Muzeul Național Secuiesc

Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe este unul dintre acele locuri în care merită să încetinești ritmul și să lași vizita să se desfășoare în tihnă. Nu veni pe fugă — rezervă-ți măcar două ore (noi am stat aproape 4 😊) pentru a descoperi atât expozițiile din interior, cât și spațiul exterior, amenajat ca un mic parc dendrologic, cu foarte multe exponate, inclusiv cu o casă de sec. XVIII strămutată aici. Totul e foarte bine organizat, cu QR-coduri care trimit la explicații și povești detaliate, în română, maghiară și engleză, plus multe „jocuri” care fac deliciul copiilor mari și mici: ecrane interactive, proiecții de filme, căști audio, ochelari VR și realitate augmentată care te face să trăiești istoria!

Încă din stradă, clădirea atrage atenția. Gândită încă de la început ca sediu al Muzeului și proiectată în 1911 de arhitectul Kós Károly, una dintre figurile importante ale arhitecturii transilvănene de început de secol XX, construcția combină armonios elemente inspirate din arhitectura medievală ardeleană cu motive tradiționale secuiești. Materialele - fier, țiglă, marmură, piatră, lemn – sunt în mare parte locale, aduse de pe dealul Őrkő de la marginea orașului sau de prin pădurile de la Bodoc şi Lăzarea. Gardul curții de acces și cele două turnuri, unul deasupra porții și unul deasupra intrării principale, sunt acoperite de ţigle smălțuite tip Zsolnay - aduse din Kunszentmárton, Ungaria - acestea fiind cam singurele elemente care nu au fost realizate aici, de meșteri din ținutul secuiesc.

Arhitectul a urmărit personal etapele construcției până la inaugurarea din 1913, însă forma finală a ansamblului a fost definitivată abia în 1978, când aripa nordică a primit aspectul actual. Restaurarea recentă, încheiată în 2023, a modernizat spațiile expoziționale și infrastructura muzeală, păstrând caracterul istoric al clădirii.

Povestea muzeului începe însă cu mult înaintea clădirii. Instituția își are originea în colecția privată a Emíliei Cserey Jánosné Zathureczky, a cărei statuie poate fi văzută în curtea exterioară. 

Cunoscută ca Emília Cserey, cea considerată a fi întemeietoarea muzeului s-a născut într-o familie venită din Ungaria de Sus (Slovacia de astăzi) și stabilită în Transilvania în 1817. Tatăl era administrator al mai multor domenii ce aparțineau familiilor nobile din zonă, printre care și cel al familiei Daniel din Tălișoara, Emília fiind botezată la 21 noiembrie 1824, chiar la Tălișoara. După căsătorie s-a stabilit la Imeni, unde a început să adune în conacul familiei tot felul de obiecte descoperite în periplurile sale prin Ardeal, într-o colecție privată a cărei primă expoziție a avut loc în 1875. Colecția a crescut rapid iar după ce a fost donată națiunii secuiești și declarată proprietate obştească în anul 1879, a fost mutată la Sfântu Gheorghe, fiind găzduită până în anul 1892 într-una din clădirile Colegiului Székely Mikó, la etajul aşa-numitei case Béld.

Muzeul a devenit rapid un reper cultural regional, după participarea la Expoziția Universală de la Paris din 1900 începând să fie apreciat în cercurile științifice europene. În 1913 muzeul se mută în noul lui sediu iar după Unirea de la 1918, datorită statutului său juridic specific (instituţie autonomă), Muzeul rămâne în continuare în proprietatea Secuimii, bucurându-se de o recunoaștere din ce în ce mai mare. În perioada interbelică, Muzeul este privit ca un exemplu de înalt profesionalism şi este vizitat, la ordinul regelui Ferdinand, de savanţi ca Grigore Antipa şi de personalităţi ca viitorul premier al României, generalul Constantin Sănătescu. A fost singurul muzeu din provincie care a reprezentat România la Expoziţia etnografică de la Geneva (1925).
Dar istoria sa include și momente dramatice: în 1945, o foarte mare parte din patrimoniul evacuat (peste 30.000 de piese, peste 80% din colecție) din calea războiului este distrus într-un bombardament executat de trupele sovietice la Zalaegerszeg, Ungaria...

Vizitarea muzeului începe la parter, unde sunt amenajate principalele expoziții. Înainte de toate, pentru a-ți face o idee despre originile secuilor și despre ținutul secuiesc, citește panourile care încadrează spectaculosul vitraliu de deasupra scărilor.
Numit „Prinţul Csaba pe Calea înstelată”, vitraliul îl reprezintă pe primul conducător al secuilor; proiectat în anul 1933 de contele-scriitor maghiar Miklós Bánffy, din lipsa banilor a putut fi realizat abia în 2012 de András Makkai, un sculptor clujean.

Expoziția Repere reunește obiecte reprezentative din colecția muzeului, adunate în peste 150 de ani de existență. Aici vei vedea artefacte arheologice, documente vechi, obiecte de patrimoniu, picturi și piese etnografice. Printre ele se numără primul registru al vizitatorilor muzeului din conacul de la Imeni (care începe cu data de 20 iunie 1875), un coif de dragon (soldat din cavaleria imperială austriacă), lădița inscripționată MÁV (Căile Ferate Maghiare de Stat) în care Muzeul din Göcsej (Ungaria) a returnat aproximativ 40 de obiecte recuperate după bombardarea din timpul războiului, o lingură de lut pictată descoperită în situl ancestral de la Ariușd (sec. V-IV î.Hr.), tabloul „Femeie în rochie albastră” pictat în 1840 de Miklós Barabás, unul dintre cei mai importanți exponenți ai picturii Biedermeier maghiare care, născut la Mărcușa, și-a petrecut o mare parte din copilărie la Dalnic.

O sală din expoziție este dedicată restaurării recente a clădirii, iar alta găzduiește Altarul de la Zăbala, un triptic renascentist târziu din secolul XVII. Cei dornici să afle mai multe au la dispoziție, proiecții, tablete interactive și QR-codurile plasate lângă fiecare obiect expus. 👍

Dacă Reperele ți s-au părut interesante, să știi că de-abia ți-ai făcut încălzirea 😊 pentru că, în zona din partea stângă a parterului poți face cunoștință cu Geniile din spatele eroilor – o expoziție dedicată felului în care secuii din cele Trei Scaune (târgurile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Covasna, precum și împrejurimile lor) și-au organizat trupele și au creat unul dintre cele mai mari centre industriale militare din regiune. Folosind aproape exclusiv resurse locale au încercat să reziste represaliilor trupelor ruso-austriece după participarea la Revoluția și războiul de independență din 1848-1849, unul dintre evenimentele definitorii din istoria maghiarilor.

Pe lângă foarte multe informații interesante și obiecte originale (printre care și singurul tun din perioada pașoptistă păstrat în România), expoziția are și câteva elemente interactive: un ecran unde poți vedea cum ți-ar sta în uniformă de husar – și dacă îți place, poți salva poza ca suvenir 😊; ochelari VR cu care te poți antrena la trasul cu rachete incendiare; activități digitale și instalații care explică modul în care erau fabricate armele sau echipamentul militar, modul de dispunere pe teren a trupelor. Tot aici te poți juca încercând să echipezi și să pregătești pentru luptă un soldat din acele timpuri; sau poți să vezi cât de bun ai fi fost să găurești un tun – da, și noi ne-am mirat să aflăm că țevile tunurilor se făceau prin găurirea unei piese din bronz turnate masiv...

La etaj, expoziția Dna Cserey – 200 spune povestea fondatoarei muzeului și contextul social și cultural în care a apărut instituția. Pe lângă obiectele care au aparținut sau au legătură cu Emília Cserey, în această sală poate fi văzut, de foarte aproape, un întreg tavan casetat, adus de la biserica reformată din satul Brateș; format din 127 de casete pictate, fiecare diferită, datează din sec. XVIII.

Celelalte săli de la etajul 1 găzduiesc expoziția temporară Secuii – Trăsături moștenite, care prezintă identitatea culturală a secuilor prin obiecte de uz casnic, costume populare, mobilier pictat, unelte și materiale multimedia. Poți asculta muzică populară din diferite zone ale Ținutului Secuiesc, poți explora detaliile portului tradițional sau poți afla despre meșteșuguri și viața de zi cu zi din comunitățile secuiești. Poți afla, în sfârșit, chiar și rețeta secretă a vestitului chimion secuiesc. ☺️

La fel ca și în celelalte expoziții, și aici e vorba nu doar despre obiecte ci și despre oamenii care și-au făcut datoria cu responsabilitate pentru comunitatea lor indiferent de locul ocupat pe scara socială, fie că modelau oale de lut, construiau porți și stâlpi secuiești, reconstruiau orașe întregi mistuite de foc, tipăreau abecedare sau... creșteau copiii celui care urma să devină președintele comunist al României.

După vizitarea clădirii, merită să petreci timp și în curtea muzeului, unde există și un mic ansamblu de artă tradițională secuiască în lemn, format dintr-o poartă secuiască datată 1761 și o casă construită în 1767 în satul Potiond, comuna Ciucsângiorgiu din jud. Harghita, strămutată aici în anul 1937. Cunoscută sub numele Casa din Ciuc (după proveniență) sau Casa lui Csiszér (după numele ultimului proprietar), este de neratat dacă vrei să-ți faci o idee despre cum trăia pe vremea Mariei Tereza o familie de secui din clasa mijlocie. Vizitarea casei este inclusă în biletul de intrare, nu trebuie decât să soliciți la casa de bilete să meargă cineva să o deschidă și să te însoțească pe durata vizitei.

După ce treci prin tinda parţial închisă cu scânduri traforate, intri în camera de locuit. Aici își ducea traiul de zi cu zi întreaga familie, aici dormeau și aici mâncau ce găteau la vatra liberă – conceptul de cameră de zi cu bucătărie deschisă e mult mai vechi decât credeam 😊. Pe bârnele tavanului pot fi observate încrustate câteva elemente tradiționale (soare, stea) iar pe unele dintre ele încă se poate vedea anul construirii și alte câteva informații prin care s-au transmis posterității nu doar numele primilor proprietari ci și ocupația capului familiei – soldat de cavalerie. 

 

Alăturat camerei de zi se află o cameră cu rol de cămară, prin care se trece către camera „curată” sau „frumoasă”, care era folosită doar în zilele de sărbătoare și unde erau primiți cei veniți în ospeție.
Mare grijă la cap când treci dintr-o cameră în alta 😊 în acele vremuri ușile erau așa, ca de pitici. Nu doar din cauză că oamenii erau mai scunzi neavând parte de atâta belșug de hrană ca în zilele noastre, ci și din motive practice, de economisire a energiei. Ca să păstreze cât mai bine căldura, care merge sus, către tavan, pragul de sus al ușilor se construia cât mai jos posibil, astfel încât atunci când se deschidea ușa să iasă cât mai puțină căldură din cameră. Ingenios.

Un pic mai sus de casă mai pot fi văzute încă două porți, o cruce, câteva piese litice din epoca romană și colecție impresionantă de stâlpi funerari, unii dintre ei vechi de peste o sută de ani.
Cu o origine care se pierde în vechime, înainte de migrațiile strămoșilor din Asia Centrală, stâlpii funerari secuiești sunt monumente de lemn tradiționale care se așezau (și încă se așează) la morminte, sculptate cu motive și simboluri care prezintă biografia decedatului/ei: ocupația, vârsta, câți copii a avut. Lângă cealaltă latură a clădirii muzeului se află un lapidarium ce adăpostește pietre funerare medievale, printre care și cea a unui cavaler.

Vizita este ușor de parcurs datorită organizării moderne, materialelor explicative în mai multe limbi, instalațiilor interactive și facilităților precum liftul.
Biletele standard costă 25 lei/adult, cu reduceri și gratuități pentru anumite categorii de vizitatori; există chiar și un bilet pentru familii de 2 adulți + 2-5 copii la 60 lei iar pentru turiștii care vor să viziteze și celelalte muzee din județ, un bilet integrat județean valabil 7 zile (click aici pentru detalii).
La casa de bilete  se află și un mic magazin de suveniruri și o garderobă, foarte utilă pentru lăsarea hainelor groase în timpul anotimpului rece. Fotografierea este permisă, iar parcarea publică (fără plată la data documentării noastre) se află chiar pe strada din fața muzeului.

Pe scurt, Muzeul Național Secuiesc este unul dintre cele mai vechi muzee din România, un loc care spune coerent povestea unei comunități și istoria unei regiuni întregi — de la mituri fondatoare și tradiții locale până la momentele complicate ale istoriei Transilvaniei, unde vei avea ocazia să afli cam tot ce trebuie știi despre secui și locurile lor de viețuire. Dacă îți plac muzeele care combină patrimoniul, arhitectura și tehnologia într-un mod coerent, sunt șanse mari să pleci de aici cu senzația că timpul a trecut mai repede decât te așteptai.