Lacul Sfânta Ana

Sigur știi deja că lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Și că este situat în județul Harghita. Și că e o zonă extraordinar de frumoasă. Și unde ai șanse mari să te întâlnești cu ursul.

Hai să mai nuanțăm puțin, cu ce am mai aflat la fața locului și de la specialiști.

Cel mai probabil lacul și-a luat numele "Sfânta Ana" de la capela omonimă, aflată pe malul apei și sfințită contemporan cu numele mamei Fecioarei Maria. Locul era considerat sfânt și primea pelerini încă din Evul Mediu. Dar o altă capelă ar fi existat aici, încă din anii 1300, iar povestea numelui are rădăcini la fel de vechi.

Cu nivelul cunoștințelor de atunci, oamenii nu înțelegeau cum poate să existe în mijlocul munților un lac, cu apa neobișnuit de limpede, care nu e alimentat de niciun pârâu și nu are nicio ieșire; era ceva misterios; așa că a apărut legenda... Iar ea este legată de cetatea Bálványos. Se spune că pe vremea când pe locul lacului exista încă muntele, pe acel munte era o cetate, a fratelui mai tânăr al nobilului de la Bálványos. Cei doi erau într-o continuă competiție. Într-o zi la Bálványos a venit un vizitator de peste mări și țări, cu o caleașcă nemaipomenit de frumoasă. Baronul de la Bálványos a măsluit un joc de cărți și a câștigat caleașca de la musafirul lui. Și apoi a mers la fratele mai tânăr să se laude cu noua achiziție. Acesta a jurat că va construi o caleașcă și mai și. A adunat meșteri mari din toate zările și i-a pus să construiască o caleașcă bătută cu aur și pietre prețioase. Nu i-a fost însă de ajuns; în locul cailor a decis să înhame pe cele mai frumoase 12 fete din ținut. Iar cea mai frumoasă și mai evlavioasă dintre ele era Ana; ea a fost înhămată în frunte. Acest alai urma să pornească spre Bálványos dar fetele nu au reușit să urnească trăsura. Groful a început să le biciuiască; iar atunci când a lovit-o pe Ana, ea a început să se roage la Dumnezeu să le scape din acea situație grea. Dumnezeu i-a ascultat ruga și a trimis o furtună imensă, cu tunete și fulgere, care a înghițit întreg muntele, cu baron, caleașcă, cetate și fete cu tot. Când s-a terminat urgia, în locul muntelui rămăsese o gaură, pe fundul căreia era un lac frumos, pe care pluteau 12 lebede. Când lebedele au ajuns la mal și au ieșit din apă s-au transformat înapoi în fete iar Ana, în semn de mulțumire față de Dumnezeu pentru ajutorul acordat, a ridicat o capelă și a dus acolo o viață sfântă.

Documentar, prima menționare a unei capele în zona lacului datează din 1349. Construită cel mai probabil din lemn, a fost distrusă de invazii și reconstruită din piatră cam 200 de ani mai târziu.

Dar astăzi se știe cu certitudine că nu de-atunci datează și lacul.

 

Lacul s-a format la sfârșitul erei glaciare. Inițial a fost o mlaștină pe fundul craterului. Dar odată cu topirea zăpezilor și ghețurilor prinse în crater, a apărut lacul. S-au adăugat precipitațiile anuale și astfel am ajuns să ne bucurăm până astăzi de această raritate creată de natură, fără modificări semnificative de-a lungul timpului. Microclima specifică a craterului a făcut ca volumul de precipitații să fie egal cu volumul de evapotranspirații. Craterul nu are nici cea mai mică crăpătură care să lase să iasă apa, deci toată cantitatea de apă prinsă acolo rămâne pe loc. Ploaia și zăpada cad de-a lungul anului, iar pe timpul verii lacul evaporă cam aceeași cantitate de apă cât primște din precipitații.

Lacul are o fluctuație naturală a nivelului de apă de 20-25 cm – acumulează până la sfârșitul primăverii, apoi pierde prin evaporare până toamna. Au mai fost ani mai secetoși, când apa s-a retras semnificativ dar situația a revenit spre normal.

Problemele mari ale lacului nu vin însă din debit, ci din procesul de eutrofizare; adică îmbogățirea apei cu nutrienți; respectiv cu material organic, care transformă apa din una „moartă”, oligotrofă, în una „vie”, care susține viața. Sursa acestei probleme este omul și modul în care el se raportează la natură; mai exact turismul de masă și modul în care acesta a fost practicat în deceniile trecute. 

Dacă pentru orice alt lac prezența vieții e un lucru bun, pentru lacul Sfânta Ana înseamnă degradare. Scăldatul în apa lacului, picnicurile pe marginea lui, cu toate „urmele” și urmările... încă de prin anii ‘50 de când a început turismul de masă... totul a dus la acumularea de material organic în apă. Acesta este hrană pentru alge. Pe lângă alge, o minte „încețoșată” a decis să introducă și pești, care au catalizat retenția materialelor organice.

Lacul, oligotrof inițial, cu o apă 99% pură, de o transparență ireală, risca să devină o baltă tulbure.

Norocul e că procesul este reversibil. Dacă înmulțirea algelor se va stopa se speră că procesul de regenerare și autocurățare a lacului va reveni. 
În lipsa peștilor și a materialului organic, lacul a avut o capacitate de regenerare echilibrată. Acest echilibru este asigurat de două categorii de microorganisme -  zooplanctonii și speciile de bentos (totalitatea organismelor care trăiesc pe fundul apei). Ele se ocupă de evacuarea materialelor organice. Iar treaba lor trebuie facilitată de factori de decizie.

Din fericire s-a reușit, prin intermediul asociației care administrează domeniul din 2019, interzicerea scăldatului și a picnicului. Iar în vara 2023, pentru prima oară după foarte mulți ani, s-a observat o mică scădere a cantitatății de material organic în apă. S-au mai luat și alte măsuri, tot în speranța de a se conserva cât mai bine locul – s-a limitat accesul prin pădure, prin amenajarea unei poteci; s-a interzis accesul mașinilor în crater; s-a limitat timpul de petrecut pe malul lacului.

Locul este rezervație botanică, geologică și peisagistică; toate elementele sunt protejate - topografie, habitat, priveliște. Pe lângă protejarea ecosistemului ai garanția că vei respira aer curat, fără arome de grătar, și vei asculta doar cântecele naturii.

Și, nu în ultimul rând, mai e și aspectul siguranței – zona este habitat al urșilor iar prezența hranei aduse de om reprezenta o tentație greu de refuzat - ursul nu e dornic să întâlnească oameni, dar el vrea hrană cât mai multă, cu economie cât mai mare de energie – hrana oferită de om este atracția maximă – ușor accesibilă, bună, bogată în calorii; în plus, dispare teama. Aceste este motivul pentru care pe lac nu există tomberoane. Iar toate interdicțiile au dus la reducerea considerabilă a întâlnirilor – lucru bun pentru ambele părți implicate.

Totuși, interzicerea picnincului nu înseamnă că  nu poți mânca un sandviș sau o gustare. Poți să vii cu ele de-acasă sau poți cumpăra un produs tradițional sau ceva de băut de la unicul stand comercial de pe malul lacului. 

Ce mai poți face acolo e o plimbare în jurul lacului, ca să-l admiri și fotografiezi din toate unghiurile, căci nu e deloc modest la capitolul ăsta – fiecare pas pe care îl faci pare că îți oferă o imagine și mai frumoasă. Accesul este permis aproape tot timpul anului, așa poți obține imagini de-a dreptul spectaculoase toamna de exemplu, când pădurea se colorează mirific iar apele limpezi reflectă halucinant paleta de nuanțe și siluetele copacilor.

Să ai doar un pic de grijă cum gestionezi timpul, eventual. Accesul în rezervație se face pe baza unei taxe de parcare de 50 de lei/autoturism, care acoperă 3 ore, și intră toți ocupanții mașinii. În banii ăștia poți vizita și tinovul Mohoș din apropiere. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute (nu-i mult, așa că... relax...; ți-am spus doar ca să știi...). Utilizarea toaletelor este inclusă în preț.

Acces gratuit în rezervație au doar drumeții care vin pe jos pe vreunul din traseele dinspre Tușnad, Bálványos ori Bixad (stabilite de salvamont, acreditate, marcate). Și persoanele cu dizabilități au gratuitate (deci mașina cu care sunt transportate va avea gratuitate).

Taxa de parcare contribuie la întreținerea domeniului (în caz ca te întrebi cum ajunge apa la toaletă într-o zonă fără infrastructură primară sau cum se face curățenie într-o zonă unde serviciile publice de salubritate nu ajung). Altfel, zona nu primește niciun fel de finanțare ori subvenție, de nicăieri; supraviețuiește dor din această taxă, din sponsorizări și donații (care sunt puține față de necesar).

Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, poți rezolva problema – găsești în zona parcării minuturi sau langoși iar la lac kürtőskalács (despre care ni s-a spus că sunt cei mai buni din țară; nu i-am testat, dar data viitoare nu mai ratăm ocazia 🙂). Și ca să ții minte excursia, poți sa-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat.

În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului.

Tot în aceeași linie de conservare a sitului, regula de bază este vizitarea obiectivelor pe jos. Excepție fac persoanele cu nevoi speciale - persoane cu dizabilități, persoane peste 65 ani, gravide vizibil (trim. III), copii (cu un singur însoțitor), pentru care se pune la dispoziție transport auto până la debarcaderul de pe lac (nu chiar până pe mal, totuși) – un microbuz care coboară din oră în oră, la fiecare :30 și urcă la fiecare :00. De la debarcader se poate pleca în plimbare pe lac cu un mic catamaran (o cursă de 30 min costă 25 lei/copil, respectiv 50/lei pe adult) sau se pot închiria bărci cu vâsle, capacitate de max. 3 pers., 25 lei/30 min sau 35 lei/60 min.

Programul de vizitare a lacului este 9:00-19:00 (vara) cu ultima intrare la 18:30, respectiv 10:00-18:00 în sezonul rece (1 noiembrie-30 aprilie). Din zona parcării ai două variante în care poți coborî spre lac: pe drumul asfaltat care te scoate la debarcaderul de pe malul lacului sau pe poteca amenajată șerpuit prin pădure, care se termină în poienița unde e construită capela; în caz că vei fi tentat să „tai” serpentinele trecând pe sub balustradele din lemn, abține-te, ele nu sunt puse chiar degeaba! 😉

Iarna, când ninge bine, drumul se transformă într-una dintre cele mai apreciate pârtii de săniuș din România; săniile pot fi închiriate la fața locului, în preț este inclusă și remorcarea spre „vârf”, cu auto 4x4! 🤩

Dacă vrei să petreci mai mult timp în zonă, în natură, ai și posibilitatea de a instala un cort, sau de a veni cu rulota, tot în zona parcării, în porțiunea dedicată acestui scop - parcare de noapte, singura modalitate de a oferi această posibilitate turiștilor dar de a proteja în același timp ecosistemul. Ți se asigură facilități minime și siguranță – loc de cort, toaletă, duș, coș de gunoi, loc de foc și o roabă de lemne, primești 5l de apă de băut Perla Harghitei. Plus intrarea în rezervație. Iar zona e împrejmuită cu gard electric. Totul pentru 100 lei/24h/mașină (indiferent de nr. de pasageri, conform capacității mașinii); pentru motocicletă - 50 lei. Accesul este permis în limita spațiului și a înțelegerii cu vecinii; și pe mai tot timpul anului, cu excepția perioadei de îngheț când trebuie închisă apa; dacă îți asumi asta, poți sta oricând.

A! Dacă îți trece prin cap să „fentezi sistemul”, să lași mașina mai la distanță și să vii pe jos, ia în calcul două aspecte: 1. genul ăsta de comportament e descurajat activ și te va costa 30 lei dacă ești „prins cu mâța-n sac” și 2. posibilitatea de a da nas în bot cu ursul.