Sarichioi

Sarichioi. Parcă sună a departe și a străin. Iar dacă nu ești locuitor al Dobrogei chiar este; departe și străin. Sau poate mai degrabă suficient de străin cât să pară departe și neatractiv. Dar dacă treci peste aceste „păreri”, cel mai probabil ți-ar plăcea Sarichioi. Îți povestim noi un pic de ce.
Formată din satele Sarichioi (reședința), Zebil, Enisala, Sabangia și Visterna (în ordinea descrescătoare a populației), comuna Sarichioi este Dobrogea însăși, în miniatură; același melanj amețitor de nații și elemente naturale, de rezonanțe și culori, de istorie și tradiție.

Un bun prieten al Unde Mergem caracteriza satul Sarichioi drept „inima lipovenească a Dobrogei de Nord”. „Inimă” pentru că este așezat exact în centrul județului Tulcea și „lipovenească” pentru că mai bine de 93% din populație este în prezent alcătuită din ruși-lipoveni.
În trecut însă... lucrurile au început altfel și foarte demult... La Sarichioi a fost descoperită o așezare neolitică datând tocmai din prima jumătate a mileniului 5 î.e.n.; de asemenea fragmente ceramice mai „recente”, din mileniile 4-2 sau din epoca fierului (sec. 9-7 î.e.n.).
Sarichioi se spune că ar fi fost fondat, pe amplasamentul actual, de otomani, fiind menționat într-un document din 1530, sub denumirea Sari-Koy, care înseamnă „sat galben” (probabil datorită pământului loessic predominant, din care erau construite inclusiv casele). Inițial locuitorii majoritari ai satului galben erau tătarii.

Marea Schismă din Biserica Ortodoxă Rusă de după 1650 a reprezentat începutul unui nou capitol important pentru istoria satului Sarichioi. Neacceptarea reformei din Biserica Rusă de către întreaga populație a însemnat excomunicarea și marginalizarea oponenților. Disensiunile profunde dintre credincioșii de rit vechi (oponenții reformei) și țar (care a implementat și intensificat atât reforma cât și măsurile aplicate nesupușilor) i-au determinat pe cei dintâi să ia drumul pribegiei, ajungând inclusiv în zona Deltei Dunării. Primii au fost cazacii nekrasoviți, care au început înființarea de localități, printre care și Sarichioi; i-au urmat și alți ruși de rit vechi (lipoveni), cazaci zaporojeni, crescând astfel arealul și numărul localităților (Dunavăț, Chilia Veche, Mila 23, Sfântu Gheorghe etc.). Și deși atât de asemănători ca origine, limbă, credință, istorie, componenții acestor grupuri și-au purtat reciproc o dușmănie care se mai percepe și astăzi pe alocuri; și care a dus de-a lungul timpului la conflicte crâncene, migrații, cuceriri, retrageri, reveniri... Astăzi rușii lipoveni sunt majoritari în Sarichioi iar focurile etnice care au ars năpraznic s-au stins (aproape de tot).

Însă, când ceea ce ar trebui să unească mai mult dezbină, nici între ei lipovenii din Sarchioi nu au rămas tocmai cordiali... Aspect curios, în satul Sarichioi există două biserici. Pentru că nu au căzut de acord în legătura cu acceptarea unui mitropolit, cândva în 1846, s-au creat două facțiuni ortodoxe de rit vechi(!), care și-au construit câte o biserică – cei care l-au acceptat pe mitropolit au construit biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului, pe malul lacului Razim, iar cei care nu l-au acceptat au construit biserica Sf. Vasile cel Mare. Până astăzi a lăsat urme schisma din Sarichioi, cele două biserici având autorități ecleziastice diferite, culori diferite deși inițial ambele fuseseră albastre (azi una e galbenă) și titulaturi oficiale diferite (una din ele își spune „de rit străvechi”); fără ca, de alfel, între ele să fie vreo diferență – de dogme, ritualuri ori arhitectură. 
Credința rușilor-lipoveni din Sarichioi este cea creștin-ortodoxă de rit vechi și este mai presus de orice. Atașați necondiționat credinței moștenite, orice sărbătoare religioasă este importantă și celebrată cu ritualuri și obiceiuri strămoșești, în costume populare – fuste lungi și cap acoperit la femei, cămăși colorate, cu brâu la bărbați (cu ceva diferențe între adepții celor două biserici).

Credința lipovenilor, cu rădăcini în Rusia medievală, a fost atât de puternică încât i-a determinat să-și părăsească patria și căminul și să pribegească în depărtări și a rămas până astăzi nucleul în jurul căruia își construiesc și duc viața, după norme, cu tradiții și manifestări care celor din afara comunității pot părea din altă lume...
Pe măsură de interesantă este și istoria denumirii actuale atribuite locuitorilor majoritari din satul Sarichioi – lipoveni; care dintr-o poreclă jignitoare s-a transformat în etnie oficială.

În rest, Sarichioi este un sat obișnuit, cu ulițe largi, case curate, cu băncuțe de lemn la poartă, agricultură intensivă, eoliene și un potențial turistic bun, ce pare că începe să fie exploatat (sperăm că sustenabil și durabil).  

Principal centru de pescuit din zonă, așezat pe malul celui mai mare lac din România – lacul Razim (fost golf al Mării Negre), satul Sarichioi oferă și punctul de unde poate fi admirată, doar de la distanță (nu este permis accesul), misterioasa Insulă Popina, din largul lacului, loc strict protejat, conservând specii stepice specifice și chiar enedemice, loc de cuibărire și popas pentru păsări migratoare, casă primitoare pentru specii de șopârle, șerpi și temuta văduvă neagră (afectată puternic din păcate de schimbările climatice). Iar răsăritul de soare văzut de pe vechiul drum al cherhanalelor este ... epic; nu-l rata dacă te cazezi undeva în zonă! 😍

În aceeași comună se află una dintre cele mai vechi așezări românești – Enisala, scăldată de apele a două lacuri (Razim și Babadag). Deși păstrează denumirea provenită din limba turcă (Yeni-Sale), izvoarele arheologice atestă locuirea încă de la începutul preistoriei. Vicus Novus pe vremea romanilor, Bambola mai târziu, genovezii i-au construit o fortificație și au pus așezarea pe harta lumii. În prezent reconstruită și introdusă în circuitul turistic, Cetatea Enisala este singura fortificație medievala de pe teritoriul Dobrogei.
În centrul satului se păstrează conservată în situ, o gospodărie țărănească, unde s-a amenajat un mic muzeu al satului. Îți poți face o idee despre viața tradițională din zona lacurilor de la gurile Dunării. 

Enisala este și unul din locurile unde mai poate fi admirat bujorul dobrogean, specie endemică protejată (încă din perioada interbelică), din familia bujorului românesc (și acesta unic în Europa, se regăsește doar în România); deși se pare că a supraviețuit tuturor glaciațiunilor, această plantă este extrem de fragilă și sperăm să nu fim ultimii care se pot bucura de frumusețea și parfumul ei (a doua jumătate a lunii Aprilie - prima jumătate a lunii Mai).

În zona dintre satele Enisala și Visterna a fost descoperită ce mai mare necropolă geto-dacică din România, cu morminte din secolele 4-3 î.e.n., cu un interesant inventar arheologic, cu influențe grecești. Visterna arată ca un sat de munte, cu păduri bogate iar locuitorii sunt români, urmași ai moldovenilor din Basarabia, refugiați aici din fața stăpânirii rusești, în 1812.
Zebil, al doilea sat din comună ca număr de locuitori, a fost întemeiat de turci, în 1610 și se numea Sebil Lias. După ce au plecat turcii au venit bulgarii; după ce au plecat și bulgarii, începând cu 1815 au venit români, din mai toate colțurile țării. Trivia: aici s-a născut creatorul Serviciului Secret de Informații al Armatei Române – Mihail Moruzov; diplomat, militar dar și filantrop, clădirile monumentale din centrul localității i se datorează – a construit școala satului, o școală agricolă, clădiri pentru personalul medical și pentru muzeu (actualmente cu alte destinații).
Satul Sabangia este mândria comunei Sarichioi când vine vorba de fructe – o livadă de 5 ha adună la un loc vreo 5000 de pomi fructiferi din soiuri și specii variate.

În concluzie, comuna Sarichioi are multe de oferit – istorie, cultură – pentru călătorii care apreciază acest tip de explorare, mai tihnită, mai conservativă. Te poți bucura de toate loco dar poți explora și împrejurimile cu ușurință – mănăstiri, podgorii și, evident, Delta. Ofertă de cazare există și găsești și câteva locuri unde să te delectezi cu mâncarea specifică zonei – un borș de pește ori un caras fript pe pat de sare; in extremis, dacă nu mai poți cu peștele, găsești chiar și pizza 😀