Harghita-Mădăraş


Address

Harghita-Mădăraş, România

Se spune că muntele Harghita Mădăraș este supranumit „muntele sfânt al secuilor”. Poate pentru că pe vârf este plin de monumente comemorative tradiţionale secuieşti sau pentru că este în inima ţinutului secuiesc şi este loc de pelerinaj pentru cei din zonă... noi putem da mărturie despre cât este de frumos. L-am vizitat iarna și am găsit acolo cel mai frumos peisaj hibernal din câte am văzut până acum în România; cu potecile ninse neatins, neaua sclipind magic și cu brazii împovărați de podoaba albă, un cadru perfect pentru povești cu Elsa și Crăiasa Zăpezilor.

Dacă găsești și denumirea Madarasi Hargita, nu te impacienta; este același loc, cu denumirea în limba maghiară.
Mica stațiune (de schi), denumită după vârful în apropierea căruia se află, este mai puțin cunoscută, fapt ce o face o alegere excelentă dacă vrei să fugi de aglomerația din alte locuri mai populare; și dacă ai și mașină puternică, deoarece drumul poate fi o ... provocare. Se poate ajunge din Vlăhița sau din Izvoare; fiecare variantă cu dificultățile ei dar drumul e o încântare pentru ochi și pentru cei cărora le place condusul mai puțin ... convențional și pe timp de iarnă. Sunt recomandate lanțurile; au fost amplasate indicatoare în acest sens și e posibil să fie și control și să nu se permită urcarea mașinilor neechipate. În varianta dinspre/spre Izvoare, pentru că drumul este foarte îngust şi are secţiuni cu pantă accentuată, sensul de mers este alternativ – până la ora 14 doar se urcă iar după ora 14 doar se coboară (bine, unii mai trişează, dar riscă o amendă consistentă şi reproşurile celor pe care îi încurcă 🙃). Sus se plătește o taxă (12 lei când am fost noi), care teoretic merge în întreținerea drumului (care chiar era bine întreținut, de altfel); în schimb, nu am fost taxaţi pentru parcarea de la marginea pârtiei. Recomandăm să se evite deplasarea după căderea întunericului; vizibilitatea e minimă în condiții meteo bune; dacă mai e și vreun viscol probabil că nu ți-ai dori să fii pe vreunul din cele două drumuri.

Sunt aici cinci pârtii (toate deservite de instalații teleschi) și un ski-road scurt care face legătura între două dintre pârtii
1) o pârtie pentru începători (Sugo Baby): porneşte chiar la marginea drumului, în staţiune şi este perfectă pentru primele lecții de alunecare (erau acolo nu doar babies ci și adulți în toată firea abia ținându-și echilibrul pe schiuri😀); 
2) pârtia Sugo, jumătate albastră și jumătate roșie (ușor spre vișiniu 😀); 
3) pârtia roșie Kicsi Mihaly; 
4) Pârtia Nagy Mihaly, dificilă (neagră la plecare și roșie la sosire); 
5) pârtia Csillagosveny, jumătate roșie (la plecare) și jumătate albastră. 

Poate părea bulversant, cu jumătăți de pârtii cu grade amestecate de dificultate dar odată ajuns la fața locului, lucrurile vor fi mult mai clare – instalațiile de transport pe cablu și ski-road-ul sunt în așa fel amenajate încât poți cu ușurință selecta sectorul potrivit cu nivelul de experiență pe schiuri; dacă ești experimentat și nici măcar negrul nu e o culoare care să te sperie, poți cu ușurință face un cocktail delicios, din mai multe pârtii. 
Zonă de săniuș amenajată separat. 
Alte experiențe și activități de iarnă: plimbări cu snow-mobilul, ture cu schiuri sau cu rachete de zăpadă. Ne-a bucurat maxim să vedem aici ceva ce nu am mai văzut nici măcar în locuri „cu ștaif” - schi pentru persoanele cu dizabilități.

Stațiunea Harghita-Mădăraș se află la o altitudine de aproximativ1675 m, așa că într-o zi senină te poți bucura de o priveliște spectaculoasă până spre Postăvarul, Bucegi, Piatra Craiului şi Făgărași. Iar apusul de soare îți poate picta culori cum rar vezi.

Deși mai puțin cunoscută decât alte destinații montane, Harghita-Mădăraș nu este totuși anonimă. Aici se întâmplă competiții de schi, evenimente specifice (Zilele Zăpezii) sau chiar pelerinaje religioase. În februarie se organizează Fârșag Skiing, un carnaval de schi; da, participanții schiază în costume care mai de care iar cele mai creative primesc și premii. În martie spre sfârșit (în funcție și de dărnicia zăpezii) are loc cel mai mare eveniment de freestyle schi&snowboard din România. 
Cabanele și pensiunile de pe munte și-au adaptat și diversificat oferta – care variază de la spații de cazare cu paturi multiple și băi comune până la ... vile cu jacuzzi pe terasă. Cel mai vechi (dar cât se poate de actual) loc de cazare este chiar Cabana Mădăraș, loc bun de odihnă și adăpost pentru călătorii obosiți încă de pe vremea când pe munte nu existau drumuri amenajate (primele drumuri forestiere au fost amenajate abia în anii ‘60). Orice variantă de cazare ai alege iarna, distanța până la pârtii este confortabilă chiar și de la cea mai depărtată pensiune, căci stațiunea este una minionă 🙂

Noi am documentat iarna aici dar am aflat despre o mulțime de lucruri care se pot face la Harghita-Mădăraș și vara (sau în orice anotimp). Flora și fauna sunt bogate, așa că ai ce admira, fie că faci o drumeție obișnuită, fie că te duci să cauți specii de plante ori să observi animale. Dacă îți dorești liniște și sălbăticie, zona aceasta e răspunsul. Ascensiunea pe Vârful Harghita Mădăraș (1801 m) este o experiență de neuitat. Se mai pot face drumeții pe Vârful Mihai Mare sau spre cascadă, spre pasul Liban sau spre pasul Vlăhița, ture cu bicicleta, observare de urși, este şi un traseu de via ferrata... Din vară nu avem decât o poză, mai de demult, dar promitem să revenim pentru o documentare de sezon amănunţită! 😍

Se pare că cei care au ajuns odată la Harghita-Mădăraș, revin. Te invităm să faci măcar prima vizită. Regiunea promite.
Unde dormi în Harghita-Mădăraş Activităţi şi Experienţe

Alte sugestii

Băile Szejke
Băile Homorod
Odorheiu Secuiesc
Zetea
Harghita-Băi