Biserica Eşelniţa și Muzeul Strămutaților

Despre Castelul Peleș este foarte greu spre imposibil să spui ceva ce nu s-a spus deja... Cu un istoric impresionant și repere dintre cele mai importante în cronologia României, printre cele mai cunoscute castele din țară, atât la nivel național cât și internațional, Castelul Peleș este un loc unde orice român care dorește să cunoască și să înțeleagă trecutul țării, ar trebui să meargă măcar o dată în viață. Arhitectura deosebită, valoarea artistică, decorațiunile spectaculoase fac din Castelul Peleș un monument și un obiectiv de mare importanță, emblematic, printre altele, pentru fenomenul istorist european. O mică enciclopedie ar putea fi probabil scrisă pentru a putea include toate elementele unei prezentări exhaustive a Peleșului. Ce poate cuprinde ochiul într-un tur complet, de aproximativ două ore, este încărcat de atâta istorie, frumusețe, emoție încât experiența este una copleșitoare, hrană pentru spirit care să-ți ajungă multă vreme după ce te vei fi întors la „banala” viață de fiecare zi... A fost odată ca niciodată... că așa încep poveștile cu regi și castele... comuna Podul Neagului.  Primului Rege al României i-au plăcut locurile, pentru că semănau foarte mult cu locul său de naștere – Castelul Sigmaringen din munții Pădurea Neagră. Și era așa de frumos la Podul Neagului și prin împrejurimi, încât Carol I a ales locul pentru a deveni reședința de vară a familiei regale.  Dar asta nu a însemnat numai construirea unui castel. Comuna, care a primit numele Sinaia, a atras numeroase familii de boieri; a fost inclusă pe traseul noii căi ferate din regiune; cum lângă castel se afla râul Peleş, în 1885 firma Fontaix a făcut un pod peste el, în acelaşi timp fiind terminată şi şoseaua până la Mănăstirea Sinaia.  Lucrările au debutat în 1873, pe domeniul de 1000 de ha, cunoscut cu numele Piatra Arsă sau Moșia Sinaia, achiziționat de Rege în 1871. Între 1873 și 1875 au fost drenate peste 1000 de izvoare existente pe teren și s-a edificat fundația. [Plan original desenat de arhitectul Karel Liman.] În august 1875 s-a organizat ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței regale iar de atunci și până în 1914 s-au desfășurat construirea, amenajarea, decorarea, modificarea, reamenajarea castelului... până la forma de care ne putem bucura și noi astăzi. Echipe de arhitecți, antreprenori, constructori, artiști, muncitori și-au pus la un loc priceperea, abilitățile, talentele și eforturile pentru a crea ceva unic.  În 1875, lucrau la construirea castelului 400 de muncitori, de diverse naționalități, veniți cu familiile. Carmen Sylva scria: „... italieni zidari, români pentru terasamente, ţigani salahori, albanezii şi grecii... în cariere, nemţii şi ungurii... dulgheri, turcii ardeau cărămidă. Au fost meşteri polonezi şi cioplitori în piatră cehi. Francezii desenau, englezii măsurau, astfel că pe şantier se întâlneau sute de costume naţionale şi se vorbeau patrusprezece limbi; se cânta, se înjura şi se certa în toate dialectele şi pe toate tonurile...” Castelul a fost inaugurat în 1883 iar Regele a locuit până atunci vara la Mănăstirea Sinaia. Încă de la primul pas pe care îl faci în parcul castelului devii conștient de frumusețea și măreția locului.  Modul în care sunt îmbinate utilul cu esteticul dovedește implicarea specialiștilor, calitățile proiectanților, viziunea Regelui. De la germanul Johannes Schultz la francezul Émile André Lecomte du Noüy și la cehul Karel Liman ne-au rămas bucurie privirii până astăzi stilul nemțesc al decorațiilor exterioare, Sala Maură, Galeria de marmură, Sala de concerte sau Sala mică de muzică. Întreg exteriorul este realizat în stilul Fachwerk – cu lemnărie aparentă și zidărie vopsită în culori deschise. [Castelul Peleș la începutul secolului XX.] Periplul vizitatorilor începe în curtea interioară. Neorenașterea germană și cea italiană se regăsesc în picturile și sculpturile care decorează bogat și frumos spațiul. Realizate de un profesor norvegian, picturile sunt originale și la fel și lemnăria, restaurate și completate pe alocuri în 1975 și 1990. Vitraliile, în număr de 800 în total, sunt majoritatea realizate în sec. 19, în atelierele Zettler din Munchen și alcătuiesc cea mai mare colecție din România. Doar aici ai putea petrece o mulțime de timp admirând detaliile, culorile, simbolurile. [Dă-ți răgaz să admiri vitraliile, picturile, statuile...] După ce în pandemia Covid tururile ghidate fuseseră suspendate, în prezent au devenit din nou disponibile în intervalul Miercuri - Duminică, cu intrare la fiecare jumătate de oră. Informații despre tot ce ni se așterne în fața privirilor sunt disponibile și pe plăcuțe afișate vizibil, prin intermediul  tehnologiei QR-code, accesibile în toate încăperile castelului. [În weekenduri și vacanțe fii pregătit pentru așteptare.] Actuala intrare a vizitatorilor era în vremea Regelui Carol I garderoba oaspeților. Deasupra ușii se poate observa o stemă stilizată a principatelor Unite Române (fără Transilvania, adusă țării abia la 1918, la Marea Unire înfăptuită sub domnia Regelui Ferdinand și a Reginei Maria). Vestibulul este decorat cu stuc (care  pe tavan imită lemnul iar la coloane marmura și granitul), realizat la 1883, și patru statui din marmură, reprezentând anotimpurile.  Nu trece cu vederea plăcuța care evocă momentul inaugurării castelului – e un crâmpei autentic de istorie și de cultură; pe ea sunt versurile lui Vasile Alecsandri (apropiat al familiei regale): „Eu, Carol, cu al meu popor,/Clădit-am într-un gând și dor,/În timp de lupte al seu regat,/În timp de pace al meu palat.” și cuvintele rostite de Rege: "...izbutit-am a pune la polele Bucegiului temelia acestei clădiri în anul mântuirei 1875, anul domniei noastre al nouălea.” Zidirea s-a oprit pe timpul războiului pentru neatârnarea României (1877-1878). „Intrat-am în această casă a nostră în anul mântuirei 1883, anul domniei noastre al 17-lea. Datu-i-am nume Castelul Peleșului.” [Placheta inaugurală de la anul 1883.] Aici începe scara de onoare, în capătul căreia Carol I aștepta de obicei oaspeții, în holul de onoare, care era principala sală de recepție și ni s-a părut și cea mai impresionantă cameră. Nu vei ști ce să fotografiezi mai întâi (din fericire fotografierea este permisă atât timp cât nu se folosesc blițul sau aparate profesionale). Sfatul nostru: concentrează-te pe privit; deși pozele îți asigură arhiva de amintiri, frumusețea extraordinară a tot ce te înconjoară îți va imprima pe „hardul intern” trăiri pe care numai ochiul le poate intermedia. [Scara de onoare, care duce în holul de onoare.] Amenajat între 1907-1911 (pe locul unei foste a doua curți interioare), holul de onoare are 16 metri înălțime, este cea mai înaltă încăpere din castel și este decorat în stilul Renaşterii germane, cu accente baroce; are un plafon din sticlă decorat cu vitralii germane și care se putea deschide, alunecând în laterale, pe șine – sistem montat în anul 1906 (!) - o altă dovadă a avangardismului care caracteriza întreaga construcție.  În holul de onoare astăzi mai întâmpină oaspeții "doar" un portret al Regelui, de la 1881, în mărime naturală (da, avea numai 1,67 m înălțime), realizat de George Peter Heale, un portretist american. Impresionanta încăpere este decorată cu peste 2000 de personaje diferite, sculptate în lambriurile din lemn de nuc intarsiat cu diverse alte esențe. [Detaliu sculptură și lemn de nuc intarsiat.] În colțul din dreapta sus nu rata spectaculoasa scară în spirală, realizată de un sculptor român din Oltenița, Gheorghe Stănescu, iar în colțul stâng o lojă de tip confesional catolic, simbol al confesiunii regelui. Sub nivelul etajului 1 se poate admira o suită de intarsii în lemn în care sunt amplasate tablouri reprezentând castele medievale din Germania și Elveția, aparținând dinastiei de Hohenzolern.  Fiecare centimetru este sculptat fie cu personaje din mitologia greacă, fie cu personaje biblice (Sf. Gheorghe ucigând balaurul), fie cu meserii, simboluri ale păcii (îngerul) și războiului; nivelul detaliilor este impresionant. De altfel decorațiunile în lemn sunt considerate principala bogăție a castelului. Mai pot fi admirate busturi reprezentând cuplul regal, o masă florentină originală, un covor original din Irak. [Castelul Sigmaringen, locul nașterii lui Carol I.] Dacă tot ceea ce „povestesc” codurile QR nu ți se pare suficient sau mai ai întrebări, te poți adresa personalului, prezent în toate sălile. Din holul de onoare se poate ajunge în aproape toate sălile de la parter, pe culoare decorate cu basoreliefuri din marmură, portrete, simboluri ale Războiului de Independență (un tun capturat de la turci, harta României incuzând Dobrogea alipită după Războiul de Independență) dar și ale realizărilor epocii - podul Anghel Saligny de la Cernavodă, realizat la comanda lui Carol I, cel mai lung din Europa la acel moment cu ai lui 2 km. Traseul oaspeților Regelui continua cu sălile de arme, care adăposteau o impresionantă colecție, alcătuită din 5000 de piese.  Sala mare de arme a fost construită între 1903-1906 și expune o parte a armelor și armurilor de tip european, datând din sec. 15-19 – arme albe și de foc, o parte din ele aduse din castelul de la Sigmaringen. Din fotografiile epocii reiese că peste 3600 de piese erau expuse. Astăzi în Sala mare de arme mai poate fi admirată și o armură completă de turnir – pentru cavaler și cal, constituită din plăci alipite din oțel, foarte scumpe în acea vreme; cântărește în jur de 100 kg. [Armură completă, cal-călăreț, de mare valoare.] Tavanul este pictat cu scuturi heraldice, steme și devize în latină ale diverselor ramuri ale familei de Hohenzolern, inclusiv deviza Casei Regale române și scutul ramurii Sigmaringen. Ușile Sălii mari a armelor erau intrarea preferată în castel a Regelui Carol I, folosită și de membrii actuali ai Familiei Regale. [Detaliu tavan pictat, cu deviza Casei regale și scutul Sigmaringen.] Sala mică de arme expune arme orientale (persane, japoneze, otomane), iar în vitrină arme de paradă. Unele dintre ele sunt primite cadou dar Regele avea și un expert, prin intermediul căruia și achiziționa exemplare de valoare. Piesa de rezistență o reprezintă un șamșir turcesc din sec. 18, cu teaca și mânerul decorate cu foiță de aur, turcoaze și piele de rechin vopsită. [Piesa de rezistență a colecției de arme orientale.] Un detaliu de remarcat: decorațiunile ușilor sunt duble, din metal, în stil gotic sau neoclasic, cu mânere diferite, în ton cu încăperile pe care le despart. [Aceeași ușă, decorată diferit pe fiecare parte.] Turul continuă cu anticamera și cabinetul de lucru al Regelui. Amenajat în prima etapă a construcției castelului, cabinetul poartă stilul Renașterii germane, cu ornamente bogate, în lemn, executate de un decorator din Hamburg. Cu excepția tapetului, s-a păstrat până astăzi decorul original. Se regăsește aici amprenta personalității regelui – mobilier sobru, din stejar și nuc - birou, pupitru, lojă și bibliotecă. Recunoscut pentru punctualitate, Regele lucra de la ora 10 dimineața și primea audiențe dar stătea în picioare, probabil pentru a impune respect sau a nu prelungi întâlnirile, care durau maxim 15 min. [Cabinetul de lucru al Regelui.] În Biblioteca Regelui, amenajată pe două niveluri, între anii 1875-1883 și decorată în stilul Renașterii germane, se găsesc peste 700 de cărți din fondul regal (care conține mai mult e de 30.000 exemplare), volume princeps, din domenii variate (literatură, artă, medicină, religie, istorie), în germană, română, engleză, franceză (limbi pe care Carol I le vorbea).  Cititoare pasionată și ea însăși autoare, sub pseudonimul Carmen Sylva, Regina Elisabeta petrecea multe ore în bibliotecă, alături de cărți de poezii, piese de teatru, nuvele etc. Aici se regăsește de altfel și o statuetă reprezentând-o pe Regină brodând, executată în 1913, din marmură italiană (model după care a fost realizată și cea din curtea castelului). [Tablou cu Regina Elisabeta și Principesa Maria. Pe șemineu se poate vedea stema cu simbolurile provinciilor României de la acea vreme: cap de bour – Moldova, acvila – Țara Românească, delfinii – Dobrogea, leul – Oltenia.] Biblioteca Regelui ascunde ușa secretă, mascată de 4 rafturi și cărți false (în prezent blocată, pentru conservare), care urcă la dormitorul regal și la dormitorul principelui moștenitor. [Undeva pe acolo este o ușă secretă 😉] Sala nouă de audiențe sau Sala de consiliu, destinată audiențelor regale, a fost amenajată între 1911-1914 (fiind ultima intervenție în arhitectura castelului în timpul vieții regelui Carol I) și decorată cu 14 esențe de lemn diferite, o sobă elvețiană din teracotă de culoare verde, vitralii, picturi. [Sala de consiliu, cu decorațiuni din lemn impresionante 😍] Construită în 1883 și modificată în 1906, Sala veche de muzică a Reginei a fost transformată în salon literar. Aici a debutat George Enescu, protejat al Reginei, dar printre cei care veneau frecvent aici se număra și Alecsandri; vitraliile care decorează sala reprezintă personaje din povești populare versificate de poet. Picturile pe pânză reprezintă personaje din poveștile scrise de Carmen Sylva. Regina a fost și pictoriță, iar în sala de muzică poate fi admirată o acuarelă pictată de ea (a pictat de asemenea o evanghelie, expusă în prezent la mănăstirea Curtea de Argeș).  Amintind de serile muzicale de la castel, în sala de muzică se află instrumente muzicale originale – un pian, o harpă, o vioară. Regina cânta și la orgă, iar celelalte instrumente erau utilizate de invitații muzicieni. Sala veche de muzică este locul unde Consiliul de Coroană convocat de regele Carol I a hotărât neutralitatea României în Primul Război Mondial. [Picturi, vitralii, decorațiuni... ia-ți răgaz pentru toate!] Urmează o serie de săli de recepții și festivități, decorate în stiluri diferite, așezate în anfiladă: Sala florentină, amenajată între 1906-1910, în stilul renașterii florentine târzii, cu plafon din lemn de tei, candelabre din sticlă de Murano, oglindă din cristal venețian (amplasată foarte sus, pentru a pune în evidență decorațiunile plafonului), picturi cu personaje mitologice, amorași care țin cifrul cuplului regal (CE), șemineu din marmură albă, reproduceri după Michelangelo, cabinete și mese de inspirație italiană decorate cu mozaic din marmură intarsiată, uși turnate în bronz făcute la Roma. [Sala florentină, cu oglinda venețiană și un plafon extraordinar de frumos decorat. 😍] Sala coloanelor, amenajată inițial în 1907-1910 ca o galerie cu coloane ionice, inspirată de una din sălile Palatului Dogilor din Veneția, a devenit Sala oglinzilor după ce între 1910-1911 i-au fost adăugate marile oglinzi venețiene, care conferă iluzia de spațiu mărit; fiecare oglindă reflectă o altă sală, dând impresia de culoar nesfârșit. [Sala coloanelor și a... oglinzilor 😊] Sufrageria, construită în 1886 și modificată în 1906, este amenajată astăzi exact ca pe vremea regilor, în stil renascentist german – masa cu 36 de locuri, față de masă originală din Damasc, tacâmuri din argint, veselă din porțelan, pahare din cristal de Bohemia, un superb surtout de table realizat din argint, în 1887, bufet nemțesc, căni de bere gigant, vitralii realizate la Munchen. Camera era dotată inclusiv cu lift pentru transportarea mâncării. [Detaliu surtout de table, elementul central al mesei din sufragerie 😍] Sala maură, inspirată din interioarele palatului Alhambra, a fost amenajată între 1890-1892, pe locul unei terase acoperite și a servit ca sală de recepție și salon de ceai pentru Regină și anturajul său. Expune astăzi arme persane din colecția Regelui. Plafonul și pereții sunt realizați din stuc aurit turnat în formă de arabescuri, iar candelabrele amintesc de minaretele unei moschei. Din castel nu lipsea o sală de biliard și jocuri. Pasajul francez conduce la Salonul otoman (turcesc) – amenajat între 1875-1883, este îmbrăcat în totalitate (pereți, tavan) cu mătase brodată cu fir de aur; broderiile au făcut parte din Expoziția Universală de la Viena din 1873. Utilizată ca salon de oaspeți și fumoar, sala expune astăzi narghileaua Regelui și un covor turcesc.  Castelul era dotat și cu lift, confortabil, cu ușă din fier forjat.  Aici se finalizează zona vizitabilă a parterului și se continuă către etajul 1. [Liftul castelului, și el o bijuterie... tehnică.] Până de curând, existau două tururi disponibile (parter + etaj 1 sau parter + etaj 1 + etaj 2) însă, pentru că etajul 2 a intrat în conservare, în prezent singura opțiune de vizitare include parterul și etajul 1 ale castelului. Prețul biletului este 100 lei/adult, 50 lei pentru pensionari respectiv 25 lei pentru elevi, studenți și tineri posesori ai cardului euro <26 ani; copiii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită, la fel și elevii pe perioada vacanțelor școlare - click aici pentru detalii. O altă noutate a anului 2025 este introducerea unei limite zilnice de vizitare. Astfel în fiecare zi sunt disponibile doar 2000 de bilete, care sunt disponibile pe intervale orare și se pot achiziționa online (se aplică o taxă de procesare de aprox. 4%)și de la stațiile Self Pay (doar cu card bancar) amplasate în proximitatea Castelului Peleș. Biletele de acces se achiziționează cu programare și sunt valabile doar în ziua vizitei, așadar nu se pot reporta de la o zi la alta si nu se supun politicii de retur. Această limită a fost introdusă pentru protejarea acestui monument istoric de clasă A, atât clădirea cât și patrimoniul valoros pe care aceasta îl adăpostește având nevoie să fie protejate prin evitarea vizitarii intensive, cu atât mai mult cu cât se află în procedură de clasare în patrimoniul UNESCO.  De altfel, se respectă o regulă de vizitare europeană, întâlnită la toate marile muzee amenjate în castele cu valoare de monument istoric și se asigură protejarea acestora printr-o exploatare turistică rațională. [Scara de onoare spre etajul 1.] Pe scara de onoare se urcă spre aripa de nord a etajului 1, unde primul obiectiv vizitat este Sala mare de concerte. Aproape în fiecare weekend de vară erau organizate concerte, susținute de cvartetul de coarde Carmen Sylva, format de Enescu special pentru a cânta pentru Familia Regală. La concerte se intra direct de pe terasa castelului. Decorată în stilul neorenașterii engleze, cu lambrisaj din lemn de nuc și tapet din piele flamandă din sec. 18, sala expune deasupra șemineului portretul Reginei „ascultând vocile pădurii”, include loja pentru cor sau orchestră și adăpostește orga Reginei, realizată în Austria, cu 1.796 de tuburi, pupitru dublu de comandă, împărțit în incăperi diferite. [Portretul Reginei Elisabeta, a.k.a. Carmen Sylva.] Pe sub mecanismul orgii se trece în a doua încăpere – Sala nouă de muzică. Având o acustică bine gândită, aici se organizau audiții mai restrânse. Într-o perioadă în această sala a fost adăpostit tezaurul coroanei. Astăzi este decorată cu mobilier din lemn de tec (primit de la un maharajah din India), vase chinezești de grădină, vase persane, un vas pentru ars mirodenii, un paravan japonez din mătase (daruri primite de membrii familei regale). O frumoasă scară interioară duce spre apartamentul garderobierei. [Sala nouă de muzică, plină cu obiecte de mare valoare.] De la balcoanele culoarului de la etajul 1 se poate admira, de sus, holul de onoare - priveliștea este superbă; și un pic mai de-aproape tavanul mobil din sticlă, pe măsură de spectaculos. [Tavanul din sticlă al holului de onoare.] Apartamentul regal este impresionant. Intrarea direct către dormitor este una discretă, mascată de un dulap, iar pe ea avea acces doar personalul de serviciu. Forma finală și actuală a dormitorului regal ne arată stilul Renașterii flamande, cu pereți îmbrăcați în lambriuri casetate, mobilier sobru, masiv, bogat sculptat. Dormitorul include pe o latură și o micuță capelă, cu picturi realizate de Regină. Neobișnuit pentru cuplurile regale, Regele Carol I și Regina Elisabeta foloseau același apartament și dormeau împreună. În patul din lemn de nuc, comandat în 1883, Regele Carol I și-a trăit ultimele clipe din viață în 1914, când s-a stins, la castel, la 75 de ani. Deasupra patului se află portretul Mărioarei, unicul copil al cuplului regal, trecută în veșnicie la numai patru ani, în 1874. Întrucât Regina se deplasa mai greu, într-o latură a dormitorului i-a fost amenajat cabinetul de lucru. [Dormitorul apartamentului regal.] Salonul pentru mic dejun din apartmentul regal era dedicat mesei de dimineață și semnării corespondenței, ritual care începea în fiecare zi la ora 8. A fost amenajat în stilul neo-renașterii germane și italiene, cu decorațiuni realizate la Viena, lemn de diverse esențe, sobă germană din faianță, piese de artă din metal prețios, sticlă de Boemia; iar aranjamentul din prezent expune o față de masă originală și porțelanuri nemțești.  Apartamentul regal mai cuprinde garderoba regală (walk-in); baia regală (originală), cu toate dotările – cadă din metal nichelat, lavoar, bideu; salon de odihnă după baie/cabinet de toaletă, separat de sala de baie printr-un grilaj. [Baia apartamentului regal.] Exista și o ieșire către o terasă iar culoarul din apartamentul regal este unul din locurile unde ajunge pasajul secret care pornește din bibliotecă. Intrarea principală în apartament este mai somptuoasă, normală pentru un castel și trece prin Camera de gardă, separând dormitorul regal de apartamentele destinate oaspeților. Aici Regele primea raportul de la aghiotant. [Biroul regelui din Camera de gardă.] Urmează un prim apartament de oaspeți (al Principilor), compus din dormitor, garderobă, baie. Denumit apartamentul rococo, inspirat din castelele Fountainbleau și Würzburg și modificat de multe ori de-a lungul timpului, a găzduit numeroși oaspeți de seamă și a fost folosit de Ferdinand și Maria o perioadă scurtă (Carol al II-lea s-a născut aici). Lemn alb, baghete aurii, damasc roșu, catifea, satin, broderii, porțelan, cristal; atmosfera de aici emană delicatețe. [Apartamentul rococo.] Cel mai mare și impresionant apartament de la etajul 1 este Apartamentul imperial; destinat înalților oaspeți, a fost construit și special amenajat pentru împăratul austro-ungar Franz Josef, în 1905-1906. Carol sărbătorea 40 de ani de domnie, ocazie cu care a avut invitați de seamă, pentru a căror primire s-au făcut eforturi semnificative. Din păcate Franz Josef nu a mai ajuns la Peleș ci a participat doar la festivitățile din București, neavând ocazia să se bucure de tot ce se pregătise pentru el.  Apartamentul a fost folosit în schimb de Gustav V al Suediei (vărul reginei Elisabeta). [Cameră în Apartamentul imperial.] Ansamblul cuprinde mai multe încăperi – salon de primire, cameră de lucru, dormitor, cameră de toaletă, baie, garderobă, camera valetului, delimitate prin denivelări și draperii.  Stilul amenajării este barocul austriac – lemn de nuc și din esențe exotice, coloane din lemn în torsadă, tapet din piele, candelabre ornate cu cristale de Boemia. Intrarea în apartament însăși este impresionantă, monumentală iar nota generală este una de prețiozitate. [Hol pe lângă Biblioteca oaspeților, către intrarea monumentală a Apartamentului imperial.] Mai pot fi văzute la etajul 1: Trei mici apartamente pentru doamnele de onoare care însoțeau oaspeții. Pentru a economisi spațiu, două dintre ele au fost construite pe două niveluri, cu garderoba sus; au toate o singură baie, comună, cu ușă mascată. Biblioteca oaspeților. Camera pisicilor reginei, care erau ele iubite dar nu aveau voie să umble libere prin tot castelul. Camera lui Ion Calinderu, administratorul domeniilor regale până în 1913, când s-a stins din viață și funcția sa a fost preluată de prințul Barbu Știrbey. Camera primului-ministru - camera unde a fost ținut I. G. Duca pentru o noapte după ce a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia. Scara în spirală din holul de onoare continuă și aici iar la acest nivel se poate vedea profilul lui Karel Liehmann. Scara avea rol decorativ în principal dar reprezenta și o cale mai scurtă către mansardă. [Scara spiralată și loja confesională.] Urmează Etajul 2 sau Mansarda 1 - care nu se mai vizitează dar pe care, pentru că am avut șansa de a le documenta înainte, le poți vedea în ghidul nostru 🤗 Sunt două mansarde, una vizitabilă și încă una care era doar pentru personalul de serviciu – de aici se acționa mecanismul plafonului și se avea acces către turnul cu ceas. La etajul 2 turul se desfășura în jurul holului de onoare și se vizitau toate încăperile. Culoarele sunt decorate cu portrete ale unor strămoși ai Regelui (familia Hohenzolern este mai veche de 1000 de ani). [Culoarul etajului 2 (mansardă).] Se puteau admira la mansardă: Apartamentul Olgăi Mavrogheni, principala doamnă de onoare a Reginei, sau Marea doamnă de onoare, compus din camera de zi, dormitor, baie. Tema decorativă predominantă este cea florală – mobilier îmbrăcat în catifea cu motive florale, lustră din cristal în forma florilor de salcâm; argint, porțelan, faianță. Era soția ministrului de finanțe Petru Mavrogheni și avea aici reședința pe timp de vară, când regina venea la Peleș și petreceau tot timpul împreună. [Apartamentul Olga Mavrogheni.] Apartamentul Zoe Bengescu – cealaltă doamnă de onoare a Reginei – constă din camera de zi, dormitor, un cabinet de toaletă și o cadă ingenios ascunsă (din păcate și de ochii vizitatorilor) într-un dulap, pentru a putea fi mascată pe timpul zilei, când primea oaspeți. Intim, cald, piese de artă fină. Apartamentul Maria Poenaru, o altă doamnă de onoare a Reginei (și soția gr. Constantin Poenaru, ministru de război), cuprinde antreu, camera de zi, baie, dormitor, birou de lucru, separate prin grilaje și denivelări și decorate cu artă ceramică, seturi Tiffany și Baccarat, catifea. [Apartamentul Mariei Poenaru.] Apartamentul Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a reginei (exilată la Paris de Carol I din cauza poveștii de dragoste cu Ferdinand, căsătoria nefiindu-le permisă deoarece nu era principesă), este unul din cele mai mari apartamente (și are intrare către apt. de alături, unde se întâlnea cu Ferdinand), cu dormitor cu mobilier furniruit cu lemn de piper. [Apartamentul Elenei Văcărescu.] Doamnele de onoare trebuia să aibă aproape aceeași educație cu a reginei, să vorbească aceleași limbi (să poată citi ce citea și regina, să poată înțelege și discuta), să aibă aceleași pasiuni, erau prietene, însoțitoare; pentru alte servicii regina avea cameriste. Apartamentul principelui moștenitor Ferdinand (care a locuit aici între 1889-1892) a fost transformat în 1924, la dorința reginei Maria, în apartamentul micului rege Mihai. Cu lambriuri vopsite integral în alb, apartamentul a fost folosit în timpul primei domnii (1927-1930) și este alcătuit din dormitor, garderobă, cameră de zi, budoar. Are două intrări – una „neoficială”, prin dulapul flamand, direct în dormitor și una oficială, pe latura sudică. Se poate observa că ușile au fost modificate, pentru a fi putea folosite de un copil, mânerele fiind amplasate foarte jos. De altfel toate piesele de artă plastică amintesc de universul copilăriei. Aici este și capătul scării secrete. [Apartamentul din copilărie al regelui Mihai.] Apartamentul George Enescu păstrează până astăzi mobilierul original și a fost reamenajat pe baza fotografiilor din epocă. Sobru și elegant, se coboară în el pe o scară cu cinci trepte. Aici, pe lângă diversele piese create în ateliere europene, se remarcă și câteva lucrări de artă plastică românești iar pe masa din salonul de zi se află bagheta de dirijor. Enescu a compus lieduri și o cantata pe versuri semnate de Regina care i-a fost protector și prieten. [Apartamentul lui George Enescu.] Apartamentul Vasile Alecsandri l-a găzduit pe marele scriitor între 1883-1890. Zonele apartamentului sunt separate prin planurile diferite ale pardoselii. La moartea Mărioarei, poetul i-a trimis Reginei un poem cu titlul „Glas de stele”. Regele Carol I l-a numit pe Alecsandri ministru plenipotențiar la Legația română din Paris, i-a oferit o pensie consistentă și l-a invitat să-și petreacă vacanțele la castelul Peleș. Poetul a susținut-o și a încurajat-o pe protectoarea lui, Regina Elisabeta, și i-a dedicat și câteva poeme, printre care „Dorul de brazi”, „Ana Doamna”, „După doi seculi”, „O Regină într-o mansardă”, „Balada Peleșului”. [Apartamentul lui Vasile Alecsandri.] Tot la mansardă se află și atelierul de pictură al Reginei. Ea picta încă de la 6 dimineața, apoi cobora pentru micul dejun, la ora 8. Construit în 1906, cu arhitectură Art Nouveau, atelierul are un plafon foarte înalt, care seamnănă cu o corabie răsturnată și este construit din lemn de esențe rășinoase, adus din Himalaya. Încăperea primește foarte multă lumină naturală prin ferestrele foarte înalte, cu vedere inspirațională către Bucegi. Printre decorațiunile sălii se află un bust al Principesei Mărioara. [Atelierul de pictură al Reginei.] Mai sunt la mansardă încăperi destinate socializării, servirii ceaiului de la ora 17 (socializarea se făcea preponderent cu Regina, oaspeții întâlnindu-se cu Regele doar la masă) - saloane decorate în stil empire, rococo și german. În salonul Biedermeier există o interesantă masă cu blat de ardezie, pe care au semnat membrii familiei regale – Ferdinand, Maria, Carol II, sora lui - Elisabeta, Minion (regina Yugoslaviei, cel de-al treilea copil al reginei Maria), Nicolae, Ileana, Mihai, Elena (și din păcate nu doar aceștia, pentru că... s-au mai simțit și alții, trecători, la fel de importanți...☹️) Mai era și „camera bețivilor” (trink stube), unde pentru a ajunge trebuia să urci pe o scară într-un mic turnuleț; acolo se afla locul pentru „bețivi” – un spațiu socializare, unde se putea bea mai mult și face mai multă, gălăgie, izolat, căci, din comanda regelui, la ora 23 se dădea stingerea. Aici se încheie povestea. Prea scurtă pentru tot ce cuprinde în fapt... Turul se finalizează cu magazinul de suveniruri, unde se găsesc produse pentru toate interesele și buzunarele – de la magneți, cărți poștale și tricouri la cărți, icoane, cataloage, sau cel mai cuprinzător studiu despre Carol II. [O diversitate mare de suveniruri.] Alte info, diverse și interesante: “Castelul a avut funcție și de reprezentare și de petrecere a timpului liber. Peleșul a fost retrocedat în 2007 și este administrat de Ministerul Culturii, împreună cu Pelișorul. După ce guvernul român a anunțat retrocedarea castelului către Regele Mihai I al României, acesta şi-a exprimat dorința sa ca palatul să continue să adăpostească Muzeul Național Peleș, fiind folosit ocazional pentru evenimentele importante, cu semnificație națională, pe care le organizează Familia Regală. ” Pentru construcția castelului s-au cheltuit cam 16 milioane lei-aur: pe-atunci 1 leu-aur valora 12 USD, iar un dolar de pe la 1875 este echivalat în prezent la 20 dolari. Ia și fă niște calcule dacă vrei... 😀  La 1901 a fost instalat de către o firmă vieneză un aspirator central de praf, cu pompele cu vacuum la subsol (unde se propagă și zgomotul) și prize de aspirare la fiecare colt al culoarelor; și care încă funcționează (!!!) [Priză a sistemului centralizat de aspirare.] Șemineele din castel sunt doar decorative; câteva ascund în ele calorifere (originale), căci încălzirea era centralizată, pe lemne, încă de la 1883 – abur supraîncălzit circula prin calorifere; existau și guri de aer cald. Încă de la inaugurare castelul a avut și electricitate, băi cu apă curentă și canalizare și chiar și instalație de hidranți anti-incendiu (originală), fiind cea mai modernă construcție din Europa la acea vreme. Colecția de artă plastică a castelului include numeroase lucrări ale celui care avea să fie marele Gustav Klimt. Cea mai mare oglindă venețiană din castel are o lățime de 5 metri. Castelul are 160 camere, din care 60 de dormitoare și 30 de băi. Pentru a se putea comunica în interiorul lui, castelul a fost dotat cu o instalaţie de sonerie electrică, realizată în decembrie 1884, în aproape toate camerele existând butoane. Comunicarea cu exteriorul se făcea prin intermediul a trei posturi telefonice, instalate în 1885 şi având legătură cu Gara Sinaia, Oficiul Sinaia şi cu Bucureştiul.  Pe întreg domeniul regal lucrau aproximativ 200 de oameni. Toate încăperile (apartamentele) din castel sunt diferite. Parcul castelului era deschis publicului larg în timpul lui Carol I.  Orologiul din turnul mare a fost instalat în 1906. [Turnul mare cu orologiul original.] Peleșul a fost deschis pentru prima oară ca muzeu în 1953 și se vizita doar parterul. În 1975 castelul a intrat în restaurare, la dorința lui Nicolae Ceaușescu influențat de președintele american Gerald Ford, care și-a exprimat admirația pentru Peleș după ce a semnat, în Holul de Onoare, Acordul națiunii celei mai favorizate. Muzeul Național Peleș are inclusiv cont Tiktok. Și pagină pe Unde Mergem® 😊 Și dacă tot ai venit la castel, merită să faci o plimbare și în splendidul parc din jur. Amenajate la vremea lor cu ajutorul mai multor arhitecți peisagiști, grădinile și pădurea de la Peleș sunt străbătute de drumuri, cărări, poteci pe sub brazi și fagi seculari, care duc până la fosta Stână Regală. Regele Carol a interzis exploatarea pădurii, pentru a-i păstra farmecul sălbatic. Bazaltul care mărginea drumurile se mai poate încă observa și în prezent. [Alee în parcul din spatele castelului.] Dacă vii cu mașina, o poți lăsa într-una dintre parcările cu plată aflate la intrările pe domeniul regal: Foișor, Complex Furnica, cea de lângă Mănăstirea Sinaia sau cea mai apropiată de Castel (dar și cea mai mică) – Economat. În sezon și în zilele aglomerate de weekend poți avea în vedere și parcarea Ferdinand (tot cu plată) aflată mai jos, lângă intrarea pe Aleea Peleșului. De aici până la Castel vei parcurge aprox. 1,5 km într-o plimbare agreabilă pe Valea Peleșului și vei avea ocazia să vezi alte puncte importante de pe domeniu, astăzi hoteluri: Stăvilar (fosta spălătorie regală) și Bastion (fostele grajduri regale) - care în perioada comunistă a găzduit Muzeul Ceramicii, unde erau expuse piese aparținând Casei regale iar în 1980 a fost transformat în spațiu de cazare, cu numele Vila Ceramicii. (sursa: Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș) Programul de vizitare a Muzeului Național Peleș este foarte „dinamic”, putând surveni modificări în funcție de sezon, de evenimentele și ceremoniile organizate de Casa Regală; click aici  pentru pagina oficială de vânzare a biletelor + program și tarife de vizitare actualizate în timp real.

Sub protecţia Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a infiinţat în sec. XIV prima şcoală de pe teritoriul României, menţionată în 1399 de către Papa Bonifaciu care vorbea „despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului“. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-a scris prima gramatică românească iar Diaconul Coresi a tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană).  Muzeul Primei Şcoli Româneşti cuprinde mai multe săli şi expoziţii tematice foarte interesante şi puteţi vedea aici cărţi şi documente vechi, de o valoare inestimabilă pentru poporul român:  • Sala „Cartea și Cărturarii brașoveni” aduce un omagiu celor care au contribuit la formarea culturii române așa cum o știm astăzi prin muzică, artă, literatură, dar și prin începuturile lor de traducere și copierere ale operelor valoroase.  • În sala „Cartea, factor de unitate naţională" vei vedea scrieri precum: „Biblia de la Bucureşti" (1688), „Cazania lui Varlaam" (1643), „Îndreptarea legii" de la Târgovişte (1652), dar și peste 80 de hrisoave domnești (unele dintre ele cu foiță de aur).  • "Sala cu vatră" te va purta în vremea medievală pe care o reprezintă prin icoanele și decorul sătesc, autentic. Pentru că nu există personal permanent îţi recomandăm să suni înainte de ajunge la Muzeu şi să te asiguri că poate fi vizitat. 

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]

Datând din 1292, plecând de la o cruce de lemn şi căpătând apoi dimensiuni impresionante, Biserica „Sf. Nicolae” domină Șcheii Brașovului. Biserica a fost ridicată în piatră de către localnici începând din 1495, cu ajutorul domnitorului Țării Românești, Neagoe Basarab. Începută inițial în stil gotic, biserica a suferit diverse transformări în stil baroc iar in secolul al XVIII-lea i s-au adaugat o serie de paraclise și un pridvor şi a fost renovată în perioada interbelică. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalități importante printre care Nicolae Titulescu.  Considerată de mulţi ca fiind cea mai frumoasă Biserică din Braşov, de-a lungul timpului a primit numeroase danii şi daruri valoroase de la nobili, domni şi chiar de la împărăteasa Rusiei, Elisabeta. Biserica deţine o bibliotecă impresionantă şi o arhivă bogată, conţinând aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente. Foarte interesante şi pline de simboluri sunt considerate multe dintre picturile din aceasta biserică, unele dintre ele fiind chiar interzise accesului public – picturi unice în lume despre care se spune că ar conţine mesaje despre apocalipsă, fresce ale căror simboluri nu au fost descifrate până azi, scene biblice considerate atipice.  Pe peretele de nord al bisericii, se poate admira o frescă ce prezintă portretele regilor întregitori ai României, Ferdinand şi Maria și portretele ultimului Rege al României, Mihai I, şi al Reginei-Mamă, Elena. Această frescă realizată în anul 1946 a fost parțial acoperită în anii comunismului cu un strat de var sub care au dispărut Regele Mihai I şi Regina-Mamă. Regina Maria a “primit” o barbă, familia regală fiind astfel “deghizată” în sfinţi militari. Fresca a fost readusă la forma inițială în anul 1999.  Sub egida Bisericii s-a infiinţat aici prima şcoală românească. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-au tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană), s-a scris prima gramatică românească, s-au tradus primele cărţi.  Biserica, împreuna cu școala românească edificată în apropierea ei (transformată în prezent în muzeu) au reprezentat un important centru spiritual și cultural românesc.

Biserica Neagră este obiectivul emblematic al oraşului Braşov, în jurul căruia s-a construit întreaga “poveste” turistică a unuia dintre cele mai frumoase oraşe din România. Fie vară sau iarnă, în preajma Bisericii Negre vei vedea tot timpul forfotind zeci, sute de turişti, români şi mai ales străini, care fotografiază, vizitează şi ascultă concerte impresionante la orgă (şi nu numai) în această atracţie principală a Braşovului. [Concert din Turneul Stradivarius.] Alexandru Tomescu, cel mai valoros violonist român contemporan, spunea într-unul din concertele sale aici că "Biserica Neagră este nu numai cel mai important monument din Braşov ci este şi un instrument muzical uriaş, cu o rezonanţă impresionantă, datorită construcţiei şi mai ales, suprafeţei uriaşe a duşumelelor din lemn"... Scurt istoric În secolul XIV Braşovul se afla în plin apogeu cultural şi economic, fiind deja principalul oraş din această parte a Europei iar construcţia unei biserici care să reflecte acest statut a început în anul 1383, pe locul unei biserici romanice mai vechi, Biserica Sf. Maria, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. După mai multe întreruperi cauzate de asedii, cutremure şi simplificări ale planurilor iniţiale, construcţia a fost finalizată în anul 1477 iar biserica a primit hramul Sfânta Maria, aceasta fiind şi denumirea iniţială a Bisericii Negre. În 1499 este atestată montarea unei instalaţii noi de orgă iar în 1514 turnul a fost finalizat prin instalarea clopotelor şi a unui ceas. În ziua de 21 aprilie 1689, pe Uliţa Funarilor (actuala Strada Castelului), a izbucnit un incendiu care, amplificat de un vânt puternic, a cuprins întregul Braşov şi a produs pagube materiale imense şi aproximativ 300 de victime omeneşti. Pe lângă multe alte clădiri importante ale oraşului, Biserica Sfânta Maria a suferit din cauza focului daune importante: acoperişul s-a prăbuşit, vitraliile s-au spart iar orga şi clopotele s-au topit, acestea din urmă distrugând în cădere şi ceasul din turn; altarul şi toate obiectele din el au ars, la fel ca şi valoroasele manuscrise din biblioteca lui Johannes Honterus. Întreg oraşul a fost aproape complet distrus şi mulţi ani Braşovul a rămas o ruină înnegrită de fum, Biserica Sfânta Maria şi Turnul Negru căpătând numele de “Negre”, din cauza culorii zidurilor lor. După incendiu, la Biserica Neagra a fost demarată o serie de lucrări de reconstrucţie şi extindere, fiind adăugate galeriile pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de enoriaşi. Biserica a fost catolică până în anul 1542 când, la iniţiativa umanistului Johannes Honterus, a devenit luterană, odată cu introducerea slujbelor de rit evanghelic-luteran, în limba germană. În anii 1836-1839 a fost instalată pe galeria vestică o nouă orgă, de dimensiuni impresionante, cu aproximativ 4000 de tuburi, care după restaurarea din anul 2001 este folosită şi în zilele noastre. De ce să vizitezi Biserica Neagră? Biserica Neagră este cea mai mare construcţie sacrală din România şi cea mai mare biserică medievală din partea Europei cuprinsă între Viena (domul Sfântul Ştefan) şi Istanbul (Hagia Sofia). Are o capacitate de 5000 de persoane, 90 metri lungime si 37 metri înălţime, cu un turn de 65 metri. Orga Buchholz este cea mai mare orgă mecanică funcţională din România şi din Sud-Estul Europei. Are 3993 tuburi, care s-au păstrat în starea iniţială, acordajele fiind identice cu cele originale. Pot fi ascultate concerte de orgă, programul lor fiind afişat la intrarea în Biserica Neagră şi la casa de bilete. [Orga din Biserica Neagră.] După unele surse, cele 110 covoare din sec. XVII-XVIII expuse în Biserica Neagră (donate de enoriaşi de-a lungul timpului) se constituie în cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, după cea din palatul Topkapî din Istanbul. Cel mai mare clopot mobil din România, de peste 6 tone, se află în turnul Bisericii Negre. [Turnul cu ceas, vedere din curtea Honterus.] În interiorul Bisericii Negre, mai pot fi văzute Altarul principal (1866), Cristelniţa din bronz (1472) – unul din puţinele obiecte rămase dinaintea incendiului, Amvonul (1696), Altarul din Feldioara (sec. XV), Portalul Gotic (1477) – un alt element original al bisericii, pictura murală a Sf. Maria (1476), precum şi multe alte obiecte, capele şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii permanente, care prezintă istoria Bisericii Negre şi viaţa reformatorului Johannes Honterus. În exterior se află statuia din 1898 a lui Johannes Honterus (1498-1549), reformator, umanist, pionier al sistemului de învăţământ şcolar, fondator al primei tipografii reformatoare din Transilvania... arătând spre clădirea colegiului care îi poartă numele. [Altarul triptic din Biserica evanghelică de la Feldioara.] Dacă vei privi cu atenţie în sus pe latura dinspre strada George Bariţiu a acoperişului, vei vedea pe cornişa acestuia statuia unui copil care stă aplecat, parcă încercând să vadă ce este jos. Sunt două legende, ambele cutremurătoare, care povestesc despre ea. Una face referire la copilul unuia dintre meşterii care lucrau la refacerea bisericii după incendiu: într-o vizită pe care i-a făcut-o tatălui său s-a căţărat până pe acoperiş, de unde a căzut atunci când a vrut să privească în jos; în amintirea copilului său, meşterul a amplasat statuia care îl reprezintă în ultima poziţie în care l-a văzut în viaţă. A doua legendă spune că un meşter avea un ucenic foarte talentat, cu potenţial foarte mare de a-l întrece în pricepere şi faimă; gelos pe el, a prins un moment în care lucra la cornişa acoperişului şi l-a împins, ucigându-l; după ce colegii ucenicului au hotărât să facă o statuie în memoria lui, meşterul, măcinat de remuşcări, s-a autodenunţat şi a fost condamnat la moarte. [Statuia de pe cornișă.] De neratat o „roată” în jurul Bisericii: vei putea vedea multe detalii ale construcției, iar din curtea curtea liceului Honterus poți admira intrarea monumentală din partea opusă străzii Barițiu. Și dacă vrei să te reîntorci în copilărie, vei găsi aici și un șotron foarte interesant, care îți va pune la încercare bine cunoștințele asimilate în anii de școală, la matematică. 😀 [Detaliu șotron din curtea Honterus 😍] Programul de vizitare a Bisericii Negre este 1 Aprilie – 15 Octombrie Luni & Duminică: 12:00 – 19:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 19:00 16 octombrie - 31 Martie Luni & Duminică: 12:00 – 18:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 18:00 Ultima intrare se face cu 15 minute înainte de ora închiderii. Când se desfăşoară concerte de orgă, ultima intrare se face la 17:15. Tarife de vizitare: 25 lei/adult, 20 lei/student sau pensionar (se prezintă carnet student sau cupon pensie), 15 lei/elev (<18 ani, se prezintă carnet note). Beneficiază de acces gratuit copiii <7 ani; persoanele cu dizabilităţi (se prezintă legitimaţia); profesori/adulți însoțitori la fiecare 10 elevi/vizitatori.