Hotel Casa Viorel
Hotel Casa Viorel

Hotel Casa Viorel

5.0 2 recenzii
Poiana Braşov (BV) Hoteluri
00:00 - 00:00
Deschis

Strada Poiana lui Stechil 20, Brașov 500001, România

Despre

Dacă vrei vacanță în Poiana Brașov dar dorești și liniște, Hotel Casa Viorel poate fi o alegere bună, mai ales pentru familiile tinere cu copii. Înconjurat de pădure, cu un domeniu propriu vast în jur, Casa Viorel este, într-o stațiune populară și care uneori poate deveni aglomerată, un loc făcut pentru relaxare, retras, unde te poți bucura de aerul proaspăt de munte în mijlocul brazilor, departe de agitația centrului zgomotos, fără arome de țeavă de eșapament sau mici la grătar. Un loc foarte potrivit dacă vii la munte să te bucuri de natură sau chiar pentru remote work. Vara restaurantul se extinde cu o terasă spre parc iar pe iarbă se amplasează șezlonguri.

...atât de natură este la Casa Viorel! 😍

Pe peluză s-ar putea să te întâlnești cu nişte căprioare; sau măcar cu vreuna dintre pisicile angajaților permanenți. Copacii sunt plini mai tot timpul de păsărele (în)cântătoare iar în nopțile de vară greierii își dedică serenade nesfârșite. 😍
Iar iarna, când ninge, întreg domeniul se transformă în derdeluș și loc de plimbare cu sania pentru copilașii din dotare, cele câteva săniuțe puse la dispoziție de hotel bucurându-se de multe aprecieri!


Acum structura de cazare este clasificată ca hotel (nu mai sunt vile) de 3 stele. Funcționează în trei corpuri de clădire, recepția aflându-se în corpul principal (cel mai mare).
Hotelul dispune de 33 camere – 4 camere standard (cu pat matrimonial), 17 Superioare (cu pat matrimonial și canapea extensibilă – eventuala a treia persoana plătește tarif extra 125 lei și apartamente: 3 Junior Suite (living cu canapea extensibilă și dormitor matrimonial), 1 Junior Suite cu terasă, 1 Family DeLuxe (303) ideală pentru familii cu copii, 1 Family cu vedere la munte (în vila 3), 2 Loft (în vila 1) – apartamente cu living la parter și dormitor la etaj, 1 Family Loft (107) jos living și pat matrimonial iar sus 2 paturi, cu o grămadă de spațiu pentru copii, 2 Family Suite (vila 4) cu un dormitor cu pat matrimonial și canapea extensibilă + 1 dormitor twin (capacitate max. 5 pers.). 
Se plătește în funcție de capacitatea de ocupare. Pentru disponibilitate și tarife actualizate, click aici.
În apartamente sunt puse la dispoziție halate, fierbător de apă și ceai. 

Una dintre dotările peste clasificare.

Vila 1 (5 duble și 3 apartamente) și Vila 3 (5 duble și 2 apartamente) pot fi rezervate integral, fiind foarte potrivite pentru o gașcă de prieteni sau un (mini)teambuilding. Pentru grupuri se organizează în parcul hotelului, la cerere, foc de tabără cu platouri, proțap, ceaun, rotisor iar de Sărbători sunt oferite pachete speciale de cazare, masă și program divertisment.

Băi spațioase, cu dotări de calitate.

Camerele sunt spațioase, foarte curate și au marele avantaj al unui hol la intrare, separat de cameră cu ușă, unde se află dulap (în care vei găsi seif şi papuci) și cuier, astfel camera rămânând liberă de bagaje și având asigurată izolare fonică față de holul hotelului. Big like pentru acest aspect. Dacă însă ai vecini mai gălăgioși s-ar putea să nu dormi foarte bine, între camere antifonarea nefiind foarte bună.

Anticamere mari, un mare plus.

Majoritatea camerelor au vedere frumoasă către munți - Postăvaru, Piatra Craiului iar dintr-un apartament, și către Bucegi 😍 întreabă la recepție despre care-i vorba!
Structura de cazare a fost construită în 1995 iar amenajarea este ușor tributară perioadei. Dar totul a fost făcut cu simț de răspundere și fără zgârcenie iar calitatea și atenția acordată detaliilor sunt vizibile și astăzi - mobilier din lemn masiv, finisaje de calitate, accesorii personalizate, mochetă la comandă. Trecerea timpului este pe alocuri vizibilă iar în unele zone internetul wireless nu merge foarte bine, dar astea nu afectează gradul de confort. Se văd pe alocuri și urmele comportamentului mai puțin civilizat al unor clienți...

Vedere către Postăvaru şi Drumul Roşu.

Dacă știi Casa Viorel dinainte de înnoirea administrării și intrarea sub umbrela Kronstadt Hospitality Expert în septembrie 2024, te vei bucura să afli că noua echipă de management s-a angajat deja în îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor oferite aici. La data redocumentării noastre corpul principal (vila 4) deja fusese zugrăvit integral iar în 6 camere mobilierul a fost recondiționat – o decizie salutară și inspirată, mobila „veche” din lemn masiv, pe care nu prea ai ocazia să o mai vezi prin alte hoteluri, primește așa o nouă viață!
Mobilier excelent recondiționat.

În interior există spații amenajate cu gândul la socializare. La etajul 1 al corpului principal (vila 4) e deschis un Club pentru copii, cu câteva canapele pe care părinții/bunicii pot sta confortabil în supravegherea celor mici care sar pe trambulină sau se joacă cu numeroasele jucării puse la dispoziție. Se are în vedere și amenajarea unui spațiu de joacă exterior.

Club pentru copii...

Iar corpul de lângă, unde ajungi pe o mică pasarelă din lemn, are un lobby spațios, cu măsuțe și fotolii, unde poți sta la un pahar și o șuetă, și o masă de biliard la care poți juca Blackball (aici ar mai fi loc de ceva îmbunătățiri pe la tacuri).

...și pentru cei mari.

Tot la capitolul socializare putem menționa o saună umedă, una uscată și un jacuzzi de 7 locuri în aer liber funcționabil tot timpul anului la care au acces gratuit, pe bază de programare, toți cei cazați în hotel. Dacă ești cazat în camerele Standard și Superioare vei plăti 15 lei pentru folosința halatului, în celelalte tipuri de camere halatul fiind inclus. 😉


Tarifele prezentate de noi sunt orientative, hotelul utilizând un sistem dinamic de stabilire a prețurilor, care fluctuează în funcție de weekend/cursul săptămânii, sezon, cerere (vacanţe şcolare, sărbători legale etc.), disponibilitate etc.; astfel prețurile se pot schimba chiar și pe parcursul unei zile. Rezervările early booking îți pot aduce prețuri mai bune. Deci urmărește activ acest aspect dacă ai în plan un sejur la Hotel Casa Viorel. Click aici pentru tarife actualizate la zi.
Cazarea se face începând cu ora 16 iar check-out-ul la ora 15; dar există deschidere pentru early check-in/late check-out (contracost) dacă disponibilitatea camerelor permite. 

Dormitorul copiilor din Family Loft (107).

Mic-dejunul este variat, de bună calitate și adaptat la sezon. Se acordă atenție prezentării preparatelor și nu lipsește nimic din ce te-ai aștepta să găsești la un hotel de 3 stele – mezeluri, brânzeturi, măsline, legume variate; preparate reci – icre, zacuscă, salată de vinete; preparate calde – cremvurști, ouă, bacon; unt, gemuri, miere, compoturi, iaurturi, fructe; cereale, lapte, sucuri, ceai, cafea (espresso, capuccino, latte machiato – după gust, la cele două espressoare automate).

Mic-dejun cu o cafea de calitate.

Noul management a redeschis și restaurantul, în sistem a-la-carte, cu specific preponderent tradițional românesc și influențe internaționale. Iar în cea mai recentă vizită nouă ne-a plăcut ce-am (re)descoperit acolo. Starea liniștită din parcul hotelului se prelungește și în restaurant, unde se ascultă muzică în surdină și poți avea o masă de calitate, într-o atmosferă calmă.

În puţine locuri din Poiana Braşov poţi avea... o poiană la fereastra ta! 😍

Pentru prânz și cină (ultima comandă 21:30) restaurantul Casa Viorel are un meniu a la carte, nu foarte vast, dar suficient cât să acopere cam toate gusturile. Sigur vei găsi ceva care să-ți placă printre câteva aperitive, trei-patru ciorbe/supe (două permanente și una-două care se schimbă zilnic), cele trei tipuri de salate, câteva feluri de paste și risotto și mai bine de 15 feluri cu pui, porc, vită și pește, plus garnituri; chiar și burger, mici ori pastramă de berbecuț; și cîteva deserturi. Și lista de băuturi este suficient de cuprinzătoare.

Un restaurant intim, cu atmosferă relaxată.

Bucătarul-chef, cu destul de multă experiență, este foarte implicat și preocupat de satisfacția clienților. Întreaga echipă, în mare parte nouă, își dă silința, pentru ca totul să fie bine făcut.
Noi ne-am delectat la cină cu o Pastramă de berbecuț (54 lei), care, deși a mai avut și unele bucăți un pic mai „vânjoase”, ni s-a părut  bine gătită, într-un sos pe bază de vin; servită cu mămăligă și un ardei iute copt delicios, însoțită de murături în saramură (14 lei) și un vin roșu (187ml-25 lei).

Pastramă à la Casa Viorel.

Și cu un Piept de pui împănat cu bacon, roșii și mozzarella, servit cu piure de cartofi cu trufe (48 lei); gusturile ușor afumate și fragede s-au combinat bine cu o salată de ardei copți, cu usturoi (14 lei) și un vin roze (187ml-25 lei).

De încercat! 😋

Ne-au plăcut farfuriile calde, micile detalii de prezentare și muzica în surdină (potrivită cu sezonul – colinde și cântece de Crăciun).
Pentru că ne-au fost recomandate ca fiind felurile „signature” ale bucătarului, am încercat și Risotto cu pui și portocală (54 lei) – o combinație originală și foarte gustoasă; și Caracatița cu sos chimichurri (98 lei) – excelent gătită și într-o prezentare frumoasă, cu un sos chimichurri fresh (ușor reinterpretat – cu șalota ca ingredient principal) și suc de lămâie (da, nu lămâie pe care să o storci singur, ci suc proaspăt, prezentat într-un mic bol). Recomandările s-au dovedit întemeiate 👌

Un preparat care ne-a suprins foarte plăcut!

La prânz am ales variante ceva mai „clasice” dar la fel de gustoase – Ciorbă de fasole cu afumătură și salată de ceapă (24 lei), tradițională și consistentă; Obrăjori de vită, fragezi, cu sos brun, gros și savuros, și piure de cartofi (60 lei); Borcanul bunicii – bucăți de coaste și cârnați afumați și alte cărnuri de porc prăjite, cu mămăligă și varză murată (68 lei), un fel de mâncare pentru un carnivor convins, care nouă ni s-a părut, deși gustos, un pic sec.

Borcanul bunicii, gustos dar un pic cam sec pentru unele gusturi.

Și nu ne-am putut abține nici de la deserturi 😊 
Prăjitura cu mere, înghețată de vanilie și sos caramel a fost delicioasă (28 lei) iar Înghețata prăjită (45 lei) o adevărată aventură gustativă, cu arome și texturi atât de variate – înveliș crocant și fierbinte, cu miez topit și în același timp rece, totul pe un fundal de sos de ciocolată albă, cu dulceață de fructe de pădure; a meritat fiecare calorie! 😊

Înghețată prăjită, de neratat! 😋

Prețurile sunt în media unei stațiuni de munte dar calitatea ni s-a părut că urcă ușor peste această medie, a obișnuitelor cefe la grătar pe care le găsești mai oriunde... 
Așa că, dacă te cazezi la Hotel Casa Viorel, ar putea fi o idee bună să iei în calcul și niște mese în restaurantul hotelului. La cerere se oferă și pensiune completă și demipensiune cu servire a la carte, pe fișă-cont.
 
Un veritabil domeniu, întins pe câteva hectare.

Dacă ești mai activ și ai „rezolvat” traseele de drumeție din Poiană (unele dintre ele trec chiar pe lâgă parcarea Casa Viorel 😉), în parcul hotelului există o tiroliană și un comando-parc (trasee de aventură), care la data celei mai recente documentări urmau să intre într-un proces de reamenajare și reautorizare. Iar planurile noii echipe de management includ și amenajarea unui piscine exterioare cu apă încălzită, care să fie deschisă tot timpul anului.

Pe drumul către Cariera de piatră.

Check-in/Check-out

16 >/<15

Ultima actualizare:

30/06/2025 (prima recomandare 06/11/22)

Pe scurt:

Un loc recomandat în special familiilor tinere, cu copii în căutarea unui sejur relaxant în populara Poiana Brașov dar aproape de natură și departe de agitație. Potrivit și segmentului corporate, pentru organizarea de teambuilding-uri și conferințe.

Tip structură:

Hotel

Clasificare:

***

Specific:

Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Romantic

Facilităţi:

Activităţi sportive & recreative | Chicinetă - Cafea, Ceai (apartamente)| Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Minibar | Mic-dejun disponibil | Parcare gratuită | Restaurant | Papuci, halate (în apartamente) | Plată cu card | Room-service | Seif în cameră | Spălătorie-călcătorie haine contracost

Mic-dejun:

inclus, bufet continental

Cameră single:

563-968 lei

Cameră dublă:

630-1035 lei

Apartament:

855-2295 lei

Tichete de vacanţă:

Da

Alte sugestii

Poiana Braşov (BV) Cabane
Închis
5.0 9 recenzii
- in memoriam Rolf Truetsch (Killy), 1966-2021 În 1883 se construia prima cabană pe muntele Postăvarul, iniţial ca refugiu, din 1885 cu funcţionare doar pe timpul verii iar începând cu 1906 şi în timpul iernii. Cabana din prezent a fost construită în 1935, fiind una din cele mai vechi cabane din România cu funcţionare neîntreruptă până în prezent. După o operaţiune foarte laborioasă de renovare şi modernizare, care a reuşit totuşi să-i păstreze mare parte din farmecul secular, cabana veche din 1883 a devenit în 2021 corp de cazare al Cabanei Postăvaru. [Prima clădire a Cabanei Postăvaru, modernizată în prezent.] În total, Cabana are 32 camere - 1 apartament cu două dormitoare şi o baie în corpul renovat - 14 duble cu baie proprie - foarte mari, mai ales cele din corpul renovat - 11 duble cu baie comună (pe hol) - 6 camere cu 4-6 locuri cu băi pe hol [Unele camere păstrează elemente de la începuturi 😍] Condiţiile sunt de cabană: camerele nu au TV; nu sunt prosoape în camere; în băi este săpun dar va trebui să îţi aduci şampon şi gel de duş. [Una dintre băile comune.] Pentru cei care îşi doresc să petreacă una sau mai multe nopţi pe munte, este cu siguranţă una dintre cele mai bine întreţinute şi mai primitoare cabane din România, indiferent de sezon! [Apartamentul din corpul renovat.] În sezonul cald primăvară-vară-toamnă, preţurile pornesc de la 130 lei/persoană/noapte (în camerele cu 3-6 locuri, baie pe hol) şi ajung până la 400 lei/cameră/noapte (2 paturi, baie proprie), respectiv 700 lei/noapte pentru un apartament cu două camere+baie; iarna (1 Decembrie-30 Martie) tarifele pornesc de la 150 lei/persoană (în camerele cu 3-6 locuri, baie pe hol) şi ajung până la 450 lei/cameră/noapte (cameră dublă, baie proprie), respectiv 700 lei/noapte pentru un apartament cu două camere+baie; micul dejun este inclus. După o reamenajare destul de laboriasă, în 2023 a fost introdusă în circuitul turistic și Cabana Pisici (o căbănuță aflată un pic mai sus de cabana mare); cu o capacitate de max. 14 persoane, se poate închiria la un tarif începând de la 2000 lei/noapte (max. 14 pers.). Cazare copii: 0-3 ani gratuit, copil 3-7 ani 100 lei. Cabana este pet-friendly dar va trebui să plăteşti o taxă de curăţenie pentru  animalul tău de companie, de 50 lei/zi. [Cere una din camerele cu balcon! 😉] Cabana Postăvaru este însă apreciată cel mai mult pentru mâncare şi atmosfera prietenoasă și prietenească. Familia care o administrează face toate eforturile ca aici să mănânci bine şi să te distrezi memorabil. Mâncarea se găteşte în fiecare zi (mănânci ce se găteşte, nu după ce pofte ai) şi are acel gust pe care doar mâncarea "la ceaun" îl are! Vei avea ocazia să încerci reţete tradiţionale, gen "ciorbă de salată", "ciorbă săsească cu cârnaţi", dar şi specialităţile casei - "salam de biscuiţi" şi "ceai cu stroh" 😋 [Ceai cu stroh şi cu... view! 😍] Tot timpul, „pe tablă” sunt câteva feluri de mâncăruri gătite (ciorbe/supe și feluri principale) și câteva „grătărele”.  Preţurile sunt şi ele "de cabană": la ultima noastă vizită berea pornea de la vreo 17 lei/draft 400ml, ciorbe/supe 22-25 lei, fel principal 25-40 lei, grătare de la 30 lei cu garnituri de 20 lei... [Ciorba de varză cu afumătură, una dintre „vedetele” meniului 😋] În sezon şi mai ales în weekend-uri trebuie să te înarmezi cu ceva răbdare ca să mănânci aici, nu e uşor lucru pentru personal să servească 140 locuri din interior + peste 140 locuri pe terasă. Dar atmosfera şi amenajarea celor două saloane şi priveliştea pe care o ai de pe terasă fac tot timpul şi banii! Terasa este de fapt o veritabilă platformă de observaţie, de pe care ai o panoramă de 100 grade asupra munţilor Bucegi, zonei Râşnov-Bran-Măgura, munţilor Piatra Craiului, Codlea, Ghimbav...  Programul restaurantului este 08:00-21:30 (ultima comandă). [Terasă cu super-panoramă!] Accesul la Cabana Postăvaru se poate face din Poiana Braşov pe jos (pe Drumul Roşu, traseu cruce roşie, aprox. 2h), cu Telegondola (care te lasă la aprox. 500m mai sus de cabană) sau cu una din telecabinele care urcă din Poiana Braşov (care te lasă la aprox. 20 minute de mers de cabană) . Poți să urci pe Postăvaru și cu bicicletă electrică, iar pentru asta la cabană a fost instalat un punct de încărcare e-bike, gratuit - cu sprijinul celor de la Cabana Postăvaru. ❤️ Iar pentru cei aflați în nevoie, la bar este un mic punct de „aprovizionare” cu piese de schimb: lichid tubeless, camere de 26, 27.5 și 29”, cablu schimbător. [Punct e-bike.] - update, redocumentare iunie 2023: am observat că cei de la cabană au început să îți îndulcească așteptarea la bar în zilele aglomerate de weekend, oferind gratuit spre degustare vișinata și afinata casei 👌 [Delicioase dar destul de tari, a se consuma cu măsură 😊] - update, redocumentare august 2024: în weekend, drumeților aflați în popas la cabană li se oferă gratuit un „bufet” cu fructe de sezon, pepene galben și roșu. 👌 - update redocumentare 01.05.2025: am încercat o ciorbă de văcuță (parcă nu la fel de bună ca în vizitele anterioare), una de salată cu afumătură (sățioasă și gustoasă) - 25 lei/porția, o porție de pulpe de pui cu cartofi la cuptor (50 lei) lângă care ar fi mers foarte bine și o salată de însoțire dar spre marea noastră dezamăgire nu aveau disponibilă niciun fel de salată, murături... nimic... 😲 Ne-au dezamăgit și micii, fără nicio legătură cu cei pe care-i mâncam de obicei aici: acum, pentru 45 lei am primit 4 mici cu nimic mai buni decât cei pe care îi mănânci în zona food a hipermarketurilor👎. Dacă mai adăugăm și atitudinea „deranjată” a chelneriței care ne-a luat comanda și comportamentul oarecum haotic al personalului de la bar (am observat că s-au produs ceva schimbări de personal), per total am avut parte de o experiență nu tocmai plăcută, pentru prima dată în mulții ani de când venim pe aici. 😔 În bar nu am mai regăsit „bufetul” cu micile tratații pe care le descoperiserăm anterior... poate sunt oferite doar în limita stocului disponibil... - update redocumentare 02.11.2025: într-o duminică frumoasă de noiembrie, ne-am așezat la masă deși am văzut că era foarte aglomerat, asumându-ne o durată chiar și de jumătate de oră până să ne vină comanda însă a durat mai mult până (doar) ne-a fost luată, explicația din partea chelneriței fiind că „a rămas singură pe tură”. O oră și jumătate mai târziu (!), când impacientarea noastră a devenit evidentă pentru chef-ul ieșit și el să dea un pic de ajutor pe terasă, ne-a abordat cerându-ne scuze pentru întârziere, explicându-ne că dintr-o eroare bonul de la comandă a fost marcat ca „servită”. I-am acceptat scuzele, numai cine nu muncește nu greșește dar... deja începuse să se însereze, să se facă frig, disconfortul tuturor celor din grup fiind major. Mâncarea a venit într-un sfârșit, după cum ni ne promisese „în câteva minute”, însoțită de încă niște scuze și de oferirea din partea chef a consumației, gest care a fost apreciat. Mâncarea - ciorbe cu afumătură, tocăniță de hribi cu mîmăliguță, varză nouă călită cu cârnați picanți - au fost ce trebuie. La fel și prăjiturile casei. Și un big like pentru drafturile de bere, umplute peste limita „standard”. În final, felicitări pentru felul în care a fost manageriată situația de către chef și pentru felul în care și-a făcut treaba echipa de la bar! Verdict după vizita de re-documentare: în continuare, un loc #undemergem. 👍🏽 [Consumația „de test” în cea mai recentă vizită.] Per total, pare că noul management demonstrează bune intenții în a readuce și păstra farmecul pentru care Cabana Postăvaru a devenit faimoasă în toată România. Disclaimer: textele din Unde Mergem® NU sunt reclame plătite de proprietari ci sunt recomandări obiective, realizate de echipa Unde Mergem după vizite de documentare/redocumentare şi culegere de informaţii făcute la faţa locului. Ne va fi de ajutor dacă le vei spune celor din locurile pe care le vizitezi că ai citit despre ei aici, în prima aplicaţie românească bazată pe conţinut documentat! 🙏🤗 De asemenea, va fi de ajutor să scrii o recenzie aici în care povesteşti experienţa ta şi spui cât de apropiată de adevăr este recomandarea noastră. Să mergi cu bine!
Cabana SKV Postavarul, Drumul Rosu, Poiana Brasov, RO, Brasov, Romania
Braşov (BV) Hoteluri
Închis
4.5 2 recenzii
Oraşul de la poalele Tâmpei avea indubitabil nevoie de un hotel amplasat fix la poalele Tâmpei. Iar acesta este Kolping, probabil hotelul cel mai orientat către "verde" din Braşov. La construcţie şi în amenajare au fost folosite foarte multe elemente naturale (piatră, sticlă, lemn); cosmeticele hoteliere sunt vegetale, inclusiv produsele folosite pentru curăţenie; toate camerele beneficiază de lumină naturală iar datorită apropierii de pădure ai parte permanent aici de concerte susţinute gratuit de cele mai drăguțe orchestre înaripate - nu trebuie decât să deschizi geamul de la cameră! Iar grădina din spatele hotelului este numai bună pentru o cură de linişte, relaxare şi aer curat; poate fi şi un punct de plecare într-o plimbare pe Tâmpa, nu trebuie decât să treci de o poartă şi gata, eşti pe poteca care duce spre vârful muntelui! [Cameră de unde vezi şi pădurea şi oraşul! 😍] În general hotelul are o preocupare deosebită pentru eficientizarea consumurilor și protejarea mediului – sunt folosite economizoare de apă la robineți, cartele pentru iluminatul din camere, becuri cu led, senzori de mișcare pentru lumină,  panouri solare, iar centrala termică se ajustează în funcție de temperatura exterioară. [Cosmetice şi accesorii eco.] Nu este permis accesul cu animale de companie în hotel. Orientat către o clientelă business și apreciat pentru evenimente corporate sau personale, hotelul  Kolping are 44 camere (twin/ matrimoniale/ /suite/ apartamente, în regim single şi double) şi 3 săli de conferinţe/evenimente, fiecare cu capacitate 4-40 persoane. Hotelul își are începuturile în anii 2007-2008, când a pornit cu 15 camere și sălile de conferință iar de-atunci până în prezent a trecut prin multe îmbunătățiri – au fost adăugate spații noi, s-a amenajat un lounge, sălile de conferinţă au fost renovate, s-a construit o aripă nouă de cazare (renovată și reamenajată deja de curând). [Una dintre sălile de cursuri/conferinţe.] Stilul general al hotelului este unul simplu, minimalist, degajat iar camerele sunt amenajate diferit, cu mici elemente individuale ce le dau trăsături specifice – unele camere au mochetă, unele nu, au pereți zugrăviți diferit, picturi etc. [Minimalist, curat, practic.] Cele mai dorite camere sunt cele cu vedere directă spre oraş; din 103, 104 (double city view) sau 202 (suită city view) te vei bucura de o priveliște extraordinară asupra centrului vechi al Braşovului! Indiferent de amplasare, toate camerele sunt curate și calde (și călduroase). În toate sunt disponibili papuci – un plus de valoare si de confort. [View din camera 202. 😍] Câteva camere au fotolii extensibile care pot fi folosite ca pat de o persoană iar la nevoie se poate pune un pat suplimentar (cu tariful aferent). Pătuț pentru copii dacă este necesar, este pus la dispoziție gratuit. Patru dintre camere au și aparate AC dar dată fiind apropierea pădurii, nu se simte nevoia utilizării lor. Tarifele camerelor cresc de obicei cu 10% în perioada de vară (iunie-septembrie). Click aici pentru disponibilitate, tarife actualizate 2025 și rezervări. [Cameră cu fotoliu-pat suplimentar.] Fiecare cameră are altă denumire iar povestea din spatele acestui detaliu merge până la primele momente în care s-a decis construirea. Hotelul este la bază un proiect al Asociației Kolping Romania care a imaginat o întreprindere atât lucrativă dar și cu un caracter social. Un hotel-școală, deschis pentru turiști dar unde să se organizeze și cursuri de formare profesională în domeniul ospitalității (bucătar, ospătar, lucrător hotelier), într-o comunitate în care de altfel turismul este un element economic foarte important. Entitățile interesate să sprijine acest proiect au făcut donaţii iar în semn de recunoştință, camerele de la etajele 1 și 2 au primit denumiri după numele donatorilor (care le și primesc atunci când se cazează la hotel). Ulterior, toți cei care au participat la a doua etapă de dezvoltare a hotelului, indiferent de modul în care au făcut-o (cu bani, cu forță de muncă ori cu ore de voluntariat) au “botezat” camere la etajul 3. Astfel, ai putea să stai în camera Caransebeș (pentru că s-a primit ajutor din partea filialei respective a asociației) ori în camerele Schweiz, Brixen sau Erfurt. Asociaţia a mai dezvoltat şi alte proiecte asemănătoare – o pensiune în Caransebeş, un centru educațional în Oituz, un hotel la Timișoara; iar între timp interesul s-a schimbat un pic (în funcție și de nevoile comunității) de la calificarea profesională la pregătirea practică a elevilor din formele de învățământ specializate și introducerea lor în câmpul muncii. Așadar, e posibil ca pe alocuri să fie nevoie de un pic de indulgență, căci... toți am fost la un moment dat la început... [Vedere din camera 303.] Un alt loc de unde te poți bucura de o panoramă deosebită asupra centrului vechi este şi restaurantul (sau terasa acestuia). Mâncarea este bună, serviciile la fel (oriunde te uiţi în jur vezi numai oameni zâmbitori), ambianţa foarte caldă, totul este curat şi bine întreţinut, oamenii de aici chiar îşi dau toată silinţa pentru ca experienţa oaspeţilor (indiferent că sunt turişti cazaţi sau doar participanţi la o conferinţă) să fie una plăcută. Meniul restaurantului este unul simplu dar cu preparate gătite bine. [Muşchiuleţ de porc cu sos vânătoresc şi cartofi aromaţi 130/150/120g, 38 lei.] Restaurantul nu funcționează tot timpul ci doar în zilele de vineri și sâmbătă iar în cursul săptămânii doar când sunt evenimente corporate. Cel mai bine ar fi să întrebi la rezervare despre programul restaurantului. Foarte drăguţ și primitor este şi lounge-barul de la etajul 1, care permite și accesul direct în grădina frumos amenajată, cu mobilier de terasă, loc numai bun pentru relaxare (nu este spațiu de servire). [Mâncare cu view. 😍] În lounge se servește micul dejun. Nu este unul spectaculos, e la nivelul de clasificare al hotelului, dar e satisfăcător iar produsele sunt proaspete - diverse brânzeturi, mezeluri, preparate calde (omletă, cremvuști, cârnăciori), dar și jumări, zacuscă, mozzarella bocconcini sau icre; legume, fructe (conservă), prăjituri, sucuri, ceai, cafea dar și cappuccino de la espressor self-service. Dacă vrei o discuție de afaceri la micul dejun ori ai prieteni cazați undeva unde nu se servește mic-dejun, acesta este disponibil la Kolping și pentru cei din exterior, pentru 35 lei. Deşi a fost extinsă de curând, de multe ori parcarea (gratuită) este neîncăpătoare în sezonul de vârf, când hotelul este rezervat complet ori când sunt evenimente. Dar din ce am văzut, se poate parca şi pe străduţele din apropierea hotelului (lasă doar un număr de telefon în parbriz, să poți fi contactat în caz de nevoie).  Hotelul dispune de 29 de locuri de parcare, unele acoperite (mergi până în spate). Dacă nu ai găsit loc, comunică la recepţie, căci se mai pot găsi soluţii. Atenție la accesul dinspre stradă, se face pe o rampă care ar putea da emoţii unui şofer mai neexperimentat 🙂 [Se poate parca şi pe străduţa din faţa hotelului.] Personalul este pozitiv, zâmbitor, dornic să satisfacă și să ajute (atât clienții cât și pe colegii începători), pregătit într-un mediu ce pare prietenos, bazat pe respect reciproc dar și pe ideea că nu există "nu se poate". Recepția funcționează între orele 8-20. În afara acestui program hotelul se închide iar odată cazat, accesul va putea fi făcut pe baza unui dispozitiv electronic care ți se înmânează împreună cu cheia. [Acces către parcarea principală acoperită.] Indiferent de oră,  intrarea în hotel se face prin lateral (urmărește indicatoarele) de la parcarea din spate – sunt mai puţine trepte, se ajunge mai ușor la lift și este mult mai ușor pentru persoanele cu dizabilități. [Rampa cu acces direct la lift.] Pe lângă raportul preţ/calitatea serviciilor foarte bun, recomandăm acest hotel şi pentru localizarea într-o zonă foarte liniştită.  Dacă vrei un loc mai calm și mai izolat, departe de zgomotul centrului vechi dar suficient de aproape de el, Kolping e o variantă bună. Vei fi deasupra centrului vechi, la doar 800m de Biserica Neagră, ceea ce va face plimbările între hotel şi Centru foarte plăcute, mai ales în sezonul cald. Iarna este amenajat în apropiere un patinoar. [Vedere de pe terasa restaurantului.]
Str. Petofi Sandor, nr. 27, Brasov, Romania, 500107
Poiana Braşov (BV) Hoteluri
Deschis
4.96 25 recenzii
Pe scurt, Hotel Escalade trebuie avut în vedere dacă nu vrei să cheltuieşti o avere pe un sejur în Poiană dar ai totuşi ceva pretenţii! Personalul hotelului va face tot posibilul să pleci mulţumit de aici: curăţenia este impecabilă, mâncarea este foarte bună iar oferta de divertisment şi Spa este bogată. O atenţie deosebită este acordată copiilor, fiindu-le dedicate două spaţii de joacă în (interior şi în exterior) şi o minipiscină, în zona de Spa. [Familiile cu copii se vor simți bine aici.] Să le luăm pe rând: Capacitatea de cazare este de 60 camere, organizate în două zone, de 3 şi 4 stele, între care nu există diferenţe extraordinar de mari - aripa hotelului în care sunt camerele de 4 stele are lift şi poţi coborî direct la Spa; din corpul de 3 stele cobori pe scări şi va trebui să traversezi zona de bar ca să ajungi la Spa. Camerele nu au aer condiţionat, pentru că în Poiană nu prea ai nevoie de aşa ceva 😉 Există posibilitatea instalării unui pat suplimentar, la un tarif de 90 lei (mic-dejun inclus). Vei fi surprins foarte plăcut de calitatea deosebită a produselor de cosmetică.  Am remarcat camera 205 din aripa de 3 stele - este uriaşă şi are două balcoane care îţi oferă o panoramă deosebită a muntelui Postăvarul! Tot în aripa de 3 stele se află şi cel 8 apartamente ale hotelului. În restaurant vei mânca foarte bine, indiferent că este vorba de mic-dejun, prânz sau cină (se închide la ora 22). Barul-lounge-cafenea este foarte drăguţ amenajat, are şi o mică terasă. Spa-ul (program 08-21, acces gratuit, exclusiv pentru clienţii hotelului) este punctul forte al lui Escalade: are o piscină măricică cu apă sărată (+ jacuzzi şi un bazin pentru copii), două saune (umedă şi uscată) şi o mică sală de fitness. Te poţi bucura aici şi de masaj terapeutic şi de relaxare oferit de personal calificat, la preţuri începând cu 75 lei/30 minute. Zona de activităţi şi divertisment conţine o sală de bowling (program 9-21, 50 lei/pistă/oră), biliard, ping-pong, darts, air-hockey, fusball - pentru tarife întrebaţi la recepţie.  Oferta de servicii este completată cu o şcoală de schi iar depozitarea echipamentului de schi&snowboard este gratuită, într-o cameră special amenajată. Dacă eşti pasionat de schi te vei bucura să afli că hotelul se află la doar 200m de telegondolă şi de telecabina Kanzel, deci poţi merge şi în clăpari până acolo! Datorită celor două săli modulare de conferinţe, foarte bine dotate, cu o capacitate totală de 180 locuri, Escalade este o destinaţie excelentă şi pentru evenimente corporate; în serile din sezonul cald se pot organiza şi focuri de tabără cu pachete de mâncare şi băuturi (la cerere), pe pajiştea de peste 5000mp din faţa hotelului! Parcarea este gratuită, păzită 24h/24h. Clienţii hotelului au la dispoziţie în parcare două staţii de încărcare electrică, cu plată în aplicaţia afişată. [Staţii de încărcare electrică.] Tarifele prezentate sunt informative. Pentru disponibilitate camere și tarife actualizate, sună la numerele din pagină sau click aici.
Strada Poiana Soarelui, nr 160, Poiana Brasov, Romania, 500001
Braşov (BV) Hoteluri
Deschis
Dintre foarte multele structuri de cazare clasificate 2 stele din Braşov, am decis să recomandăm acest hotel pentru 3 motive: este foarte mare (96 camere, twin şi matrimoniale); acces facil (indiferent dacă vii cu maşină sau fără); tarife foarte bune, de doar 220 lei/cameră (paturi twin), 230 lei (pat matrimonial) - tarif valabile indiferent de ocupare - o persoană sau două. Este preferat de familiile cu copii, grupurile mari de copii veniți la diverse competiții în oraș şi delegaţi în interes de serviciu cu bugete de călătorie reduse, pentru că oferă condiţii decente iar în apropiere ai de toate: restaurante (inclusiv un fast-food bunicel 😉), supermarketuri - foarte utile dacă vrei să cumperi nişte mâncare pentru micul-dejun (la data ultimei noastre documentări hotelul nu servea mic-dejun); staţia de autobuz (Liceul de informatică) este la 50m - linia 5 dacă vrei să mergi în Centrul Vechi. S-ar putea să te deranjeze izolarea fonică dintre camere (problema asta am întâlnit-o şi la hoteluri cu pretenţii mult mai mari 😐) şi mobilierul relativ vechi (dar bine întreţinut); vei aprecia însă frigiderele din camere, o dotare pe care o găseşti foarte rar la hotelurile de 2 stele. Parcarea auto gratuită are aprox. 20 locuri; dacă dacă este plină, poți găsi locuri pe străzile adiacente. Pentru disponibilitate, tarife actualizate și rezervări, click aici.  
Strada Lunii nr. 3, Brașov, România
Braşov (BV) Hoteluri
Deschis
5.0 9 recenzii
Indiferent dacă vii cu business prin Braşov sau eşti în trecere rapidă, Hotel Braşov are câteva atuu-uri deloc de neglijat: - este departe de aglomeraţia din Centrul istoric şi îţi oferă acces facil către toate punctele de interes din oraş, este foarte aproape de gară şi vei găsi câteva restaurante destul de bune pe o rază de 5 minute de mers pe jos - are locuri de parcare suficiente (fără taxă) la stradă şi în curtea interioară - unde este şi o staţie de încărcare pentru maşini electrice tip 2 (european) de 22kW si 32A 🙂 - există posibilitate de cazare fără mic-dejun (se scade din preţul cazării, poţi afla detalii la recepţie) - te va ajuta dacă pleci devreme sau vrei să iei micul-dejun în oraş cu un partener de afaceri - este curat, intim, sigur (supraveghere video, seif în cameră) - o atmosferă de boutique-hotel - personal amabil, la recepţie găseşti tot felul de materiale informative despre Braşov - poţi sta la o discuţie cu un partener de afaceri în salonul de mic-dejun iar dacă vrei să faci o prezentare poţi închiria sala de conferinţe dotată cu flip-chart şi proiector (40 locuri, 80 lei/h sau 600 lei/zi) - raport preţ-calitate apreciat de clienţi, click aici pentru disponibilitate și prețuri actualizate. Cele 18 camere pot fi închiriate în regim single-twin sau dublă-confort (pat matrimonial), ai acces la saună şi masaj (contracost).  Dacă nu poţi dormi decât într-o linişte deplină, solicită o cameră cu vedere la grădina din spate pentru că în camerele de la stradă se mai aud unele maşini cu motoare mai zgomotoase. 
13 Decembrie nr.38, Brasov, Romania, 500199