Cabane&vile self-service
Coronini (CS)
Închis
Cuvântul care ne vine în minte când ne gândim la Cabana Priod Coronini este FRUMOS; da, am scris bine, cu majuscule. Pentru că tot ce am întâlnit acolo este exact așa – FRUMOS. De la povestea proprietarilor, la împrejurimi, la amenajarea cabanei, la relația cu oaspeții.
Experiența noastră a fost cam așa:
Am început să urcăm din DN57 pe un drum sinuos, printr-un peisaj care nu părea că promite mare lucru. Însă, pe măsură ce urcam, totul devenea din ce în ce mai frumos – câmpuri, pășuni, păduri.
Din curba în care Google Maps ne spunea că am fi ajuns am urmat drumul pietruit (pentru că nu eram chiar la destinație) şi după ce am trecut de un ultim pâlc de copaci, ni s-a deschis în față o poiană largă iar pe o latură a ei am identificat cabana (poţi lua ca punct de reper antena de comunicaţii).
[O cabană ca un cuib de vulturi. 🤩]
Pentru mulți „cabană” înseamnă ceva izolat, cu un confort spre minim. La Priod asta e numai pe jumătate valabil – cabana e izolată dar exact cum e mai bine pentru a fi înconjurată de natură și de liniște, fiind totuși destul de ușor accesibilă și aproape de facilitățile localității; iar confortul este demn de al unui hotel de patru stele. Este foarte nouă, a fost deschisă în primăvara 2022 și totul arată foarte bine.
[2.jpg]
Povestea Cabanei Priod merge dincolo de anul deschiderii ei. Bunicii tinerilor care astăzi dețin cabana erau împreună rândași la oi; și cumva în continuă concurență – cine are oi mai multe și mai mândre. Ioan și Elena, pe-atunci copii, mergeau și ei să-și ajute bunicii la muncă, la sălașul aflat și astăzi în apropiere de cabană. Iar bunicul lui Ioan îi spunea micului băiat: „Fain loc! Dacă ai putea s-o iei pe fata asta...” Căci pe-atunci cam așa se „făceau socotelile” când era vorba de unit destine ale copiilor ori nepoților... Iar fata “aia” era nepoata proprietarilor terenului. Cumva stelele s-au aliniat și cei doi chiar „s-au luat”; iar locurile superbe pe unde au crescut, culegând liliac și căpșune sălbatice au ajuns să fie cunoscute și admirate azi și de turiștii care merg la ei la cabană.
[Vedere spre dealul Priod. 😍]
Construită pe un pisc de stâncă de pe care poți să admiri unele din cele mai frumoase priveliști asupra Dunării, într-o zonă despre care se crede că era sacră, cabana te cucerește și nu te mai lasă să mai pleci...
Zona de la intrarea în cabană a curții este pavată și amenajată pentru petrecerea timpului liber – balansoar, hamac, grătar.
[Terasa de la intrare.]
Cabana are parter și mansardă. La parter bucătărie deschisă și un living generos, masă cu scaune, canapea, leagăn, televizor și chiar un mic șemineu electric. Tot jos se află și o baie cu duș (doar săpun, fără cosmetice de baie). La etaj/mansardă două dormitoare primitoare, fiecare cu baie de serviciu (doar cu toaletă și chiuvetă) în care curge doar apă rece.
[Dormitoare cu super-view...]
Spațiile sunt largi, totul este foarte curat și amenajat cu mult bun gust. Iar dormitoarele de la Priod, cu geamuri mari, sunt camerele cu cea mai spectaculoasă priveliște din câte am văzut până acum pe Clisură.
[... în care începi să înţelegi cum e într-un cuib de vulturi 😍]
Livingul cu un perete vitrat dă într-o terasă... pe care ai putea să stai la nesfârșit. Imaginea Dunării curgând printre munți, la poale de cetate, este hipnotizantă.
Un pic mai jos de terasă, este amenajată o zonă unde pot fi instalate uşor mese, scaune și șezlonguri unde poți mânca, bea cafeaua de dimineață sau te poți scălda în soarele începutului de zi.
[Dacă ar putea începe toate dimineţile aşa...]
Se închiriază în regim self-service și doar la tarif de închiriere integrală, și minimum două nopți. Pentru prețuri actualizate și disponibilitate, click aici.
La rezervarea directă se solicită un avans de 30-50% returnabil pentru anulare cu minim 20 zile înainte. Ziua de cazare începe la ora 16 și se termină la ora 12. Pot dormi maxim șase persoane – în living există o canapea extensibilă, care poate fi ocupată de două persoane.
[Living cu şemineu electric şi canapea extensibilă.]
Bucătăria e dotată și utilată cu tot ce trebuie – plită electrică, prăjitor de pâine, espressor cu capsule (în mai multe arome), veselă, tacâmuri, câteva ingrediente de bază (ulei, mălai), inclusiv o gamă variată de condimente. Iar dacă totuși lipsește ceva și nici tu nu ai, gazdele sunt foarte prietenoase și te pot ajuta cu ce ai nevoie. Pentru grătar găsești toate ustensilele necesare, ba chiar și pastile pentru aprins focul; tot ce trebuie să aduci sunt carnea și cărbunii.
[Cam tot ce ai putea avea nevoie.]
Ne-a plăcut mult „platoul de bun-venit”, mai ales produsele din gospodăria proprie – brânza, șunculița, jumările. A fost un bun aperitiv pentru cină și o parte din micul dejun din ziua următoare 😊
[Welcome-pack 😋]
Ai la dispoziție tot felul de salteluțe și covorașe pentru terasă, un fileu de tenis dacă îți găsești energie pentru sport – toată poiana e a ta, iar copiii pot țopăi pe trambulină.
Toate culmile sunt ale tale, poți explora zona, admira natura. Luna mai e plină de flori de liliac.
[Perfect de stat până târziu în noapte.]
O incursiune interesantă ar fi, dacă prinzi un moment oportun și nu deranjezi, la sălașul familiei, care mai este folosit și astăzi la fel cum o făceau bunicii odinioară, păstrat aproape neschimbat. Cu puţin noroc poţi asista la mulsul oilor sau chiar poţi ajuta dând oile la strungă!
[Sălaş de vară construit în tehnica veche tradiţională.]
Cum ești în mijlocul naturii, să nu te mire dacă vei avea ceva oaspeți... mai nepoftiți. Nouă ne-a făcut o vizită pe terasă o frumusețe de șopârlă, care, deși destul de prudentă față de noi, s-a bucurat și ea fără prea multă sfială de soarele care încălzea atmosfera. Dacă ai grijă să nu lași livingul deschis, e ok; poate mai scapă vreo muscă sau vreun păianjen dar natură fără ele nu se poate.
["Eu, guşter de Banat. Tu, de unde eşti?" 😀]
Noi am plecat de la Cabana Priod cu mult frumos în suflet.
Confortul, liniștea, localizarea, gazdele, atmosfera, designul, amenajarea ne-au încântat. Imaginea Dunării cu cetatea Golubac, asfințitul roșu peste insula Ostrov, zborul unui vultur deasupra stâncilor sunt senzații care vor rămâne bine întipărite în memorie.
[Asfinţit de la Priod 😍]
L.E: Începând cu Aprilie 2023 este pus la dispoziția oaspeților și un ciubăr încălzit cu hidromasaj și luminoterapie, la un cost de 150 lei/zi. Amplasat pe terasa dinspre Dunăre, view-ul „made in Priod” este inclus! 😍
[Ce poate fi mai frumos decât să stai în jacuzzi, sub clar de lună? 😍]
DC48, Coronini 327160, România
Camping, Glamping, Bungalow, Parc rulote
Sicheviţa (CS)
Danube Village este încă un exemplu că de Clisură te îndrăgostești iremediabil. Așa i s-a întâmplat și lui Silviu, care, cucerit de zonă și împins de dorința de a exista și „altceva” la capitolul servicii turistice, a deschis în 2019 un loc în care să-i placă să vină. Așa a apărut, în comuna Sichevița sat Gornea, pe DN57, exact pe malul Dunării, Danube Village.
[Intrarea în "sat".]
Clasificat oficial drept camping de 3*, este mai degrabă un fel de mic resort, cu 12 căsuțe (patru grupate câte două și restul individuale), ce adăpostesc 24 locuri de cazare. Șase căsuțe sunt matrimoniale, șase twin. Toate au câte o mică terasă și priveliște spre Dunăre și Balcani.
[Căsuţe din resort...]
Camerele sunt confortabile, dotate cu Wi-Fi și aparate de aer condiționat, mobilierul este practic și rezumat la un dulap mare, pat și noptiere; plus televizor și mini-frigider iar pe terasă măsuță și două scaune. Baia e micuță dar are tot ce-i trebuie. Sugestie: optați, dacă e posibil, pentru o căsuță mai departe de drum; traficul nu e unul foarte intens dar dacă dormi mai... „iepurește” s-ar putea să te deranjeze un pic.
[...şi ce se vede din ele. 😍]
Pe proprietatea generoasă și frumos amenajată, în zona dinspre Dunăre se află restaurantul și piscina.
[Piscină cu super-view 😍]
Piscina are și un mic jacuzzi și poate primi un număr destul de mare de persoane; de altfel chiar este deschisă și pentru clienții necazați, evident contra-cost. Pentru clienții cazați accesul la piscină este inclus în prețul camerei și la fel și șezlongul; dar să-ți aduci prosop de plajă. În apropiere există și vestiare și toalete. Iar dacă nu ai chef să stai la piscină te poți bronza mai retras, pe mica plajă de lângă apă. Și dacă stai după căderea serii, atmosfera se transformă sub jocurile de lumini din apă.
[Jacuzzi în noapte.]
Există și un loc de joacă pentru copii, bine amenajat – tobogan, leagăne, trambulină, jucării.
[Cam tot ce-şi poate dori un copil pus pe joacă!]
Restaurantul resortului e cu specific românesc-local, care are ca vedetă peștele dar și alte feluri ce merită atenție. Este deschis și pentru exterior dar are capacitate suficient de mare cât să nu apară probleme de găsit masă, deși locul ne-a părut destul de popular.
[Salonul restaurantului.]
E amenajat în stil cu note rustice, cu mai multe zone de servire, coborând spre Dunăre și culminând cu terasa de pe ponton. Deși ni s-a părut că ar mai fi câte puțin de lucrat pe ici-pe colo la unele detalii, restaurantul Danube Village e cu certitudine unul din locurile recomandabile din zonă.
[Terasa dinspre ponton.]
Meniul include multe bunătăți locale iar porțiile sunt generoase – câteva ciorbe, pește gătit în mai multe feluri dar și ceva feluri pe bază de carne, chiar de și la ferma proprie (mangalița). Peștele zilei prăjit a fost somn, foarte bine făcut, crocant și gustos și a venit însoțit de cel mai autentic sos de usturoi. Specialitatea casei – friptură de mangalița, cu cartofi aurii și varză călită (700g, 68 lei) e o satisfacție majoră pentru cei care apreciază acest tip de „găteală” - carnea fragedă cu gustul specific, cartofii crocanți la exterior și moi în interior, varza gătită din varză murată; o farfurie potrivită pentru o poftă mare.
[Somn prăjit cu mămăliguţă şi mujdei, 39 lei.]
Tariful de cazare nu include nicio masă; dar la cerere se poate oferi demipensiune sau pensiune completă. Micul dejun contra-cost se servește între orele 8-10:30, e a la carte și oferă câteva tipuri de omletă, toast-sandwich, o delicioșenie locală numită găigană (potrivită pentru un apetit gurmand), un platou cu ceva brânză plus legume și cărneturi, chestii dulci – lapte cu cereale, gem, unt.
[Găigană a la Danube Village, 400g, 27 lei.]
Programul de funcționare este zilnic, între 8 și 22, atât pentru restaurant cât și pentru recepție. Orele standard de cazare sunt 14:30 check-in și 12:00 check-out.
Ai și multe variante de petrecere a timpului liber – de la stat la soare, la pescuit, plimbări cu barca, bicicleta sau ATV-ul. Sunt disponibile trei bărci de capacități diferite, trei biciclete mountain-bike și 5 vehicule ATV. Statul la soare și pescuitul sunt gratuite, restul nu; pentru pescuit ți se poate oferi și undiță dacă ai venit fără, dar cu momeala va trebui să te descurci.
[O parte din oferta de activităţi.]
Tot din dotările locului fac parte și câteva pisici destul de simpatice și ai șanse să dai și peste ceva păianjeni, dar, na, asta e natura, pe malul apei. 😀
Parcarea este încăpătoare și gratuită. Este amenajată în zona de la intrarea pe domeniu, dar dacă e neapărat nevoie se poate parca și pe alee în spatele căsuței unde ești cazat, dacă nu împiedici accesul administrativ.
[Plajă şi loc de pescuit.]
Danube Village este funcțional în intervalul aprilie-octombrie, după cum permite vremea; am înțeles că există intenția unor modificări administrativ-funcționale, care să permită disponibilitatea pe tot parcursul anului.
Deși fără experiență anterioară în domeniu, proprietarii și-au dat silința să organizeze un loc primitor, de care să nu te desparți cu ușurință.
DN57, Gornea nr. 308, România
Coronini (CS)
Pensiuni
Pensiunea Danubio din Coronini se bucură de o accesibilitate ideală și o localizare pitorească fix pe malul Dunării. Nu ai cum să o ratezi dacă circuli pe DN57, între Moldova Nouă și Orșova; din șoseaua națională intri direct în parcarea pensiunii și de-acolo ai acces foarte facil pe terasa restaurantului. Din parcare ai acces și în pensiune dar pentru informații despre cazare sau pentru cazarea propriu-zisă ar fi mai bine să mergi tot în zona restaurantului/terasei, pentru că acolo vei găsi mult mai ușor pe cineva care să te ajute; recepţia este în restaurantul de la demisol.
[Amplasare pe marginea DN57...]
Clasificată la 3 margarete, pensiunea a debutat în 2013, cu un etaj și un mic restaurant. Dar pentru că succesul nu a întârziat, astăzi vorbim de două etaje cu un total de 16 camere, un restaurant mare și două terase, din care una pe structură de ponton.
[...cu vedere pitorească 😍]
Din cele 16 camere, 10 au vedere spre Dunăre; iar dintre acestea, cele 5 de la etajul 1 au terase mari și frumoase, cu masă şi scaune, poţi sta relaxat la aer admirând "marea de la Dunăre".
[Terasele dinspre Dunăre ale camerelor de la etajul 1...]
Camerele de la etajul 2 spre Dunăre nu au terase; doar cele din capetele clădirii au ieșire pe o terasă laterală, pe care o împart cu camerele paralele ce dau spre stradă. Dintre cele 6 camere care sunt orientate spre stradă – cele 3 de la etajul 1 au și terase, iar la etajul 2 cele din capete au ieșire în terase comune.
[...și balcoanele dinspre parcare.]
5 camere au paturi matrimoniale, 8 sunt duble twin și 3 triple cu un pat matrimonial și unul single.
Nivelul de confort este decent, pe nivelul clasificării. Terasele spre Dunăre aduc un plus prin spațiul oferit și priveliștea frumoasă asupra fluviului și țărmului sârbesc. În schimb, în camerele cu vedere la stradă e posibil să te deranjeze zgomotul de la trafic, noroc că nu trec foarte multe maşini iar viteza lor e mică prin localitate; în infotripul nostru mai mult "zgomot" a făcut o petrecere într-o curte de vis-a-vis 😀 dar am fost asiguraţi că şi asta se întâmplă extrem de rar.
[Cameră triplă cu vedere la Dunăre.]
Camerele sunt curate, amenajate simplu, practic și dotate cu aparat de aer condiționat, WiFi, mini-frigider (plus încă unul mare, comun pe hol) și televizor (semnalul și calitatea imaginii erau cam slabe la data vizitei noastre, dar... vacanța nu e pentru stat la tv 😉).
Băile sunt destul de mici, cu duș cu rigolă în pardoseală, separat cu perdea, ceea ce face ca apa să ude cam toată podeaua. Prosoape sunt dar cosmetice de baie nu (doar săpun lichid).
[Băi mici dar cu amenajare de calitate.]
Pensiunea este deschisă tot anul (o excepție față de practica zonei) iar prețurile de cazare variază, în funcție de tipul de cameră și etaj, între 200 și 320 de lei pe noapte; există și posibilitatea adăugării unui pat suplimentar, contra cost (80 lei/noapte). Pentru rezervări ce includ mai mult de trei camere și mai mult de trei nopți se plătește un avans de 50%, returnabil integral în caz de anulare dacă aceasta se face cu minim o săptămână înainte. Dacă vrei să vezi oferta lor de pe Booking, click aici.
La cerere se poate oferi și demipensiune.
Ziua de cazare începe la ora 15 și se termină la ora 12.
[Una din terasele comune de pe laterale, loc de fumat pentru cei care nu au balcon la camere.]
Micul dejun este disponibil contra cost, a la carte, între orele 8-12 iar meniul pentru dimineață oferă icre (25 lei/100g), salată de vinete (15 lei/100g), ouă în diverse feluri (omletă 150g 12-15 lei), brânză cu smântână sau cârnăciori. Variantele de mic dejun sunt prezentate în meniu la secţiunea Gustări.
[Din oferta de mic-dejun.]
Restaurantul este mare (salonul interior era închis la data documentării noastre) iar împreună cu cele două terase ajunge la 200 de locuri. Terasa-ponton e foarte drăguță și romantică, iar apusul de soare admirat de-aici e superb.
[Apus de soare pe terasa-ponton 😍]
Restaurantul este deschis și pentru cei necazați la pensiune iar timpul de așteptare poate crește când este foarte aglomerat. Mai găzduiește și evenimente private, care pot interfera cu programul celor cazați, iar pe terasă se organizează seri de club, așa că informează-te când faci rezervare, mai ales dacă ai sensibilități legate de somn.
Specialitatea restaurantului sunt preparatele pe bază de pește dar găsești și câteva feluri cu porc și pui și nu lipsește nici pleșcavița. Iar proprietarul ne-a dezvăluit că nu folosește friteuze pentru a prăji peștele, ci tuciuri; poate și de aici vine gustul bun al preparatelor.
Dacă vrei să afli mai multe informaţii despre restaurant (şi eventual să-i scrii o recenzie 😉) caută 🔍 Restaurant Danubio în site şi pe aplicaţie.
[Una din specialităţile casei.]
Există și un mic ponton pentru pescuit, ponton generos pentru plajă și înot (acces public gratuit, cu prioritate pentru clienții cazați), spații de joacă pentru copii, o masă de ping-pong la care poţi juca dacă ai palete. La cerere se organizează tururi cu barca pensiunii condusă de seniorul familiei, simpaticul Lae - care ştie cam toate locurile bune de pescuit în zonă 😉 aviz amatorilor! O plăcere să stai la poveşti cu el cu o ţuică sau pălincă de Coronini în faţă!
[Ponton pentru plajă şi înot.]
Parcarea este gratuită și destul de încăpătoare.
Fiind atât de aproape de graniță, ai grijă la setările telefonului, că s-ar putea să folosești serviciile de roaming.
Afacerea este una de familie, toți membrii se implică în activități, de la pescuit pentru restaurant, la bucătărie și marketing. A început mic dar a crescut și dorește în continuare să se dezvolte.
Str. Principală nr. 433, Coronini 327160, România
Berzasca (CS)
Pensiuni
Închis
Înconjurată de munți și ape, păduri și cascade, istorie și legende, pensiunea Ecaterina de pe Clisura Dunării (și numai acest detaliu și este promițător), în județul Caraș-Severin, comuna Berzasca, este un loc foarte potrivit dacă vrei să te relaxezi dar și dacă vrei să explorezi frumusețile zonei (care sunt destule, deci gândește-te la ceva mai mult de un weekend).
[Cheile Siriniei sunt în apropiere.]
Pensiunea și-a început activitatea în august 2013 și este clasificată la trei margarete. Este deschisă din aprilie până în octombrie și uneori organizează și sejururi de Revelion.
Are 9 camere duble și o suită (cu două dormitoare) – în total 22 de locuri de cazare; nu este mare însă noi am văzut în asta un lucru pozitiv, căci nu ai de-a face cu agitația specifică unităților mari de cazare.
[Unul dintre dormitoarele suitei.]
Toate camerele au terasă cu vedere la Dunăre (camerele 1-4 au terase mai mari şi pe jumătate descoperite), aer condiționat și mini-frigider; sunt mari, cu paturi încăpătoare, curate.
Programul recepției este 8-22 dar dacă ai activități în afara acestui program, ai oricum acces în pensiune.
[Terase mari semi-descoperite.]
Tarifele de cazare sunt diferenţiate pe sezon – aprilie-mai/ iunie/ iulie/ august/ septembrie/ octombrie și variază între 270 și 600 lei per cameră, respectiv suită. Includ mic-dejunul și accesul la piscină. La rezervările directe se plăteşte 50% avans, returnabil în cazul unei anulări cu minimum 7 zile înainte. Poți face rezervare și pe Booking.com.
Poți să te bucuri de soare la piscina infinity, cu priveliște la superba Dunăre și Balcani. Este încălzită, dar pe bază de panouri solare, așa că utilizarea ei depinde mult de capriciile vremii. Primești prosoape de plajă. La piscină au acces și clienții care nu sunt cazați în pensiune, în limita locurilor disponibile.
[Cafea cu view la piscina infinity. 😍]
Nu există spații dedicate exclusiv copiilor (spațiu de joacă) dar locul este primitor față de familiile cu copii (pentru care este recomandată suita); când sunt copii până în 12 ani se poate oferi pat suplimentar – 50 lei; iar pentru copiii între 12-18 ani cazaţi suplimentar mic-dejunul este tarifat 50%.
Pensiunea poate fi potrivită și pentru deplasări de business, putându-se organiza team-buildinguri de mici dimensiuni.
[Parcare dimensionată pe capacitatea pensiunii.]
Ai ceva opțiuni de petrecere a timpului liber și fără să pleci de la pensiune, dacă nu ești genul drumeț. Dacă îți place adrenalina, poți să te dai cu jet-boat-ul (când vremea o permite), sau te poți plimba cu bicicleta (50 lei/zi) ori cu barca, poți descoperi superba Vale a Siriniei cu atv-ul, sau te poți distra cu jet-ski-ul (cu bicicletele și și cu atv-ul se pleacă de la pensiune, iar pentru activitățile pe apă se pleacă de la un ponton aflat la aproximativ 400 m distanță). Toate astea sunt contra-cost dar oaspeții pensiunii se bucură de unele reduceri, întreabă de ele la check-in.
[Cu ATV-urile pe Valea Siriniei.]
Pensiunea are și restaurant, așa că nu e cazul să-ți faci griji privind mesele de peste zi (în zonă poate deveni puțin problematic acest aspect uneori). Restaurantul este deschis (în limita locurilor disponibile) și pentru clienții necazați; dar are 42 locuri, dublu față de locurile de cazare, iar gazdele sunt atente la acest aspect, așa că nu riști să nu găsești loc dacă ești cazat aici. Meniul nu este unul extraordinar de amplu dar are suficiente opțiuni și, cel mai important, oferta este de calitate – cu specific românesc și sârbesc.
[Salonul restaurantului.]
Intervalul 8-10 este rezervat pentru mic-dejun (bufet pentru cazați, platou rece+cald pentru externi) iar după ora 13, odată cu masa de prânz, restaurantul intră pe activitate normală, cu serviciu la masă, până la ora 22.
Micul dejun este plăcut și variat - mezeluri, brânzeturi, preparate pregătite în bucătăria proprie - vinete, zacuscă, icre; omletă; legume, fructe, cereale, iaurt, lapte, sucuri, ceai, cafea.
Dacă trebuie să pleci mai devereme nu-i problemă, trebuie doar să anunți și ți se poate pregăti micul dejun și puțin mai dimineață iar dacă pleci foooarte devreme vei primi un mic pachețel (foarte drăguț!).
[Mic-dejun pe terasă 😍]
În luna mai, când liliacul înflorește în păduri, miresmele amețitoare se simt până la pensiune. E o senzație excelentă să stai seara pe terasa camerei, în parfum de liliac și să asculți păsările cântând.
[View de la balcon.]
Ne-a plăcut faptul că pensiunea nu a fost construită fix pe malul apei (așa cum au făcut mulți alții de-a lungul defileului), pe un principiu foarte de bun simț – toată lumea trebuie să se bucure de accesul la apă. În plus e mai departe și mai sus față de drum, ceea ce face ca traficul să nu fie deranjant.
Soseaua Principala nr. 542, Berzasca 327025, România
Berzasca (CS)
Pensiuni
Închis
Dacă îți place să pescuiești, Pensiunea Sirinia este un loc bun unde să-ți manifești pasiunea. Așezată fix pe malul Dunării și cu deschidere largă la apă, poate foarte bine să primească o gașcă de prieteni pescari, cu o ofertă de servicii foarte confortabile pentru o ieșire... sportivă 😀
În zona localității Cozla, de care aparține pensiunea, Dunărea e lată, apa e curată, fără ierburi iar la pensiune malul este amenajat inclusiv pentru a se lansa bărci. Iar suporții pentru lansete sunt gata instalați 🤩
[În aşteptarea marii capturi. 🤩]
Clasificarea este de două margarete iar în curte sunt și spații pentru corturi și rulote. Pentru 100 lei/zi poți campa cu rulota – există trei spații pentru asta, conectate la curent și apă.
[Loc pentru caravane şi rulote...]
Iar pentru 50 lei/zi poți sta cu cortul. În ambele variante ai acces la toalete și duș și contra-cost la piscină... View-ul spre Dunăre, bonus! 😍
[...şi pentru corturi.]
Camerele sunt împărțite în două clădiri – șase în una și două în alta; și sunt duble sau triple, cu paturi matrimoniale sau twin, în diverse combinații. Toate au televizor (nu cu cea mai mare diagonală, dar e acolo), aer condiționat și un mic frigider; nu-s mari dar sunt curate; mobilierul este simplu, strictul necesar. Dacă sunteţi un mic grup sau o familie care are nevoie de 3 camere, sugerăm să rezervaţi cele 3 camere de la parterul clădirii mai mari şi o să aveţi la dispoziţie şi un hol ca o mică antecameră, cu TV şi o masă. Iar dacă aveţi nevoie de două, luaţi-le pe cele din corpul mai mic. 😉
Am admirat picturile expuse în camere, nu în multe locuri ai ocazia să vezi asemenea lucrări, cu atât mai mult cu cât sunt opere ale proprietarului pensiunii şi ale tatălui acestuia 😍
[Camere simple, dar cu picturi pe pereţi 😍]
Băile, individuale, sunt micuțe, cu duș și s-ar putea să găsești și ceva cosmetice, dar pentru siguranța de a nu-ți lipsi nimic, ia-ți de-acasă; prosoape sunt; iar dacă ai nevoie ți se poate oferi și uscător de păr.
[Deşi mici, băile individuale sunt un plus pentru nivelul de clasificare.]
La vizita noastră semnalul tv era cam slab iar internetul Wi-Fi aproape inexistent; dar era în curs de amenajare și punere în funcțiune un punct nou de distribuție, deci lucrurile ar trebui să se îmbunătățească.
Prețul cazării nu include mic-dejunul.
Poți să gătești sau poți opta pentru oferta culinară a pensiunii.
[Bucătărie la dispoziţia clienţilor.]
Există o mică bucătărie pentru clienți, unde găsești cam tot ce ai nevoie pentru a încropi ceva de mâncare. Iar dacă preferi grătarul, este și acesta; și chiar și un disc, dacă vrei, plus butelie cu gaz (contra cost). Ideal ar fi să vii cu cărbuni, nu ai de unde să cumperi aici; și neapărat să vii cu apă de băut, cea de la robinet nu este recomandată pentru consum. Sperăm ca de la vizita noastră smochinul să fi fost mutat de acolo... e plantat într-un loc tare neinspirat.
[Zona de grătar.]
Dacă ai fost norocos şi capturile nu s-au lăsat aşteptate, ai la dispoziţie şi o zonă unde le poţi curăţa, chiar lângă grătar, dotată cu chiuvetă. Super-idee, bravo!
[Loc pentru curăţat peştele.]
Alternativa la self-service ar fi meniul pensiunii, care este unul destul de simplu, dar poate fi mulțumitor dacă nu ești pretențios – pește prăjit, minuturi, ciorba zilei, câteva garnituri, paste, două salate de însoțire și la desert papanași; mic dejun – ouă, salam, brânză, legume- 25 lei/pers,, băuturile se plătesc separat. Și oferta de bar e destul de acoperitoare – cafea, ceai, răcoritoare, câteva vinuri și chiar și două cocktailuri, bere.
[Crispy pui + cartofi, 25+9 lei.]
Restaurantul (locul de luat masa) e așezat frumos, pe malul apei, într-o construcție separată de camere (terasă închisă) și sunt și câteva mese în aer liber.
Punctul forte al locului îl reprezintă după părerea noastră piscina. Amenajată frumos, cu șezlonguri din lemn și cu priveliște la Dunăre și Balcani. Şi cu un pavaj de piatră naturală de bună calitate.
[Piscina, între munte şi Dunăre. 😍]
Un loc bun pentru familii cu copii; deși nu sunt spații special amenajate, curtea mare și piscina ar putea fi pe placul celor mici. Iar toţi clienţii de până acum au apreciat amplasamentul izolat, deşi e chiar la drumul naţional: cel mai apropiat sat este la câţiva kilometri iar asta vine la pachet cu multe cântece de păsărele şi câteodată chiar cu animale sălbatice care privesc curios din pădurea de peste drum 😍
[Zonă verde destul de bine întreţinută.]
Impresia noastră a fost că pentru grupuri e un loc foarte potrivit; pescuitul și grătarul sunt mereu mai bune în gașcă. 😀
Sunt binevenite și animalele de companie.
Prietenii cei mai fideli ai locului sunt un frumos cuplu de lebede, care vin frecvent la socializare.
[Nelipsite la apel!]
Pensiunea e nouă, din 2021 și sigur mai sunt lucruri de îmbunătățit. Dar administratorul pensiunii și omul bun la toate, Gabi, e un tip foarte voluntar și cu siguranță dacă există soluție ți-o va oferi.
[Gabi, servind micul-dejun.]
Parcarea este încăpătoare și gratuită.
Împătimiții pescuitului (și nunumai) pot veni și iarna, pensiunea este deschisă și în sezonul rece (spre deosebire de majoritatea celorlalte din zonă).
Cozla nr. 14, 327027, comuna Berzasca România
Sicheviţa (CS)
Pensiuni
Cu o poziționare ideală pentru turismul din zonă, pensiunea agroturistică de 3 margarete Villa Rustica din Gornea (sat din comuna Sicheviţa) este un exemplu de cum ar trebui să se dezvolte agroturismul pe Clisura Dunării. Construită pe baza unui aviz de la Ordinul Arhitecților, se încadrează perfect în mediu, respectă un specific al zonei - lemn, piatră, acoperiș de țiglă ceramică, culori naturale; arată excelent. O diferență extraordinară (a fost finanțată din fonduri europene, sub îndrumarea unor specialiști; felicitări proprietarilor care nu au „luat-o pe scurtături” și nu s-au abătut de la principii) față de majoritatea celorlalte, care au fost ridicate cu metode mult mai... relaxate...
[Aşa-i că arată bine?]
Mineritul, activitate principală în zonă până la un moment dat, începe timid să fie înlocuit de turism. Copiii și nepoții foștilor mineri încearcă să găsească noi căi de a-și câștiga existența. Așa fac și Duica și Vasile, cărora Villa Rustica le asigură venituri cam șase luni pe an. Din astea cam jumătate sunt nebunie, cu încărcare maximă; în rest activitatea mai intensă e de obicei doar în weekend. De aici iată și prima recomandare – dacă îți dorești liniște și relaxare gândește-te să mergi în afara perioadei de full-sezon, în mai-iunie; pe lângă faptul că nu e aglomerat, nici căldura nu e în plină forță.
Pensiunea e deschisă între 1 mai – 31 octombrie.
[Vedere de pe terasa camerei triple...]
Așezată suficient de aproape de Dunăre cât să te poți bucura de toată splendoarea oferită de fluviu, pensiunea este totuși destul de departe de drum cât zgomotul traficului să nu deranjeze, și e un pic mai sus pe deal, oferind o panoramă mult mai largă. Priveliștea de pe terasa restaurantului este superbă, mai ales la sfârșitul primăverii, când totul vibrează verde.
[...şi de pe cea a restaurantului. 😍]
Din drumul național intri imediat în parcarea pensiunii, încăpătoare și gratuită. De aici clădirile urcă spre deal, perpendicular – sunt două corpuri; primul, construit în 2015, are 5 camere; al doilea, mai sus și mai nou (2020), are 3 camere. Șapte din total sunt duble, cu paturi matrimoniale sau twin; una e triplă, cu pat matrimonial și canapea (la etajul corpului nou).
Prețurile pe cameră sunt între 290 și 460 lei/noapte, în funcție de tipul de cameră și perioadă. Nu există tarife de cazare în regim single. La rezervare se plătește în avans prima noapte, sumă rambursabilă dacă anularea se face cu minim 7 zile înainte de data rezervată.
Dacă ești fan Booking, click aici ca să vezi oferta actuală.
[Corpul principal al pensiunii.]
Cele cinci camere din corpul principal sunt încălzite cu centrală și se pot închiria, la cheie (self-service), pentru sejururi în extrasezon și (mai ales) sărbătorile de iarnă.
Fiecare cameră din corpul mic are pentru încălzire aparat de aer condiționat; pe care chiar s-ar putea să simți nevoia să-l folosești dacă mergi la începutul sezonului, când nopțile sunt ceva mai răcoroase.
[Cameră din corpul principal.]
Toate camerele sunt amenajate simplu dar cu gust, curate și primitoare, cu un plus pentru cele din corpul mic. Băile sunt micuțe, cu cabină de duș; la începutul sezonului, când nu e încă foarte cald afară, în camerele din corpul mic s-ar putea să-ți fie cam răcoare când ieși din duș. Ne-a plăcut atenţia la detalii cu care au fost decorate cu motive tradiţionale feţele de masă din restaurant, camerele... până şi cosmeticele de baie. Frumos.
WiFi funcționează destul de bine, în ambele corpuri de clădire.
[Camera triplă din corpul mic.]
Pensiunea are și un restaurant cochet și micuț, pe măsura locurilor de cazare. Este deschis pentru exterior doar când nu e plină pensiunea.
Duica e omul-orchestră – primește oaspeții, gătește, servește – ca într-o agropensiune autentică. Și gătește ca la mama acasă (dacă mama e „șogoriță” 😉): în fiecare zi o altă ciorbă, coleșă cu brânză și smântână, gulaș, pleșcaviță, pogăci cu gem de casă. Și bineînțeles pește. Din meniu nu lipsesc nici clasicele preparate la grătar, șnițel, salate, sau chiar și paste, papanași. Dar parcă tot cele locale fac cu ochiul mai atrăgător.
[Ciorba de peşte...]
Nouă ne-au plăcut mult Ciorba de pește (20 lei), ușor picantă, iar pogăcile ne-au teleportat direct în copilărie; și somnul prăjit a fost foarte bun (35 lei, 250g), bine făcut, cu sos cremos de usturoi; ne-a plăcut și prima pleșcaviță din viața noastră – deși acompaniată simplu, de cartofi prăjiți și ceapă roșie, carnea a fost foarte gustoasă (28 lei, cu tot cu garnitură).
[... şi Pleşcaviţa a la Villa Rustica.]
Exceptând tocănița și gulașul, care se gătesc la cerere, și pogăcile, care au nevoie de ceva pregătire anterioară, toate celelalte preparate se fac pe loc.
[Pogacie cu gem de măceşe 😋]
Mic-dejunul este inclus în prețul camerei și se servește a la carte, dintr-un meniu cu trei variante de platouri cu diverse combinații specifice momentului zilei (ochiuri, omletă, mezeluri, brânzeturi, legume, ceai, lapte, unt, dulceață) sau coleșă (adică mămăligă) cu brânză și smântână ori cașcaval pane. Cu excepţia ceaiului sau laptelui incluse în platouri, celelalte băuturi se plătesc separat.
La solicitare se poate oferi și demipensiune sau pensiune completă.
[Platoul 3 de mic-dejun.]
Fiind pensiune agroturistică, Villa Rustica are și o mică grădină proprie de unde vin legumele iar prin curte sunt și câțiva pomi. În plus, membrii familiei extinse se îndeletnicesc cu creșterea păsărilor și animalelor, deci și de-aici vin produse locale. Iar Duica face ea însăși toate gemurile și dulcețurile pe care le oferă oaspeților.
Dacă nu vrei să mănânci la restaurant, pensiunea are și un foișor destul de bine dotat, unde îți poți face un grătar.
[10.jpg]
Curtea se află în spate, verde și liniștită. Poți să stai pur și simplu la soare, să te dai în leagăn sau să dai o mână de ajutor gazdelor în grădină 😊 Noi am avut norocul să admirăm la o ploaie de vară cel mai mare și mai frumos curcubeu dublu, unind cele două maluri ale Dunării. Dincolo de proprietate se întinde pădurea, aerul e curat și am ascultat acolo, pe terasa camerei, la înserat, cele mai vrednice și talentate păsări cântătoare.
[Grădina şi pădurea din spatele corpului nou.]
Te poți relaxa pe malul Dunării, în locul special amenajat pentru pescuit. Nu există niciun cost suplimentar pentru zona asta. Locurile de pescuit sunt două, cu foișor din lemn, plus o barcă cu vâsle. Bronzatul e garantat, pescuitul e... cam la noroc din ce ne-a spus Vasile; dar dacă e pasiune, ce mai contează?!... Pescarii de noapte vor aprecia lampa solară 😉
[Loc de pescuit şi plajă.]
Noutatea sezonului 2024-2025 a fost deschiderea mult-așteptatei piscine. Nu e foarte mare dar nici chiar mică (9,5 x 5 m), are sistem de încălzire a apei și o adâncime de 1,4m - numa' bună pentru bălăceală cât e ziua de lungă. Și fără niciun cost suplimentar, accesul la ea și folosirea șezlongurilor sunt incluse în prețul cazării! ❤️
[Piscină cu view 😍]
Din punct de vedere al dezvoltării turistice, regiunea e la început, deci mai e de lucru la infrastructură, la indicatoare, la servicii conexe. Mai ales că toata zona e sit arheologic – tot ce se construiește trebuie precedat de descărcare de sarcina arheologică. Sperăm ca dezvoltarea să se facă sustenabil și durabil. Așa cum vedem că o fac și oamenii de la Villa Rustica! 🤗
DN57 nr. 306, Gornea 327344, România