Tinovul este un tip special de mlaștină, o turbărie. Tinovul Mohoș este vecinul mai puțin faimos dar pe măsură de spectaculos al lacului Sf. Ana. Amândoi împart muntele Ciomatu, pe care împreună îl fac un loc unic în lume - cu ale lui cratere gemene, unul adăpostind un lac iar celălalt un colț de taiga, elemente fascinante și care parcă sfidează legile obișnuite ale geografiei.
Ciomatu este cel mai tânăr vulcan al munților Carpați și conform unor date științifice relativ recent publicate, este considerat activ, camera de magmă de sub munte fiind într-o stare semi-topită. În ultimul din cele 5 stagii de erupții pe care le-a avut, a devenit exploziv formând cele două cratere vizibile astăzi.
Mohoș e craterul mai bătrân al vulcanului Ciomatu și s-a format în urma unei erupții acum 50.000 de ani. Craterul a acumulat apa din precipitații (la fel cum avea să facă și Sf. Ana mult mai târziu) și astfel s-a format un lac vulcanic. În urma erupțiilor ulterioare și sub impactul erei glaciare și al sfârșitului ei, lacul (la vremea respectivă) Mohoș a fost acoperit de 13 specii de mușchi de turbă, care în mii de ani l-au închis de sus în jos, l-au băut, l-au absorbit. Straturile din adâncime s-au transformat treptat în turbă - rămășițe de plante și mușchi semi-descompuse iar la suprafață cresc astăzi în continuare mușchiul și restul plantelor din habitat, specii relicte din era glaciară; relicte, nu relicve, pentru că au supraviețuit 😉
În prezent turbăria Mohoș este un colț de taiga, care se întinde pe o suprafață de 80 ha, pe care microclima locului a permis ca plantele adaptate la condiții mai puțin prietenoase, de aciditate și frig, să supraviețuiască.
O plimbare relaxantă pe un munte-vulcan activ 😊
Vizitarea unei mici părți din această lume „din altă lume” se poate face printr-un singur punct de acces (orice altă abordare poate fi periculoasă și este interzisă), doar în intervalul programului de vizitare, pe un traseu bine stabilit și doar însoțit de ghid. Intrarea te va duce pe un ponton care te poartă șerpuit printre ochiuri de lac și plante „ciudate”, neobișnuite pentru climatul nostru. Plecarea spre tinov se face din parcarea care deservește atracția principală, lacul Sf. Ana; la intrarea în parcare este și chioșcul unde se poate plăti taxa de acces în rezervație, de 40 lei/zi/persoană pentru cei care vin fără mașină, respectiv parcare de 50 de lei/autoturism, preț care acoperă accesul pentru 3 ore al tuturor ocupanților mașinii. În banii ăștia poți vizita și lacul Sf. Ana. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute. Aceste taxe contribuie la întreținerea rezervației.
Din parcare, în stânga cobori spre lac, la dreapta mergi spre tinov.
Tinovul Mohoș poate fi vizitat doar între 1 aprile și 30 octombrie (toamna, în funcție de condițiile meteo intervalul se poate prelungi dacă există solicitări), în intervalul orar 10-19 (prima intrare 10:15, ultima intrare 18:15). Tururile, exclusiv ghidate, se fac din oră în oră, la fiecare :15 (intrarea este corelată cu circulația microbuzului care asigură gratuit deplasarea persoanelor cu nevoi fizice speciale: persoane cu dizabilități cu un însoțitor, persoane în vârstă peste 65 ani, doamne vizibil gravide, copii sub 5 ani cu un însoțitor), iar orele de începere sunt respectate cu strictețe. Un tur durează 45-50 minute. De însoțire sunt responsabili doi ghizi, multilingvi (engleză, maghiară, română, italiană).
Turul începe cu o prezentare a florei și faunei.
Deplasarea pe ponton este necesară deoarece „pământul” dintre cele două ochiuri de lac ce pot fi vizitate e ud și moale, ca un burete. Lacul inițial avea 60 m adâncime, acum are 22. Ochiurile de lac sunt locurile unde în prezent se mai poate vedea apa lacului inițial. Apa este pe toată suprafața turbăriei dar nu se vede din cauza turbei și a vegetației crescute deasupra. În 1864, când locul a fost introdus în lumea științei, erau peste 220 ochiuri de lac; astăzi mai sunt doar vreo 20, din care 15 sunt cartate.
Dacă o mlaștină obișnuită se formează de la fundul lacului spre suprafață, prin depuneri și aluviuni, cu turbăria este invers: mușchiul de turbă crește deasupra apei, ani la rând se îngroașă și, strat cu strat, avansează de sus în jos, spre fundul lacului. În același timp absoarbe apa lacului. Apa nu este eliminată, ci rămâne în turbă, ca într-un burete. Dacă nu crezi, poți să faci câteva sărituri, și o să vezi cum se formează valuri pe suprafața apei.
Apa din lacuri este acidă, cu un pH cuprins între 3.1 - 6.5, are culoare aproape neagră și vizibilitate zero. Nu trăiesc pești. În schimb, zona le place și urșilor, căci pe tinov găsesc afine, merișoare; dar evită prezența omului. 😊
Pontonul de acces pe tinov.
În mijlocul turbăriei/lacului stratul de turbă este subțire, de doar câțiva centimetri; la margine însă devine mai compact și ajunge până la cel puțin 10 m. De accea, la un moment dat pontonul se termină iar vizita se desfășoară în continuare „cu picioarele pe pământ”.
Solul este sărac în minerale; de fapt el reprezintă sub 1% în turbă; parte din nutrienți plantele și-i iau din aer, prin intermediul vaporilor de apă, prin frunze. Spre marginile turbăriei însă proporția crește, sunt prezente mineralele și nutrienții necesari creșterii arborilor la dimensiuni normale. Toate aceste detalii speciale nu au ferit însă arborii de boli, pinii fiind (la data documentării) afectați de un dăunător imposibil de îndepărtat, fapt care face ca peisajul să pară pe alocuri apocaliptic (insecta a atacat multe păduri de pin din Europa și singura soluție a fost incendierea controlată a zonelor; asta nu se poate face însă aici, fiind vorba de o rezervație).
Cel mai mare lac care (încă) poate fi văzut în tinov.
Deși s-a încercat exploatarea turbei, tinovul a scăpat de distrugere (datorită faptului că apa din turbă se evaporă foarte greu), rămânând cel mai sudic loc cu specii de plante și microclimă tundriană, asemănătoare tundrei siberiene, printre puținele tinovuri din Europa centrală și de est dar unic prin prisma formării lui.
Privește cu atenție dealurile din jurul tinovului. Ele sunt pereții craterului! Se poate observa o porțiune lipsă; aceea s-a dizlocat și a alunecat în lac când a avut loc erupția de la Sf. Ana. Merge un mic exercițiu de imaginație? 😉
Dintre curiozitățile locului:
rozmarinul de tundră – plantă atât de otrăvitoare încât până și mierea produsă de albine din florile ei conține andrometoxină;
afinul negru – renumit pentru conținutul de luteină, care îl face o plantă foarte bună pentru vedere;
roua cerului – plantă care și-a dezvoltat un mecanism de apărare împotriva înghețului: toamna seva se retrage în rădăcină (astfel nu îngheață), planta se usucă în totalitate, iar primăvara seva urcă din nou în plantă și aceeași frunză/plantă înverzește și își continuă viața;
aproape de baza versantului s-a format un “inel umed” - un cerc de pini care înconjoară tinovul și reține căldura acumulată în timpul zilei; noaptea, când vine aerul rece, se formează condens, care udă suprafața turbăriei, asigurând umiditatea necesară între ploi.
Vegetație de tundră, unică în Europa centrală și de est. 😍
Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, găsești în zona parcării minuturi sau langoși; și ceva băuturi. Și ca să ții minte excursia, poți să-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. Și dacă vrei, poți înnopta în mașină cau camper, în parcarea cu program de noapte.
În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului.
Ultima actualizare:
360/10/2024 (Documentat la 22/10/23)
Facilităţi:
Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Ghid individual/de grup | Parcare | Plata cu card de credit
