Cofetăria Alexandra

Cofetăria Alexandra

Cofetărie, Patiserie, Brutărie / Odorheiu Secuiesc (HR)


Program

Închis
Vezi programul

Address

Odorheiu Secuiesc, P-ța Márton Áron nr. 2

Telefon

Despre

Când ajungi în Cofetăria Alexandra, parcă te simți în lumea prăjiturilor – mirosurile, culorile și gusturile – îți trezesc sinele copilăresc. 
Este cea mai veche cofetărie din orașul Odorheiu Secuiesc și este plasată într-un loc superb, în centrul vechi al orașului. După o plimbare printre clădirile istorice din centru, vei găsi Cofetăria Alexandra chiar într-una dintre acestea - clădirea Liceului Teoretic Reformat; ceea ce dă un aer și mai inedit locului.

Încă de la intrare ești introdus(ă) în atmosfera boemă a locului.

Intrând în cofetărie, vei vedea că proprietarii au rămas fideli atmosferei clădirii și au amenajat locul în spiritul acesteia. Parcă ai călători înapoi în timp: mesele, scaunele, chiar și frigiderul pentru prăjituri sunt făcute din lemn masiv, în stil burghez.
După discuția cu proprietarii locului, am aflat că firma lor a fost înființată în 1994, ca o întreprindere familială, deci chiar are vechime. Iar cofetăria și-a deschis porțile pentru prima dată în anul 2006.   
Am aflat și un mic secret: prin fratele proprietarului, o familie de brutari olandezi și-a oferit ajutorul și experiența pentru a se demara afacerea inclusiv câteva rețete, care încă se regăsesc în „nomenclatorul” cofetăriei. 😊

Atmosferă în ton cu sobrietatea clădirii.

Așa cum ne-au povestit, principalul obiectiv al afacerii este de a prepara produse de calitate din ingrediente de calitate - pentru că ei știu că așa se obțin prăjituri cu adevărat gustoase. 😊 De aici vine și motto-ul lor: „Vrem să oferim clienților produse pe care și noi le mâncăm împreună cu familiile noastre!”.
Astfel, de exemplu, pentru pregătirea produselor de patiserie folosesc ouă și nu pudră de ouă, nuci și nu înlocuitor de nuci, unt și frișcă, fructe proaspete și congelate... și lista este lungă! Gemurile pe care le vei găsi în prăjituri sunt făcute în laboratorul cofetăriei, din ingrediente naturale, pe cât se poate de la frunizori locali. Tot aici sunt pregătite și înghețatele de casă. 
Vitrinele sunt pline cu bunătăți – prăjituri, torturi, produse de patiserie, pâine, cozonac, sandvișuri, iar vara poți gusta și înghețata de casă, făcută cu mult drag, din ingrediente de calitate. Iar prăjiturile din marțipan... mici opere de artă pe care te ve îndura cu greu să le mănânci. 😍

Greu de ales... 😍

Când am fost în documentare, abia am putut să alegem ceva din acea ofertă variată pe care am găsit-o; dar, în cele din urmă, ne-am oprit la o felie de tort cu boabe tonka și cu mure (16 lei/150 gr).  
A fost o combinație interesantă. Boabele tonka au devenit cunoscute numai în ultimii ani și totuși și-au găsit locul printre gusturile prăjiturilor și înghețatelor de la Cofetăria Alexandra. Murele zemoase și acrișoare fac prăjitura să nu fie prea dulce – deci poți mânca o porție destul de mare 😊. Alături de tort, am încercat cafeaua cu gust de portocale – o combinație potrivită, cu un gust discret de portocale.

Din deliciile Alexandrei 😋

În general prăjiturile costă între 12 și 16 lei, sumă pentru care primești o porție îndestulătoare de bunătăți 😊; pe care le poți însoți cu o băutură naturală, cum ar fi sucul de mere (fără niciun adaos), cafea, ciocolată caldă sau ceai. 
Tot timpul sunt disponibile și prăjituri fără zahăr și fără gluten, nu trebuie decât să specifici că vrei din astea.
Pot fi comandate torturi și prăjituri pentru diverse evenimente – zi de naștere, nuntă, botez etc. În fiecare zi în oferta cofetăriei vei găsi torturi pentru vânzare liberă, dar dacă vrei ceva pentru un eveniment e de preferat să iei din timp legătura cu laboratorul.

Curtea interioară, unde vara este amenajată terasa.

Cofetăria are două săli de servire; în prima sunt trei mese, iar în a doua sunt cinci mese. Are și o terasă, dar, pentru că este amenajată în curtea interioară a liceului (care în timpul anului școlar este folosită de elevi), este deschisă numai în weekendurile din sezonul cald și în fiecare zi pe timpul vacanței de vară.
Cofetăria nu are parcare privată, dar sunt multe locuri de parcare pe strada Kossuth sau, mai aproape, în piața centrală (sau în Potcoavă, după cum îi zic localnicii). 😊  

Ultima actualizare:

  • Documentat la 24/04/2024

Pe scurt:

  • Ofertă bogată și variată de prăjituri, torturi, cozonac... chiar și pâine; toate făcute „în casă”, toate foarte gustoase.

Categorie:

  • Cofetării, Patiserii, Brutării

Recomandat pentru:

  • Familii cu copii | Evenimente, Petreceri | Întâlniri de afaceri | Întâlniri romantice

Ce poţi mânca aici:

  • Patiserie | Plăcinte | Prăjituri, torturi | Sandvişuri | Tiramisu

Facilităţi:

  • Facilități persoane cu dizabilități | Mâncare la pachet/Take-out | Plata cu card de credit, Terasă exterioară (vara, în weekend și în timpul vacanței școlare)

Alte sugestii

Restaurant Páva Kert

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Pizza 21

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Gelateria Mano

Cofetărie, Patiserie, Brutărie / Odorheiu Secuiesc (HR)

Elemózsia Bistro

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Jámbor Tehén

Bistro / Odorheiu Secuiesc (HR)