Fundata
În judeţul Braşov nu se află doar oraşul aflat la cea mai mare altitudine din România - Predeal - ci şi localitatea cea mai apropiată de cer (1360m): satul reşedinţă a comunei Fundata. 😍 Şi vei simţi asta la fiecare pas, indiferent în care dintre cele trei sate ale comunei (Fundata, Fundăţica sau Şirnea) te vor purta paşii: aer proaspăt, privelişti uimitoare oriunde întorci privirea, ploi curate de vară şi ninsori grele iarna...
În 1973, prin ordin al ministrului turismului de atunci, două din cele trei sate ale comunei (Şirnea şi Fundata) au fost decretate drept "sate turistice", împreună cu alte 12 sate de pe întreg teritoriul României. Dar, ca o recunoaştere a istoriei şi autenticităţii locurilor, comuniştii declaraseră încă din anul 1968 Şirnea ca primul sat turistic din România, invitând aici turiştii străini ca să-i cunoască istoria şi tradiţiile. În acelaşi an, la Şirnea a fost amenajată şi prima pârtie de schi cu nocturnă din ţară, ale cărei "vestigii" pot fi văzute şi astăzi.
Merită să petreci timp în Fundata. Sunt multe locuri de cazare, pentru toate buzunarele şi gusturile, de la tradiţional-rustic şi până la ultra-modern. Ai nenumărate poteci şi drumuri de ţară pitoreşti unde vei întâlni turme de oi şi localnici care mulg vacile în ceas de seară. Te vei putea reculege la monumentul ridicat în memoria primului ofiţer român ucis în Primul Război Mondial, în locul unde era graniţa dintre Regatul României şi Imperiul Austro-Ungar, în 1916... Este un loc ce pare încremenit în timp!
Aici, pe Vârful Băcârcea de pe muntele Giuvala, se află şi o Staţie meteorologică unde au fost înregistrate câteva recorduri climatologice ale zonei:
- cantitatea maximă de precipitații căzută în 24h: 120.8 l/mp înregistrată în 23 iunie 2012;
- grosimea maximă a stratului de zăpadă: 166 cm, în 14.03.1984.
Temperatura aerului a variat între 29,7°C (maxima absolută, in 25 august 2012) şi -23,6°C (în 24 ianuarie 2006).
În Fundata poţi ajunge cu:

- maşina, pe DN73 care face legătura dintre Braşov şi Piteşti prin culoarul Rucăr-Bran
- autobuze care pleacă din Braşov, Autogara 2 - Codreanu, informaţii la tel. 0268426332
- autobuze care pleacă din autogara Montana din Campulung-jud. Argeş, informaţii la tel. 0248533351
De făcut în zona Fundata
Tururi, drumeţii, topuri şi recomandări... află tot ce trebuie să experimentezi atunci când eşti în zona Fundata!