Poiana Brașov

Address

Poiana Braşov, Romania

Scurt istoric
Prima atestare documentară a locului este din 1427 și vizează oieritul din zonă. Dar și schiorilor le place în Poiană de mult, încă de prin 1895; iar primul concurs de schi a fost organizat aici în 1906. 

În 1951 au loc aici Jocurile Mondiale Universitare de iarnă și tot acesta este momentul din care în Poiană începe să se dezvolte turismul. Dacă până atunci vedeai doar ici-colo câte o mică vilă sau o cabană, odată cu primul hotel și primul telescaun (Poiană - cabana Postăvarul) date în folosință, a început „construirea” Poienii, până la ceea ce știm azi – cea mai apreciată stațiune montană şi cel mai mare domeniu schiabil din România, cu 12 pârtii de schi, restaurante, hoteluri de lux sau și pentru buzunare mai subțiri, pensiuni, vile, cabane, trasee de drumeție și de ciclism, echitație, patinoar, centru de agrement indoor. Începând cu 2023, Poiana Braşov găzduieşte şi un festival muzical „de iarnă”, Massif, în organizarea echipei Untold & Neversea.

Aventură şi natură
Iubitorii de natură, împătimiți ai muntelui sau amatori, au ce admira, floră și faună, priveliști de vis, fie vară fie iarnă, în stațiune și în pădurile care o împrejmuiesc; Masivul Postăvarul și Colții Corbului Mare sunt arii naturale protejate.
Cel mai cunoscut traseu de drumeție este cel până la Cabana Postăvarul, destul de ușor, cam de 2 ore și cu garanția unei „recompense” delicioase pe care ți-o poți oferi la cabană, unde se gătește ca la mama acasă (mai ales dacă mama e săsoaică 🙂). Traseul este uşor, practicabil atât vara cât și iarna, cu echipament de drumeţie corespunzător anotimpului.
Poiana Braşov cu multitudinea de drumuri forestiere şi cărări de munte ce o înconjoară este o destinaţie excelentă şi pentru biciclişti - vei găsi aici multe trasee pentru road-bike, mountain-bike dar şi enduro, cel mai spectaculos fiind cel care coboară de pe vârful Postăvarul!
Pasionații de sporturi de iarnă au la dispoziție cel mai mare și mai modern domeniu schiabil din România, suplimentat cu centre pentru închirierea echipamentului și școli și instructori de schi și snowboard.

Cum ajungi
În Poiana Braşov poţi ajunge cu maşina, din Braşov sau Râşnov, pe DN1E. Dacă urci din Braşov şi nu vrei să contribui la "încărcarea" cu noxe din Poiană, te încurajăm să laşi maşina în parcarea din Poiana Mică, e şi mai ieftin acolo 😉, găseşti detalii în pagina Parcarea etajată din Poiana Mică, caut-o în aplicație.
Dacă eşti fără maşină, poţi merge cu linia de autobuz 20 care pleacă din oră în oră din Braşov, staţia Livada Poştei şi ajunge la Telegondolă. În sezonul cald autobuzul este dotat cu o remorcă pentru biciclete iar un pic mai sus de staţia de autobuz, în dreptul parcului Livada Poştei, este un punct de preluare pentru biciclete operat de firme private (microbuz cu remorcă).

Remorca pentru biciclete traseu 20.

Din gară direct pe pârtie: în ianuarie 2022 a fost inaugurată linia autobuz 100 Express (în link sunt info despre orar, pe ambele sensuri) care face legătura directă între Gara CFR şi Poiana Braşov - staţia Teleondolă-plecare în timpul sezonului de schi. E o linie-pilot, experimentală, care poate fi un motiv în plus să vii cu trenul şi nu cu maşina personală la o escapadă de schi în Poiana Braşov, cu atât mai mult cu cât cei de la Primăria Braşov au promis că vor corela orarul autobuzului cu cele ale Trenurilor Zăpezii!

De asemenea, în Poiana Braşov ajung şi câteva trasee de drumeţie care pornesc din Braşov (cel mai cunoscut este Drumul Vechi, cu plecare de la Pietrele lui Solomon), din Cristian şi din Râşnov.
Unde dormi în Poiana Braşov Unde mănânci bine în Poiana Braşov Servicii

De făcut în Poiana Braşov

Tururi, drumeţii, topuri şi recomandări... află tot ce trebuie să experimentezi atunci când eşti în Poiana Braşov!
La schi Trasee de drumeţie Trasee de bicicletă Activităţi şi Experienţe în Poiana Braşov De văzut în Poiana Braşov

Alte sugestii

Satul Măgura - Moieciu
Codlea
Hărman
Cristian
Viscri