Prima dată când am trecut prin Cristian, cu mașina, am gândit: „Ce nume de localitate!” dar în scurt timp ne-am dat seama că a fost singurul pe care l-am reținut, din toate satele traversate în drumul nostru spre Bran. Și am remarcat casele săsești mari care străjuiau toată lungimea șoselei naționale pe care am străbătut-o.
A doua oară „ne-a intrat în urechi” Cristianul drept satul unde își cumpără case mulți brașoveni care vor să „scape de oraș” (majoritatea se și mută acolo).
Mai târziu, și treptat, informațiile s-au tot adunat și am aflat că aici oamenii sunt gospodari și ospitalieri, că au transformat comuna în una modernă și foarte frumoasă. Cristianul este mult mai mult decât ceea ce se poate vedea de pe drumul național. Cristianul este un melanj de românism și ortodoxism cu tradiție săsească și evanghelism, centrate în jurul celor două biserici. Acest melanj se vede în modul în care sunt așezate și construite clădirile, se vede chiar și în denumirea localității care până la urmă face referire la creștinism indiferent de ritualuri.
Satul-comună are două biserici – una ortodoxă și una evanghelică, în jurul cărora s-au așezat și dezvoltat și comunitățile – română și săsească, dând imagine și spirit și localității. Relatările spun că locul de naștere al Cristianului este „vatra cutunului”, nucleul comunității românești ortodoxe.
Dar Cristian nu este numai despre biserică. Este și depre școli, despre case de cultură, despre arhitectură, despre tradiții. Casa de cultură săsească de exemplu este un unicat arhitectural dar și casele însele, vechi, unele restaurate și renovate, colorate, creează o imagine pitorească; majoritatea păstrează pe frontoane numele proprietarilor.
Prima mențiune documentară a localității datează din 1362. Într-un privilegiu regal din 1377 apare denumirea Nova Civitas. În 1510 se atesta că în comuna Cristian (Neustadt) locuiesc 124 gospodari, 3 jeleri, 12 văduve, 9 săraci, 1 morar, 1 servitor și 4 păstori (recensământ în Evul Mediu). În 1600 Cristianul este incendiat de Mihai Viteazul iar în 1611 de trupele principelui Báthory (nu prea aveai parte de liniște la finele Evului Mediu ...). A mai trecut prin momente grele localitatea – incendii, locuitori izgoniți, jafuri, ciumă – până spre 1860 când lucrurile s-au mai liniștit și progresul a început să ia locul distrugerilor; se construiesc școli moderne, fabrici, cale ferată, se introduce curentul electric. O altă pagină tristă în istoria Cristianului a fost scrisă începând cu Al Doilea Război Mondial, mai exact cu deportările sașilor și naționalizarea bunurilor acestora.
Geografic, Cristianul este așezat într-un cadru de carte poștala – dominat de departe de masivul Postăvaru și înconjurat de Bucegi, Piatra Craiului și Măgura Codlei, tot atâtea puncte care îți captează privirile. Râul Ghimbășel, în drumul lui către Olt, îl împarte aproape simetric în două.
Legende născute probabil în nopți reci de iarnă, în jurul focului, atribuie denumirea localității unui tânăr pe nume Cristian care s-a refugiat cu iubita lui, săracă și neacceptată de părinții băiatului, pe aceste locuri, pe malul Ghimbășelului, unde a construit o moară. Alți bătrâni povestesc depre fiica unui comite, Cristiana, care deținea pământurile de aici. Voci mai științifice spun că denumirea localității se trage de la creștinii care au întemeiat-o. Dar oamenii au nevoie de povești ...
Oameni gospodari și muncitori, cristolovenii au fost în strânsă comuniune cu natura, ca de altfel toți țăranii, și au păstrat până azi, în ciuda modernizării activităților de producție, obiceiuri și ritualuri menite să aducă recunoștință ori să invoce fertilitate.
Dacă te afli în Cristian vara, la sfârșitul secerișului ai putea asista și participa la „Drumul Pâinii” - trei zile pline de simbolistică, bucurie, cântece și petrecere.
În septembrie se sărbătoresc Zilele Cristianului – voie bună, artiști, meșteșugari. Dacă te prinde în Cristian începutul primăverii ai putea avea ocazia să admiri Roainea (recuzita este expusă în sala de la intrarea Bisericii Evanghelice) – ritual menit să sperie și să alunge iarna și duhurile rele ale întunericului, care trebuie să lase loc soarelui, luminii, căldurii. Cete de mascați, tobe, cai împodobiți, fanfară. Roainea e roata vieții, pe care se invârt un mire și o mireasă, alergând mereu unul după altul, simbolizând succesiunea anotimpurilor.
Păpuşile folositea la Roainea.
Din 1990, din doi în doi ani, în octombrie, are loc Festivalul coralelor bisericești din Țara Bârsei, eveniment care promovează munca și talentul coriștilor. Tot aici, din 2010, vara, de obicei în iulie dar se mai întâmplă și pe la începutul toamnei, din ce în ce mai renumitul Cartfest, festival internațional de artă – teatru, dans, artiști renumiți, ateliere de creație, carte, film, muzică.
Dacă reușești să urci în turnul bisericii fortificate, ți se dezvăluie imaginea unuia dintre cele mai frumoase sate din regiune – organizare armonioasă, culori vii, bunăstare, liniște – acesta este Cristianul (sau Keresztényfalu sau Nova Civitas sau Neustadt sau Noscht ... după vorbitori și timpuri ...). Acordă-i (măcar) o zi din viața și vacanța ta. E la doar 9 km de Brașov, pe foarte popularul drum DN73 spre Bran. Sperăm că în inevitabila dezvoltare urbanistică se va reuși păstrarea caracterului, arhitecturii și spiritului locului.
În Cristian poţi ajunge cu maşina, cu trenul Regio Călători care circulă între Braşov şi Zărneşti, sau cu autobuzul - din Braşov sunt cinci linii metropolitane, 110, 120,130, 131 și 140 care pleacă de la Stadionul Tineretului.
