Dacă eşti în zona Timişu de Sus sau prin Predeal, o vizionare a acestei cascade poate fi un bun prilej pentru o drumeţie de aprox. 2,5km. După ce laşi maşina la DN1 caută şi urmăreşte traseul "bandă albastră" care te va duce la cascadă în 1h-1h30min, depinde cât de sprinten(ă) şi grăbit(ă) eşti; sau poţi merge pe drumul forestier care şerpuieşte prin pădure - e mai lung (aproape 4 km, 2 ore) dar mult mai uşor de parcurs. 🙂 Te vei bucura de o plimbare agreabilă în care îţi vei încărca plămânii cu un aer de munte pur! Pentru sugestii de orientare caută în aplicaţie sau în site-ul Unde Mergem🔍 traseul "Timişu de Sus - Cascada Tamina".
Cascada Tamina este de fapt o înşiruire de 5 cascade pe aprox. 100m (cea mai mare are o cădere de aproape 10m), într-un un canion format probabil prin prăbuşirea tavanului unei peşteri săpate de pârâul Piatra Mică. Canionul poate fi străbătut cu ajutorul câtorva scări metalice, nu foarte stabile şi un pic degradate... ar fi bine să ai încălţăminte adecvată (nu veni în şlapi sau tenişi), să ai un pic de condiţie fizică şi să nu ai rău de înălţime!
Îţi vei da seama că ai ajuns la canion când vei vedea impresionantul perete de calcar prin dreapta căruia poţi coborî, cu atenţie, până la baza lui.
Coborârea spre canion.
Odată ajuns jos vei fi răsplătit cu una dintre cele mai spectaculoase vederi din munţii Piatra Mare!
Muntele de calcar în care a fost săpat canionul Tamina.
Dacă eşti bine echipat, ai cât-de-cât condiţie fizică şi îţi promiţi că vei fi foarte atent poţi încerca ascensiunea prin canion ajutându-te de scările, buştenii şi scândurile pe care le vei găsi în el. Va fi o experienţă intensă!
Ascensiune prin canionul Tamina.
Odată ieşit din canion muntele îţi va mai oferi o răsplată pentru efortul tău: un cadru parcă desprins din filmele Jurassic Park 😮!