iar în cam 30 min poți ajunge până la Paltiniș (cu mașina).
[Amplasare fericită, vizavi de Parcul Sub Arini.]
Fiecare hotel din lanțul Accor poate avea o temă în amenajare; tema abordată de Mercure este una locală, cu tradiție și valoare pentru regiune – teracota de la Mediaș – pe care o poți admira cel mai bine chiar la recepție, unde decorează un perete întreg.
La Mediaș (50 km de Sibiu) se află ultima fabrică din România unde se produc sobe cu cahle presate și pictate manual. Fiecare dintre ele e o mică bijuterie iar produsul final (soba sau șemineul) o reală operă de artă.
Toate plăcile pe care le vei întâlni prin diverse locuri din hotel (recepție, salon etc.) sunt originale. Iar simbolistica acestui patrimoniu se regăsește în multe alte mici detalii prin hotel – denumirea unei săli de conferință, imprimeul de pe covoare etc...
[Cahle, în lobby și recepție.]
În număr de 121, spațiile de cazare sunt 3 apartamente, 5 duble privilege, iar restul 113 sunt duble standard și superioare, dintre care două sunt amenajate pentru persoane cu dizabilități.
Dubla Privilege e un pic mai mare, are baia și balconul un pic mai mari și o canapea extensibilă. Există și trei perechi de camere duble care comunică între ele, ideale pentru familii cu copii. Apartamentele au două camere și două paturi (sau o canapea), două băi... și două televizoare.
[Dublă Superioară.]
Camerele standard au aproximativ 21 mp; sunt suficient de mari ca să te simți confortabil, amenajate și dotate cu toate elementele pentru o ședere plăcută – pat mare, cu căpătâi tapițat; lenjerie de calitate; spațiu de tip birou, cu scaun; televizor, mini-frigider în care poți pune un minim necesar sau care poate funcționa ca mini-bar și se aprovizionează la cerere, cu plata la comandă sau la check-out; dulap, cuier; plus extra o mică măsuță de lucru și un fotoliu; apă și dulciuri de bun venit, fierbător, cafea solubilă, ceai; dublele Privilege și apartamentele au și aparate de cafea. Băile au dimensiuni decente, cu toate cele necesare pentru toaleta personală.
[Privilege, cu canapeaua pregătită pentru al treilea ocupant.]
Toate camerele au climatizare. Daca ți se pare că termostatul nu funcționează, probabil e blocat; se întâmplă când controlul temperaturii este preluat de sistemul centralizat; dar se deblochează de la recepție, care funcționează non-stop; deci dacă vrei să faci mai cald sau mai răcoare, trebuie doar să suni la interior 100 - de la telefonul din cameră, nu de pe mobil, da? 😉
Toate camerele au balcon, iar cele cu priveliște către parcul aflat vizavi de hotel, pot avea tarife puțin mai mari. Însă și un pic de zgomot de la trafic; nu deranjant, decât dacă ești hiper-sensibil(ă).
În afară de priveliște, tarifele de cazare mai variază și în funcție de sezon, cerere etc., fiind dinamice: între 62-90 euro pentru camera ocupată single, între 72-100-125 euro pentru o cameră dublă/privilege și între 132-162 euro pentru un apartament (ocupat de 4 persoane). Dacă ești fan Booking, click aici pentru disponibilitate și oferta actuală.
[Dormitor apartament cu baie proprie.]
Fiind destul de încăpătoare, camerele din Mercure sunt o alegere bună pentru familii cu copii. Cei mici sunt cazați gratuit dacă au vârsta până în 6 ani, iar pentru bebeluși se oferă, la cerere, pătuț; între 6-12 ani se plătește jumătate din tariful de mic dejun (5 euro) pentru copiii care dorm cu părinții, iar pentru copiii mai mari de 12 ani se achită tarif integral de mic dejun (10 euro) dacă dorm în pat cu părinții; dacă se dorește pat suplimentar se achită în plus 15 euro. Un alt motiv pentru care familiile cu copii aleg Mercure este secțiunea dedicată copiilor în meniul restaurantului.
Hotelul acceptă și animale de companie de talie mică/medie, pentru un tarif de 20 euro/noapte.
Tariful de cazare include micul dejun, care se servește întotdeauna ca bufet (chiar și pentru număr restrâns de persoane), într-un salon dedicat, primitor și încăpător.
[Salon mic-dejun.]
Mâncarea este considerată unul din punctele forte ale hotelului, iar asta se vede începând cu micul dejun; despre care putem cu siguranță spune că este unul de un raport preț-calitate foarte bun. 👍
Cu produse variate, gustoase și proaspete, oferă opțiuni pentru toate preferințele. Au inclusiv un colț românesc (decorat cu teracotă de Mediaș), unde am putut gusta preparate tradiționale – brânză cu smântână și mămăligă, zacuscă, jumări. De asemenea, zonă cu produse pentru persoane care evită glutenul și lactoza. Acestea pe lângă produsele și preparatele „standard” - salată de vinete, salată de icre, brânzeturi, legume, măsline, pește marinat; preparate calde – pe bază de ouă, bacon, cârnați; fructe variate, gemuri, patiserie; prăjituri, cereale, compoturi; iar enumerările pot continua, toul sub semnul calității și atenției la detalii. Apă, sucuri, ceai, cafea – la mai multe stații de servire, pentru a se evita aglomerarea. În unele dimineți se pregătesc „live” clătite sau vafe, pe care le poți umple după dorință – cu gemuri, cremă de alune și ciocolată sau fructe.
Programul de mic dejun este 6:30-10:00 de luni până vineri și 7:00-10:30 sâmbăta și duminica.
[Stație de băuturi la mic-dejun.]
Pentru celelalte mese ale zilei există și un restaurant à la carte, deschis până la ora 22:00, cu ultima comandă la 21:30. Cu un meniu nu foarte vast dar suficient de divers, poate fi o alternativă excelentă la restaurantele din centru. De fapt, este atât de apreciat încât am văzut că e preferat și de localnici, nu doar la prânz (când este servit un meniu la zilei) 👌 ci și, mai ales, la cină, când face „echipă” foarte bună cu barul - bine garnisit și el, atât cu produse cât și cu rețete specifice 😉 Dacă vrei, poți afla mai multe din recomandarea #undemergem dedicată: caută în ghid Winestone Sibiu #încurând!
[Bar și restaurant à la carte.]
Pentru grupuri mari sau la cu ocazia evenimentelor de sezon (Paște, Crăciun, Revelion) mesele se pot servi în salonul de mic dejun, de obicei bufet. În vizita noastră de documentare am avut ocazia să „testăm” și o masă festivă, servită în cadrul pachetului de Revelion. Totul a fost ireproșabil, de la bufetul cu preparate tradiționale și pachetul de băuturi incluse până la spectacolul-surpriză oferit de un grup de copii, membri ai unui ansamblu folcloric local. Așa că data viitoare când cauți o ofertă pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă sau a Paștelui, verifică și oferta combo-hotelului Ibis-Mercure Sibiu! 😉
[Dans tradițional din zonă. 😍]
Cele 4 stele la care este clasificat Mercure înseamnă și piscină; adâncă de 1,4 metri, cu apă încălzită și foarte apreciată de clienți. În camere vei găsi halate și papuci de unică folosință iar prosoapele te așteaptă pe șezlongurile de pe marginea piscinei. Deservită de vestiare unisex, cu toalete și dușuri, este deschisă în intervalul 9-21. Folosirea dușurilor (de altfel obligatorie) este încurajată prin plasarea acelorași dispensere cu gel/șampon de calitate ca și în camere. 👍
Iar dacă vrei să nu-ți pierzi forma fizică în vacanță, poți merge și la sala de fitness. Este în aceeași zonă cu piscina și funcționează după același orar. Nu e foarte mare, nici foarte dotată, dar îți faci treaba – cardio, greutăți, cable machine – ai cu ce lucra dacă vrei.
[Piscină cu zonă de relaxare.]
Hotelul are o parcare de 154 locuri, supraterane și subterane, cu plată (la recepție) - 45 lei/zi. Tot aici sunt și patru stații de încărcare pentru mașini electrice; plata pentru aceste servicii se face la recepție. Dacă nu dorești să plătești, există și o parcare publică gratuită, peste stradă.
[Parking cu platî, în spatele hotelului.]
Hotelul are și un centru de evenimente bine pus la punct, pentru evenimente business, corporate sau private. Sunt patru săli mici și una mare, de 384mp, modulară (poate fi transformată în trei variante – 214 mp, 99 mp, 60 mp). Toate sălile sunt dotate cu televizoare cu conexiune HDMI, flipchart, pixuri etc. și pot găzdui evenimente de diverse tipuri, de la întâlniri de afaceri sau interviuri până la adunări de chiar și 250 de persoane, în varianta de aranjament teatru. Petrecerile pot fi de maxim 180 persoane.
Camerele aflate în imediată apropiere pot resimți un pic efectele acustice ale evenimentelor dar hotelul ia toate măsurile pentru ca deranjul să fie cât mai mic.
[O parte din sala mare.]
Ziua de cazare începe la ora 15 și se termină la 12, cu early check-in și late check-out posibile în funcție de disponibilitatea camerelor.
Iar dacă vrei să mai faci o ultimă vizită prin oraș după check-out sau mai ai ceva timp până la tren, eventual, pentru o întâlnire în lobby-bar cu The Queen, spectaculosul cocktail signature al casei sau cu o Blondă Platinată (ai ghicit, bere artizanală locală ☺️) hotelul are o cameră de bagaje unde iți poți lăsa o vreme valizele.
[De încercat! 😉]
Grupul practică și o metodă interesantă de membership, doar pe bază de adresă de e-mail; primești un link, completezi niște date și gata, ești membru Accor. În baza acestui statut ai o reducere permanentă de 10% (începând chiar cu cazarea de la înrolare) iar apoi se acumulează puncte pentru fiecare cazare directă (deci nu pe alte platforme de rezervări); punctele astea se pot folosi la cazări începând cu momentul când ai acumulat 2000 și sunt valabile pe tot grupul, internațional; însă, atenție, au și termen de valabilitate. Există și variante de membership pentru companii.
Iar dacă Urmărești această pagină în aplicația Unde Mergem, vei primi notificări-push de fiecare dată când hotelul va publica în ghidul nostru o ofertă specială, de sezon sau va organiza un eveniment. 😉
[Bufet festiv 😋]
Există posibilitatea mai neplăcută ca uneori, în perioadele mai aglomerate, să fie timpi de așteptare mai lungi la check-in/check-out sau să mai apară scăpări la serviciile de curățenie. HoReCa, e deja știut, are o piață de muncă dificilă, iar la Mercure bunăvoința și solicitudinea personalului compensează micile neajunsuri – orice nemulțumire se încearcă a fi rezolvată cu promptitudine și cu cât mai puțin disconfort de partea clienților. 👍
Bulevardul Victoriei 48, 550024 Sibiu, România
Deschis
Recomandăm Kon Tiki celor aflaţi în căutarea unei opţiuni „practice” de cazare în Sibiu. Aflată la doar un kilometru (aprox. 15 minute de mers pe jos) de Piaţa Mare, respectiv la câteva minute de Piaţa Cibin (care e la 4 staţii cu autobuzul nr. 2 din Gara Sibiu), pensiunea Kon Tiki poate fi o alternativă excelentă la cazările din Centru, indiferent că ești în oraș în vacanță sau cu treabă...
[Amplasată pe o stradă liniştită, într-o zonă de case.]
Afacere de familie, cu tradiție în Sibiu, pensiunea funcţionează neîntrerupt din 2005, alături de bistro-ul care serveşte încă din 1992(!) delicioasa ciorbă de burtă “de la Kon Tiki”, celebră până dincolo de granițele județului 😊
[Restaurantul de la parterul pensiunii...]
Mai sunt și alte preparate foarte bune în meniu dar ține cont pentru cină că ultima comandă este la 20:30 și mai poți sta “la un pahar de vorbă” doar până pe la 21:30-22.
[...şi ciorba care l-a făcut celebru în toată ţara! 😋]
Cele 17 camere au beneficiat de o renovare completă în 2020, sunt destul de bine întreţinute, curate, câteva au şi balcon (bucuria fumătorilor 😀).
Spațiile de cazare disponibile sunt: 1 apartament, 14 camere duble cu paturi matrimoniale şi twin, 2 camere triple (una cu pat matrimonial + twin, alta cu 3 paturi twin). Important pentru cei aflaţi în delegaţie: este posibilă şi cazarea în regim single.
Pentru a vedea disponiblitatea și tarifele actualizate, click aici.
[Livingul apartamentului.]
Spaţioase (tripla cu pat matrimonial şi apartamentul sunt foarte potrivite pentru familii), toate camerele au aer condiţionat şi băi cu cabine de duş rezonabil de mari (câteva au chiar duş cu termostat). Sunt puse la dispoziţie şi uscătoare de păr, în schimb, la capitolul cosmetice de baie, vei găsi doar săpun aşa că îţi va prinde bine să ai în bagaje gel de duş şi şampon!
[Tripla cu paturi twin.]
Dacă ai mult de lucru pe laptop încearcă să rezervi o cameră cu mobilier adecvat pentru că în câteva dintre camere sunt nişte măsuţe mai mici, cu taburete, care nu asigură prea mult confort.
[Câteva camere au măsuţe incomode pentru lucru.]
Iar dacă ţi-e sete tare şi vei da gata produsele din minibar, nu-i panică 😀 la recepţie este o vitrină frigorifică din care te poţi aproviziona chiar dacă nu e nimeni acolo; vei plăti la check-out, odată cu celelalte produse consumate din minibar. Preţurile sunt ca în restaurant, ceea ce nu-i rău deloc 😉 Ne-a plăcut că în minibar există destul loc ca să pui la răcit şi ceva adus prin bagaje!
[Minibar "prietenos" 😍]
Micul-dejun este servit de obicei a la carte, în salonul de lângă restaurant. Nu este inclus în preţul cazării şi constă într-un platou rece consistent (mezeluri, şuncă, brânză), gustare caldă (omletă sau ochiuri, după preferinţe), gustări de sezon (noi am avut salată de vinete şi zacuscă, destul de bune, făcute în casă), cereale, ceai, gem, cafea... nimic sofisticat dar totul bun, pe săturate, pe deplin în ton cu specificul restaurantului.
[Mic-dejun consistent.]
Programul pentru mic-dejun este 8-10 dar spune la check-in dacă eşti nevoit să pleci mai cu noaptea-n cap, din ce am văzut există disponibilitate pentru a fi servit şi mai devreme. Ăsta e avantajul afacerilor de familie - staff-ul este mai serviabil, se leagă adevărate prietenii între ei şi clienţii care îi vizitează (unii dintre ei încă de la deschidere!).
[Salonul pentru mic-dejun.]
Check-in ora 14, check-out ora 12; şi aici există flexibilitate în limita posibilităţilor.
Un alt mare atu al pensiunii este parcarea inclusă în preţul cazării. Nu îţi face probleme dacă vei găsi ocupate toate cele 12 locuri din curtea interioară; poţi parca liniştit pe stradă, numai să fii atent să nu blochezi intrările în curţile vecinilor, da?
[Parcarea din curtea interioară.]
Pensiunea este amplasată într-o zonă de case, în care liniştea este spartă doar de câte o maşină care trece, rar, pe stradă, sau de câte un cocoş de prin vecini. Cum ieşi, pe dreapta la 50 metri vei găsi şi un mic parc, cu loc de joacă pentru copii şi câteva aparate de fitness outdoor numai bune pentru înviorarea de dimineaţă sau arsul caloriilor dinainte de somn! 😊
[Numa' bun pentru un pic de fitness în aer liber.]
În concluzie, dacă nu vrei un loc „instagramabil” din centrul vechi al oraşului şi este mai important pentru tine să te cazezi la un preţ decent, într-un loc confortabil, prietenos, cu parcare gratuită, restaurant şi mic-dejun, Kon Tiki poate fi o opţiune!
Strada Tudor Vladimirescu 12, Sibiu 550129, România