Pietrele lui Solomon

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂

În județul Covasna există un sat care se numește Malnaș-Băi. Nu e o interjecție ci ar fi, cică, stațiune balneoclimaterică. Dar ... din ce am reușit noi să vedem e o stațiune în care nu prea îți vine să stai ... Cel mult să umpli niște sticle cu apă minerală și să pleci ... Toate materialele spun ca „stațiunea” e bogată în ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, izotone și bicarbonatate, clorurate, sodice, carbogazoase, hipotone. Și că apele astea ar fi recomandate în tratarea afecțiunilor digestive și renale. Or fi ...! Acu’ ... asta e teoria … Că la proba practică localitatea nu trece examenul ... Noi ne-am îndreptat într-acolo plini de speranță și entuziasm. Căci așa bogății naturale nu-s de colea! Ca să ajungi la Malnaș-Băi, ieși din drumul european E 575, cam la 17 km de Sfântu Gheorghe, și găsești o localitate așezată frumos, pe Malul Oltului, între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc.  „Legenda” spune că stațiunea era renumită și avea mulți vizitatori încă din 1856. „Mulți” ăsta o fi un criteriu subiectiv sau pe-atunci poate stațiunea era administrată mai bine ... Căci când am ajuns noi părea mai degrabă părăsită ... Ar fi recomandat să vină aici celor care se află în tratamentul unor afecţiuni digestive (gastrite cronice, ulcer), hepatice (hepatite, coleciste, pancreatitã cronică), sau cardio-vasculare (arteriopatie, cardiopatie cronică, hipertensiune arterială). Că nu era mai nimeni pe-acolo o fi un semn bun? O fi că lumea e bine-sănătoasă și nu are nevoie de tratamente ...? În 1891 ar fi fost construite primele băi cu apă caldă, iar începând cu 1904 ar fi funcţionat şi un punct de îmbuteliere a apei minerale. Noi am găsit în centrul satului un bazin cu apă minerală (teoretic), care își spune, pretențios, piscină. Conform pancartei (singura de acest fel pe care am găsit-o pe-acolo), ar avea 1,3 m adâncime și se folosește pe propria răspundere. Cam atât cu informațiile! Dacă mai vrei să mai știi și altceva ... te descurci pe propria răspundere ... Cât despre a te „introduce” în respectiva apă ... nici propria răspundere nu părea suficientă ... [Eşti pe "proprie răspundere".] În localitate ar fi funcţionat şi un sanatoriu, care folosea ape din izvoarele care se pare că aveau și nume - Ilona, Mioara, Central, Victoria, Fântâna Centrală. Înțelegem că „din nefericire” (pronia cereasca a întors spatele localității, un blestem, ceva nemaivăzut trebuie să se fi produs! Nu! Nu oamenii sunt responsabili. Totul e nepersonal. Nu „s-a mai făcut nimic”!...) după 1989, băile au ajuns în paragină. Iar în prezent doar s-ar mai îmbutelia apa minerală „Perla Covasnei” şi acidul carbogazos.  La Malnaş-Băi s-ar afla cel mai valoros monument industrial al regiunii: un şir de instalaţii de îmbuteliere, construit în anul 1863, care este şi astăzi în stare de funcţionare. Ne scuzăm, dar nu l-am găsit! Și de altfel nimic de pe-acolo nu „ne-a invitat” să poposim mai mult și să explorăm. Dacă vom mai ajunge vreodată promitem să fim mai insistenți ... Citim în surse online că faima băilor de la Malnaș ar fi crescut în a doua jumătate a secolului 19, odată cu investițiile mai multor familii nobiliare maghiare. În 1873, Malnaș-Băi ar fi primit oficial statutul de stațiune balneară, la acea vreme funcționând aici băi bogate în dioxid de carbon, băi feroase și pe bază de nămol. Nimic însă din această faimă nu pare să fi rezistat ... Noi am găsit trei izvoare despre care am aflat un pic „pe gustate” și „pe propria răspundere” ce calități ar (putea) avea. Și putem spune asta: cea mai bună apă (presupunem) minerală carbogazoasă pe care am gustat-o vreodată! Nu există prin comerț nimic nici măcar pe-aproape de apa asta! Dar atât! Nu tu un panou! Nu tu o informație! Nu tu date tehnice, nu tu recomandări privind sănătatea! Doar niște laude deșarte afișate de autorități pe bani europeni! Și chiștoace de țigări și resturi de plastic! Trist! Triști și repede am plecat de-acolo!  [Apă minerală şi ... chiştoace.] Da, știm, am spus că Unde Mergem este despre suma calităților ... Dar aici e o maaare sumă a calităților locului, ale naturii, care merită și trebuie promovate și susținute. Și un maaare MINUS și un mare deget ridicat autorităților pentru NIMICUL pe care îl fac și pe care nu ne-am putut abține să le arătăm. Promitem că o să încercăm să nu o facem prea des! Totuși, dacă ești în trecere pe E 575, fă un mic ocol pe la Malnaș-Băi! Merită să-ți umpli o sticlă cu apă minerală!

Masivul Piatra Craiului sau Munții Piatra Craiului sau Piatra Craiului sau chiar doar Crai, aparține lanțului Carpaților Meridionali. Craiul este tăios și abrupt, un crai bătrân, de prin Jurasic, dar drept și înalt, elegant și îndrăzneț. Masivul prezintă aproape tot spectrul rocilor sedimentare, depuse de când calcarele din Piatra Craiului s-au ridicat de pe fundul mării.  Cea mai mare altitudine este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) – 2238m. Dar masivul are multe piscuri de peste 2000m – Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuțit (2150m), Vf. Țimbalul Mare (2177m), Vf. Sbirii (2220m). Zonă care atrage numeroși iubitori ai muntelui și drumețiilor, Masivul Piatra Craiului este străbătut de nu mai puțin de 42 de trasee turistice marcate pentru drumeție și 11 trasee de cicloturism, de dificultăți variate, pentru toate tipurile de temerari. Cel mai spectaculos dintre ele, dintre Vf. Turnul și Șaua Funduri; lung de 9km, se desfășoară pe porțiunea de creastă a masivului, este dificil (cel mai dificil traseu marcat din România, după părerea multora), tehnic, recomandat experimentaților.  • Trasee Zărneşti şi Piatra Craiului • Sugestii de trasee pentru bicicletă în Zărnești și împrejurimi Dacă te țin bocancii și genunchii și te aventurezi măcar pe unele dintre aceste trasee, nu vei regreta. Piatra Craiului adăpostește specii unice în lume și protejate, de floră și faună - Garofița Pietrei Craiului, floarea de colț sau capra neagră. [În Prăpăstiile Zărneștilor.] Masivul este plin şi de fenomene carstice spectaculoase – Cheile și Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, Moara Dracului, Credacul Stanciului, Zaplazul sau Marele Grohotiș. Datorită caracterului unic al masivului, speciilor rare care se găsesc aici și frumuseții peisajelor, Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 iar în 1990 a fost declarat parc național, în scopul conservării în stare naturală a unor ecosisteme reprezentative și al creării condițiilor de recreere, vizitare și educație, fără afectarea acestora, cu o preocupare permanentă pentru păstrarea peisajului natural și antropic. În prezent Parcul Național Piatra Craiului cuprinde aproape 15.000 ha, împărțite între județele Brașov și Argeș. Campatul şi focul deschis este permis doar două zone amenajate, zona de camping și relaxare aflată la aprox. 200m de Fântâna lui Botorog în direcția Zărnești) și campingurile din apropierea cabanei Plaiul Foii. Parcul Național Piatra Craiului este atractiv și datorită istoricului, valorilor culturale și tradiționale ale comunităților care îl străjuiesc – orașul Zărnești, satele Măgura, Peștera, Șirnea, comunele Rucăr și Dâmbovicioara – peisaje spectaculoase, obiective istorice, obiceiuri, credințe, păstorit, liniște, armonie. Alte atracții turistice din arealul Parcului mai sunt: Schitul ortodox Colții Chiliilor, Castelul Bran, Tranșeele de la Ciocanu. Pentru accesul în parcul național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei/pers. Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Dacă te afli în zona Bran-Măgura-Zărneşti, merită să vezi Prăpăstiile Zărneştilor şi să faci acest traseu frumos, accesibil în cea mai mare parte chiar şi copiilor sau persoanelor cu dizabilităţi uşoare. Este de fapt un drum pietruit de aprox. 4 km care şerpuieşte de-a lungul unei văi seci în care pe alocuri mai curge şi un pârâu ce se dezvoltă spectaculos în timpul ploilor torenţiale de vară. Prăpăstiile Zărneştiului (sau Cheile Zărneştiului sau Valea Prăpăstiilor) sunt un rezultat al acţiunii apei: iniţial a fost un râu care a curs pe roci sedimentare - preponderent calcare - pe care le-a erodat şi le-a adâncit; în timp, cursul apei a trecut în subteran formându-se o peşteră care, după ce i s-a prăbuşit plafonul, a devenit un sector de chei de 2 km, foarte îngust şi cu pereţi înalţi, verticali, deosebit de spectaculoşi. Plimbarea este agreabilă, poţi face multe poze, uită-te tot timpul pe sus - dacă ai noroc poţi zări şi vestitele capre negre! Cum ajungi pe traseu:  În punctul Fântâna lui Botorog (localizat de noi pe harta atracției) se poate ajunge ușor cu maşina fie din Zărneşti fie din satul Măgura, dar ai în vedere că administrația locală a interzis staționarea pe acest drum din cauza aglomerației care se crea din cauza numărului mare de mașini parcate și care îngreunau accesul spre casă al localnicilor din satele vecine (Măgura, Peștera). Sunt totuși zone unde îți poți lăsa mașina fără a provoca probleme, fie unde lățimea drumului permite acest lucru fie în parcarea (uneori insuficientă pentru câte mașini ajung aici) aflată chiar la terminarea drumului asfaltat pe partea stângă, unde cândva era Cabana Gura Râului. Noi te-am sfătui să cauți un loc de parcare public în oraș și să pornești la pas spre traseu, chiar dacă asta înseamnă prelungirea duratei drumeției cu 20-30 de minute.    Dacă nu ești posesor de mașină te poți folosi de transportul în comun pentru a ajunge în Zărnești, din Brașov sau Râșnov (pentru detalii caută articolul de destinație 🔍 Zărnești din ghidul nostru, sau click aici). Iar dacă punctul tău de plecare este din localitățile învecinate (Bran, Moieciu, Șimon, Poiana Mărului) există firme private de transport care prestează servicii și către zona Zărneștiului; sau poți face autostopul. De aici, ţii tot înainte, pe drumul forestier care străbate Valea Prăpăstiilor. [La Fântâna lui Botorog.] Pentru că se află în Parcul Național Piatra Craiului, din luna mai până în luna octombrie este necesară achiziționarea unui bilet acces în valoare de 10 lei/persoană (valabil 7 zile). Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online/SMS (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Masivul Piatra Mare face parte din munţii Bârsei, localizaţi in sudul depresiunii Braşov din cadrul Carpaţilor de Curbură.  Cabana Piatra Mare este situată la altitudinea de 1628 m, are program non-stop, se poate mânca şi oferă posibilitatea de cazare peste noapte şi de campare. Pe lângă cabana Piatra Mare și vârful Piatra Mare ca obiective turistice importante sunt cascada Tamina, Peștera de Gheață și formațiunile numite Șirul Stâncilor. Pasionaţii de drumeţie se pot bucura de numeroase trasee, cu puncte de plecare din: • Săcele, pe două trasee (muntele Bunloc – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare și Valea Gârcinului – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare)  • Dâmbu Morii, prin (sau pe lângă) Canionul 7 scări sau pe Drumul Familiar, până la cabana Piatra Mare și apoi, Vf. Piatra Mare. • Timișul de Sus - pentru cascada Tamina • Predeal, către vârful Piatra Mare și cascada Tamina Odată ajuns pe Vărful Piatra Mare, de la o altitudine de 1844 m, oriunde îţi vei îndepta privirea te vei bucura de o panoramă extraordinară asupra Predealului şi munţilor Bucegi, zona Branului, a Zărneştilor şi a munţilor Piatra Craiului, cu munţii Făgăraş în spatele lor; vei admira muntele Postăvaru şi oraşul Braşov de la poalele lui iar pe fundal Ţara Bârsei cu Măgura Codlei; munţii Ciucaş cu al lor vârf maiestuos!

Dacă eşti cazat în Poiana Braşov, o plimbare uşoară prin staţiune este întotdeauna binevenită. Poţi face chiar un mic traseu, cu plecare din parcarea mare din centru: mergi până la fostul hotel Poiana Ursului unde faci dreapta, după care urmezi drumul asfaltat până ajungi la izvorul din Cariera Veche. De aici te poţi întoarce pe unde ai venit sau poţi merge mai departe pe drumul ce trece pe lângă vechea pârtie Slalom şi traversând pârtia Bradul până la Telecabina Kanzel şi Gondola Express, de unde te poți întoarce mergând pe trotuarul de lângă strada principală ce străbate stațiunea. Sau îl poţi face în sens invers 🙂 Este un traseu foarte potrivit şi pentru o plimbare cu bicicleta! [Pe drumul spre Izvor.] Izvorul are o apă rece, delicioasă, mulţi dintre turiştii care pleacă din Poiana Braşov şi sunt cu maşina vin aici ca să se facă un "plin" pentru acasă. Din păcate, pentru că este de fapt o gură de "prea-plin" a captării de apă Apa Braşov ce alimentează o porţiune a staţiunii, atunci când consumul de apă este mare în Poiană, izvorul nu mai curge. [Să facem plinul. 😊] În faţa izvorului dar şi peste drum de Carieră sunt nişte mici poieniţe unde poţi întinde liniştit o pătură şi poţi sta la soare... sau la umbră; cel puţin, aşa am presupus noi: nu am văzut niciun semn care să interzică asta, În plus, ai tot ce-ţi trebuie pentru un picnic: apă rece de izvor, coşuri de gunoi unde poţi arunca deşeurile (deşi mai bine le-ai coborî în oraş sau la locul unde eşti cazat, ca să nu-i înveţi pe urşi să vină aici). [Poieniţa de la Cariera Veche.] Înainte de izvor şi în faţa lui vei găsi câteva indicatoare cu trasee turistice prin zonă. Apă vei avea, chef de drumeţie îţi mai trebuie! 🙂 [Trasee în zonă.] Am observat lângă izvor şi o plăcuţă din lemn. Până la data listării acestei recomandări nu am reuşit să aflăm ce semnificaţie au numele şi data inscripţionate pe ea dar promitem că mai întrebăm şi anunţăm aici! [Oare ce s-a întâmplat aici pe 18.01.1923? 🤔]

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică.