Sugestiv denumit, Târgu Ocna a fost primul și cel mai important centru de exploatare a sării din Moldova, încă din Evul Mediu, în mai multe hrisoave domnești și în relatări ale călătorilor prin zona Văii Trotușului, fiind menționată una dintre îndeletnicirile preferate ale localnicilor, și anume scoaterea din pământ a sării pentru consumul propriu și comercializarea surplusului. Micile exploatații de început erau sub forma unor săpături nu foarte adânci în pământ, numite ocne, în a sa „Descrierea Moldovei” Dimitrie Cantemir amintind de „Ocna și Trotușul, două târgușoare care nu sunt demne de amintit decât prin ocnele de sare bogate din apropierea lor.”
Săpături arheologice făcute în perioada interbelică dovedesc locuirea pe aceste meleaguri încă din Neolitic, 12.000 de ani în urmă. Sunt descoperite vestigii ale cetății geto-dacice de la Titelca-Tişeşti, menționată pe 150 d.C. sub denumirea Utidava de cartograful Claudius Ptolemaeus (mai bine cunoscut ca Ptolemeu) în celebra sa lucrare Geographia.
Într-un document emis în 1410 de Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, este menționat satul Stoenești de la Vâlcica, pe teritoriul actual al orașului. Primele atestări documentare ale satului Ocna datează din 1502, într-un hrisov prin care Ștefan cel Mare oferea Mănăstirii Putna privilegiul de a se aproviziona cu sare de aici, respectiv într-un document din ianuarie 1599 unde este menționată sub numele Okna.
După anii 1600 urmează o perioadă de dezvoltare în strânsă concurență cu vecinii din Târgu Trotuș, localitatea de reședință a ținutului Trotuș de unde se administrau și toate ocnele din zonă, de către Cămara Ocnelor. În documente ale vremii Ocna este menționată ca având 200, apoi 300 de case, în condițiile în care un sat de mărime medie cuprindea în jur de 20-30 de case.
Exploatare medievală de sare, de tip clopot.
Grație amplasării fericite, la confluențe de ape și de drumuri comerciale ce făceau legătura între Moldova și Ardeal, precum și a zăcămintelor de sare din ce în ce mai mari care au început să fie descoperite în zonă și exploatate din ce în ce mai intens, pe la începutul sec. XVIII Ocna primește de la domnitorul Mihai Racoviță (care era căsătorit cu fata unui boier local) mult-râvnitul rang de Târg, care îi dădea dreptul de a organiza piețe și târguri. Ceea ce a făcut ca bogatele resurse ale așezării să fie astfel valorificate și mai bine, atrăgând din ce în ce mai mulți negustori atât din Moldova cât și din țările vecine.
Beneficiind de o dezvoltare fulminantă, atât economică dar și teritorială și demografică, pe la sfârșitul anilor 1700 orașul Târgu Ocna ajunge să aibă aproximativ 3500 de locuitori, devenind al doilea ca mărime între orașele Moldovei, după capitala Iași.
Creșterea a continuat și în anii 1800 dar nu a fost atât de spectaculoasă. Nereușind să țină pasul cu alte orașe din Moldova, pe la 1858, cu cei 8.295 locuitori a ajuns să fie abia al 11-lea centru urban al Principatului, fiind depășit, în ordine, de Iași, Botoșani, Galați, Bârlad, Huși, Piatra-Neamț, Roman, Focșani, Fălticeni și Bacău.
Începând cu 1860, după Unirea Principatelor, Târgu Ocna intră într-o perioadă de regres demografic, la recensământul din 1912 fiind numărați doar 7989 locuitori. Însă din punct de vedere economic, orașul nu a regresat deloc, ci dimpotrivă, a rămas cea mai importantă localitate de pe Valea Trotușului, dominând economic și cultural întreaga zonă.
Importantul om politic și scriitor Costache Negri, unul dintre marii artizani ai Unirii Principatelor Române, descris de Mihai Eminescu drept „unul din cei mai nobili bărbaţi ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai dezinteresat, dar şi o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a românilor”, și-a petrecut ultimii ani din viață la Târgu Ocna, în conacul său de pe malul Trotușului a cărui poartă monumentală din piatră poate fi văzută și astăzi. Declarat în 1868 primar onorific al orașului, își doarme somnul de veci în mormântul din curtea bisericii „Buna Vestire” (Mănăstirea Răducanu) din Târgu Ocna, ctitorită de către marele logofăt al Moldovei Ion Buhuș în 1694.
Pe la 1846, la poalele muntelui Măgura sunt descoperite mai multe izvoare minerale iar după captarea acestora, în 1894 orașul devine stațiune balneoclimaterică, statut reconfirmat în 2013 prin Hotărâre a Guvernului României.
În 1861 odată cu descoperirea zăcămintelor de petrol din zonă, la Târgu Ocna se realizează primul foraj mecanic din România și al treilea din întreaga lume, o machetă a acestei sonde putând fi văzută în cartierul Poieni.
În toată această perioadă oraşul s-a dezvoltat nu numai economic, ci şi cultural și spiritual. Primele şcoli datează din anul 1830, Biserica „Buna Vestire” – fosta Mănăstire Răducanu s-a construit în 1694 (refăcută în 1763), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – fosta Mănăstire Precista ridicată în 1662 (refăcută în 1860), Mănăstirea Măgura Ocnei - cu un schit din lemn, menționat documentar în 1653, reconstruit în 1742, reclădit din piatră în 1803, Biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (Domnească) construită de mineri la sfârșitul sec. XVI și refăcută în 1725, Biserica Sfântul Nicolae ridicată între anii 1758-1772 (în curtea căreia se află Cimitirul cu Tunuri unde odihnesc 69 de eroi căzuți în luptele din Primul Război Mondial), Gara Mare proiectată de Anghel Saligny și construită în 1884, Halta Saline - o frumoasă și cochetă gară construită în 1898 pentru transportul sării din Salina Târgu Ocna, Palatul Administrativ (Primăria) construit în stil neoromânesc între 1910-1912...
Un capitol special în istoria orașului s-a scris în timpul Primului Război Mondial, când, pe dealurile Cireșoaia și Coșna, au avut loc unele dintre cele mai dramatice şi sângeroase bătălii din campania anului 1917 de pe frontul românesc. În după-amiaza zilei de 12 august (30 iulie pe stilul vechi după calendarul iulian, care a fost folosit în România până pe 1 aprilie 1919, care a devenit 14 aprilie 1919), trupele române au contraatacat decisiv pentru a recuceri Vârful Cireşoaia în cea de-a treia bătălie de la Oituz, având ca rezultat blocarea înaintării trupelor germano-austro-ungare ce încercau să treacă Munţii Carpaţi, prin Pasul Oituz, spre Valea Trotuşului. Pe lângă mulți fii ai locurilor care au luptat cu arma în mână, la victoria trupelor române și-a adus contribuția și Elisei Ursac, un cioban care i-a călăuzit pe cărări doar de el știute pe vânătorii de munte conduși de maiorul Virgil Bădulescu. Reușind să se infiltreze printre patrule și să atace prin suprindere, românii au cucerit poziția apărată de Divizia 70 Infanterie austriaco-ungară luând și 417 prizonieri, în timp ce au suferit doar 21 de victime.
În fruntea unuia dintre valurile de atac ale Regimentului 8 de Vânători de Munte a căzut și voluntarul bucovinean Ion Grămadă. Cu câteva zile înaintea morții sale, cunoscutul scriitor, fost profesor al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, spunea într-o scrisoare: „Adesea fac bilanțul vieții mele și mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Și întotdeauna eu regret că nu am putut lucra mai mult, spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne pentru fiecare pe lumea asta: binele ce l-a făcut altora. Încolo, totul e praf și cenușă, pe care le spulberă vântul (…) Războiul nostru e sfânt. Cum v-am spus, regret numai că nu mi-am legat numele de o faptă nepieritoare, care să aducă folos altora. Dar sper că în lupta ce mă așteaptă în curând îmi va ajuta Dumnezeu să îndeplinesc o faptă, care să mă treacă la nemurire. (…) Mă gândesc foarte puțin la moarte și nu mă tem deloc de ea. Sunt pregătit s-o înfrunt”.
În cele două săptămâni de lupte duse pe dealurile ce străjuiesc Târgu Ocna au căzut eroic peste 14.000 de soldați români (unele surse vorbesc de 16.000). Infanterişti, alături de vânători de munte, grăniceri, cavalerişti, artilerişti şi-au vărsat sângele pe Cireşoaia, Coşna şi Măgura Ocnei. Mulţi dintre cei căzuţi la datorie au fost îngropaţi în gropi comune și au avut la cap cruci de lemn de mesteacăn, ce s-au pierdut în timp, doar o mică parte dintre ei odihnindu-se pe vecie în mausolee și cimitire. Am avut ocazia să întâlnim un localnic, pasionat de istorie, care ne povestea cum în căutare de artefacte din război pe dealurile din jurul orașului, mai descoperă rămășițele câte unui soldat. Și despre procedurile speciale care sunt demarate, de cercetare criminalistică a locului, de dezhumare și apoi reînhumare în cimitirele memoriale, cu toate onorurile militare cuvenite eroilor...
După bombardamentele intense și distrugerile masiva suferite în Primul Război Mondial, orașul a fost reconstruit, beneficiind de infrastructură urbană modernă precum alimentarea cu apă centralizată și iluminat electric, clădirea primei centrale electrice (devenită apoi sediul întreprinderii de foraje) putând încă fi văzută pe strada Avram Iancu 2.
Perioada interbelică a adus o nouă înflorire economică și turistică, cu dezvoltarea complexului de băi și amenajarea celor 7 izvoare minerale în parcul orașului, aflat la poalele Măgurii.
Clădirea primei centrale electrice a orașului.
După al Doilea Război Mondial, dezvoltarea industrială a altor zone (Onești-Borzești, Moineşti, Comăneşti, Dărmăneşti) face ca Târgu Ocna să piardă rolul de oraş de frunte al Văii Trotuşului. După un vârf de populație atins în 1992 (16.071 locuitori), după anii 2000, migrarea tinerilor din zonă, îmbătrânirea populației și bilanțul natural negativ au dus la coborârea până la pragul de 10.000 de locuitori, mai exact 10.410 la recensământul din 2021.
În prezent vei găsi un orășel cu statul de stațiune, care face eforturi mari să reînvie gloria de altădată, sub motto-ul: Credință – Frumusețe – Eroism.
Credință, pentru că Târgu Ocna are cel mai mare număr de biserici (30) raportat la numărul de locuitori, fiind orașul care se poate mândri cu biserici construite la trei niveluri: pe lângă cele de la cota 0 are una la cota -240 m (Biserica Sf. Varvara în subteranul Minei Trotuș – Salina Tg. Ocna) și două la cota +560 m – Mănăstirea de pe Măgura Ocnei și Schitul Sf. Cuvios Eftimie cel Mare de pe vârful Cireșoaia, ridicat cu scopul de a omagia și întreține cultul eroilor căzuți în zona Cireșoaia.
Frumusețe, pentru peisajul și natura înconjurătoare, clădirile vechi ce încă mai stau în picioare și, am adăuga noi - Sănătate - bioclimatul sedativ, subalpin și bogat în aerosoli și ioni negativi fiind un mediu ideal pentru tratarea unor serii de afecțiuni și boli; plus cele șapte izvoare minerale din Parcul Balnear de la poalele Muntelui Măgura și bineînțeles, cel mai important obiectiv turistic al zonei - Salina Târgu Ocna (pe care o prezentăm pe larg în recomandarea dedicată).
Eroism – Târgu Ocna are o moștenire remarcabilă în ceea ce privește monumentele comemorative ridicate în cinstea celor ce au sfințit aceste pământuri cu sângele vărsat în lupte. De-a lungul timpului acest oraș a dat naștere multor bravi soldați și luptători, mulți dintre ei făcând sacrificiul suprem pentru apărarea țării și libertatea poporului român. Ei nu au fost uitați și sunt onorați cu mândrie în continuare, memoria lor fiind menținută vie prin foarte multe monumente și festivități de comemorare.
Cel mai important este Monumentul Eroilor de Muntele Măgura ridicat în memoria celor căzuți în luptele de la 1917, pe frontispiciul căruia se poate vedea o emoționantă inscripție „Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria”. Poți ajunge la el atât pe jos, într-o plimbare relaxantă, cât și cu mașina, pe un drum care, deși este asfaltat, trebuie parcurs cu atenție.
Te mai poți reculege și la Monumentul Eroilor de la 1877, în Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial din Poieni, monumentele comemorative de pe vârful Cireșoaia și vârful Vrânceanu, Cimitirul cu tunuri din Curtea Bisericii Sfântul Nicolae, Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial – Crucea din fața Casei de Cultură.
Când ar fi cel mai bine ca să vii la Târgu Ocna? Noi am spune că oricând. Fie vară fie iarnă orașul este liniștit iar dealurile și pădurile ce îl înconjoară sunt ofertante în orice anotimp. În luna august sunt organizate Zilele Orașului, o aniversare anuală în care atât localnicii cât și turiștii se pot bucura de tot felul de activități și de un program artistic pentru toate vârstele, de muzică ușoară, pop-dance, rock, folk, muzică populară. Cele mai importante sărbători locale sunt cele în care are loc comemorarea eroilor neamului – Ziua de Înălțare (10 iunie) și Ziua Vânătorilor de munte (3 noiembrie) – când în semn de respect și admirație pentru cei care au făcut sacrificiul suprem pentru apărarea patriei sunt organizate manifestări omagiale și slujbe de pomenire. În fiecare an, pe perioada Sărbătorilor de iarnă este organizat Festivalul „Tradiții și obiceiuri”, în care trupe și ansambluri locale promovează cele mai frumoase datini și obiceiuri de iarnă specifice zonei: Jocul Căiuților, Jocul Irozilor, Plugul, Jocul Urșilor, Jocul Caprei.
Grație amplasării la o răscruce de drumuri naționale, poți ajunge la Târgu Ocna ușor din mai multe direcții, pe DN 11 de la Bacău sau Brașov, respectiv pe DN 12A de la Miercurea Ciuc sau dinspre Galați, Focșani și Adjud. Pe calea ferată există o rută care leagă Adjudul de Ciceu – Miercurea Ciuc; în funcție de categoria trenului și de preferința ta, poți coborî/pleca din Halta Saline sau Gara Târgu Ocna. Deși încă mai e mult de lucru la reabilitarea infrastructurii balneare, la renovarea clădirilor vechi și poate, la respectul pe care unii dintre localnici nu îl au pentru toate darurile cu care natura a binecuvântat aceste locuri, pe lângă cele prezentate mai sus mai sunt o sumedenie de motive pentru care ai putea să iei în calcul Târgu Ocna pentru un sejur sau măcar, pentru un popas de relaxare în drumul tău: oameni buni de pus pe rană, locuri unde să dormi și unde să mănânci bine, experiențe, trasee de drumeție și de biking în împrejurimi... Pe măsură ce le vom documenta, le vom prezenta aici... ca să mergi cu bine. Și în Târgu Ocna! 🤗
