Sfântu Gheorghe (Delta Dunării)

Colț spectaculos de Românie, satul-comună Sfântu Gheorghe e un capăt de lume pierdut printre ape. Izolat, dependent de natură, de capriciile ei și de tot ce are ea de oferit, e un labirint de canale și lacuri unde poți ușor să te pierzi, și la propriu și la figurat, sau să te regăsești 😉,  printre stufărișuri, nuferi și cântece de păsări. O lume a pescarilor, a haholilor și lipovenilor, cu o viață aparte, pe care am început, din ce în ce mai abitir, să o cotropim noi, „continentalii”. Frumos ar fi să o și înțelegem și să o și protejăm.

La Sfântu Gheorghe se ajunge doar pe apă; trebuie doar să decizi unde vrei să lași mașina și cât de repede vrei să ajungi; variante sunt multe, din mai toate localitățile de pe malul Dunării, cu diverși operatori de transport.
Noi, de exemplu, am ales Mahmudia. Am găsit exact pe malul apei o parcare privată, îngrădită și păzită; pentru 15 lei/24 h, pleci liniștit spre vacanță. Iar la câțiva metri distanță, comod, se afla locul de îmbarcare, de unde am luat o barcă rapidă. Aproximativ o oră și 70 lei/persoană mai târziu debarcam la Sf. Gheorghe.  

Portul de astăzi este unul relativ modern (oricum, îmbunătățit) și primește atât nava pasager Navrom (care vine de la Tulcea) cât și ambarcațiuni mici. Am remarcat aici și Ambulanța care deservește localitatea și care este, evident, tot o barcă. Tot aici trag și bărcile pescarilor care aduc marfă proaspătă la cherhana; dacă prinzi momentul, dacă te trezești suficient de devreme, poate fi o scenă interesantă. Pescuitul este principala activitate și sursă de venit a localnicilor din Sf. Gheorghe iar haholii pescari de aici sunt legendari pentru sturionii pe care îi prindeau când pescuitul era permis la această specie (acum, legendele nu s-au mai prea actualizat, că sturionul e protejat iar cu braconajul nu te prea poți lăuda...).

De altfel pontoane sunt numeroase de-a lungul malului și poți debarca, de exemplu, chiar cât se poate de aproape de locul unde ești cazat.

Satul nu are foarte multe de oferit din punct de vedere arhitectural sau al obiectivelor culturale; dar este curat și frumos, atât cât permite capătul de lume unde s-a așezat. Căminul Cultural, Primăria, Dispensarul, cele 2 blocuri de locuințe, sunt cele mai impunătoare clădiri, amintind de perioada anilor ‘50-’60, probabil cea mai înfloritoare a comunei. 

Locuitorii comunei sunt ortodocși de rit vechi iar prima biserică a fost construită în 1820, din lemn. A ars din temelii în 1880 iar pe locul ei a fost construită una nouă, cu un important ajutor, spun bătrânii, din partea Regelui Carol I. Însă și aceasta a ars, în 1896. În același an a fost construită actuala biserică, cu hramul Marelui Mucenic Sfântu Gheorghe, prăznuit pe rit vechi, în 6 Mai. Zi în care se desfășoară și Sărbătoarea comunei: după o slujbă religioasă, se dă startul distracției, cu DJ, recitaluri, concerte, tot felul de concursuri (inclusiv unul de dat la rame), street-food, foc de artificii...

Nisipurile de la Sf. Gheorghe, care alcătuiesc toată fundația pe care e construit satul, sunt mărginite și de Mare și de Dunăre, iar o plimbare pe ulițele din nisip fin (cu nume de pești, păsări sau flori din Deltă), pe digul ce desparte satul de Dunăre sau printre bălți și canale către plaja sălbatică, îți va deschide priveliști pitorești cu văcuțe care pasc liniștit, egrete grațioase, case tradiționale, lebede elegante, pelicani grași.

În fiecare plimbare făcută cu barca pe canalele Deltei ne-am regăsit în dilemă, între tristețea falimentului industriei românești a pescuitului și bucuria transformării regiunii în rezervație. Vechea cherhana de la Sfântu Gheorghe nu face excepție – construită între 1950-1953, a fost cea mai mare din deltă, uriaș punct de colectare și prelucrare a peștelui; avea inclusiv ghețărie – iarna localnicii tăiau gheața din Dunăre și o depozitau aici, asigurând necesarul inclusiv pe vară; trecută și prin ceva mâini private, astăzi zace în paragină, umbră palidă a ce-a fost odată. Partea bună – aria a devenit protejată, populațiile de pești și păsări ar trebui să se refacă.

Insula Sacalin (una dintre insulele barieră ale României) este o zonă strict protejată și neaccesibilă, dar poate fi admirată de la distanță (un binoclu ar fi ideal). Adăpostește colonii importante de pelicani, egrete și stârci, iar noi ne-am bucurat să observăm inclusiv o pereche de vultur codalb. Formată prin depunerea aluviunilor aduse de fluviu după inundațiile catastrofale din Europa din 1897, insula a închis linia țărmului deltaic, formând o lagună cu apă salmastră (amestec al apelor dulci ale Dunării cu apele sărate ale Mării Negre), denumită Meleaua Sacalinului sau Meleaua Sfântu Gheorghe, cu fund nisipos și ape care rar depășesc 1,5 m adâncime; și specii ideal adaptate și integral protejate (pescuitul aici este total interzis).

Plaja, situată la aproximativ 3 km de sat, rămasă din fericire sălbatică și neamenajată, este în același timp spectaculoasă și neprietenoasă, loc de rătăcire și de regăsire. Cu nisip fin de-ar face invidioase cele mai de fițe plaje de pe litoral, cu apă puțin adâncă și curată, este clar atracția locului (iar în full sezon se cam simte... cu toate neajunsurile...). Există un „trocarici” care în sezon transportă turiștii până la plajă, dar nouă ne-a plăcut mult să facem drumul pe jos. În capătul sudic al plajei se întâlnesc apele Mării Negre cu cele ale Dunării, la Capul Buival, care înaintează mult în apă, de, spun oamenii locului, poți merge pe picioare aproape 2 km în larg. Probabil că nu e totuși recomandat... 

Gura de vărsare a canalului oferă o priveliște superbă, indiferent că o abordezi pe apă sau pe uscat. Este una dintre cele mai mari guri fluviale neafectate de intervenții antropice din Europa, reprezentând o atracție și pentru cercetarea științifică. Curenții sunt puternici în zona de confluență, deci scăldatul este interzis.

Există la marginea plajei și o mică terasă, unde îți poți potoli setea, foamea ori pofta de dulce și sta la umbră când arde soarele mai tare.

Îți recomandăm din suflet o plimbare de-a lungul plajei până la Capul Buival și apoi în sus pe malul Dunării, până unde permite natura – uneori apele sunt crescute și nu poți avansa prea mult ori face scurtături spre sat. Peisajul e spectaculos și, dacă ești pasionat, ai o mulțime de lucruri de admirat – de la soarele care pătrunde printre crengile arborilor la varietatea de insecte, de la liane care sfidează gravitația la tot felul de păsări mai mici sau mai mari, la milioanele de cochilii aduse de ape...

Vântul îmbibat de sare de mare poartă în toate zările, mai ales la ceas de seară, serenadele corurilor de broaște și trilurile păsăretului, care mai de care mai aparte și mai speciale.

Iar dacă pasiunea ta în ce privește fauna Deltei se rezumă la... pescuit 😉, Sfântu Gheorghe oferă numeroase variante, atât de pe mal cât și de pe apă – canale, bălți, unde poți da la cam orice recomandă solunarul și permite prohibiția. Noi ne-am dus din portul turistic spre Canalul Tătaru și am lansat în mai multe zone; de prins am prins... experiență... dar ne-am bucurat de pelicani, rândunele, rațe, nuferi... 😍

Ce e sigur, odată ajuns la Sf. Gheorghe, e că vei mânca muuult pește (chiar dacă tu vii cu juvelnicul gol de pe baltă); rar brânzeturi, păsăret sau „porcării”...  De la icre la pește fript pe grătar, de la sărături-afumături-marinate la borș, de la pește prăjit la chiftele din pește, de la saramură la plachie... pește, pește, pește... Dacă îți dorești o experiență autentică, să fii pregătit, că s-ar putea să fie o „provocare”… 🙂 Și e normal, de altfel, căci este cea mai la îndemână resursă; toate celelalte sunt dificil de procurat...

Se spunea că bărbații Deltei pleacă la pescuit doar cu ceva pâine, una/două cepe, sare, oțet și ardei iuți, dar cumva, printre plauri, construiesc cea mai gustoasă ciorbă de pește. Iar papilele și nasurile fine și experimentate spun că știuca miroase a iarbă de mare și are gust de migdale și că somnul are gust de castane prăjite... 

Specialiștii spun că Sf. Gheorghe este locul de origine al faimosului storceag – un amestec de bucătărie românească și ucraineană, de pescăresc și continental, o ciorbă ușoară, din pește alb mare și legume, dreasă cu smântână bătută cu ou și cu mărar.

Hmm... Începe să te tenteze o vacanță la Sfântu Gheorghe? 😎