Parcul Elisabeta

Parcul Elisabeta

Sfântu Gheorghe (CV) / Parcuri, Grădini botanice, Dendrologice


Address

Sfântu Gheorghe, România

Despre

"Parcul din Centru": o să îţi spună orice locuitor al municipiului Sfântu Gheorghe atunci când îl întrebi ce merită să vezi în oraşul lui. Noi l-am văzut vara şi am petrecut ceva timp prin el. 🙂

Amenajarea parcului a început prin anii 1880 pe o parte a amplasamentului pieţii de animale şi de mărfuri a oraşului iar în anul 1933, odată cu desfiinţarea totală a acesteia, a ajuns la suprafaţa pe care o are şi astăzi. Iniţial a purtat numele lui Potsa József (n. 1836- m.1903, fost comite al Comitatului Trei Scaune, implicat activ în dezvoltarea economică, socială şi culturală a regiunii) dar ulterior a fost dedicat Elisabetei (Sissi)  - împărăteasă a Austriei şi regină a Ungariei.
Între anii 2006-2010 parcul a trecut printr-o amplă modernizare şi reamenajare peisagistică: s-au amplasat bănci, balustrade şi stâlpi de iluminat noi, s-a realizat un lac artificial cu pod, s-au amenajat o grădină de stâncă şi un loc de joacă pentru copii, au fost amplasate mese de şah...
Podul de peste lac.

Istoria oraşului şi personalităţile acestuia sunt bine reprezentate prin câteva monumente amplasate în parc: unul dedicat honvezilor (nume purtat de soldații din infanteria maghiară în Evul Mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară) inaugurat în 1873 cu ocazia comemorării a 25 de ani de la revoluţia anti-austriacă din 1848; o statuie din bronz a contelui Mikó Imre (fost guvernator al Transilvaniei în anul 1849 și între anii 1860-1861) dezvelită în anul 1998; bustul lui Rákóczi Ferenc (n. 1676-d. 1735, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei); bustul regelui maghiar Szent István ("Sfântul Rege Ştefan") - primul rege creştin al maghiarilor; statuia episcopului romano-catolic Márton Áron (n. 1896-d. 1980); statuia lui Berde Mózsa (lider al revoluţiei de la 1848-1849)...
Monumentul honvezilor.

Am găsit şi un monument dedicat Eroilor Sovietici, pe care încă se mai poate citi o "dedicaţie" pentru cei căzuţi în lupta pentru libertatea şi fericirea poporului român, pentru independenţa patriei, pentru socialism! 😐
"Glorie eliberatorilor sovietici"

În parc se mai păstrează un pavilion construit în 1925, destinat concertelor de fanfară iar în partea de sud se află un grup de arbori plantaţi în memoria împărătesei Elisabeta.

Photo Gallery

Alte sugestii

Expoziţia Cinegetică a Ţinutului Secuiesc

Sfântu Gheorghe (CV) / Muzeu